ICCJ. Decizia nr. 2554/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2554/2006
Dosar nr. 4273/1/2006
Şedinţa publică din 18 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa penală nr. 257 din 1 iunie 2005, a condamnat pe inculpatul C.A., la următoarele pedepse:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul C.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. A condamnat pe inculpatul I.V.M., la următoarele pedepse:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată;
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod. Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. A interzis inculpaţilor C.A. şi I.V.M. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi cod.
A condamnat pe inculpatul C.I., la următoarele pedepse:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a) alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a), b) şi c) şi art. 76 lit. c) din acelaşi cod. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.I. pe durata termenului de încercare de 3 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea.
În baza art. 37 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, republicată şi art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul C.I. o armă de vânătoare şi 2 tuburi de vânătoare calibru 12 cu capsa percutată.
În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen., a dispus restituirea securii cu coadă de lemn cu lungimea de 36 cm către părţile vătămate.
A admis în parte acţiunea formulată de părţile civile şi a obligat inculpaţii C.A. şi I.V.M. să plătească, în solidar, suma de câte 10 milioane lei, cu titlu de daune morale către părţile civile T.V. şi Ţ.V.
A luat act de renunţarea părţii civile Ţ.V. la despăgubirile materiale solicitate de la inculpaţi, în cuantum de 7 milioane lei.
A respins, ca nedovedite, daunele materiale solicitate de partea civilă T.V.
A luat act că bunurile în valoare de 15.490.000 lei sustrase de inculpaţii C.A. şi I.V.M. de la părţile vătămate, au fost restituite acestora.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 2 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 20 decembrie 2003, martorul T.G. a mers cu partea vătămată T.V., cu autoturismul, proprietatea acestuia din urmă, în pădurea Creţeşti, pentru a tăia arborii marcaţi, în parcela deţinută, în proprietate de tatăl său.
T.V. a venit însoţit şi de partea vătămată Ţ.V., care avea şi drujba, cu care a doborât câţiva copaci, pe care i-a secţionat în bucăţi mai mici şi apoi au fost încărcaţi, o parte în căruţă de T.G., care a plecat către satul Hoceni, iar restul în autoturismul, cu care părţile vătămate au plecat către Mănăstirea G., pentru a trece prin satul Văleni.
În aceeaşi zi, 20 decembrie 2003, inculpatul C.I., se afla la domiciliul său şi avea pregătită arma de vânătoare şi mai multe cartuşe, pentru vânătoarea colectivă de a doua zi.
În după amiaza aceleiaşi zile, venind la domiciliul său G.M. şi inculpaţii C.A. şi I.V.M., inculpatul C.I., le-a propus şi cei trei au acceptat, să meargă pe câmp către pădurea G., pentru a hăitui şi împuşca nişte iepuri.
Luând asupra sa arma de vânătoare şi 2 cartuşe, inculpatul C.I., însoţit de cei 3 s-au deplasat pe câmp şi când au ajuns la o lizieră s-au întâlnit cu pădurarul R.I., însoţit la rândul său, de C.I.
Inculpatul C.I. i-a dat arma sa de vânătoare şi cele 2 cartuşe inculpatului C.A., deşi ştia că nu are permis de port-armă, iar acesta a ascuns-o sub haină.
La propunerea lui R.I., inculpatul C.I., însoţit şi de G.M. şi C.I., a revenit în domiciliul său, pentru a consuma vin împreună cu aceştia.
Inculpaţii C.A. şi I.V.M. şi-au continuat deplasarea pe câmp, pentru a vâna iepuri şi s-au intersectat cu părţile vătămate T.V. şi Ţ.V., care după ce au remediat o defecţiune la autoturism şi-au continuat deplasarea pe un drum agricol.
Crezând că părţile vătămate sunt la furat de lemne, inculpatul C.A. a tras un foc în aer cu arma de vânătoare, pentru a opri autoturismul, după care, cu aceeaşi armă a ameninţat părţile vătămate, coborâte din maşină şi le-a obligat să se culce la pământ.
