ICCJ. Decizia nr. 2939/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2939/2006
Dosar nr. 2170/1/2006
Şedinţa publică din 9 mai 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 2 din 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta B.A. împotriva rezoluţiei din 23 mai 2006 dată în dosarul nr. 146/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Petenta a fost obligată să plătească 160 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia pronunţată în dosarul nr. 146/P/2005, la 23 mai 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus neînceperea urmăririi penale privind-o pe intimata C.I., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu pentru faptele prevăzute de art. 289 şi 246 C. pen.
Reclamanta B.A. a formulat plângere penală, susţinând că în ordonanţa nr. 1770/P/2000 din 17 februarie 2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, s-au făcut menţiuni nereale, fiind prejudiciată material şi moral. S-a arătat că în anul 1999, petenta a chemat în judecată pe pârâţii P.G. şi P.V. pentru a se constata pe cale civilă, nulitatea contractelor de întreţinere încheiate la 16 mai 1997 între mătuşa sa V.E. şi cei doi pârâţi, contract transcris în registrul de transcripţiuni al Judecătoriei Craiova la 20 mai 1997.
Între altele a mai solicitat şi să se constate dreptul său exclusiv la moştenirea rămasă de la defunctă, invocând calitatea sa de moştenitor testamentar. Pe parcursul cauzei au fost audiaţi martori şi în baza probelor administrate, prin Decizia civilă nr. 3925/2000 a Tribunalului Gorj, s-a respins acţiunea promovată cu motivarea că defuncta a refuzat întreţinerea şi ca atare nu putea cere rezilierea contractului, neavând calitate procesuală activă.
Datorită pierderii acestui litigiu civil, petenta a reclamat pe martorii S.I., B.M. şi B.C., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), astfel că procurorul C.I., după administrarea probelor în dosarul nr. 1770/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor cu motivarea că, aceştia au relatat evenimentele aşa cum le-au perceput, relatări care au fost în concordanţă cu realitatea.
Soluţia procurorului a fost contestată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, la Ministerul Justiţiei şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei rezoluţii din 23 mai 2005, a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care la rândul său prin rezoluţia pronunţată în dosarul nr. 2571/II/2/2005 din 5 iulie 2005, a respins-o, ca neîntemeiată, cu motivarea că deşi Poliţia municipiului Tg. Jiu a propus trimiterea în judecată a celor trei învinuiţi, soluţia procurorului dispusă prin Ordonanţa din 17 februarie 2003, este dispusă prin evaluarea probelor administrate cu interpretarea şi aplicarea prevederilor legale în materie potrivit convingerilor sale.
Şi împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petenta, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea în judecată a intimatei C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi 246 C. pen.
Este cert că după efectuarea primelor cercetări Poliţia municipiului Tg. Jiu cu referatul nr. 651957/2002 din 6 ianuarie 2003, a propus trimiterea în judecată a celor trei învinuiţi S.I., B.M. şi B.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Prin Ordonanţa din 17 februarie 2003, însă, procurorul C.I. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor trei învinuiţi, reţinând existenţa cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că, cele trei declaraţii ale martorilor au fost confirmate parţial şi de celelalte probatorii administrate, astfel că soluţia a fost dată după evaluarea probatoriului în ansamblu şi aplicarea prevederilor legale în materie.
În acest sens se poate arăta că, acţiunea promovată pentru a se constata nulitatea contractului de întreţinere, putea fi reformată în căile de atac, în final motivându-se de magistraţii judecători că petenta nu avea calitate procesuală activă pentru ca în final că aibă vocaţie la moştenirea defunctei.
Neexistând indicii de săvârşirea infracţiunilor reclamate, prevăzute de art. 289 şi 246 C. pen., soluţia dispusă a fost în concordanţă cu probatoriul luat în ansamblu şi fiind interpretată de procuror potrivit legii şi convingerii sale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta B.A., criticând-o pentru netemeinicie, susţinând că intimata, cu prilejul soluţionării dosarului nr. 1770/P72000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a încălcat legea, aducându-i prejudicii, motiv pentru care se impunea începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 256 C. pen.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de petentă, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Sesizat prin unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, sau pot conduce la constatarea existenţei unora dintre cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea sau continuarea urmăririi penale, când urmărirea penală este de competenţa procurorului se dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penale.
Examinând cauza sub aceste aspecte şi constatând că nu se relevă indicii ale săvârşirii unei infracţiuni, în mod corect, prima instanţă, în raport de considerentele arătate, a dispus în sensul respingerii plângerii formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen. şi, implicit, în sensul menţinerii soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, soluţionând cauza repartizată şi dispunând scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor S.I., B.M. şi B.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, intimata, C.I. nu a făcut altceva decât să efectueze acte date în competenţa sa, atribuite prin lege şi să pronunţe o soluţie conformă cu probele administrate în cauză.
În concluzie, nu se poate reţine în sarcina intimatei vreun abuz care să fi vătămat interesele recurentei B.A.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta B.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.A. împotriva sentinţei penale nr. 2 din 18 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2866/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2960/2006. Penal → |
|---|
