ICCJ. Decizia nr. 2016/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2016/2006
Dosar nr. 2033/1/2006
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 453 din 14 iunie 2005, Tribunalul Iaşi i-a condamnat pe inculpaţii:
- B.N.;
- B.P.;
- B.I.V.;
- B.C.;
- C.R.;
- C.B.,
- în baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., la câte 15 ani închisoare şi câte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentrufiecare inculpat;
- în baza art. 321 alin. (1) C. pen., la câte un an închisoare fiecare.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani făcând şi aplicaţia dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor şi dedusă prevenţia pentru fiecare de la data de 9 septembrie 2003 la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar la plata sumei de 87.868.952 lei despăgubiri către C.A.S. Iaşi pentru asistenţa medicală acordată victimei de către Spitalul Sf. Pantelimon Iaşi.
Asemenea, inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor materiale în sumă de 40.000.000 lei către partea civilă M.E. precum şi la plata daunelor morale în sumă de 200.000.000 lei către partea civilă în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor M.A., M.A.M., M.N. şi M.C.
În sfârşit, aceiaşi inculpaţi au fost obligaţi în solidar la plata unei prestaţii periodice, lunar, în sumă de câte 312.000 lei pentru fiecare minor, până la majoratul acestora.
Inculpaţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în cursul anului 2003, numita B.V., fiica inculpatului B.N., a convieţuit în relaţii de concubinaj cu numitul M.C., fiul victimei M.C., familiile acestora locuind în comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi.
Cei doi concubini s-au despărţit de mai multe ori, ceea ce a creat o stare de duşmănie între familiile B. şi M.
La data de 24 august 2003, aproximativ orele 18,00, inculpaţii B.N., B.C., B.I.V., C.R., C.B. şi numiţii R.A., C.D. şi B.M. mergeau cu căruţa prin satul Ciohorăni spre domiciliu, iar alături de aceştia se deplasa, pe un cal, şi inculpatul B.P.
În curtea imobilului numiţilor M.R. şi C.C. se aflau fraţii M.C. şi M.C.
Când căruţa cu inculpaţii sus-menţionaţi a ajuns în dreptul imobilului menţionat, M.C. l-a lovit cu un obiect contondent pe inculpatul B.P.
În acel moment toţi inculpaţii au coborât din căruţă, intrând în curtea imobilului, înarmaţi, fiecare cu obiecte (furci, pari, ţăpoi) dure, însă fraţii M. s-au blocat în casă, scăpând de agresiune.
M.N., fiica victimei M.C., a strigat la tatăl său. Drept urmare, victima, înarmată cu o coasă a ieşit în stradă, îndreptându-se spre imobilul M.
A fost însă întâmpinată de inculpaţi şi după ce victima, în încercarea de a lovi a scăpat coasa din mână, a fost atacată de făptuitori, care au doborât-o la pământ şi au lovit-o cu obiectele cu care erau înarmaţi peste tot corpul.
Violenţele au durat până ce fraţii victimei au ieşit în stradă, moment în care inculpaţii au fugit.
Victima M.C. a fost internată în Spitalul Sf. Spiridon Iaşi, decedând la data de 9 septembrie 2003.
Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că moartea numitului M.C. a fost violentă, datorată unui politraumatism cu şoc hemoragic şi traumatic, cronic, consecutiv hemiperitoneului prin ruptură hepatică, hemopneumotoraxului drept prin fracturi costale multiple, complicat în evoluţie cu şoc toxico-septic grav. Leziunile s-au produs prin loviri repetate cu obiecte şi corpuri contondente (par, lopată, coadă de furcă, picior etc.) şi au fost sigur şi direct mortale, fiecare în parte şi luate în ansamblul lor. Victima a mai prezentat un traumatism cranio-cerebral cu fractură de calotă iradiată la bază, hematom extradural şi edem cerebral, ce ar fi necesitat 30-40 zile îngrijiri medicale, precum şi plăgi înţepate ce s-au putut produce prin loviri cu furca şi ar fi necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale.
În stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor au fost avute în vedere declaraţiile martorilor M.C., C.C., M.N., S.G. şi B.L. care au confirmat participarea tuturor inculpaţilor la exercitarea actelor de violenţă, relatând derularea evenimentului în sensul celor reţinute şi indicând şi obiectele cu care erau înarmaţi agresorii.
