ICCJ. Decizia nr. 1989/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1989/2006
Dosar nr. 2472/1/2006
Şedinţa publică din 28 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 din 31 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca inadmisibile, plângerile formulate de petenţii L.M. şi R.L. împotriva rezoluţiei procurorului din 29 septembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 133/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Petenţii au fost obligaţi să plătească câte 100 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 29 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dată în dosarul nr. 133/P/2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, împotriva numiţilor S.F. şi A.S., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Procurorul a reţinut că, din actele premergătoare efectuate la plângerea părţii vătămate L.M. nu rezultă ca cei doi procurori, în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu au îndeplinit ori au îndeplinit acte defectuoase în soluţionarea dosarului nr. 232/P/2004, nu au cauzat o vătămare a intereselor părţii vătămate L.M.
S-a mai reţinut, că în declaraţia dată, petentul nu a solicitat tragerea la răspundere a procurorilor şi a numitului D.C., inculpat în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 232/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petentul L.M., cu motivarea că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este abuzivă.
Prin rezoluţia din 10 noiembrie 2005, dată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. 1233/II/2/2005 plângerea a fost respinsă ca tardivă.
Procurorul general a reţinut că faţă de data comunicării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale 6 octombrie 2005 şi data formulării plângerii 31 octombrie 2005, termenul de 20 zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., a fost depăşit.
Împotriva rezoluţiei procurorului şi a procurorului general a formulat plângere petentul L.M. cu motivarea că a luat cunoştinţă de rezoluţie la data de 27 octombrie 2005, când s-a întors în ţară, aspect care constituie temei pentru repunerea în termen, că cei doi procurori împotriva cărora a formulat plângere, prin modul cum au soluţionat cauzele înregistrate sub nr. 404/P/2004; 232/P/2004; 1192/P/2004 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, i-au adus o vătămare în sensul că nu au dispus trimiterea în judecată a numitului D.C.
În cauză a formulat plângere, numită de petent „cerere de intervenţie" şi R.L., în plângere criticând soluţiile date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, instanţa considerându-l ca persoană a căror interese legitime au fost vătămate, calitate atribuită de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. pen.
Plângerile formulate sunt inadmisibile.
Pentru ca instanţa să poată analiza rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, trebuie ca persoana considerată vătămată sau persoana care pretinde că i-au fost vătămate anumite interese legitime, să urmeze în prealabil, procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen.
În speţă, petentul L.M. trebuia să formuleze în termen, plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, iar petentul R.L. să formuleze o astfel de plângere.
Faţă de data comunicării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, 6 octombrie 2005 şi data formulării plângerii 31 octombrie 2005, plângerea petentului L.M. este tardivă, aşa cum corect a reţinut Procurorul general prin rezoluţia din 10 noiembrie 2005, dată în dosarul nr. 1233/II/2/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Din actele depuse de petent rezultă că acesta a revenit în ţară la data de 22 octombrie 2005, că a luat cunoştinţă de rezoluţie, la data de 27 octombrie 2005, dată la care dacă formula plângere se încadra în termenul prevăzut de art. 278 alin. (3), dar a formulat plângere la data de 31 octombrie 2005, după depăşirea termenului prevăzut de norma de drept sus citată.
Cât priveşte petentul R.L., pe lângă faptul că nu a avut calitate procesuală în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 133/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, acesta nu a uzat nici de procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen. şi nici nu se constată că prin rezoluţie i-au fost vătămate interese legitime.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs petenţii L.M. şi R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine de petenţi că în mod greşit cu fost respinse plângerile formulate în cauză ca inadmisibile.
Astfel, L.M. arată că a formulat plângerea împotriva rezoluţiei procurorului general în termenul legal de 20 zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., termen care a început să curgă de la data la care a luat cunoştinţă de aceasta, respectiv la data revenirii sale în ţară.
Recurentul R.L. susţine că a fost prejudiciat prin rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală pronunţată de intimaţii din prezenta cauză faţă de D.C. în dosarul nr. 232/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Mai arată recurenţii că deşi au trimis acte şi concluzii pentru soluţionarea cauzei pentru termenul din 26 ianuarie 2006, nu au mai fost citaţi în cauză, hotărârea pronunţându-se în data de 31 ianuarie 2006.
