ICCJ. Decizia nr. 2644/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2644/2006
Dosar nr. 23022/1/2005
(nr. vechi 7135/2005)
Şedinţa publică din 27 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 191 din 3 iunie 2005, Tribunalul Harghita, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.G., la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea executării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiuni de omor.
S-a computat din pedeapsă din pedeapsă durata arestului preventiv de la 1 ianuarie 2005 la zi şi s-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.
Conform art. 10 alin. (1) lit. h) şi art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului pentru infracţiunea de lovire în urma retragerii plângerii prealabile a părţii vătămate A.Z.
Conform art. 346 C. proc. pen., şi art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 12.500.000 lei daune materiale şi 250.000.000 daune morale către părţile civile A.A. şi A.A.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea şi distrugerea corpurilor delicte ridicate de la inculpat.
Inculpatul şi partea vătămată A.Z. au fost obligaţi fiecare la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 31 decembrie 2004, în centrul satului Comăneşti, jud. Harghita un grup de tineri între care victima A.L. au celebrat revelionul, după care s-au îndreptat spre case trecând prin faţa locuinţei inculpatului. Victima s-a oprit şi a aruncat petarde în curtea casei inculpatului care a care a ieşit vădit deranjat şi a certat victima. Apoi victima şi fratele acesteia A.Z. au pătruns în curtea inculpatului unde s-au manifestat gălăgios. Inculpatul a ieşit din nou din casă, de această dată înarmată cu un cuţit lovind în victimă şi partea vătămată A.Z.
Victima a fost lovită cu cuţitul în partea superioară a braţului stâng unde a suferit o plagă împunsă tăiată a arterei brahiale urmată de o hemoragie externă masivă care i-a provocat o anemie acută ce a determinat moartea victimei.
Instanţa a reţinut că inculpatul s-a apărat, în sensul că s-a aflat în stare de legitimă apărare, întrucât victima a pătruns pe timp de noapte prin forţă în curtea locuinţei sale după ce în prealabil aruncase cu petarde în curtea lui.
Instanţa a respins apărarea inculpatului ca nefondată.
A motivat că susţinerile inculpatului sunt doar în parte întemeiate;
Rămâne dovedită doar împrejurarea că victima a aruncat cu petarde în curtea inculpatului dar că nu există proba în sensul că susţinerile acestuia că ar fi fost atacat în curte de victimă şi fratele acestuia A.Z. astfel că inculpatul nu s-ar fi aflat în stare de legitimă apărare. Instanţa a mai reţinut că după ce victima a părăsit curtea, A.Z. a provocat distrugeri în curtea inculpatului ceea ce nu are relevanţă pentru starea de legitimă apărare.
Instanţa a mai motivat că acţiunile victimei şi ale fratelui acesteia A.Z. care au precedat reacţia violentă a inculpatului au provocat o tulburare puternică în psihicul acestuia astfel că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocări.
Instanţa a mai motivat că A.Z. şi-a retras plângerea prealabilă împotriva inculpatului pentru infracţiunea de lovire, motiv pentru care a încetat procesul penal pentru această infracţiune.
Prin Decizia penală nr. 166/A/2005, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, ca nefondate, apelurile inculpatului L.G. şi părţilor civile A.A. şi A.A.
Instanţa de apel a motivat că art. 44 alin. (2) C. pen., instituie o prezumţie legală de legitimă apărare care poate fi răsturnată prin probe.
A reţinut că din declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate A.Z., ale martorilor L.V. şi M.G. rezultă că victima şi fratele ei au intrat neînarmaţi în curtea inculpatului pentru a întreba de martora L.V., l-a lovit pe A.L. iar inculpatul a lovit cu cuţitul în victimă care a părăsit imediat curtea după care a decedat la scurt timp. Instanţa de apel a mai motivat că inculpatul a lovit cu cuţitul şi spre A.Z. care s-a apărat cu o mătură fiind tăiat superficial la mâini.
Instanţa de apel a mai motivat că inculpatul nu a acţionat în condiţiile art. 44 alin. (2) C. pen., respectiv pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Curtea de apel a mai motivat că nu sunt întrunite nici condiţiile art. 44 alin. (3) cu privire la depăşirea limitei unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului din cauza unui tulburări sau temeri.
În ce priveşte apelurile părţilor civile instanţa de apel a motivat că nu sunt fondate întrucât cuantumul despăgubirilor a fost corect evaluat în raport de starea de provocare în care a fost adus inculpatul prin acţiunile victimei.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul şi părţile civile.
Inculpatul critică hotărârile pentru greşita condamnare prin reţinerea unei situaţii de fapt incorectă care nu relevă împrejurări ce se constituie într-o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, legitima apărare, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. Mai critică hotărârile pentru modul de rezolvare a laturii civile prin ignorarea împrejurării că în cauză s-a reţinut în favoarea inculpatului scuza provocării ceea ce ar fi impus reducerea proporţională a despăgubirilor acordate părţilor civile.