Deşi inculpaţii au avut o atitudine oscilantă şi în final mincinoasă, au fost reţinute acele declaraţii din cursul procesului penal, respectiv din faza urmăririi penale ale acestora, prin care au fost precizate fapte şi împrejurări care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, toate formând convingerea participării tuturor inculpaţilor la săvârşirea infracţiunilor.
Sesizată şi cu săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, în aceleaşi împrejurări, instanţa a constatat că în momentul incidentului, inculpaţii au proferat expresii şi au provocat tulburarea linişti publice, întrucât în stradă au ieşit mai multe persoane, care au dezaprobat manifestările violente fizic şi indecente verbale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii din cauză.
În apelul parchetului hotărârea a fost criticată pentru greşita individualizare a pedepselor, apreciindu-se că în raport de împrejurările săvârşirii infracţiunilor şi urmările acestora se impunea un tratament sancţionator mai sever.
Inculpaţii B.C. şi B.I.V. au solicitat să se constate neparticiparea lor la săvârşirea infracţiunilor şi ca urmare, achitarea.
Inculpatul B.P. a solicitat în principal, achitarea întrucât probele administrate dovedesc că nu a participat la comiterea faptelor iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Inculpaţii B.N., C.R. şi C.B. au solicitat reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 5 din 10 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondate, toate apelurile declarate în cauză, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Analizând materialul probator, instanţa de control judiciar a reţinut că acesta dovedeşte fără dubiu participarea cu vinovăţie, a tuturor inculpaţilor la săvârşirea infracţiunilor, înlăturând printr-o analiză judicioasă, în corelaţie cu celelalte probe, declaraţiile inculpaţilor prin care au negat participarea proprie ori a unora dintre coautori şi luând în considerare declaraţiile iniţiale ale acestora date procurorului, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, prin care au relatat în detaliu contribuţia faptică a fiecăruia.
În privinţa pedepselor s-a apreciat că acestea au fost just individualizate, nefiind incidente nici una dintre împrejurările de atenuare a răspunderii penale, legale sau judiciare, şi nici motive de majorare a pedepselor.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către toţi inculpaţii.
Prin motivele scrise depuse la dosar, inculpaţii B.N., care a invocat scuza provocării, B.I.V., B.C., C.R. şi C.B. au solicitat reducerea pedepselor, iar inculpatul B.P. a solicitat achitarea.
Prin cereri scrise depuse ulterior inculpaţii B.C. şi B.I.V. şi-au modificat motivele de recurs, solicitând achitarea întrucât nu au participat la săvârşirea actelor de violenţă care au avut ca urmare moartea numitului M.C.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile inculpaţilor, motivate în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen., nu sunt fondate.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută şi din care rezultă participarea tuturor inculpaţilor la săvârşirea infracţiunilor este susţinută de materialul probator legal şi complet administrat, atât din oficiu cât şi la cererea inculpaţilor, fiind judicios analizate.
Astfel, martorii M.C., C.C., M.N. şi S.G. au fost prezenţi la locul faptei, relatând constant pe parcursul procesului împrejurările în care toţi inculpaţii au aplicat lovituri victimei cu obiecte contondente.
Martorii R.A. şi C.D., concubini, care se aflau în căruţa inculpaţilor, prin declaraţiile date au făcut precizări contradictorii, cu vădita dorinţă de a-i implica în săvârşirea omorului numai pe inculpaţii B.N. şi C.B.
Astfel, la urmărirea penală R.A. a declarat că a văzut doar începutul incidentului, după care a plecat, în timp ce C.D. a precizat că a rămas cu concubinul la locul faptei până la încetarea conflictului, ambii afirmând că victima a fost lovită numai de către inculpaţii B.N. şi C.B.
În faţa instanţei martorul R.A. a precizat că inculpatul B.I.V. nu s-a aflat în căruţă cu ceilalţi inculpaţi şi nici la locul faptei, în timp ce martora C.D. a arătat că acest inculpat a fugit de la locul incidentului împreună cu inculpaţii B.C. şi C.R., după ce inculpaţii B.N. şi C.B. au început să lovească victima.
De altfel, această versiune a aplicării loviturilor victimei, numai de către cei doi inculpaţi, este susţinută de toţi inculpaţii în faţa instanţei de fond, apărare înlăturată, însă, întrucât nu corespunde adevărului.
