ICCJ. Decizia nr. 2579/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2579/2006
Dosar nr. 1384/1/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46/2005, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, pornind de la conţinutul complex al tâlhăriei, a condamnat pe inculpatul minor L.E.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. c), art. 99 şi urm. C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, alegând ca şi modalitate de executare suspendarea condiţionată, fixând un termen de încercare de 3 ani pe durata căreia, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani (29 ianuarie 2006) a încredinţat supravegherea minorului S.P.V.R.S. de pe lângă Tribunalul Braşov.
Pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, s-au fixat în sarcina inculpatului atât măsurile de supraveghere stipulate în art. 863 C. pen., cât şi obligaţiile de a urma un curs de învăţământ ori de calificare şi de a nu intra în legătură cu ceilalţi coinculpaţi sub sancţiunea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 83, 844, 1101 alin. (3) C. pen., relative la revocarea beneficiului suspendării condiţionate.
A pus în vedere S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Braşov dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. pen.
A constatat că inculpatul în discuţie a fost reţinut şi arestat preventiv în intervalul 11 iulie 2005 – 26 septembrie 2005 inclusiv.
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat inculpatul I.A.G., la pedeapsa de 2 ani închisoare, dispunând suspendarea condiţionată a executării acesteia, fixând un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni pe durata căruia, dar până la majorat (29 august 2007) a încredinţat supravegherea sa S.P.V.R.S. de pe lângă Tribunalul Braşov, punându-i în vedere obligaţia de a nu intra în contact cu ceilalţi coinculpaţi.
Pe durata acestui termen de încercare, dar după împlinirea vârstei de 18 ani, a activat măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., completându-le cu obligaţia de a urma un curs de învăţământ ori de calificare şi de a nu intra în legătură cu ceilalţi inculpaţi în comiterea aceleiaşi fapte.
Potrivit art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului I.A.G. asupra dispoziţiilor art. 83, 84, 74, 1101 alin. (3) C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării şi executarea efectivă a pedepsei stabilite.
A pus în vedere S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Braşov dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul B.M., la pedeapsa de 4 ani închisoare, interzicându-i pe durata execuţiei acestora drepturile prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
A scăzut din durata acestei pedepse timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 11 iulie 2005 la zi, menţinând în continuare arestarea sa preventivă.
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul D.A.A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, interzicându-i pe durata execuţiei acesteia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A dedus din durata pedepsei stabilite timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 1 iulie 2005 la zi, menţinând în continuare această măsură preventivă.
A constatat că partea vătămată nu s-a prevalat de prerogativa conferită prin dispoziţiile art. 15 C. proc. pen.
A făcut în final aplicaţiunea prevederilor art. 191 C. proc. pen.
La pronunţarea acestei soluţii a ţinut cont că, printr-un concurs neechivoc, în scopul obţinerii aceleiaşi finalităţi (însuşirea ilicită a unor bunuri) inculpaţii, lucrând în aceeaşi formă de vinovăţie (intenţie directă), au acostat pe partea vătămată minoră, luându-i printr-o acţiune brutală, derulată într-un loc public (B-dul Griviţei din municipiul Braşov), mai multe bunuri personale.
Apropiindu-se de aceasta, profitând de inferioritatea sa numerică, de instalarea întunericului, inculpaţii au imobilizat-o, punând-o în neputinţa de a se apăra, cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale, după care au început să o controleze în buzunare, sustrăgându-i telefonul mobil şi cheile de la apartament.
Prin urmare, inculpaţii şi-au desfăşurat în mod concordant activităţile, fiind coautori la infracţiunea de tâlhărie, dictată de deposedarea prin constrângere a părţii vătămate, s-au reunit în câmpul infracţional, acţionând datorită acestui aspect cu mai multă îndrăzneală şi siguranţă.
Aducerea părţii vătămate în împrejurarea de a nu putea folosi posibilităţile de apărare din cauza activităţii inculpaţilor de imobilizare, constrângerea anterioară şi concomitentă acţiunii de luare, rezultatul produs, inexistenţa unei cauze exoneratoare de răspundere penală, vârsta inculpaţilor antrenează în opinia primei instanţe incidenţa dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
Împotriva acestei soluţii au promovat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, ce a ridicat problema majorării câtimii pedepselor aplicate, cât şi inculpaţii B.M. şi D.A.A., ce au solicitat redozarea pedepselor opozabile lor.
Prin Decizia penală nr. 51 din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia pentru minori şi familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, precum şi de inculpaţii D.A.A. şi B.M. împotriva sentinţei penale sus menţionate, menţionându-se starea de arest a acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul B.M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate, în ceea ce priveşte cuantumul acestora.
În concret, în motivele scrise de recurs ale parchetului, se arată că ambele instanţe au dat dovadă de prea multă blândeţe aplicând pedepse sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, fără a observa violenţa extremă de care au dat dovadă inculpaţii, ce au acţionat în număr foarte mare asupra unei persoane minore, lipsită de apărare, aflată în loc public, în scop de deposedare pentru realizarea de venituri băneşti. În raport de aceste motive, s-a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate celor patru inculpaţi, chiar în situaţia menţinerii circumstanţelor atenuante.
În ce priveşte recursul inculpatului B.M., acesta arată că pedeapsa este prea aspră atât în raport de împrejurările săvârşirii faptei, a avut o contribuţie redusă şi nu a existat o înţelegere prealabilă între inculpaţi în scopul de a tâlhări partea vătămată, cât şi faţă de circumstanţele sale personale, respectiv, poziţia sinceră, de recunoaştere şi regretare a faptei, contribuţia la recuperarea prejudiciului, nu este cunoscut cu antecedente penale, era încadrat în muncă iar din raportul de evaluare rezultă că riscul de a mai comite faptul antisociale este redus.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
1. În ceea ce priveşte recursul parchetului, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, au manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, nu prezintă un risc ridicat de a mai comite o nouă infracţiune de acest gen, date în raport de care au reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru inculpaţii minori şi cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., pentru inculpaţii majori. În acest context, instanţele au apreciat în mod justificat că, prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, în modalitatea suspendării condiţionate pentru inculpaţii minori, se poate realiza scopul preventiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
2. Referitor la recursul inculpatului B.M., ce solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate, de 4 ani închisoare, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au dovedit suficientă clemenţă atunci când au coborât cu 3 ani sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul. Circumstanţele personale invocate de inculpat în motivarea recursului au fost deja avute în vedere pentru a se reţine circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., astfel că nu pot constitui temei pentru o nouă reducere.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursurile formulate de către parchet şi de inculpatul B.M., ca nefondate, apreciind că nu sunt motive pentru a se face o nouă individualizare a pedepselor.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi pentru inculpaţii D.A.A. şi B.M., iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov si de inculpatul B.M., împotriva deciziei penale nr. 51/ AP/MF din data de 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat B.M. şi intimatului-inculpat D.A.A. timpul reţinerii si arestării preventive de la 11 iulie 2005 la 19 aprilie 2006.
Obligă recurentul inculpat B.M. la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorului desemnat din oficiu in vederea asigurării asistentei juridice a intimaţilor-inculpaţi minori, L.E.M. si I.A.G., în cuantum de cate 100 RON, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2577/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2585/2006. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
