ICCJ. Decizia nr. 2643/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2643/2006
Dosar nr. 17699/1/2005
(nr. vechi 4471/2005)
Şedinţa publică din 27 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1445 din data de 8 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, faţă de inculpata M.F. a fost pronunţată următoarea sentinţă:
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpata M.F. din infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., şi în baza acestui text de lege a condamnat inculpata la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată şi s-a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat inculpata, la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals material şi înscrisuri oficiale (pct. 2 şi 4 R).
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat aceeaşi inculpată, la două pedepse de câte un an închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals (pct. 2, 3 şi 4 R).
În baza art. 40 din Legea nr. 80/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat inculpata, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (pct. 3 şi 4 R).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele 3 pedepse de câte 2 ani închisoare şi cele două pedepse de câte un an închisoare, inculpata executând pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (pct. 2 R).
Instanţa a obligat inculpata M.F. în subsidiar şi partea responsabilă civilmente D.M.N. la plata sumei de 2.236.825.401 lei cu titlu de despăgubiri către SC T. SA.
S-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 00204/2002 din 14 noiembrie 2002 asupra apartamentului situat în Bucureşti, str. Apostol Mărgărit sector 3 şi autoturismului Dacia 1310 proprietatea inculpatei M.F. până la achitarea prejudiciului.
În baza art. 348 C. proc. pen., a desfiinţat menţiunea din registrul de casă din 25 octombrie 2000 cu privire la suma de 243.000.000 lei şi în parte cu privire la dată, foaia de vărsământ din data de 17 octombrie 2001 cu privire la depunerea în bancă a sumei de 800.000.000 lei.
S-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile subsidiare a părţilor responsabile civilmente D.E., C.M., S.V.M. şi D.Şt.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada 1 iunie 1999 – 19 octombrie 2001, activitatea C.C.S.C. T. SA desfăşurată în cadrul Serviciului Trezorerie a fost realizată de inculpata M.F., conform contractului de muncă nr. 59555 din 1 iunie 1999 prin care a confirmat luarea la cunoştinţă a conţinutului fişei postului pentru funcţia de casieră.
Astfel, printre atribuţiile de serviciu ale inculpatei, conform fişei postului se numărau următoarele:
- urmărirea zilnică a încadrării în limita plafonului de casă reglementat, depunând, dacă este cazul, surplusul de bancă;
- evidenţierea fiecărei încasări şi plăţi cu ajutorul registrului de casă care se întocmeşte zilnic pe baza documentelor justificative, în baza normelor legale în vigoare;
- predarea zilnică la Serviciul Trezoreriei a unui exemplar al registrului de casă împreună cu documentele justificative pentru verificare şi înregistrare în contabilitate;
- gestionarea şi păstrarea mijloacelor băneşti în conformitate cu legislaţia în vigoare, normele şi dispoziţiile interne în vigoare;
- sesizarea conducerii ori de câte ori constată nereguli care ar putea afecta activitatea de casierie;
- răspunderea în situaţia apariţiei unor diferenţe între situaţia faptică şi tehnico-operativă şi orice neglijenţă manifestată care ar putea afecta siguranţa în desfăşurarea activităţii casieriei;
- primeşte, păstrează şi eliberează mijloacele băneşti aflate în casieria centrală, cu respectarea normelor şi prevederilor legale în vigoare privind operaţiunile de casă cu mijloace de plată;
- respectă termenele de efectuare a plăţilor în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- depune şi ridică zilnic la şi de la bancă toate documentele privind operaţiunile de încasări şi plăţi prin toate conturile bancare ale T.;
- răspunde de transportul şi depunerea documentelor de la T. la bancă şi retur, inclusiv a celor cu regim special;
- colectează zilnic numerarul şi valorile în lei şi valută de la toate punctele de vânzare deschise în Bucureşti, pentru a fi depuse la bancă sau, în funcţie de necesităţi în casieria centrală şi casieria de valută O.;
- colectează zilnic numerarul şi valorile în valută ale Casieriei O. pentru a fi depuse la bancă;
- la ridicarea de la bancă a extraselor de cont verifică pe loc dacă sunt anexate toate documentele justificative;
- transportă şi răspunde de predarea în condiţii bune a numerarului în lei şi valută, documentelor de valoare de la şi către toate casieriile şi punctele de vânzare de la şi către bancă;
- transmite zilnic informaţii referitoare la solduri în vederea asigurării mijloacelor băneşti necesare perioadei următoare;
- execută plăţi direct din încasările proprii în condiţiile stabilite prin normele în vigoare;
- efectuarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii.
