ICCJ. Decizia nr. 2141/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2141/2006
Dosar nr. 32798/2/2005
Şedinţa publică din 3 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 337/ F din 14 septembrie 2005, Tribunalul Ialomiţa a condamnat pe inculpatul R.T.I., după cum urmează:
- la 3 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen.;
- la 5 ani închisoare, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 864 C. pen., a fost hotărâtă revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 972 din 18 iunie 2003 a Judecătoriei Slobozia (definitivă prin neapelare), inculpatul urmând să execute alăturat cele două pedepse, adică 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 236 RON către partea civilă C.A.S. Ialomiţa cu titlu de cheltuieli de spitalizare şi la 100 RON daune materiale şi la 100 RON daune materiale şi 400 RON cheltuieli judiciare către partea civilă D.D.
A fost obligat inculpatul, în final, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 13 aprilie 2005, organele de poliţie din cadrul postului de Poliţie Cosâmbeşti au fost sesizate de numitul D.S. despre faptul că, în jurul orei 3,00, mergând la locuinţa tatălui său D.D., l-a surprins pe inculpatul R.T.I. lovindu-l pe tatăl său în scopul de a-l determina să-i dea banii.
S-a stabilit din cercetări că inculpatul a scos fasungul de la tabloul de siguranţă electric şi că, având o mască pe figură a agresat-o pe victimă, ştiind că acesta a primit bani în urma vânzării unei case.
Împotriva soluţiei de condamnare a declarat apel inculpatul, în termenul prevăzut de lege, solicitând să fie achitat întrucât nu sunt dovezi clare privind vinovăţia sa.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, a constatat că soluţia de fond este nelegală sub aspectul încadrării juridice a faptei şi prin urmare, prin Decizia nr. 39 din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpatul R.T.I., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, a schimbat încadrarea juridică a faptei într-o singură infracţiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul R.T.I. la 5 ani închisoare.
În baza art. 864 C. pen., a dispus revocarea suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală definitivă nr. 972 din 18 iunie 2003 a Judecătoriei Slobozia, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A menţinut starea de arest a inculpatului.
A dedus durata executării pedepsei de la 14 aprilie 2005 la zi.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs.
Inculpatul, prin apărător, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 (în principal) şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (în subsidiar).
Cu privire la primul motiv de casare invocat, apărătorul a arătat că prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie iar instanţa de apel, fără să pună în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, l-a condamnat pe inculpat pentru o singură infracţiune de tâlhărie în formă consumată fără a se mai reţine însă tentativa.
Invocând această critică, apărătorul a solicitat casarea în întregime a deciziei Curţii de Apel.
Tot în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 322 C. pen., susţinând că a avut loc o încăierare şi nu o tâlhărie şi în acest sens, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat şi o nouă reindividualizare a pedepsei potrivit noii încadrări juridice dată faptei.
Apărătorul a mai solicitat, în cazul în care criticile formulate nu vor fi primite de instanţă, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie în sensul reducerii acesteia dându-se o mai mare eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatului.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului precum şi criticile invocate de inculpat prin apărător, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat urmând a fi respins, ca atare.
Astfel, instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt corectă încadrând juridic corespunzător fapta săvârşită de inculpat şi aplicând o pedeapsă just individualizată pentru infracţiunea de tâlhărie în forma tentativei.
Examinându-se dispozitivul deciziei penale nr. 39 din 26 ianuarie 2006 se constată că în cuprinsul acestuia s-a strecurat o eroare materială ce poate fi corectată cu art. 195 C. proc. pen., în sensul că s-a omis a se reţine şi art. 20 C. pen., referitor la tentativă. Aşa fiind, Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptei într-o singură infracţiune prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul R.T.I. la 5 ani închisoare.
Pe de altă parte se mai constată că minuta deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, este corectă, iar pedeapsa aplicată a fost legal stabilită pentru tentativă şi nu pentru infracţiunea de tâlhărie în formă consumată, prin urmare critica invocată de inculpat cu privire la faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice nu poate fi primită pentru considerentele mai sus menţionate.
Nici critica referitoare la greşita încadrare juridică a faptei nu poate fi primită. Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că în mod corect atât instanţa de fond cât şi cea de apel corect au reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în forma tentativei nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare.
Din conţinutul art. 322 C. pen., care reglementează infracţiunea de încăierare rezultă că pentru a fi aplicabile aceste dispoziţii este necesar să participe la săvârşirea faptei, mai mult de două persoane. Or, în speţă, din probe rezultă că au participat două persoane şi anume inculpatul R.T.I. şi tatăl său (partea vătămată) D.D. Aşa fiind, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 322 C. pen., referitoare la încăierare.
Critica formulată de inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie este nefondată.
Administrând probe cele două instanţe au stabilit corect situaţia de fapt.
În raport de starea de fapt astfel stabilită prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi art. 192 C. pen., iar instanţa de apel, prin admiterea apelului declarat de inculpat, a schimbat încadrarea juridică a faptei din cele două infracţiuni mai sus menţionate aflate în concurs, într-o singură infracţiune de tâlhărie în forma tentativei aplicându-i inculpatului o pedeapsă cu închisoare corespunzătoare acestei încadrări juridice.
La individualizarea pedepsei, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ţinând cont de toate aceste criterii, instanţa de apel a aplicat inculpatului R.T.I. o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru o singură infracţiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen.
Examinând cauza prin prisma acestei din urmă critici formulată de inculpat, se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuitorului (perseverent infracţional, nesincer), de natură a realiza scopul şi a îndeplinirii funcţiei pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Ca atare nu există motive care să justifice reducerea pedepsei şi nu poate fi reţinută atitudinea procesuală sinceră a inculpatului ca şi circumstanţă atenuantă judiciară în favoarea acestuia.
Examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, va deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul arestării preventive de la 14 aprilie 2005 la 3 aprilie 2006, obligându-l pe recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.T.I. împotriva deciziei penale nr. 39 din 26 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 aprilie 2005 la 3 aprilie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2053/2006. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 2147/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