Părţile civile au criticat hotărârile pronunţate pentru volumul despăgubirilor ce le-u fost acordate, pe care le consideră reduce în raport de situaţia reală.
Recursul inculpatului este fondat pentru următoarele motive.
Potrivit art. 44 alin. (2)1 C. pen., „se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau un loc împrejmuit sau delimitat prin semne de marcare".
După cum rezultă din cuprinsul titlului citat legea instituie o prezumţie relativă potrivit căreia este recunoscut ca fiind în stare de legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept, a unei persoane prin violenţă, efracţie sau alte mijloace asemănătoare într-o locuinţă, încăpere, loc împrejmuit.
Caracterul relativ al prezumţiei derivă din definiţia legitimei apărări, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, cuprinsă în alin. (2) al art. 44 C. pen., potrivit căreia: „este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat în interesul obştesc".
Din examinarea textului rezultă că ceea ce caracterizează esenţial legitima apărare este pe de o parte
1. existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva unei persoane sau unui interes obştesc, iar pe de altă parte
2. pericolul grav persoana sau drepturile celui atacat şi pentru interesul obştesc. Este în logica firească că cei doi termeni, atacul şi pericolul grav sunt în relaţie directă şi condiţionată.
Analiza sistematică a textelor celor două alineate relevă că ceea ce adaugă alin. (21) din art. 44 C. pen. (introdus prin Legea nr. 169/2002 şi modificat, neesenţial prin Legea nr. 247/2005), este prezumţia că există atac material, direct, imediat şi injust când fapta susceptibilă de legitimă apărare este menită a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, efracţie, viclenie într-o locuinţă, dependinţă, adică în spaţiul intim în care orice persoană au dreptul să se simtă protejat şi în siguranţă. Prezumţia asimilează prin urmare atacul material, direct, imediat şi injust cu pătrunderea fără drept prin violenţă în spaţiul locuinţei, a domiciliului.
Aşa fiind, pentru reţinerea legitimei apărări în situaţia prevăzută de alin. (21) al art. 44 C. pen., se prezumă că este îndreptăţit, „să săvârşească fapta" cel care acţionează pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie într-o locuinţă, încăpere, dependinţă dacă şi numai dacă prin pătrunderea violentă se pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Prin urmare ameninţarea cu pericolul grav trebuie demonstrată.
Or, în cauză deşi din procesul verbal de cercetare la faţa locului, rezultă că victima şi fratele ei A.Z. au pătruns în curtea inculpatului prin distrugerea porţii în proporţie de 30 % şi scoaterea ei din balamale nu s-a dovedit că cei doi agresori, victima şi fratele ei mai prezentau un pericol grav pentru inculpat din moment ce au rămas în curte fără a avea asupra lor arme sau obiecte contondente situaţi în care ar fi îndrituit concluzia că intenţionează să-l atace pe inculpat sau familia lui care se afla în casă. Prin urmare nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (21) C. pen.
Acţiunile victimei şi ale lui A.Z. de a pătrunde violent în curte inculpatului după ce iniţial i-au aruncat petarde în curte, reprezintă acte de provocare care au creat o puternică tulburare în psihicul inculpatului astfel că în mod corect instanţele au reţinut că acesta a comis fapta în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Instanţele nu au dat însă suficientă eficienţă acestei circumstanţe atenuante legale şi au aplicat o pedeapsă prea aspră.
În raport de împrejurările că inculpatul este o persoană vârstnică, pensionar care n-a mai comis fapte penale, de grava provocare din partea victimei şi fratelui ei, Curtea apreciază că pentru realizarea scopului pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., este suficientă o pedeapsă principală de 4 ani închisoare.
Referitor la părţile civile care critică hotărârile pentru greşita rezolvare a laturii civile prin acordarea unor despăgubiri reduse decât au cerut acestea, acesta nu este fondat.
Instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 998 C. civ. Au acordat despăgubiri în raport de consecinţele faptelor inculpatului, ţinând cont şi de Constituţia victimei de declanşarea acestuia, reducând proporţional cuantumul despăgubirilor în raport cu provocarea.
În raport de aceste considerente nici recursul inculpatului care a cerut o reducere a cuantumului despăgubirilor nu este fondat.
Prin urmare, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., va admite recursul inculpatului L.G., va casa Decizia penală nr. 166 din 11 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, va reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare şi va menţine celelalte dispoziţii. Va respinge recursul părţilor civile pe care le va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul L.G.
Casează Decizia penală nr. 166/ A din 11 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală, şi în parte sentinţa penală nr. 191 din 3 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Harghita, şi rejudecând:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului L.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., şi art. 76 alin. (2) C. pen., de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de părţile civile A.A. şi A.A., ca nefondat.
Obligă recurentele părţi civile la câte 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2643/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2645/2006. Penal → |
|---|