Ca urmare a controlului asupra gestiunii inculpatei, dispus de şeful Trezoreriei, M.B. şi finalizat prin procesul verbal nr. T 247 bis din 19 octombrie 2001 a fost constatat un minus faptic în cuantum de 2.183.475.125 lei.
În aceste condiţii, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice – D.I.C.F. au efectuat un control tematic privind respectarea disciplinei de casă pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 19 octombrie 2001, astfel în procesul verbal nr. 1549 din 20 septembrie 2002 s-a constatat un minus în gestiunea inculpatei M.F. în cuantum de 2.298.825.401 lei.
În ceea ce priveşte modul de gestionare şi eliberare a chitanţelor s-au constatat următoarele deficienţe aferente perioadei 2000 - 2001: lipsa unor chitanţe, anularea unor chitanţe de la care lipseşte originalul, emiterea de chitanţe fără a respecta criteriul cronologic, existenţa mai multor chitanţe necompletate şi neanulate în chitanţiere, încasarea unor sume fără a elibera chitanţele aferente.
De asemenea, s-a stabilit că inculpata a falsificat înscrisuri oficiale de înregistrare în evidenţa tehnico-operativă referitoare la activitatea casieriei.
La data de 25 ianuarie 2000, inculpata a înscris fictiv în registrul de casă o depunere la bancă în valoare de 249.000.000 lei. În realitate, inculpata a depus suma la bancă la data de 31 octombrie 2000 şi a modificat data pe foaia de vărsământ pentru a corespunde înregistrării.
Deşi în procesul verbal nr. 1549 din 20 martie 2002, D.G.I.C.F. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a reţinut că, la data de 5 septembrie 2001, inculpata M.F. a înscris în registrul de casă un virament fictiv în sumă de 600.000.000 lei, s-a constatat că această precizare nu corespunde realităţii, întrucât fotocopia foii de vărsământ atestă efectuarea depunerii la bancă.
În schimb, la data de 27 şi 28 septembrie 2001, inculpatul a depus la bancă sumele de 500.000.000 lei şi respectiv 100.000.000 lei, fără a înscrie aceste depuneri în registrul de casă.
La data de 11 octombrie 2001, inculpata M.F. a depus la bancă suma de 300.000.000 lei, pe care a înscris-o în registrul de casă.
Ulterior, la data de 17 octombrie 2001, inculpata a alterat foaia de vărsământ, modificând data şi suma şi înregistrând în casă o depunere fictivă de 800.000.000 lei.
Atât organele de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice cât şi expertul contabil au reţinut că, în perioada 1 ianuarie 2000 – 19 octombrie 2001, inculpata M.F. a cauzat casieriei centrale a T. SA, un minus în numerar în valoare totală de 2.298.825.401 lei, compus din:
- 112.099.762 lei, încasări efectuate de inculpată, dar neînregistrate;
- 3.550.000 lei, drepturi salariale înregistrate în evidenţă ca fiind achitate, deşi ele nu erau achitate;
- 2.183.175.126 lei, diferenţa dintre soldul scriptic din contabilitate în sumă de 2.520.834.438 lei şi soldul din casierie, în sumă de 225.559.550 lei;
- 513 lei, plus de casă, constatat în anul 2000, dar neînregistrat în registrul de casă şi contabilitate.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpata a negat comiterea infracţiunilor. Instanţa de fond a reţinut că însuşirea a banilor din gestiune este dovedită atât de rezultatele controlului efectuat de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, de expertiza contabilă, cât şi de falsificarea foilor de vărsământ şi a registrului de casă. Aceste înscrisuri oficiale s-au aflat permanent în posesia inculpatei şi au fost găsite în casierie cu ocazia controlului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpata M.F. şi partea responsabilă civilmente D.M.N.
Parchetul a criticat sentinţa sub două aspecte şi anume, că inculpata este subiect activ al infracţiunii de delapidare şi nu al infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi că infracţiunea de delapidare se săvârşeşte numai cu intenţie şi nu din culpă.
Inculpata a solicitat admiterea apelului în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 – art. 82 C. pen., şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Partea responsabilă civilmente a criticat sentinţa de fond sub aspectul calităţii procesuale pe care o are în proces.
Prin Decizia penală nr. 375/ A pronunţată în şedinţa publică din 5 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, considerând că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Împotriva hotărârilor pronunţate au declarat recurs: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpata şi partea responsabilă civilmente D.M.N.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti critică hotărârile pronunţate pentru greşita încadrare juridică dată faptei săvârşite de inculpată, în art. 249 alin. (2) C. pen., în loc de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., susţinându-se, în esenţă că nu se poate reţine culpa inculpatei la săvârşirea faptei, în condiţiile în care probele administrate în cauză dovedesc că aceasta a acţionat cu intenţia directă prin întreaga sa activitate infracţională, urmărind înscrierea unor sume de bani, aflate în gestiunea sa.
