ICCJ. Decizia nr. 2512/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2512/2006
Dosar nr. 331/1/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 167/ P din 22 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 596/P/2005, Tribunalul Neamţ, secţia penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) şi c), art. 80 alin. (1) şi (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:
B.I.I. şi
M.A.,
- la câte două pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru faptele de tâlhărie săvârşite împotriva părţilor vătămate A.V. şi A.I.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele urmând ca inculpaţii să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în condiţiile art. 64 şi 71 C. pen.
În baza art. 113 C. pen., i s-a aplicat inculpatului M.A., măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire, în timpul executării pedepsei principale.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi, în solidar cu alţi doi inculpaţi, minori, şi cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 6.000 lei RON, daune morale şi materiale către partea civilă A.V.;
- 2000 lei RON, despăgubiri civile (daune materiale şi morale) către partea civilă A.I.:
- 5.114.832 lei ROL, cheltuieli de spitalizare părţii civile C.A.S. Iaşi şi
- 654.000 lei ROL, cheltuieli de spitalizare, părţii civile C.A.S. Neamţ.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că noaptea de 30 octombrie 2004, la discoteca din cartierul Blebea Tg. Neamţ, s-au iscat conflicte între grupul din care făceau parte părţile vătămate A.I. şi V. şi inculpaţii.
În jurul orei 2,30, fraţii A. au plecat spre domiciliu, fiind urmăriţi de inculpaţi.
Fiind atacate cu bâte de către inculpaţi, în urma loviturilor, au căzut, A.V. fiind în continuare lovit cu picioarele şi cu bâtele, suferind leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale.
Inculpaţii au deposedat părţile vătămate de sumele de 350.000 lei şi 200.000 lei, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra.
Ulterior cei 4 inculpaţi (dintre care doi minori) au părăsit locul faptei, plecând spre Tg. Neamţ, iar la intrarea în oraş au împărţit banii între ei.
Prin Decizia penală nr. 410 din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.A. şi B.I.I.
Curtea de apel a apreciat că vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea celor două infracţiuni de tâlhărie împotriva părţilor vătămate A.V. şi A.I. a fost stabilită pe baza multiplelor probe administrate în cursul procesului penal (declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, actele medico-legale, inclusiv recunoaşterilor inculpaţilor cu ocazia primelor cercetări), iar pedepsele au fost corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpaţii M.A. şi B.I.I.
Ambele recursuri vizează cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, pct. 12, pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare invocate, hotărârile criticate fiind legale şi conforme probelor administrate în cauză.
Astfel, recurentul inculpat B.I.I., care susţine că nu ar fi participat la lovirea părţii vătămate A.I., ci doar la lovirea fratelui acestuia A.V., în realitate, a fost prezent la lovirea acestuia, nu a intervenit în nici un mod, iar în final, a beneficiat de suma sustrasă.
De altfel, aşa cum a relatat coinculpatul minor T.N., B.I.I. a avut iniţiativa de a se sustrage bani de la A.V., spunându-i minorului „să-l controleze prin buzunare" şi ulterior verificând personal dacă A.V. are bani.
Totodată, acelaşi recurent a participat şi la împărţirea sumelor sustrase de la ambele părţi vătămate.
Vinovăţia acestui inculpat a fost corect stabilită în privinţa săvârşirii ambelor infracţiuni de tâlhărie, astfel încât nu se poate dispune achitarea acestuia.
Nu este întemeiat nici motivul de casare referitor la schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de tâlhărie în două infracţiuni de furt calificat şi vătămare corporală deoarece, victimele au fost puse în stare de inconştienţă ori neputinţă de a se apăra, furtul fiind săvârşit în aceste condiţii, prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen., cu agravantele reţinute de instanţe (în timpul nopţii, de mai multe persoane, printre care se aflau şi infractori minori).
Or, dacă inculpatul B.I.I. ar fi intenţionat să aplice doar „o corecţie" părţilor vătămate, nu ar fi spus unui coinculpat minor „să controleze prin buzunare" pe una dintre victime şi nu ar fi făcut el acelaşi lucru, ci ar fi încercat să-i împiedice pe ceilalţi să sustragă banii părţilor vătămate.
De altfel, este neverosimil ca inculpatul să nu fi avut intenţia de a sustrage, ci doar să controleze buzunarele uneia dintre victime.
Recursul declarat de inculpatul B.I.I. este nefondat şi cu privire la invocarea pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., deoarece instanţele au individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului având în vedere nu numai gravitatea celor două fapte de tâlhărie comise, una dintre ele cu consecinţe grave pentru sănătatea victimei (care a necesitat pentru vindecarea leziunilor, circa 30-35 zile de îngrijiri medicale), ci şi circumstanţele care atenuează şi cele care agravează răspunderea penală, aplicând corect art. 75 lit. c), art. 74 – art. 76 şi art. 80 C. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpatul M.A., în care se invocă motive de casare în plus (art. 3859 pct. 9 şi pct. 18 C. proc. pen.), Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat, deoarece hotărârile ambelor instanţe sunt motivate corespunzător, iar între considerente şi dispozitiv nu există contradicţii (pct. 9 al art. 3859 C. proc. pen.) şi nu s-a comis nici o eroare gravă de fapt.
Vinovăţia acestui inculpat a fost bine stabilită în raport cu probele administrate şi chiar cu recunoaşterea inculpatului cu privire la ambele fapte de tâlhărie comise.
În privinţa individualizării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.A., Înalta Curte apreciază că este corectă, instanţele având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social al faptelor, persoana infractorului (necunoscut cu antecedente penale, bolnav), precum şi împrejurările care atenuează şi cele care agravează răspunderea penală (aceleaşi ca în cazul recurentului inculpat B.I.I.).
Ca urmare, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de ambii inculpaţi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 lei fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A. şi B.I.I. împotriva deciziei penale nr. 410 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2504/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2516/2006. Penal → |
|---|
