ICCJ. Decizia nr. 2645/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2645/2006
Dosar nr. 23690/1/2005
(nr. vechi 7470/2005)
Şedinţa publică din 27 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 333 din 9 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, printre alţii, pe inculpatul K.Z.,
- în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 37 lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare;
- în baza art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani închisoare;
În baza art. 864 C. pen., şi art. 83 C. pen., a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 250/1997 a Tribunalului Prahova, dispunând executarea acesteia alături de pedepsele din cauză, inculpatul urmând să execute 6 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, 4 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele, inculpatul având de executat în final 6 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata echivalentului în lei a sumei de 66.000 mărci germane, către partea civilă SC M.R. şi, personal la plata echivalentului în lei a sumei de 1.200 dolari S.U.A. către partea civilă V.B.
Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că în perioada martie – decembrie 1998, inculpaţii C.O., D.G., C.G., T.G., G.I., I.C., I.M., I.O., V.D., C.G., V.C., A.R., M.I., O.T., M.I., R.L.C., D.A. şi alţii, profitând de faptul că erau angajaţi ai unor societăţi comerciale ce deserveau Aeroportul Internaţional O., asigurând paza şi transportul bagajelor şi mărfurilor, în repetate rânduri, după o înţelegere prealabilă au sustras bunuri din coletele de marfă destinate unor societăţi de telefonie mobilă din România, precum şi mai multe colete cu ceasuri, cauzând un prejudiciu total de 121.000 mărci germane şi 438.547.191 lei.
Cea mai mare parte a telefoanelor mobile sustrase erau valorificate de către inculpatul D.G., care le dădea altor persoane pentru comercializare.
Organele de poliţie s-au sesizat cu privire la activitatea infracţională la sfârşitul lunii decembrie 1998, când au fost depistaţi numiţii C.G., V.B. şi U.L. în timp ce ofereau spre vânzare un număr de 40 aparate telefonice celulare marca Nokia cu seriile de identificare răzuite, la un preţ mult mai mic decât valoarea lor reală şi care, chestionaţi, au confirmat că bunurile le-au cumpărat de la inculpatul K.Z. care, la rândul lui, le primise de la inculpatul D.G.
Aceste telefoane făceau parte dintr-un lot livrat de N.M.P.F. pentru SC T. SA Bucureşti.
Inculpatul D.G. l-a cunoscut pe inculpatul K.Z., depanator de telefoane, în municipiul Ploieşti prin intermediul numitei R.M., angajată a firmei C.
Un prim contact între cei doi inculpaţi a avut loc urmare sustragerii, în seara de 26 noiembrie 1998 a 100 bucăţi telefoane mobile Nokia N.M.T. din cursa sosită pe Aeroportul O. a companiei K.L.M.
Solicitat de inculpatul D.G., inculpatul K.Z. i-a precizat acestuia că acest tip de telefoane mobile nu pot fi valorificate întrucât funcţionau într-un sistem special N.M.T. folosit doar de firma T. din Bucureşti. De urmare, inculpaţii s-au înţeles ca inculpatul K.Z. să vândă piesele detaşate pentru schimb unor depanatori, ceea ce acesta din urmă a şi făcut, dându-le depanatorilor V.B. şi U.L. în schimbul sumei de 1.200 dolari S.U.A.
În fapt, însă, inculpatul K.Z. a vândut 40 aparate telefonice în forma în care le-a primit, fiind identificate, aşa cum s-a arătat, la cumpărători.
Prejudiciul cauzat T. SA prin sustragerea celor 100 telefoane mobile este în sumă de 55.000 mărci germane.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul K.Z., care nu a participat la nici un termen de judecată şi nici la dezbateri, a declarat apel peste termen, criticând hotărârea pentru greşita reţinere a vinovăţiei sale întrucât nu a comis vreo faptă penală şi solicitând trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea formulării cererilor în apărare.
Prin Decizia penală nr. 832 din 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul inculpatului K.Z. şi desfiinţând în parte hotărârea pronunţată, în rejudecare a redus pedeapsa de la 4 ani la 3 ani închisoare, dispunând să execute, prin adăugare pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, a cărei suspendare a executării a fost revocată, în total 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de control judiciar a constatat că hotărârea a reţinut o corectă situaţie de fapt însă pedeapsa este disproporţionată faţă de cele aplicate celorlalţi inculpaţi şi de necesitatea realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul K.Z. care, prin motivele scrise şi susţinute oral a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 21 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt prin condamnarea sa pentru fapte nedovedite şi, respectiv, a fost judecat la instanţa de fond în lipsă, fiind citat nelegal.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Inculpatul K.Z., prin declaraţiile date, în cursul urmăririi penale recunoaşte că a primit de la inculpatul D.G. mai multe telefoane mobile, montate şi dezmembrate, pentru a le valorifica şi, de urmare, o parte dintre ele le-a vândut numiţilor U.L. şi V.B. cu suma de 1.200 dolari S.U.A.
Acest inculpat cunoştea însă că bunurile provin din săvârşirea unor infracţiuni.
Astfel, inculpatul D.G. precizează că i-a comunicat inculpatului K.Z. sursa aparatelor şi prin faptul că se cunoşteau de mai mult timp (inculpatul K.Z. efectuând reparaţii aparaturii electronice de la domiciliul celuilalt inculpat) este evident că inculpatul recurent cunoştea locul de muncă al acestuia, în serviciul de pază al Aeroportului Internaţional O.
Asemenea, martorii U.L. şi V.B. au susţinut că au avut suspiciuni în legătură cu aparatele şi piesele componente ale acestora, observând chiar că de pe plăcuţele componente lipsesc seriile însă inculpatul K.Z. i-a liniştit spunându-le că aparatele „ nu au fost intrate în ţară".
Faţă de numărul mare de telefoane, aduse cu sacul la domiciliul inculpatului K.Z. şi de precizările sus arătate este neîndoielnic că acesta, pe baza înţelegerii prealabile cu inculpatul D.G., a primit bunuri despre care cunoştea că provin din furt, în scop de valorificare, astfel încât încadrarea judiciară a faptelor reţinute prin hotărârile pronunţate la fond şi în apel este legală.
Nici critica privind judecarea cauzei la fond fără citarea legală a inculpatului K.Z., care nu a participat la nici un termen şi nici la dezbateri, nu este fondată.
Prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpatul şi-a indicat adresele de domiciliu în municipiul Ploieşti, str. Anotimpului şi reşedinţa în municipiul Ploieşti, str. Malu Roşu şi la aceste adrese şi încă prin afişare la Consiliul Local în a cărui rază au fost comise infracţiunile (comuna Otopeni), a fost citat pe întregul parcurs al judecăţii la fond.
Mai mult decât atât, instanţa de fond a solicitat şi obţinut adresa nr. 2832043 din 10 octombrie 2000 a S.E.I.P. Prahova prin care s-a comunicat domiciliul inculpatului K.Z. în municipiul Ploieşti, str. Malu Roşu adresă la care, aşa cum s-a arătat, a fost citat.
Fiind îndeplinită procedura de citare conform dispoziţiilor art. 177 C. proc. pen., cererea inculpatului de trimitere a cauzei pentru rejudecare, pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., nu este întemeiată.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor existenţa vreunuia dintre celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului K.Z. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.Z. împotriva deciziei penale nr. 832 din 28 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2644/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2646/2006. Penal → |
|---|
