ICCJ. Decizia nr. 2053/2006. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2053/2006
Dosar nr. 24026/1/2005
(nr. vechi 7638/2005)
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Printr-o cerere olografă înregistrată, la 25 mai 2005, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, ca o contestaţie la executare (Dosar nr. 6809/ 2005), condamnatul D.F. a solicitat să se constate că pedeapsa de 6 luni închisoare, ce-i fusese aplicată, prin sentinţa penală nr. 156 din 8 februarie 1996 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 (privind circulaţia pe drumurile publice), a fost graţiată, în întregime, condiţionat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, şi, în consecinţă, să se anuleze mandatul de executare nr. 525 din 15 mai 2000 (privind o pedeapsă rezultată din cumul aritmetic, de 8 ani şi 6 luni închisoare) şi să se dispună emiterea unui nou mandat de executare (numai pentru o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare).
Prin sentinţa penală 2865 din 3 august 2005, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Tribunalului Bucureşti, care, prin sentinţa penală nr. 1428 din 19 octombrie 2005 (a secţiei a II–a penală), a respins-o, ca neîntemeiată; s-a motivat, în esenţă, că, întrucât inculpatul s-a sustras de le executarea pedepsei, nu poate beneficia de graţierea acordată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002, fiind exceptat potrivit art. 6 din aceeaşi lege; s-a precizat, în context, că incidenţa Legii (de graţiere) nr. 137/1997 nu poate fi analizată, deoarece legea a intrat în vigoare la 25 iulie 1997 (aplicându-se numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997), adică înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, 18 aprilie 2000.
Prin Decizia penală 923/ A din 25 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul declarat de condamnat a fost respins, ca nefondat, reluându-se, practic, motivarea primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă decizii, condamnatul contestator a declarat în termen legal, recursul de faţă, susţinând că ambele hotărâri, sentinţa şi Decizia, urmează a fi casate, în raport cu cazurile prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 15 şi 171 C. proc. pen., cu consecinţa admiterii contestaţiei la executare astfel cum a fost formulată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea întregului dosar al cauzei, rezultă că executarea pedepsei de 6 luni închisoare, a cărei graţiere, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, se cere a se constata pe calea contestaţiei la executare, a fost suspendată condiţionat, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, prin însăşi hotărârea de condamnare, sentinţa penală nr. 156 din 8 februarie 1996 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, sentinţă rămasă definitivă la 6 martie 1996.
Apoi, prin Decizia penală nr. 547/ A din 11 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, desfiinţându-se sentinţa penală nr. 358 din 29 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, contestatorul a fost condamnat, alături de alţii, pentru fapte săvârşite în ziua de 9 mai 1997, la:
- 8 ani închisoare şi 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., pedeapsă ce s-a constatat că este graţiată cu ½ condiţionat, potrivit art. 2 şi 10 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 8 ani închisoare.
Totodată, i-a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 156/1996 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, dispunându-se să execute şi această pedeapsă, în cumul aritmetic, cu pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, în total 8 ani şi 6 luni închisoare.
Prin Decizia penală nr. 1698 din 18 aprilie 2000 a acestei Înalte Curţi, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei instanţei de apel a fost respins ca nefondat.
În consecinţă, s-a emis mandatul de executare (a pedepsei rezultante de 8 ani şi 6 luni închisoare) nr. 525 din 15 mai 2000, în baza căruia condamnatul D.F. a fost încarcerat abia cu începere de la 26 iunie 2001 (dosar nr. 5258/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală), deoarece acesta a beneficiat de întreruperea executării pedepsei pe timp de 6 luni (18 septembrie 2000 - 18 martie 2001), după care s-a sustras de la executare.
În raport cu această din urmă împrejurare, în mod corect instanţa de apel, confirmând, prin Decizia recurată, sentinţa primei instanţe, a decis că pedeapsa de 6 luni închisoare nu intră sub incidenţa art. 1 din Legea nr. 543/2002, condamnatul fiind exceptat de la beneficiul graţierii potrivit art. 6 din aceeaşi lege.
Aşa fiind, urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnatul contestator să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat D.F. împotriva deciziei penale nr. 923/ A din 25 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2022/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2141/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