Însuşirea banilor din gestiune este dovedită de falsificarea foilor de vărsământ şi a registrului de casă, inculpata, prin efectuarea acestor falsuri dorind să acopere înscrierea unor sume de bani.
Inculpata critică hotărârile pronunţate sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, solicitând aplicarea art. 81 C. pen., considerând că sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Partea responsabilă civilmente D.M.N. critică Decizia penală pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 17 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate în cauză ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Se susţine că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la declaraţiile martorei M.B. şi ale părţii responsabile civilmente D.E., iar atragerea răspunderii în calitate de parte responsabilă civilmente a recurentei D.M.N., în baza art. 30 din Legea nr. 22/1969 este nelegală, faţă de art. 52 din „Regulamentul operaţiunilor de casă ale unităţilor socialiste" aprobat prin Decretul nr. 209/1976. De asemenea, se apreciază că recurenta nu avea sarcina şi nici nu putea să constate lipsuri în gestiune.
Examinând recursurile formulate în cauză, din punct de vedere al motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:
În mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpată, din infracţiunea de delapidare în infracţiunea de neglijenţă, hotărârea fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, atât prima instanţă cât şi cea de control judiciar au reţinut că prejudiciul s-a produs datorită evidenţei defectuoase pe care a ţinut-o inculpata şi volumului mare de muncă, iar însuşirea unor sume de bani de către inculpată nu este susţinută de nici un mijloc de probă.
Din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că în perioada 1 iunie 1999 – 19 octombrie 2001 activitatea T. SA desfăşurată în cadrul Serviciului Trezorerie a fost realizată de inculpata M.F., conform contractului de muncă nr. 59555 din 1 iunie 1999, prin care a confirmat luarea la cunoştinţă a conţinutului fişei postului pentru funcţia de casier.
În sensul dispoziţiilor legale care reglementează materia gestiunii (în principal Legea nr. 22/1969, modificată prin Legea nr. 54/1994) funcţia de gestionar derivă nemijlocit din principalele atribuţii de serviciu ale funcţionarului.
Ea este dobândită, deci, în cadrul raportului juridic de muncă şi conferă titularului ei drepturi şi obligaţii pe care acesta le exercită în contactul nemijlocit şi material pe care îl are cu bunurile.
Printre atribuţiile de serviciu ale inculpatei, conform fişei postului, se numărau şi atribuţii care în exercitarea lor, inculpata era îndreptăţită să efectueze triada de operaţiuni: primirea, păstrarea şi eliberarea bunurilor din avutul persoanei juridice respective.
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu presupune, sub aspectul laturii subiective, vinovăţia făptuitorului sub forma culpei, spre deosebire de infracţiunea de delapidare care se săvârşeşte numai cu intenţie.
În mod greşit instanţele au reţinut că inculpata a săvârşit fapta din culpă, din probele administrate în cauză rezultând că aceasta a acţionat cu intenţie directă prin întreaga sa activitate infracţională, urmărind însuşirea unor sume de bani, aflate în gestiunea sa.
Intenţia de însuşire este dovedită chiar de modalitatea de acţiune a inculpatei. Falsificarea foilor de vărsământ şi a registrului de casă, dovedeşte intenţia inculpatei de a-şi însuşi banii din gestiune, prin efectuarea acestor fonduri, dorind să acopere însuşirea unor sume de bani.
Conform controlului efectuat de Ministerul Finanţelor Publice şi expertizei contabile, inculpata a efectuat depuneri în numerar la bancă la intervale mari de timp, iar aceste depuneri erau nesemnificative comparativ cu încasările şi soldul zilnic de casă, iar în anul 2001, încasările au fost permanent mai mari decât plăţile.
Pentru diferenţele constatate, inculpata nu a putut oferi nici o explicaţie.
Instanţele nu au avut în vedere faptul că, pe lângă nerespectarea disciplinei de casă, fiind emise chitanţe fără a respecta criteriul cronologic, existând chitanţe necompletate şi neanulate în chitanţiere folosite, încasându-se sume fără a se elibera chitanţele aferente, inculpata a efectuat şi modificări ilegale în documentele de casă, pentru ca sumele depuse la bancă să coincidă cu soldul casei din evidenţele contabile.
În consecinţă, faptele inculpatei M.F., casier la T. SA de a-şi însuşi din gestiune în perioada 1 ianuarie 2000 – 19 octombrie 2001, la diferite intervale de timp, dar în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma totală de 2.298.925.401 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), criticile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti fiind întemeiate.
