ICCJ. Decizia nr. 2180/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2180/2006
Dosar nr. 30169/1/2005
(nr. vechi 7793/2005)
Şedinţa publică din 04 aprilie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Petiţionara K.A. s-a adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru a se efectua cercetări faţă de numiţii L.Şt. şi J.G., deoarece în dosarul civil nr. 3452/2001, al Judecătoriei Lugoj, a depus mai multe înscrisuri autentificate de notarul public S.G. pe care le consideră false, întrucât nu au fost semnate de către ea.
S-au efectuat acte premergătoare şi la data de 19 decembrie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 97/P/2002, a adoptat rezoluţia prin care a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la S.G. şi J.G., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus disjungerea cauzei pentru a se efectua cercetări separate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj faţă de L.Şt., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 290 şi 291 C. pen., precum şi faţă de K.A. şi L.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 259 C. pen.
În adoptarea acestei soluţii, s-a arătat că potrivit actelor premergătoare, s-a stabilit pe baza unei expertize grafoscopice privind înscrisurile autentice originale depuse în dosarul civil că numai semnătura de la rubrica „declarant" de pe declaraţia autentificată prin încheierea nr. 149 din 22 noiembrie 1995 a fost executată de L.A.
Referitor la autentificarea actului menţionat s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale faţă de notarul public S.G., cum şi faţă de procuratorul J.G. privind infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), termenul de prescripţie împlinindu-se în luna noiembrie 2000.
De asemenea, s-a mai arătat în considerentele rezoluţiei că nu se impune efectuarea de cercetări pentru identificarea persoanei care a semnat la rubrica „declarant" de pe acel înscris, precum şi cu privire la autenticitatea semnăturilor de pe înscrisurile numerele 4840 din 18 mai 1993 şi nr. 12992 din 23 octombrie 2005, întrucât a intervenit prescripţia, însă aceste cercetări vor continua sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., prin folosirea acestor înscrisuri în cauza civilă de la Judecătoria Lugoj.
S-a mai arătat în legătură cu aceste înscrisuri că acţiunea penală s-a stins potrivit prescripţiei răspunderii penale, însă instanţa civilă în conformitate cu art. 184 C. proc. civ., poate să stabilească prin orice mijloace de probă autenticitatea semnăturilor de pe ele.
În legătură cu contractul de credit nr. 260901 este necesar să se facă o cercetare separată a autenticităţii semnăturii de pe el, fapt pentru care se impune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, faţă de presupusul autor L.Şt., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 290 şi 291 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionara a formulat plângere la Procurorul General, potrivit art. 278 C. proc. pen., care verificând actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul nr. 97/P/2004, în raport de conţinutul acesteia, la data de 09 martie 2005, Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin rezoluţia emisă în dosarul nr. 179/II/2/2005, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarei, pe motiv că este neîntemeiată.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei adoptată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cum şi a Procurorului General, petiţionarele K.A. şi K.S. au formulat plângere pe considerent că deşi făptuitorii au comis infracţiunile de fals şi uz de fals, în mod nejustificat nu s-a început urmărirea penală, stabilirea vinovăţiei acestora şi trimiterea lor în judecată pentru infracţiunile pe care le-au săvârşit, de fals şi uz de fals.
Curtea de Apel Timişoara a examinat plângerea petiţionarelor în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, de adoptarea celor două rezoluţii şi prin sentinţa penală nr. 102/ PI din 24 noiembrie 2005 a respins plângerea, ca nefondată, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., pe considerent că organul de urmărire penală a adoptat în cauză soluţiile care se impuneau referitoare la faptul că în legătură cu comiterea infracţiunilor a intervenit termenul de prescripţie a răspunderii penale privind pe cei doi făptuitori S.G. şi J.G., iar în legătură cu folosirea acestor înscrisuri în instanţă urmează să se întreprindă cercetări.
În conformitate cu art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împotriva hotărârii instanţei de fond, petiţionara a declarat recurs astfel că prin motivele scrise arată că deşi notarul public S.G. a comis infracţiuni de fals împreună cu J.G., instanţa nu a fost preocupată să desfiinţeze rezoluţiile adoptate de parchet şi să dispună ca acesta să înceapă urmărirea penală împotriva făptuitorilor, deoarece din cauza lor a pierdut imobilul care a fost vândut la licitaţie.
Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele premergătoare efectuate în cele două dosare, de rezoluţiile adoptate, de soluţia pronunţată în cauză, se constată că recursul de faţă este nefondat şi se va respinge pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Potrivit actelor premergătoare efectuate de organul de urmărire penală şi analizate de acesta şi instanţă, s-a stabilit că declaraţia autentificată prin încheierea nr. 149/1995 a dosarului succesoral 13/1995 al Biroului Notarului Public S.G. nu a fost executată de recurenta petiţionară K.A. Desigur că această constatare a fost făcută în urma întocmirii raportului de expertiză criminalistică nr. 149 din 18 decembrie 2002.
Cum aceste acte l-au vizat în mod nemijlocit pe notarul public şi pe procuratorul J.G., că de la data când s-au întocmit aceste acte şi până în prezent a intervenit termenul de prescripţie încă din luna noiembrie 2000, în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi.
Având în vedere că, în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale faţă de persoanele care au comis infracţiunea de fals prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), instanţei civile îi revine sarcina ca potrivit art. 184 C. proc. pen., să stabilească prin orice mijloc de probă autenticitatea acestor semnături.
De asemenea, corect s-a stabilit că în legătură cu folosirea înscrisurilor 4840 din 18 mai 1993 şi 12992 din 23 octombrie 2005, cum şi contractul de credit nr. 260901/2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj urmează să întreprindă cercetări, sens în care a şi decis prin disjungerea faţă de celelalte fapte pentru care nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Aşa fiind, se constată în mod neîndoielnic că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, având în vedere materialul probator de la dosar şi nefiind indici în sensul celor criticate, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta K.A., împotriva sentinţei penale nr. 102/ PI din 24 noiembrie 2005, a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2153/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2191/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
