ICCJ. Decizia nr. 2389/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2389/2006
Dosar nr. 21162/1/2005
(nr. vechi 6202/2005)
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa penală nr. 127 din 23 martie 2005, a condamnat pe inculpatul L.S., la:
- 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că faptele sunt concurente, precum şi cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la:
- un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., prin sentinţa penală nr. 52/2001 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă la data de 18 octombrie 2002 prin Decizia penală nr. 4433/2002 a Curţii Supreme de Justiţie;
- 3 ani închisoare pedeapsă rezultantă cu aplicarea art. 861, 862, 863 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 2763/2002 a Judecătoriei Focşani, rămasă definitivă, la data de 20 septembrie 2004, prin Decizia penală nr. 772/2004 a Curţii de Apel Galaţi.
În baza art. 865 raportat la art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani pe care a descontopit-o în pedepsele componente de 3 ani închisoare, pentru art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., şi 8 luni închisoare pentru art. 29 C. pen.
În baza art. 34 lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, care a fost sporită cu un an închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
S-au dedus din pedeapsă duratele arestării preventive de la 9 martie 2000 la 21 aprilie 2000 de la 12 octombrie 2000 la 20 octombrie 2000 şi de la 14 septembrie 2001 la 23 octombrie 2001.
S-a anulat mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 52/2001 a Tribunalului Covasna şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Galaţi prin lichidator SC S. SRL Galaţi, cu sediul în Galaţi să plătească părţii civile SC A.I.P. SRL Petroşani suma de 1.280.000.000 lei despăgubiri civile plus dobânda legală calculat până la data achitării integrale şi a respins în rest pretenţiile civile.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 5 august 2000 între partea vătămată SC A.I.P. SRL Petroşani şi SC E. SRL Galaţi, reprezentată de inculpat a intervenit un contract prin care ultima vindea cantitatea de 10 tone tablă la preţul de 10 miliarde lei, stipulându-se că termenul de livrare este de maxim 5 zile de la data semnării contractului şi a primirii avansului de 2.450.000.000 lei, constând în ordine de cumpărare C.
S-a mai convenit că în cazul nelivrării mărfii, inculpatul să restituie avansul. Drept garanţie a îndeplinirii obligaţiilor contractuale inculpatul a ştampilat, semnat şi predat martorului S.A. fila C.E.C. seria BA nr. 31600075352, cu înţelegerea ca în cazul neonorării obligaţiilor C.E.C. - ul să fie introdus spre decontare la B.T.R.
Societatea inculpatului nu a predat marfa şi nu a restituit nici avansul primit, motiv pentru care C.E.C. - ul a fost completat cu suma de 1.500.000.000 lei, şi a fost depus la B.C.R. Petroşani. La data de 8 decembrie 2000, B.C.R. Galaţi a comunicat că trăgătorul este în interdicţie bancară şi nu are disponibil în cont.
S-a reţinut că fapta inculpatului de a induce în eroare reprezentantul părţii vătămate, susţinând că are marfa pentru care a încasat avansul din preţ cu prilejul încheierii contractului de vânzare–cumpărare şi de a emite C.E.C. - ul menţionat cunoscând că la momentul respectiv nu au acoperirea necesară şi de a preda C.E.C. - ul cu îndrumarea de a fi completat şi introdus spre plată, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.
Ulterior, reprezentantul părţii vătămate a luat legătura cu inculpatul, iar acesta a emis, la data de 11 decembrie 2000, un bilet la ordin pentru suma de 500.000.000 lei şi un altul pentru suma de 600.000.000 lei pentru a garanta aceleaşi obligaţii, iar la data de 5 ianuarie 2001 B.C.R. Galaţi a comunicat lipsa disponibilului.
S-a reţinut că fapta inculpatului de a emite două bilete de ordin, cunoscând că nu are acoperirea necesară, inducând în acest mod reprezentantul părţii vătămate cu prilejul executării contractului încheiat anterior constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, datele ce caracterizează persoana inculpatului (are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru acelaşi gen de fapte, este dat în urmărire generală din anul 2003, este căsătorit, are un copil minor, iar prejudiciul nu a fost recuperat).