Criticile recurentei inculpate, greşita individualizare a pedepsei, considerând că în cauză, se impune aplicarea art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a pedepsei, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar acesta nu subzistă în cauză.
Încadrarea juridică a faptelor fiind reţinută greşit prin hotărârile recurate, reţinându-se în sarcina inculpatei infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), varianta agravată a infracţiunii care se sancţionează cu închisoarea de la 10 la 20 ani, nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a suspendării cu privire la natura infracţiunii. Conform art. 81 alin. (3) C. pen., nu poate fi aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru infracţiuni întemeiate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Recursul inculpatei va fi admis, deoarece în cauză vor fi aplicate dispoziţiile art. 74 C. pen., care prevăd că aceste împrejurări pot constitui circumstanţe atenuante.
Conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei [(prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.)] este o circumstanţă care priveşte atitudinea şi comportarea corectă a inculpatei în familie, societate, la locul de muncă înainte de săvârşirea infracţiunii, lipsa antecedentelor penale.
Reţinându-se în favoarea recurentei circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a), efectul acestora asupra pedepsei principale, va fi cel prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen., urmând a se aplica inculpatei o pedeapsă de natură a atinge scopul preventiv şi educativ prevăzut de legiuitor, cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, se vor avea în vedere gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care au fost comise faptele şi persoana recurentei inculpate.
Referitor la criticile formulate de persoana responsabilă civilmente D.M.N., acestea pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., însă hotărârile sunt legale cu privire la reţinerea răspunderii subsidiare pentru considerentele ce urmează.
Art. 30 din Legea nr. 22/1969 modificată prin Legea nr. 54/1994, stabileşte răspunderea civilă subsidiară „în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul constatării insolvabilităţii acestuia", a celui vinovat de neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea şi acoperirea pagubelor în gestiune, neefectuarea inventarierilor la termenele şi în condiţiile legale, în situaţia în care prin aceasta a contribuit la cauzarea pagubei; nerespectarea oricărei alte îndatoriri de serviciu, dacă fără încălcarea acesteia paguba s-ar fi putut evita.
Partea responsabilă civilmente, contabila M.D. (aşa cum se reţine în procesul verbal nr. 1549 din 20 martie 2002 al D.I.C.F. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice) era obligată să verifice permanent şi să înregistreze în contabilitate documentele privind activitatea casieriei şi să informeze conducerea asupra eventualelor deficienţe.
Contrar obligaţiilor ce le avea, recurenta M.D. nu a efectuat aceste operaţiuni, nesesizând:
- depăşirea plafonului legal al soldului de casă;
- înregistrarea unor documente fictive în actele de casă;
- nedepunerea în termen a documentelor de casă şi a documentelor justificative la contabilitate;
- nedepunerea numerarului la bancă în termenul şi cuantumul legal;
- deficienţe existente în gestionarea chitanţelor şi registrelor de casă.
Declaraţiile martorilor la care face referire recurenta parte responsabilă civilmente în sensul că au existat informaţii repetate cu privire la neregulile constate în activitatea inculpatei sunt needificatoare în cauză şi recurenta susţinând că a informat verbal şeful de serviciu asupra acestor deficienţe, deoarece obligaţia acesteia era de a sesiza în scris neregularităţile sus menţionate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi recurenta inculpată, casată Decizia şi în parte sentinţa şi rejudecând cauza se va înlătura art. 334 C. proc. pen., şi vor fi reţinute în favoarea inculpatei circumstanţe atenuante.
Conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de partea responsabilă civilmente D.M.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată partea responsabilă civilmente la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata M.F.
Casează Decizia penală nr. 375 din 5 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi în parte sentinţa penală nr. 1445 din 8 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând: Contopeşte pedepsele aplicate inculpatei M.F. pentru infracţiunile prevăzute de art. 249 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. (două infracţiuni), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două infracţiuni) şi art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Înlătură aplicarea art. 334 C. proc. pen., în temeiul căruia s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen.
Înlătură aplicarea art. 1 şi 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen., şi art. 76 lit. a) C. pen., condamnă inculpat la 4 ani închisoare.
Aplică art. 74 lit. a) C. pen., şi art. 76 lit. e) C. pen., şi pentru celelalte infracţiuni aflate în concurs şi reduce pedepsele, astfel:
- de la 2 ani închisoare la câte 3 luni închisoare, pentru două infracţiuni prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen.;
- de la câte un an închisoare la câte 2 luni închisoare, pentru două infracţiuni prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de partea responsabilă civilmente D.M.N., ca nefondat.
Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2628/2006. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... | ICCJ. Decizia nr. 2644/2006. Penal → |
|---|
