ICCJ. Decizia nr. 2374/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2374/2006
Dosar nr. 30242/1/2005
(nr. vechi 7810/2005)
Şedinţa publică din 11 aprilie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81/ F din 29 noiembrie 2005, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 140/ P din 21 decembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind pe intimaţii C.I. şi V.F.
Petentul a fost obligat să plătească 30 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petentul P.G. a formulat plângeri penale împotriva comisarului V.F. şi lt. col. (rez.) C.I., din cadrul I.J.P. Galaţi, solicitând efectuarea de cercetări faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât primul ofiţer a întocmit ordonanţa de reţinere din data de 18 noiembrie 1998 în dosarul nr. 6743/1998 al I.J.P. Galaţi, în care a fost trecut ca emitent cel de-al doilea ofiţer, fără ca la antet să fie trecut numărul de la dosar şi nici organul de poliţie care face cercetarea, ordonanţă în baza căreia a fost reţinut 24 de ore, în mod nejustificat.
Petentul P.G. a mai reclamat că procesul verbal de începere a urmăririi penale din data de 19 noiembrie 1998, încheiat de către comisarul V.F., a avut la bază infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru care s-a propus arestarea sa şi nicidecum faptele pentru care a fost cercetat, că deşi a prezentat la reţinerea sa un certificat medical din care a rezultat că este suferind de angină pectorală, diabet zaharat tip II şi hepatită cronică şi a adus la cunoştinţă ofiţerilor V.F. şi C.I. acest aspect, aceştia nu au ţinut cont de această situaţie şi au dispus încarcerarea sa, motiv pentru care, după eliberarea din arestul poliţiei, a devenit dependent de insulină şi a avut două accidente vasculare cerebrale.
Prin rezoluţia nr. 140/ P din 30 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi ofiţeri de poliţie reţinând, în baza actelor premergătoare efectuate în cauză, următoarele:
În anul 1998 la solicitarea conducerii SC H. SA Galaţi, a F.P.S. Galaţi şi a I.J.P. Galaţi, inspectorii din cadrul D.G.F.P.S. Galaţi au efectuat un control al activităţii financiar – contabile a SC H. SA Galaţi pe perioada 1994 – 1997, cât petentul a fost manager la această societate, în numele SC P. SA Galaţi.
În urma controlului efectuat la SC H. SA Galaţi şi la SC B. SA Galaţi, s-au constatat o serie de nereguli săvârşite de petent pentru care organele de poliţie car au efectuat cercetările au început urmărirea penală împotriva sa.
La data de 18 noiembrie 1998, petentul a fost audiat în prezenţa apărătorului ales, avocat C.N., de către comisarul V.F., care a scris şi ordonanţa de reţinere, în numele lt. col. (rez.) C.I., care a şi semnat-o.
A doua zi, 19 noiembrie 1998, lt. col. (rez.) C.I. a întocmit referatul cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de petent, fiind prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, care nu a luat măsura arestării preventive a acestuia.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a mai dispus ca petentul să fie cercetat în stare de libertate şi efectuarea unei expertize financiar - contabile în vederea clarificării tuturor aspectelor aflate în litigiu.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi cauza a fost înregistrată sub nr. 78/P/1998, iar la 24 noiembrie 1998 a fost preluată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, înregistrându-se sub nr. 190/P/1998.
Lt. col. (rez.) C.I. a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul nr. 817/1998 al I.J.P. Galaţi, prin care a propus trimiterea în judecată a petentului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 214 C. pen., art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
La data de 27 martie 2003 prin ordonanţa nr. 190/P/1998, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de petent pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 40 din Legea nr. 82/1991, în referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 194 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Din conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că, într-adevăr petentul a fost reţinut pe baza ordonanţei emisă de organele de poliţie 24 de ore, începând cu data de 18 noiembrie 1998, până la data de 19 noiembrie 1998, când a fost prezentat la procuror cu propunere de arestare preventivă, măsură ce nu a fost luată.
Parchetul a apreciat că nu are nici o relevanţă faptul că ordonanţa de reţinere a petentului a fost scrisă de un alt ofiţer, din moment ce a fost făcută pe numele ofiţerului la care se afla dosarul şi care a şi semnat-o, şi nici faptul că aceasta avea trecut la antet numărul de dosar şi organul de poliţie care efectua cercetarea deoarece petentul cunoştea foarte bine de cine este cercetat.
