ICCJ. Decizia nr. 265/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 265/2006
Dosar nr. 511/1/2006
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. 1161/P/Ap/2005, s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpatului M.I., în temeiul dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, impunându-se menţinerea, în continuare, a stării de arest.
Împotriva încheierii din 4 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.I. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 506/ S din 4 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. 2931/P/2004, inculpatul M.I., a fost condamnat, la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În sarcina acestuia s-a reţinut că, în seara zilei de 9 noiembrie 2004, în jurul orei 19,00, inculpatul M.I. împreună cu coinculpatul N.D. având faţa acoperită cu o cagulă, au pătruns în locuinţa părţilor vătămate P.E.C. şi P.F., pe care le-au lovit, sustrăgându-le bani şi bijuterii, în valoare de 109.000.000 lei.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, a declarat apel, inculpatul M.I., apel care formează obiectul dosarului nr. 1165/2005 al Curţii de Apel Braşov.
La termenul din 4 ianuarie 2006, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Braşov, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
În acelaşi text însă, sunt înscrise totodată şi excepţiile de la regula generală, anterior invocată.
Astfel, potrivit art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994, se prevede că o persoană poate fi privată de libertate dacă „a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În această materie Convenţia trimite, în esenţă, la legea naţională şi consacră necesitatea aplicării normelor acesteia, nefiind însă suficiente. Se impune obligaţia conformităţii oricărei măsuri privative de libertate cu scopul prevăzut în art. 5 şi anume protejarea individului împotriva arbitrariului autorităţilor statale.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României atunci când există „neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale".
Prin urmare, reglementările cuprinse în art. 5 din C.E.D.O. sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
În raport cu reglementările Convenţiei şi cele cuprinse în legea fundamentală, cu referire expresă la arestarea preventivă, respectiv legea procesual penală, măsura arestării preventive trebuie luată şi menţionată întotdeauna cu respectarea dispoziţiilor legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 lit. e) şi h)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei, inculpatul a săvârşit fapta, în timpul nopţii, împreună cu o altă persoană ce avea faţa acoperită cu o cagulă, dar şi de antecedentele penale ale inculpatului (săvârşind fapta în stare de recidivă postcondamnatorie), lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, faptul că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare nu alterează nici prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii inculpatului încadrându-se în dispoziţiile legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia instanţei de apel, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva încheierii din 4 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 1161/P/Ap/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 244/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 266/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