Şi declaraţiile unora dintre inculpaţi, date într-un anumit moment procesual sunt relevante sub aspect probator, coroborându-se cu alte mijloace de probă.
Astfel, inculpaţii B.N., B.C., C.B. şi C.R., prin primele declaraţii date procurorului au recunoscut participarea lor şi a celorlalţi inculpaţi la lovirea victimei, revenind asupra acestora sub motivarea presiunilor psihice şi ameninţărilor exercitate asupra lor de prezenţa pe hol la parchet a poliţiştilor şi „cagulaţilor", ori de influenţa exercitată de alt inculpat (declaraţie de revenire a inculpatului B.C.).
Asemenea apărare a fost justificat înlăturată, cu motivarea respectării de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor legale aplicabile la audierea inculpaţilor, Curtea însuşindu-şi această apreciere atâta timp cât se constată că alţi inculpaţi, cum sunt B.P. şi B.I.V., audiaţi în aceleaşi condiţii, au avut o atitudine constantă de negare a participării lor la săvârşirea infracţiunilor.
Apoi, probele propuse de unii dintre inculpaţi în apărare pentru a dovedi că nu s-au aflat la locul faptei, administrate la urmărirea penală nu confirmă susţinerile acestora.
Martorii A.M. şi A.L. propuşi de inculpatul B.P., au arătat că nici nu l-au văzut pe acesta în ziua faptei iar ultimul dintre martori, indicat în apărare şi de către inculpatul B.V., a susţinut că l-a văzut alergând spre domiciliul său însă faptul petrecându-se până la orele 15,oo nu poate fi pus în legătură cu incidentul soldat cu moartea numitului M.C., care a avut loc în jurul orelor 18,00.
Martorul A.O., propus în apărare de către inculpaţii B.C. şi B.I.V. a precizat că, la data de 24 august 2003, a fost plecat în municipiul Iaşi, revenind în localitate, doar în jurul orelor 20,00, necunoscând ce au făcut inculpaţii.
Faţă de întreg materialul probator, Curtea constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, în sensul participării tuturor inculpaţilor, cu vinovăţie, la săvârşirea infracţiunilor.
Încadrarea juridică, în măsura în care nu pot fi discutate, în recursul inculpaţilor, împrejurări agravante, este legală.
Nici condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a reţine în favoarea inculpaţilor această circumstanţă atenuantă legală generală, nu sunt întrunite.
Victima M.C., încercând să intervină în apărarea unora dintre fiii săi, pe fondul duşmăniilor între familiile părţilor, a fost atacată violent, într-un raport disproporţionat faţă de pericolul pe care îl prezenta, în scop de răzbunare, de către toţi inculpaţii, înarmaţi cu obiecte contondente.
Violenţele asupra victimei, căzută la pământ, au durat 10-15 minute.
Prin intensitatea loviturilor, rezultând din numeroasele fracturi costale, de bază craniană şi de rupturi organe interne, precum şi numărul şi dispunerea acestora în zone corporale vitale, inculpaţii au avut reprezentarea consecinţei morţii celui atacat, acţionând cel puţin cu indiferenţă faţă de urmări
Acestei atitudini a inculpaţilor faţă de fapta comisă îi corespunde forma de vinovăţie a intenţiei, care realizează latura subiectivă a infracţiunii de omor.
Stabilind pentru infracţiunea cea mai gravă pedeapsa pentru fiecare inculpat la nivelul minimului special legal şi care reprezintă şi pedeapsa rezultantă, de executat, instanţele au făcut o individualizare judiciară cu observarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Se apreciază că pedepsele, astfel cum au fost individualizate sunt şi justificate şi necesare realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii cât şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, astfel încât cererile de reducere a acestora nu sunt întemeiate.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor existenţa vreunuia dintre celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile inculpaţilor urmează să fie respinse ca nefondate.
Din pedepsele aplicate se va scade pentru fiecare inculpat durata arestării preventive, de la 9 septembrie 2003 la 29 martie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.P., B.N., B.I.V., B.C., C.R. şi C.B. împotriva deciziei penale nr. 5 din 10 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 septembrie 2003 la 29 martie 2006, pentru fiecare inculpat.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2009/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2021/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
