ICCJ. Decizia nr. 2793/2006. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2793/2006
Dosar nr. 4209/2/2006
Şedinţa din camera de consiliu din 3 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74 din 20 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4209/2/2006, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de transferare în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din Republica Turcă, formulată de condamnatul A.M., cetăţean turc.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 17 aprilie 2004 s-a înregistrat la instanţă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de transfer formulată de către condamnatul A.M. pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare în Turcia.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 35765/II/2004/13c din data de 27 mai 2004, Ministerul Justiţiei – D.R.I.D.O. transmis, potrivit competenţelor ce îi reveneau în conformitate cu prevederile Legii nr. 756/2001 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea formulată de cetăţeanul turc A.M. prin care se solicita transferarea într-un penitenciar din Republica Turcia, pentru comiterea unei pedepse de 5 ani închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 394 din 17 septembrie 2002 pronunţată în dosarul nr. 1451/2002 al Judecătoriei Curtea de Argeş, A.M. a fost condamnat, la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., şi art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Sentinţa pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 783 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Argeş, secţia penală.
Cetăţeanul turc A.M. a început executarea pedepsei la data de 5 aprilie 2004.
În cauză, s-a procedat la luarea consimţământului persoanei condamnate la transferarea pentru continuarea executării pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Astfel, la data de 13 iulie 2005, sus-numitul a precizat că este de acord cu transferul şi cunoaşte consecinţele juridice ce decurg din aceasta.
Prin Decizia nr. 2005/750 – D.I.S. a Tribunalului nr. 9 din Ankara s-a admis cererea de transferare formulată de persoana condamnată A.M., confirmând astfel hotărârea Ministerului Justiţiei al Republicii Turcia în sensul ca sus-numitul să continue executarea pedepsei într-un penitenciar din statul de cetăţenie.
Prin hotărârea de reconversie pronunţată de Tribunalul nr. 9 din Ankara, s-a dispus înlocuirea pedepsei aplicată de instanţele române (respectiv 5 ani închisoare) cu o pedeapsă de 3 ani închisoare.
De asemenea, din nota verbală nr. BE/2776 din 15 martie 2006 a Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti a rezultat că în cazul în care numitul A.M. ar fi transferat într-un penitenciar din statul de executare, acesta ar putea obţine liberarea condiţionată începând cu 19 martie 2005.
În raport de acest aspect, Curtea apreciază că, potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, se impune respingerea cererii de transferare, formulată de condamnat, întrucât există indicii suficiente (rezultând din documentele mai sus enumerate şi din nota verbală amintită) că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat, sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri a cererii fără a se lua în considerare situaţia sa familială de excepţie, în sensul că mama sa are o boală incurabilă şi poate deceda în scurt timp iar cei doi copii minori aflaţi acum în grija acesteia ar putea rămâne fără nici un sprijin.
Examinând recursul condamnatului, atât sub aspectul motivelor invocate cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
În mod corect, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, apreciind că se impune respingerea cererii de transfer în vederea continuării executării pedepsei, având în vedere faptul că, imediat după transfer, condamnatul ar fi fost pus în libertate, fiind împlinită fracţia pentru liberarea condiţionată încă din data de 19 martie 2005, deoarece sunt aplicabile dispoziţiile legii mai favorabile.
Cum admiterea cererii de transfer este la latitudinea instanţei şi cum este incident cel puţin unul dintre motivele prevăzute de art. 140 din Legea nr. 302/2004, respectiv cel prevăzut de lit. c), în condiţiile în care, la dosarul cauzei, nu există date dacă persoana condamnată a achitat pagubele destul de mari (644 milioane lei ROL) produse prin infracţiune, care ar fi putut atrage incidenţa şi a lit. d) a aceluiaşi articol, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.M. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 20 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a recurentului, în sumă de 40 lei RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului desemnat în cauză se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2773/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2801/2006. Penal → |
|---|