De asemenea, parchetul a apreciat ca lipsit de relevanţă faptul că în ordonanţa de reţinere nu s-a indicat temeiul juridic al reţinerii (nu s-a indicat vreun caz prevăzut de art. 148 C. proc. pen.) deoarece petentului I-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, în cauză existau probe şi indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Privitor la faptul că petentul se afla în evidenţa secţiei de cardiologie cu diagnosticul angină pectorală, hipertensiune arterială esenţială stadiul II, diabet zaharat tip II, hepatită cronică, parchetul a apreciat că aceasta nu era de natură să interzică reţinerea sa, întrucât instrucţiunile Ministerului de Interne nr. 901/1999 privind funcţionarea arestului prevăd că reţinerea persoanelor urmează să fie luată după ce au fost consultate de către medicul din cadrul I.J.P., care avizează că pot fi reţinute, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul petentului.
În ce priveşte faptul că petentul nu recunoaşte că ar fi semnat procesul verbal al procedurii de citare din 24 noiembrie 1998, întocmit de comisarul V.F., parchetul a considerat că nici acest aspect nu are relevanţă, acesta constituind un act procedural de aducere la cunoştinţă unei persoane că urmează să se prezinte la organul care o citează şi care nu avut nici o consecinţă juridică.
Plângerea formulată de petent pe cale ierarhică, în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 140/ P din 30 martie 2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 63/II/2 din 15 februarie 2005, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Împotriva celor două rezoluţii petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., invocând în esenţă aceleaşi motive din plângerea iniţială, în sensul că ofiţerii de poliţie care au dispus reţinerea sa pentru 24 de ore au încălcat: dispoziţiile art. 136 lit. a) C. proc. pen. (deoarece nu au ţinut cont de gradul de pericol social al faptelor, de vârsta şi de starea sănătăţii sale); dispoziţiile art. 137 C. proc. pen. (deoarece în ordonanţa de reţinere nu au fost făcute toate menţiunile prevăzute de lege); dispoziţiile art. 1371 C. proc. pen. (deoarece nu i s-au adus la cunoştinţă motivele de reţinere); art. 143 C. proc. pen. (deoarece nu existau probe sa indicii temeinice că el ar fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală).
Petentul a mai susţinut că la data de 18 noiembrie 1998, când a fost reţinut preventiv, nu avea calitatea de învinuit, deoarece procesul verbal de începere a urmăririi penale a fot întocmit abia în ziua de 19 noiembrie 1998 şi în el se face referire nu la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru care a fost reţinut ci la acte infracţiuni.
De asemenea, petentul a invocat că ofiţerii de poliţie care au dispus reţinerea sa au încălcat art. 161 C. proc. pen., deoarece în procesul verbal de încarcerare nu a trecut actul medical care atestă că este bolnav de diabet, nu s-au luat măsuri pentru ocrotirea sa şi nu a fost consultat de medicul care răspunde de arest în termen de 24 de ore.
Privitor la făptuitorul V.F., petentul a mai susţinut că acesta a completat în fals procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare a sa pentru data de 24 noiembrie 1998, iar privitor la făptuitorul C.I. a susţinut că se face vinovat şi de faptul că în referatul de propunere pentru punere în mişcare a acţiunii penale şi pentru arestarea preventivă a menţionat că sunt îndeplinite cerinţele art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că împotriva petentului P.G. s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluţia procurorului din data de 24 februarie 1998, în dosarul nr. 78/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2481 C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990.
În consecinţă, la data de 18 noiembrie 1998, când a fost luată faţă de petent măsura reţinerii preventive pentru 24 de ore, acesta avea calitatea de învinuit (calitate în care a şi fost audiat, în prezenţa apărătorului ales), fiind lipsită de relevanţă, sub acest aspect, împrejurarea că prin referatul din 19 noiembrie 1998 s-a dispus din nou începerea urmăririi penale pentru aceleaşi fapte, cât şi pentru alte fapte.
De asemenea, este lipsită de relevanţă, sub aspectul validităţii actelor, împrejurarea că în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost indicată infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 2481 C. pen., în timp ce în ordonanţa de reţinere preventivă a fost indicată infracţiunea de abuz în serviciu în formă simplă, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), atâta vreme cât ambele acte se referă la aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.
Cu privire la neconcordanţa dintre numărul de dosar indicat în ordonanţa de reţinere (respectiv nr. 6734/1998) şi numărul de dosar la care se face referire în procesul verbal întocmit la data de 18 noiembrie 1998 (respectiv nr. 817/1009), s-a stabilit în urma actelor premergătoare efectuate, că primul număr era cel înregistrat la secretariatul I.J.P. Galaţi, ca număr al dosarului, iar cel de-al doilea este numărul administrativ dat după începerea urmăririi penale, care se referă la aceeaşi cauză.
