ICCJ. Decizia nr. 1940/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1940/2006
Dosar nr. 30161/1/2005
( nr. vechi 7789/2005)
Şedinţa nepublică din 27 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1344 din 4 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpaţi având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de aceştia din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.
În baza art. 13 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul R.V., zis A., la pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen. [(cu excepţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.)].
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001 i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat timpul prevenţiei faţă de inculpat de la 14 octombrie 2004 la zi şi s-a menţinut starea de arest a acestuia.
În baza art. 13 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata G.P., zisă P., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen. [(cu excepţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.)].
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001 i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus timpul prevenţiei faţă de inculpată de la 14 octombrie 2004 la zi şi s-a menţinut starea de arest a acesteia.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 40 lei, onorariu avocat oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 20 septembrie 2004, numita M.P.C. a sesizat organele de cercetare penală că fiica sa M.M.E., în vârstă de 14 ani, a dispărut de la domiciliu din data de 15 septembrie, când a plecat la şcoală şi nu s-a mai întors.
Ulterior, la 12 octombrie, tatăl părţii vătămate a relatat organelor de poliţie faptul că, în seara zilei de 6 octombrie 2004, a fost anunţat telefonic de o persoană necunoscută că fiica sa este „sechestrată şi obligată să practice prostituţia", iar ulterior, la 11 noiembrie 2004, a fost contactat din nou, tot telefonic de un individ, ce a fost identificat în persoana martorului P.A.C. şi care i-a adus la cunoştinţă că fiica sa este sechestrată într-un imobil situat pe str. Tudor Gociu şi obligată să practice prostituţia.
Martorul P.A.C., fiind audiat, a precizat că, în data de 11 octombrie 2004, s-a deplasat în zona Piaţa Reşiţa pentru a căuta o prostituată, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, loc în care a fost acostat de către inculpatul R.V., ce i-a oferit o fată contra sumei de 200.000 lei.
Inculpatul R.V., după ce martorul şi-a dat acordul, l-a condus cu autoturismul său la adresa din str. Gociu Tudor unde i-a cerut să urce, după ce, în prealabil, vorbise jos cu o persoană de sex feminin, care era la fereastră. În dreptul apartamentului anterior menţionat a fost primit de partea vătămată M.M.E., căreia i-a achitat suma de 200.000 lei, bani pe care aceasta i-a înmânat altei femei, ale cărei semnalmente nu au fost reţinute de martor, astfel că acesta nu a putut efectua o recunoaştere din grup. După plată, cei doi au întreţinut relaţii sexuale în toaleta aflată la parter şi, întrucât aceasta era foarte speriată, martorul a dorit să afle care este motivul temerilor acesteia şi pentru a o lăsa să-i povestească ce s-a întâmplat, a mai achitat suma de 200.000 lei, fără însă să mai întreţină relaţii sexuale.
Partea vătămată M.M.E. i-a comunicat faptul că este sechestrată de inculpatul R.V., zis A. şi de către inculpata G.P., zisă P. şi obligată să se prostitueze. De asemenea, i-a înmânat martorului numărul de telefon al familiei sale, cu rugămintea de a-i încunoştiinţa.
Martorul P.A.C. a anunţat familia părţii vătămate, care ulterior a sesizat organele de poliţie, fiind astfel identificată adresa la care partea vătămată M.M.E. era sechestrată.
În baza autorizaţiei de percheziţie nr. 257 din 13 octombrie emisă de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, la adresa din str. Gociu Tudor au fost găsiţi inculpaţii R.V. şi G.P. precum şi partea vătămată M.M.E.
Cu ocazia audierii, partea vătămată M.M.E. a declarat că inculpaţii R.V. şi G.P. au sechestrat-o în locuinţa unde au găsit-o organele de poliţie şi au forţat-o să practice prostituţia în folosul lor, cu clienţii pe care îi aduceau aceştia.
Sentinţa sus-menţionată a fost apelată de inculpaţii G.P. şi R.V., care au solicitat redozarea pedepselor ce le-au fost aplicate de instanţa de fond, apreciindu-le ca fiind prea mari în raport de circumstanţele personale ale lor.
Prin Decizia penală nr. 912/ A din 24 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi, a dedus prevenţia inculpaţilor de la 14 octombrie 2004 la zi, menţinându-le starea de arest preventiv şi, totodată, i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON pe G.P. şi, respectiv în sumă de 100 RON pe R.V.
Fiind nemulţumiţi de soluţia pronunţată, inculpaţii în termen legal, au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi au invocat drept motive de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpata G.P., şi, respectiv dispoziţiile art. 3859pct. 17 şi 14 C. proc. pen., inculpatul R.V.
Au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, în rejudecare, redozarea pedepselor prin reducerea cuantumului acestora sub limita deja stabilită de instanţele anterioare. Apărătorul recurentului inculpat R.V. a solicitat, în principal, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina acestuia din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. De asemenea, făcând referire la fapta prevăzută de art. 189 C. pen., apărătorul recurentului inculpatul a apreciat că aceasta nu există, motiv pentru care a solicitat achitarea acestuia in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpaţilor pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, atât instanţa de fond cât şi instanţa de control judiciar au efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, dar şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Se constată că în speţă sunt întrunite elementele constitutive a le infracţiunii de sechestrare de persoane şi trafic de minori, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, iar nu cea pretinsă de apărarea recurentului inculpat şi descrisă la art. 329 alin. (2) C. pen., întrucât minora a fost sechestrată de inculpaţi în apartamentul în care a fost depistată de organele de poliţie, urmare a conducerii în teritoriu de către martorul P.A.C. şi, totodată, obligată să întreţină raporturi sexuale fie cu clienţii care erau aduşi în apartament, fie în alte locaţii, unde era însoţită şi aşteptată de inculpatul R.V.
Potrivit susţinerilor recurentului inculpat R.V., partea vătămată, după aspectul fizic, nu părea a fi minoră, însă în pofida declaraţiilor sale nesincere, este exclus ca semnalmentele acesteia să nu corespundă unei adolescente de aproximativ 14 ani, fapt confirmat de declaraţia martorului P.A.C. „o tânără în vârstă de aproximativ 15 –16 ani, înălţime de 1,60 cm, constituţie corpolentă."
Cu privire la motivul de recurs ce vizează reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit deoarece infracţiunile deduse judecăţii prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, aducând atingere unor importante valori ocrotite de legea penală: libertatea individului şi dreptul la libertatea sexuală.
Simplul fapt că ambii inculpaţi, înainte de comiterea faptei au avut o buna comportare în societate şi nu au mai săvârşit fapte penale, aşa cum s-a susţinut în faţa instanţelor anterioare, nu este suficient pentru recunoaşterea circumstanţei prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Se constată că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt apte să atingă scopul preventiv şi educativ prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., instanţele anterioare procedând în mod corect atunci când au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi au acordat deja eficienţă prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen., întrucât inculpaţii aveau în îngrijire un copil minor, rezultat din relaţia de concubinaj.
Faţă de cele mai sus-menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.V. şi G.P.
Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2004 la 27 martie 2006.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare şi a cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.P. şi R.V. împotriva deciziei penale nr. 912/ A din 24 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor G.P. şi R.V., perioada reţinerii şi arestării preventive de al 14 octombrie 2004 la 27 martie 2006.
Obligă recurenta inculpată G.P. la plata sumei de 270 RON (2.700.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată şi de 50 RON (500.000 leireprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată M.M.E., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat R.V. la plata sumei de 170 RON (1.700.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 50 RON (500.000 lei) reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată M.M.E., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1935/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 196/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