Apoi, i-a pus arma la gât părţii vătămate T.V., ameninţând că-l va împuşca, timp în care, inculpatul I.V.M., cu o secure, a lovit în autoturism, controlând prin el.
Sub ameninţarea armei, cele două părţi vătămate au fost determinate să se deplaseze încet cu autoturismul, inculpatul C.A. spunându-le că va trage în cauciucuri.
Inculpaţii s-au deplasat astfel în urma autoturismului până în apropierea unei liziere, discutând ce sumă să le pretindă părţilor vătămate pentru a le lăsa să plece, iar acolo au oprit autoturismul şi ameninţându-i cu arma, le-a cerut roata de rezervă, drujba, o secure şi au descărcat câteva bucăţi din lemn.
Inculpaţii le-au cerut părţilor vătămate să revină a doua zi în acelaşi loc cu o sumă de bani, pentru a le restitui bunurile.
Părţile vătămate şi-au continuat drumul cu autoturismul, iar inculpaţii, după ce au ascuns lemnele şi roata de rezervă, au plecat cu drujba şi securea spre domiciliul inculpatului C.I., căruia i-au relatat, de faţă cu martorul G.M. cele întâmplate.
Realizând gravitatea faptelor comise de cei doi inculpaţi, inculpatul C.I. le-a cerut să plece din locuinţa sa, după ce şi-a luat puşca de vânătoare de la C.A., cartuşul neutilizat şi tubul cartuşului utilizat.
Cei doi inculpaţi au luat drujba cu ei, lăsând securea în curtea inculpatului C.I., soţia acestuia predând-o organelor de poliţie, după declanşarea cercetărilor.
În seara respectivă, partea vătămată T.V. l-a anunţat pe martorul T.G. despre cele întâmplate, iar a doua zi s-au deplasat, împreună şi cu partea vătămată Ţ.V. la Hoceni pentru a anunţa organele de poliţie. Întrucât nu au găsit nici un lucrător la postul de poliţie, au mers la locul unde trebuia să se întâlnească cu inculpaţii.
Ajunşi acolo, dintr-un tufiş a apărut inculpatul I.V.M., însoţit de fratele său I.V.M. şi cerându-i să le restituie bunurile sustrase cu o zi înainte, inculpatul a refuzat.
Părţile vătămate s-au întors la Hoceni şi s-au întâlnit cu inculpatul C.I., care se pregătea să meargă la vânătoare colectivă şi în timp ce discutau, a apărut şi inculpatul C.A., care a fost recunoscut imediat de părţile vătămate, care i-au reproşat cele întâmplate.
Părţile vătămate, însoţite de inculpatul C.A. şi martorul T.G. au mers la domiciliul inculpatului I.V.M. şi acesta le-a restituit bunurile sustrase, mai puţin securea, care era la domiciliul inculpatului C.I.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii I.V.M. şi C.A., motivând că nu au săvârşit fapta de tâlhărie, bunurile fiind luate cu acordul părţilor vătămate şi că nu există un prejudiciu moral, iar inculpatul C.I., că nu se face vinovat de săvârşirea faptei.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 53 din 21 februarie 2006, a respins apelurile, ca nefondate, reţinând că, din coroborarea tuturor probelor nu rezultă că părţile vătămate au dat bunurile de bună voie inculpaţilor sau că aceştia au acţionat legitim pentru a apăra sustragerea de material lemnos.
A reţinut, totodată, că probele testimoniale şi declaraţiile inculpaţilor I.V.M. şi C.A. dovedesc pe deplin existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului C.I. în săvârşirea celor două fapte pentru care a fost condamnat şi că, în mod just, prima instanţă a apreciat că părţile vătămate au suferit şi un prejudiciu moral.
În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpaţii C.A. şi I.V.M., solicitând prin concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate şi achitarea lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
În ce priveşte pe inculpatul I.V.M., apărătorul a solicitat achitarea şi pentru comiterea infracţiunii de braconaj, susţinând că inculpatul nu a avut asupra sa o armă.
