ICCJ. Decizia nr. 2012/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2012/2006
Dosar nr. 22614/1/2005
(nr. vechi 6931/2005)
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa – Năsăud din 26 august 2002, a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul T.F. pentru trei infracţiuni de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174 raportat la art. 176 lit. b) C. pen. (2 fapte) şi art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., constând în aceea că în anul 1992 au fost omorâte victimele M.D. şi F.I., în anul 1994 R.A. şi C.E., iar în anul 1999, T.V.
Tribunalul a apreciat că, în raport de faptul că recunoaşterile inculpatului din declaraţiile succesive în faza de urmărire penală sunt neverosimile şi neconvingătoare, de ansamblul probator administrat în cauză, T.F. nu este autorul faptelor de omor pentru care a fost trimis în judecată.
Prin sentinţa penală nr. 343/ F din 21 decembrie 2004, Tribunalul Bistriţa – Năsăud a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului T.F., pentru infracţiunile de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 raportat la art. 176 lit. b) C. pen. (2 fapte) şi art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen.
A constatat că inculpatul a fost arestat în perioada 21 octombrie 1999 – 16 noiembrie 2000.
A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată R.I.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa – Năsăud criticând-o sub aspectul greşitei achitări a inculpatului T.F. apreciind că vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunilor de omor pentru care a fost trimis în judecată, a fost dovedită prin probele administrate în faza de urmărire penală.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 223/ A din 26 octombrie 2006, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud formulat împotriva sentinţei penale nr. 323/2004 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, a desfiinţat hotărârea în totalitate şi rejudecând în fond, a condamnat pe inculpatul T.F., astfel:
- în baza art. 174 – art. 176 lit. b) C. pen., la 22 ani închisoare şi a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani;
- în baza art. 174 – art. 176 lit. b) şi c) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice dată faptei conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. b) C. pen., la detenţiune pe viaţă şi a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani;
- în baza art. 174, art. 175 lit. h) şi art. 176 lit. c) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen., conform art. 334 C. proc. pen., la detenţiune pe viaţă şi a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv detenţiunea pe viaţă, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut durata arestării preventive a inculpatului din durata pedepsei principale de la 21 decembrie 1999 la 16 noiembrie 2000.
Conform art. 113 alin. (2) C. pen., a aplicata inculpatului măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.
Conform art. 347 C. proc. pen., a disjuns soluţionarea laturii civile a cauzei şi a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei în acest sens de către instanţa de fond, Tribunalul Bistriţa Năsăud.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În principal, inculpatul a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, având în vedere că judecata a avut loc în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat.
Se arată că la termenul la care au avut loc dezbaterile pentru apel, inculpatul a fost citat la adresa din satul Jimbor, procedură de citare efectuată cu încălcarea dispoziţiilor art. 177 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat indicând ca loc de comunicare a actelor procedurale, adresa sediului cabinetului apărătorului său ales.
Se susţine că recurentului inculpat i-au fost încălcat şi dreptul la apărare, acesta nefiind prezent nu şi-a putut formula apărări proprii.
Acest motiv de recurs a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. (când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi).
În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs aflat la dosar, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, apelul Parchetului fiind greşit admis.
În esenţă, se susţine că a fost încălcat dreptul la neautoincriminare şi a dispoziţiilor art. 68 şi 71 alin. (3) şi (4), art. 72 – art. 73 C. proc. pen., şi respectiv art. 91 – art. 92 C. proc. pen., şi art. 130 – art. 131 C. proc. pen., relevantă în acest sens fiind prima declaraţie luată inculpatului de către procuror la sediul postului de poliţie din Lechiniţa, în lipsa unui apărător, chiar desemnat din oficiu, însă în prezenţa mai multor lucrători de poliţie.
Se susţine că probele administrate în faza de urmărire penală, pe baza cărora s-a dispus condamnarea recurentului, au fost obţinute cu încălcarea legii, devenind incidente dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
Al doilea motiv de recurs este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 (referitor la comiterea unei grave erori de fapt) şi pct. 171 (referitor la greşita aplicare a legii).
O altă critică adusă hotărârii atacate se referă şi la nelegalitatea aplicării pedepselor cu detenţiunea pe viaţă pentru recurentul inculpat, care la data pronunţării deciziei era în vârstă de peste 60 de ani, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 55 alin. (1) C. pen., care prevăd că pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică aceluia, care la data pronunţării de condamnare a împlinit vârsta de 60 ani.
Recurentul a solicitat, într-un alt subsidiar redozarea pedepselor în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de inculpatul T.F. precum şi prin prisma cazurilor de casarea menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.
Potrivit art. 375 alin. (2) C. proc. pen., apelul se judecă cu citarea părţilor, citare care se efectuează în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 175 şi următoarele C. proc. pen.
Art. 177 alin. (1) C. proc. pen., prevede că inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar în alin. (2) se arată că dacă inculpatul, printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal, a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat:
În cauză, recurentul inculpat a solicitat ca actele procedurale să-i fie comunicate la adresa din Bistriţa la sediul cabinetului avocatului ales.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţei de apel se constată că inculpatul a fost citat la adresa unde are domiciliul, respectiv comuna Chiochiş, sat Jimbor, însă nu a fost prezent personal la nici unul din termenele acordate.
Se constată astfel că instanţa de apel a soluţionat cauza în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat.
La termenele acordate de către instanţa de apel a fost prezent apărătorul ales al recurentului inculpat, însă această împrejurare este lipsită de relevanţă deoarece încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la citarea inculpatului nu poate fi acoperită prin prezenţa apărătorului în instanţă.
Înalta Curte constată că prin soluţionarea cauzei în apel cu procedura nelegal îndeplinită şi în absenţa inculpatului (cu atât mai mult cu cât Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre de condamnare, contrară deci celei pronunţate de către instanţa de fond), s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. proc. pen.
Se apreciază că în cest mod a fost încălcat şi dreptul la apărare a inculpatului, astfel cum este prevăzut în art. 6 C. proc. pen., recurentul fiind lipsit, practic, de dreptul de a propune şi a administra probe şi de a-şi formula eventual propriile apărări.
În consecinţă, având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpat şi va trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud la aceeaşi instanţă.
Cu prilejul rejudecării, instanţa va analiza şi celelalte motive şi apărări formulate de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 223/ A din 26 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud împotriva sentinţei penale nr. 343 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, privind pe inculpatul T.F.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2010/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2022/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
