ICCJ. Decizia nr. 2394/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2394/2006
Dosar nr. 3706/1/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 500 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Constanţa, în baza art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.O., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 şi 64 C. pen.
S-a constatat că nu s-au formulat pretenţii civile în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul întreţinea relaţii de concubinaj cu fiica victimei, martora O.T., din ale căror relaţii a rezultat un copil M.V., în prezent elev. Toţi locuiau împreună într-o garsonieră situată în Medgidia. La data săvârşirii infracţiunii inculpatul nu avea loc de muncă.
Victima D.A., în vârstă de 67 ani, ca urmare a unui accident vascular, a fost internată în spital cu deficit locomotor, dar şi cu tulburări de comportament. După externare, victima a fost imobilizată la pat, fiind îngrijită atât de fiica acesteia, cât şi de inculpat.
În ziua de 10 ianuarie 2004, până la orele 16,00, inculpatul a consumat împreună cu o altă persoană 2 litri de vin, iar când a ajuns acasă a constatat că victima a făcut necesităţile pe ea, iar în cameră era un miros urât. Datorită nervilor şi cum aceasta se afla în hol, rezemată de tocul unei uşi, a luat-o la bătaie, lovind-o cu picioarele în zona abdominală şi torace, după care a trântit-o pe saltea.
Inculpatul şi-a văzut de treburile sale, iar când a revenit a constatat că victima respira greu, sângerează, motiv pentru care a rugat o vecină să anunţe salvarea.
Victima a decedat în cursul aceleiaşi zile.
Inculpatul a declarat apel susţinând că este nevinovat, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 25/ P din 10 februarie 2006, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. S-a motivat în considerente că probele administrate au evidenţiat starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, reţinute just de prima instanţă, după cum şi încadrarea juridică, atâta timp cât moartea nu a fost un rezultat culpabil ci intenţionat.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs susţinând, în esenţă, următoarele:
- nu se face vinovat nici de lovirea şi nici de uciderea victimei, declaraţia din faza urmăririi penale fiind formulată de procuror şi semnată de inculpat în stare de şoc;
- în subsidiar, s-a apreciat că, corecta încadrare juridică a activităţii infracţionale este în prevederile art. 183 C. pen., şi s-a cerut stabilirea unei pedepse în aceste limite;
- în fine, s-a criticat pedeapsa aplicată şi s-a solicitat ca în raport de circumstanţele reale şi personale să se reducă pedeapsa sub limita minimă legală.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 17 şi 14 C. proc. pen., constatându-se însă că hotărârile recurate respectă atât probele administrate, cât şi dispoziţiile legale.
Astfel, recurentul inculpat a avut pe parcursul procesului o atitudine procesuală oscilantă şi nesinceră.
Prin declaraţia dată în faza urmăririi penale, în faţa apărătorului, la 11 ianuarie 2005 acesta a recunoscut lovirea părţii vătămate, în contextul reţinut de actul de sesizare şi de instanţe, prevăzând chiar că, o lovea frecvent pe victimă atunci când îl deranja cu ţipetele şi starea ei de boală.
În cuprinsul acestei declaraţii inculpatul a afirmat că a lovit-o cu picioarele în torace şi abdomen.
Corespunzător acestor susţineri, actul medico-legal de necropsie a constatat existenţa unor leziuni produse cu puţin timp anterior decesului, cât şi leziuni de diferite vechimi (7-10 zile) produse cu corpuri dure, dar care nu au legătură cu mecanismul de producere a decesului.
Cu această ocazie s-au constatat la autopsie leziuni de tipul fracturilor costale bilaterale, hemopneumotorax stâng, ruptură (plagă înţepată) pulmonară lob inferior stâng, rupturi renale bilaterale la hil care s-au produs cu puţin timp anterior decesului prin loviri repetate cu corpuri dure, zgâriere şi lovire de corpuri dure cu neregularităţi.
S-a concluzionat fără echivoc că moartea a fost violentă şi că între leziunile toraco-abdominale şi deces există legătură directă, imediată de cauzalitate.
Ulterior, în timpul urmăririi penale, inculpatul a revenit asupra propriei recunoaşteri şi a negat lovirea victimei; a susţinut că leziunile suferite de victimă i-au fost provocate fie în momentul transportării acesteia la ambulanţă, cât şi anterior prin autoaccidentare când victima rămânea singură în locuinţă.
Apărarea inculpatului a fost însă infirmată de concluziile actului medico-legal, cât şi de martorele O.T., I.L. şi Z.D.
Lovirea, ţipetele şi gemetele victimei au fost auzite de martora Z.D. care se afla în baia comună a blocului, învecinată cu locuinţa inculpatului. În faţa instanţei, aceeaşi martoră a declarat că l-a auzit pe inculpat spunând „o să te omor eu pe tine că din cauza ta pleacă şi aia de acasă" referindu-se la plecarea de acasă a martorei O.T., concubina inculpatului şi fiica victimei.
Nu s-a confirmat nici susţinerea inculpatului cu privire la căderea pe scări a victimei, martora I.L. afirmând că aceasta nu a fost scăpată pe scări.
Ori, în acest cadru probator este evident că inculpatul se face vinovat de lovirea puternică a victimei, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
Intenţia de a ucide a inculpatului rezultă din chiar conduita sa: lovind cu intensitate victima, o persoană cu o stare de sănătate precară, într-o zonă vitală, producându-i leziuni grave (ruptură de plămân şi rinichi, hemopneumotorax) inculpatul chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal, l-a acceptat, ceea ce, în plan obiectiv şi subiectiv, caracterizează infracţiunea de omor şi nu cea de loviri cauzatoare de moarte (aşa cum a susţinut inculpatul). În plan subiectiv, rezultatul letal produs în cadrul infracţiunii prevăzută de art. 183 este consecinţa unei acţiuni culpabile şi nu de intenţie, ca în cauză.
Sub acest aspect soluţia instanţelor este legală şi temeinică atât în pronunţarea soluţiei de condamnare, cât şi de încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., victima aflându-se în imposibilitate de apărare, datorită stării precare a sănătăţii (semipareză stânga) la momentul declanşării activităţii infracţionale.
Nici în privinţa individualizării pedepsei, critica nu este fondată.
Inculpatului i s-a aplicat pentru fapta comisă o pedeapsă la limita minimă legală.
Faţă de atitudinea procesuală nesinceră şi oscilantă, cât şi de existenţa unor antecedente penale, recurentului inculpat nu i se pot reţine, în favoare, circumstanţe judiciare atenuante personale şi în consecinţă, pedeapsa nu poate fi coborâtă sub limita minimă legală.
Acestea sunt considerentele pentru care criticile sunt nefondate şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva deciziei penale nr. 25/ P din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 ianuarie 2005 la 12 aprilie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2393/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2396/2006. Penal → |
|---|