Recursurile declarate de cei doi inculpaţi nu sunt fondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora le-au dat o justă şi completă interpretare, stabilind vinovăţia inculpaţilor şi încadrând faptele comise de aceştia în textele de lege corespunzătoare, pentru care le-au aplicat pedepse just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
În ce priveşte critica formulată de recurenţii inculpaţi, sub aspectul greşitei lor condamnări pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., susţinând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece bunurile le-au luat cu acordul părţilor vătămate, se constată că nu poate fi primită.
Astfel, conform art. 211 alin. (1) C. pen., fapta inculpatului de a lua, prin ameninţare, bunurile aflate asupra victimei, constituie infracţiunea de tâlhărie.
Raportând aceste prevederi la situaţia din speţă, se reţine că, la data de 20 decembrie 2003, inculpaţii C.A. şi I.V.M. au ieşit în teren cu arma lui C.I., fără autorizaţie, pentru a vâna iepuri, iar la un moment dat, întâlnind părţile vătămate T.V. şi Ţ.V., care se deplasau pe câmp cu un autoturism, folosind arma şi ameninţarea au oprit autoturismul şi le-au deposedat de mai multe bunuri (o roată de rezervă, o drujbă, o secure şi câteva bucăţi de lemn).
Apoi, inculpaţii le-au cerut părţilor vătămate să vină a doua zi în acelaşi loc cu o sumă de bani, pentru a le restitui bunurile.
Or, împrejurarea că inculpaţii, folosind ameninţarea cu arma de vânătoare, au deposedat părţile vătămate de bunurile respective, solicitându-le pentru restituirea acestora o sumă de bani, rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză şi anume: declaraţiile părţilor vătămate T.V. şi Ţ.V.; procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă; declaraţiile date de coinculpatul C.I. şi învinuitul G.M.; declaraţiile martorilor audiaţi în cauză; procesele verbale de confruntare; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, probe ce se coroborează cu recunoaşterile parţiale ale inculpaţilor C.A. şi I.V.M.
Aşa fiind, fapta inculpaţilor de a lua din posesia părţilor vătămate bunurile, prin constrângere, ameninţându-le cu arma, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., pentru care au fost condamnaţi, astfel că solicitarea recurenţilor inculpaţi de a fi achitaţi cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni, este lipsită de orice fundament.
Nefondată este şi solicitarea inculpatului I.V.M. de a fi achitat pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, susţinând că el nu a avut asupra sa o armă de vânătoare.
Se reţine, în acest sens că, potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 103/1996, republicată, constituie infracţiunea de braconaj la vânătoare, fapta săvârşită fără permis de vânătoare şi autorizaţie legală sau, după caz, fără autorizaţie legală.
Iar, potrivit art. 25 din aceeaşi lege, prin vânătoare, ca acţiune, se înţelege căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau orice altă activitate cu aceeaşi finalitate.
Or, din probatoriile dosarului rezultă fără echivoc, împrejurarea că inculpatul I.V.M., în urma înţelegerii realizată cu ceilalţi coinculpaţi, a ieşit în teren pentru a căuta, hăitui şi vâna iepuri, fără autorizaţie.
Chiar dacă inculpaţii nu au reuşit să împuşte nici un iepure şi deşi, inculpatul I.V.M. nu avea arma de vânătoare asupra sa, în raport de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, mai sus redate, conform cărora, prin vânătoare se înţelege şi căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea vânatului, activităţi ce au ca finalitate rănirea, uciderea sau capturarea vânatului şi fiind încriminate prin dispoziţiile art. 35 din aceeaşi lege, se constată că, în mod corect, instanţele au reţinut în sarcina inculpatului I.V.M. săvârşirea infracţiunii de braconaj.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi având în vedere că, verificând hotărârile atacate în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţii C.A. şi I.V.M. sunt nefondate şi a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.A. şi I.V.M. împotriva deciziei penale nr. 53 din 21 februarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 220 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2546/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2577/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