În baza art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente pentru care a acţionat în calitate de prepus la 1.280.000.000 lei către partea civilă, reprezentând diferenţe nerestituite din avansul încasat de inculpat prin săvârşirea faptelor de înşelăciune plus dobânda legală până la data achitării integrale şi a respins în rest pretenţiile civile la dobânzile bancare, deoarece pentru neplata prejudiciilor băneşti cauzate prin fapte delictuale se cuvine dobânda legală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen inculpatul L.S. Prin apărător ales, aceasta a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, invocând faptul că inculpatul a mai fost cercetat pentru aceleaşi fapte de către parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi în privinţa sa s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, iar înscrisurile de la acest din urmă dosar nu se regăsesc la dosarul cauzei.
S-a mai invocat că parchetul nu a administrat toate probele pe latura civilă a cauzei, în sensul de a proba susţinerile inculpatului că ar fi achitat parte din prejudiciu.
S-a invocat, de asemenea, necompetenţa teritorială a organelor de urmărire penală de pe raza judeţului Hunedoara, în condiţiile în care fuseseră mai întâi sesizate organele de urmărire penală de pe raza judeţului Galaţi, iar instanţa de judecată, Tribunalul Hunedoara, nu a fost legal sesizată.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 283/ A din 30 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.S. împotriva sentinţei penale nr. 127 din 23 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recursul de faţă, reluând motivele invocate şi prin apel.
Recursul este nefondat.
Examinând Decizia atacată precum şi sentinţa penală nr. 127 din 23 martie 2005 pronunţate în cauza de faţă, în raport de motivul invocat de inculpat şi care are prioritate, vizând nulitatea absolută a acestora, Curtea, reţine că nu este fondat.
Se constată că recurentul pune în discuţie, de fapt, problema competenţei teritoriale a parchetului care a efectuat urmărirea penală, invocând prevederile art. 45 şi art. 30 C. proc. pen., şi nu a competenţei materiale.
Aşa fiind, potrivit art. 197 C. proc. pen., Curtea reţine că, nu ne aflăm în nici unul din cazurile de nulitate absolută expres prevăzute în alin. (2) al textului sus-menţionat şi ca atare, hotărârile pronunţate nu sunt lovite de nulitatea invocată.
Apoi, se mai constată că orice încălcare a unei dispoziţii legale, ce reglementează desfăşurarea procesului penal poate atrage nulitatea actului respectiv, (ca nulitate relativă), numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act şi numai dacă a fost invocată în cursul efectuării respectivului act, de către cel vătămat.
Ori, în speţă, nici aceste cerinţe ale legii nu se regăsesc şi invocarea necompetenţei teritoriale organelor de urmărire penală şi implicit a instanţelor sesizate, de pe raza judeţului Hunedoara nu poate fi reţinută şi pentru faptul că, atât contractul încheiat, fapta comisă şi sediul societăţii vătămate se află în această rază teritorială.
În plus, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 45 alin. (4) C. proc. pen., deoarece o anterioară ordonanţă de scoatere de sub urmărirea penală, dată de procuror, nu are autoritate de lucru judecat, pentru un alt organ de urmărire penală ce ulterior efectuează urmărirea.
Trecând la verificarea celorlalte motive de recurs, se constată că, materialul probator nu este incomplet nici cu privire la latura penală şi nici cu privire la cea civilă, că a fost evaluat corect aşa încât situaţia de fapt reţinută, este corespunzătoare activităţii infracţionale efectiv desfăşurată de către inculpatul recurent.
Aşa fiind, se reţine că şi încadrarea juridică este cea legală iar critica adusă pe latura civilă, nu invocă decât propria sa culpă, pentru că inculpatul avea obligaţia legală de a depune toate diligenţele în a dovedi, ce parte din prejudiciu, a acoperit sau nu.
Pentru toate aceste considerente şi văzând că de fapt, eventualele obiecţiuni ale inculpatului cu privire la acoperirea pagubei, ţin şi de faza ulterioară a executării hotărârii rămasă definitivă, cu atât mai mult nu se impune nici restituirea cauzei la parchet potrivit art. 333 C. proc. pen., iar recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi menţinută hotărârea atacată ca legală şi temeinică, sub toate aspectele.
Se vor aplica şi dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S. împotriva deciziei penale nr. 283/ A din 30 septembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2388/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2393/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