Împrejurarea că în ordonanţa de reţinere preventivă nu au fost făcute toate menţiunile prevăzute de art. 137 C. proc. pen., privitoare la încadrarea juridică a faptelor, prevăzută de lege şi temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive nu are consecinţe asupra validităţii actului, deoarece nerespectarea dispoziţiei legale mai sus-menţionate nu este sancţionată cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., care putea fi invocată în momentul întocmirii actului, cu atât mai mult cu cât petentul a fost asistat de apărător ales.
Din conţinutul declaraţiei dată de petent la luarea măsurii reţinerii preventive, rezultă că acestuia I-sau adus la cunoştinţă faptele pentru care este învinuit, astfel că nu se poate considera că organele de urmărire penală au încălcat dispoziţiile art. 1371 C. proc. pen.
În ce priveşte temeinicia măsurii reţinerii preventive, trebuie observat că, potrivit dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la acea dată, măsura reţinerii preventive putea fi luată de organul de cercetare penală faţă de învinuit „dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, iar art. 143 alin. (3) C. proc. pen., explică sintagma „indicii temeinice" stabilind că sunt astfel de indicii atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.
În speţă, organele de cercetare penală au considerat că există indicii temeinice privind săvârşirea de către petent a unor fapte prevăzute de legea penală, având în vedere procesul verbal de verificare şi acte întocmite de D.G.F.P. Galaţi, înainte la I.P.J. Galaţi cu adresa nr. 78/P/7 februarie 1998 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Împrejurarea că, în final după aprofundarea cercetărilor, s-a constatat că faptele pentru care petentul este învinuit nu există şi s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu conduce automat la concluzia că măsura reţinerii preventive a fost luată abuziv, atâta vreme cât la data luării acestei măsuri au existat indicii, în sensul art. 143 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., privind săvârşirea acestor fapte.
Nu se poate reţine în sarcina făptuitorilor nici încălcarea dispoziţiilor art. 161 C. proc. pen., privind măsurile de ocrotire în caz de reţinere sau arestare preventivă, deoarece acest text de lege nu se referă la ocrotirea persoanei arestate sau reţinute, ci la persoanele aflate în ocrotirea acesteia, respectiv: minori, persoane puse sub interdicţie, persoane faţă de care s-a instituit curatela sau persoane care datorită vârstei, boli sau alte cauze au nevoie de ajutor.
În ce priveşte susţinerile petentului, în sensul că la data luării măsurii reţinerii preventive medicul arestului nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-l examina în termen de 24 de ore de la primirea în arest, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Instrucţiunile nr. 901/1999 ale Ministerului de Interne, se reţine că la data reţinerii petentului (18 noiembrie 1998) aceste instrucţiuni nu erau încă în vigoare, fiind adoptate ulterior, respectiv 10 mai 1999.
Este adevărat că dispoziţia privind obligativitatea examinării medicale a persoanelor arestate, în termen de 24 de ore de la primirea în arest, se regăsesc şi în instrucţiunile anterioare (astfel cum rezultă din adresa nr. 25297 din 13 august 2004 a I.P.J. Galaţi) dar, în speţă, această dispoziţie nu a fost încălcată, deoarece petentul a fost pus în libertate mai înainte de a se fi împlinit 24 de ore de la momentul reţinerii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul P.G.
În motivele de recurs, petentul a reiterat motivele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţi, susţinând că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică.
Petentul a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petent cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Se reţine că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ofiţerii de poliţie V.F. şi C.I. în cauză neexistând dovezi că aceştia ar fi săvârşit vreo infracţiune, în legătură cu reţinerea preventivă şi cercetarea penală a petentului.
Potrivit dispoziţiilor legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existenţa unor date suficiente că s-a săvârşit o infracţiune.
Conform art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală, sesizat prin plângere sau denunţ, dispune, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că nu se impunea începerea urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi, întrucât infracţiunea de abuz în serviciu nu există, după cum s-a motivat şi de către prima instanţă, neînceperea urmăririi penale fiind o consecinţă a intervenţiei cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi prin considerentele anterior expuse a răspuns motivat tuturor criticilor formulate de petent împotriva soluţiei procurorului, nefiind cazul a le mai relua.
Potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petentului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 81/ F din 29 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2369/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2388/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