Sub aspectul netemeiniciei hotărârii, recurenţii susţin că intimaţii S.F. şi A.S. au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), solicitând efectuarea de cercetări sub acest aspect de către organul competent, făcând ample referiri la activitatea numitului D.C.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub motivele invocate de petenţi, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin rezoluţia din 29 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 133/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii-procurori S.F. şi A.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Soluţia a fost comunicată persoanei vătămate L.M. la data de 6 octombrie 2005, după cum rezultă din dovada de comunicare aflată în dosar.
Împotriva acestei rezoluţii la data de 31 octombrie 2005 (data poştei) a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., petentul L.M.
Prin rezoluţia nr. 1233/II/2/2005 din 10 noiembrie 2005, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a respins, ca tardivă, plângerea formulată, apreciind că termenul de 20 zile a fost depăşit de petent.
Potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale plângerea adresată procurorului general se face în termen de 20 zile de la comunicarea copiei rezoluţiei persoanelor interesate.
În cauză, rezoluţia a fost comunicată în data de 6 octombrie 2005, iar petentul a formulat plângere împotriva acesteia în data de 31 octombrie 2005, deci peste termenul de 20 zile prevăzut de lege (ultima zi pentru formularea în termen a plângerii a fost 27 octombrie 2005).
Într-adevăr, petentul a fost plecat din ţară în perioada 4 - 22 octombrie 2005, după cum rezultă din actele depuse la dosar, însă termenul pentru formularea plângerii nu a început să curgă de la data la care acesta a luat efectiv cunoştinţă de rezoluţie, ci de la comunicare după cum rezultă din textul de lege citat.
Mai mult decât atât, petentul a revenit în ţară anterior datei de 27 octombrie 2005, dată până la care putea formula plângere în termen, nefiind posibilă, în acest caz, repunerea în termen.
În consecinţă, se constată că instanţa de fond în mod legal a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului L.M. împotriva rezoluţiei nr. 133/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi justificat de faptul că plângerea adresată instanţei viza în realitate, prin motivele expuse şi obiectivul urmărit, soluţia de neîncepere a urmăririi penale pronunţată în cauză, soluţie rămasă practic, definitivă, prin neexecutarea în termen a plângerii prevăzută de art. 278 C. proc. pen.
În cauză, împotriva aceleiaşi rezoluţii nr. 133/P/2005 a formulat plângere, intitulată în fapt „cerere de intervenţie" şi numitul R.L., plângere care, de asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către prima instanţă, constatând pe de o parte că prin rezoluţia atacată nu i-au fost vătămate interese legitime, iar pe de altă parte, nici nu are calitate procesuală în cauza care a format obiectul dosarului nr. 133/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Şi în acest caz, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică în condiţiile în care într-adevăr, recurentul-petent pe de o parte, nu a urmat procedura prealabilă, obligatorie, prevăzută de art. 275 – art. 278 C. proc. pen., iar pe de altă parte nu a făcut dovada vătămării unui interes legitim (simpla împrejurare că are o situaţie asemănătoare cu a celuilalt recurent nu-l îndreptăţeşte să intervină într-un proces prin ocolirea etapelor premergătoare, obligatorii, prevăzute de lege).
În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs care vizau netemeinicia hotărârii primei instanţe, cu excepţia motivului de recurs referitor la citarea părţilor la Curtea de Apel Iaşi.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat cauza cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la citarea părţilor, prevăzută de art. 175 şi următoarele C. proc. pen.
Prima instanţă a amânat cauza de la data de 10 ianuarie 2006, când a fost primul termen de judecată, la 24 ianuarie 2006, termen pentru când s-a efectuat, legal, procedura de citare a celor doi petenţi, termen la care având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea cauzei la 31 ianuarie 2006.
Întrucât potrivit art. 310 alin. (2) C. proc. pen., la pronunţarea hotărârii părţile nu se citează, şi acest motiv de recurs invocat de petenţi se constată că nu este fondat.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de petenţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii L.M. şi R.L. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 31 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 60 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1981/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2010/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
