ICCJ. Decizia nr. 2504/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2504/2006
Dosar nr. 6381/2/2005
Şedinţa publică din 17 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 439 din 29 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 280/2004, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul D.M., la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat în altă cauză.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1360 mărci germane către partea civilă D.E.E. şi la plata echivalentului în lei a sumei de 2040 mărci germane către partea civilă S.M.A.
S-a menţinut măsura lăsării în custodia numitei A.E., mama inculpatului, a autoturismului marca Mitsubishi Pajero cu interdicţia înstrăinării.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că la data de 13 martie 2000, în jurul orelor 18,30, inculpatul D.M. împreună cu alte 3 persoane rămase neidentificate au oprit, din mers, în timp ce se aflau în autoturismul Mitshubishi Pajero, prin semnalizare cu o paletă reflectorizantă, cele două autotiruri conduse de părţile vătămate D.E.E. şi S.M.A., cetăţeni turci, în momentul când aceştia au ajuns pe raza localităţii Letca Nouă, judeţul Giurgiu. Cetăţenii turci au crezut că sunt semnalizaţi de un echipaj de poliţie.
Din autoturism a coborât inculpatul D.M. însoţit de alţi doi bărbaţi, şoferul rămânând în maşină. Ei au solicitat actele pentru control şi sub pretextul căutării de valută falsă sau droguri, i-au deposedat pe cei doi cetăţeni turci de sumele de bani pe care le aveau asupra lor (în total 3.400 mărci germane).
Când partea vătămată D.E.E. şi-a dat seama că persoanele care i-au oprit nu sunt poliţişti, a strigat către cea de a doua parte vătămată că „sunt furaţi", iar în momentul în care au încercat să-şi recupereze actele de la inculpatul D.M., acesta i-a ameninţat cu un pistol.
Identificarea inculpatului a avut loc ca urmare a recunoaşterii de către un martor şi de către partea vătămată a autoturismului Mitsubishi Pajero.
Inculpatul a fost recunoscut ca fiind unul dintre autorii faptei de tâlhărie, la data de 31 mai 2000, de către partea vătămată S.M.A., iar la 1 iunie 2000, a fost recunoscut şi de partea vătămată D.E.E., ca fiind persoana care s-a prezentat drept poliţist şi care i-a deposedat de bani şi i-a ameninţat cu pistolul.
Martorul A.D., care era de serviciu la Staţia P. Ghimpaţi a relatat că, în ziua de 13 martie 2000, a alimentat cu motorină un autoturism Mitsubishi Pajero, iar după circa 15 minute au sosit şi cetăţenii turci cu cele două tiruri spunând fiecare că a fost tâlhărit, indicând şi nr. de înmatriculare al maşinii, pe care martorul tocmai o alimentase cu motorină. Martorul a mai precizat că şoferul autoturismului era agitat, iar maşina Mitsubishi Pajero de culoare albă avea un autocolant cu menţiunea „de vânzare". Acest autoturism a fost găsit ulterior de poliţie în zona Rahova din Bucureşti şi recunoscut de martor. Declaraţia acestui martor este confirmată şi de martorul C.D., pajnic la aceeaşi staţie de benzină. La dosar au fost ataşate şi casetele video privind recunoaşterea din grup a inculpatului.
Inculpatul nu a recunoscut fapta pretinzând că ar fi împrumutat maşina unui prieten în ziua de 12 martie 2000 şi i-ar fi fost restituită a doua zi 13 martie 2000 seara.
Prin Decizia penală nr. 1047 din 23 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Curtea de apel a apreciat că vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie a fost stabilită pe baza unor probe certe administrate în cursul procesului penal, iar inculpatul, care nu a recunoscut fapta, nu a propus nici o probă pentru dovedirea susţinerilor sale. S-a mai arătat că recunoaşterea din grup a inculpatului de către cele două părţi vătămate s-a făcut în prezenţa apărătorului ales al inculpatului, în prezenţa procurorului, a organelor de cercetare penală şi a doi martori asistenţi, efectuându-se fotografii judiciare de către specialistul criminalist.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul.
Recursul vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. (când s-a comis o eroare gravă de fapt)
Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile criticate fiind legale şi conforme probelor administrate, în cauză nefiind comisă nici o asemenea eroare de fapt.
Înalta Curte reţine că vinovăţia inculpatului a fost dovedită cu toate probele administrate în cauză (recunoaşterea inculpatului ca fiind autor al faptei de tâlhărie, de către cele două părţi vătămate, declaraţiile acestora, declaraţiile martorilor, planşele foto şi chiar recunoaşterea de către inculpat a calităţii de proprietar al maşinii identificate ca fiind folosită la săvârşirea faptei, care, într-adevăr, era „ de vânzare", conform afirmaţiilor martorilor şi ale inculpatului).
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, declaraţia inculpatului D.M. nu poate servi la aflarea adevărului, sub aspectul dovedirii nevinovăţiei sale, deoarece nu poate fi coroborată cu nici un alt mijloc de probă.
Ca urmare, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Inculpatul a fost arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 1047 din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2502/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2512/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
