ICCJ. Decizia nr. 2728/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2728/2006
Dosar nr. 3198/1/2006
Şedinţa publică din 2 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 193 din 4 aprilie 2005, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul P.P., la un an închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 din acelaşi cod.
În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 82 din acelaşi cod.
Inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, la suma de 1.710.000 lei părţii civile C.A.S. Dolj, iar părţii civile Ţ.P.I., cu acelaşi titlu, suma de 25.000.000 lei şi suma de 55.000.000 lei daune morale.
În baza art. 112 lit. f) C. pen., raportat la art. 118 lit. b) din acelaşi cod, s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a armei de vânătoare model IJ 58 M – seria P-23462 şi a două cutii cu alice de vânătoare depuse la Biroul A.E.S.T. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj.
S-a mai dispus restituirea, către inculpat, a permisului de port-armă, a carnetului de membru A.G.V.P.S. şi a permisului de vânătoare.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a reţinut că, în ziua de 17 ianuarie 2004, dimineaţa, mai mulţi rromi din comuna P.V., judeţul Dolj, îmbarcaţi în căruţe, s-au împrăştiat în pădurea Straja – Poiana Mare, pentru a aduna buturugi. Ţ.P.I., însoţit de concubina sa D.L. şi vecinii D.M.I. şi R.S., după ce au încărcat căruţele cu buturugi, în timp ce acestea se puseseră în mişcare, a observat îndreptându-se spre ei, o persoană care avea pe umăr, „ceva".
Ştiind că locuitorii zonei nu agreau ceea ce făceau rromii, Ţ.P.I. i-a zărit pe cei cu care venise, dar, pentru că atelajul lui era ultimul din convoi, de la distanţa de aproximativ 30 m, a auzit zgomotul produs de o împuşcătură, a văzut când calul său a început să se agite şi să nu se mai ţină drept pe picioare o a doua împuşcătură atingându-l pe el.
După oprirea căruţelor, însoţitorii lui Ţ.P.I. s-au reîntors la acesta, l-au văzut sângerând şi l-au transportat la spital.
La internare, Foaia de observaţie clinică a înscris că Ţ.P.I. a prezentat „plăgi împuşcate (alice) membre inferioare".
S-a mai reţinut că în acea zi, la orele incidentului, în pădure, era organizată o vânătoare pentru exemplare de vânat de păsări, autorizarea fiind dată pentru G.F., printre participanţi, numărându-se şi inculpatul, vânător.
Sesizând cele ce se petreceau, P.P. a tras asupra grupului de rromi, la reîntoarcerea la domiciliu, el aruncând într-o ladă specială cartuşele folosite, motiv pentru care nu s-a putut stabili din ce tuburi s-a tras.
Actul medico-legal a reţinut că Ţ.P.I. a prezentat leziuni care s-au putut produce în ziua de 17 ianuarie 2004, prin împuşcare cu alice, au necesitat 35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi ele nu au pus în primejdie viaţa.
Completarea raportului medico-legal a înscris că „la nivelul coapsei şi gambei unde au fost produse leziunile de alice, există artere şi vene mari, care nu au prezentat leziuni şi care, dacă erau lezate, hemoragia ar fi putut pune în pericol viaţa victimei".
Raportul de expertiză balistică a înscris că, trăgându-se de la distanţa de 20 m, diametrul de împrăştiere al alicelor, pe verticală, a fost de 76 cm, iar pe orizontală, de 43 cm.
Cercetarea judecătorească, în esenţă, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt, dar, în ce priveşte vinovăţia inculpatului, s-a apreciat că probele administrate au relevat că inculpatul, trăgând la picioarele părţii vătămate, a cauzat o vătămare a integrităţii corporale şi sănătăţii acesteia, rezultat pe care, nu l-a urmărit, dar l-a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii lui. S-a mai apreciat că dacă inculpatul ar fi intenţionat să suprime viaţa victimei, ar fi descărcat arma către o zonă vitală a corpului, astfel încadrarea juridică a faptei fiind infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul.
Apelul procurorului a fost motivat pe nelegalitatea hotărârii în sensul greşitei încadrări juridice a faptei, solicitându-se condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 din acelaşi cod.
Inculpatul, în apel, a criticat sentinţa pentru nelegală încadrare juridică a faptei, în opinia sa aceasta fiind infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., precum şi pentru netemeinicie în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 31 din 2 februarie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a desfiinţat sentinţa sub aspectul laturii penale şi în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174, cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 din acelaşi cod, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 18, pct. 17 şi pct. 171 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, în cauză existând un caz care înlătură caracterul special al faptei, legitima apărare, faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică şi latura civilă a fost greşit soluţionată, partea vătămată nefiind în drept să beneficieze de daune morale întrucât inculpatul, prin fapta sa, a încercat să zădărnicească actele de furt de lemne.
Recursul declarat de inculpat este fondat pentru considerentele ce se vor detalia.
În ce priveşte existenţa, în cauză, a legitimei apărări, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este necesar ca atacul săvârşit de victimă, să fie material, direct, imediat şi injust şi el să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
În cauză, nu a existat vreun act care să fi fost comis de partea vătămată în contra inculpatului. Numai aprecierea de ordin subiectiv, a inculpatului, că victima, la acea dată neindividualizată odată ce mai multe căruţe fuseseră încărcate cu buturugi de lemn, iar proprietarii lor le mânau spre părăsirea pădurii, săvârşea furt de lemne, dispoziţiile art. 44 nu se aplică, inculpatul nefiind abilitat să apere patrimoniul silvic.
Este însă fondat motivul de recurs care vizează încadrarea juridică a faptei.
Relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte, ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală, sunt împrejurările în care a fost comisă, natura instrumentului cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii, regiunea corpului în care a fost aplicată aceasta şi consecinţele cauzate. Timpul de spitalizare sau numărul zilelor de concediu medical sunt mai puţin semnificative.
În cauză, trăgând focuri de armă cu alice în zona picioarelor părţii vătămate, fără a viza deci o regiune vitală, leziunile reţinute nepunând în pericol viaţa, inculpatul a urmărit vătămarea acesteia pentru a o îndepărta de la fapta de sustragere de lemne, el, deci nu a urmărit uciderea. Dar, în altă ordine de idei, materialul probator administrat nu a făcut dovada că inculpatul, descărcând arma, nu ar fi realizat că era posibil să rănească un om, şi, în consecinţă, să nu procedeze imprudent şi precipitat, situaţie ce exclude încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen.
Privind motivul de recurs ce vizează greşita acordare de daune morale, acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 14, art.346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi 999 C. civ., şi văzând că în faza cercetării judecătoreşti inculpatul, în declaraţia dată instanţei, a fost de acord să achite despăgubirile solicitate de Ţ.P.I., operând deci principiul disponibilităţii, acestuia i-au fost acordate daune morale într-un cuantum considerat a-i satisface suferinţele pricinuite de fapta inculpatului.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat va fi admis în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., procedându-se conform dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva deciziei penale nr. 31 din 2 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinţei penale nr. 193 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Dolj, hotărâre pe care o menţine.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 ianuarie 2004, la 22 ianuarie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1977/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2731/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
