ICCJ. Decizia nr. 2960/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2960/2006
Dosar nr. 20877/1/2005
(nr. vechi 6060/2005)
Şedinţa publică din 10 mai 2006
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 17 februarie 2004, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpata N.I., după cum urmează:
- 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi 76 lit. d) C. pen.;
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., şi art. 74 – art. 76 lit. d) C. pen. S-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicere.
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 71 şi 64 C. pen.
Inculpata a fost obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Iaşi să plătească sumele de bani următoarelor părţi civile, după cum urmează:
- SC R. SA Reşiţa, judeţul Caraş Severin – 678.750.000 lei;
- SC S. SA Cacica, judeţul Suceava - 27.130.000 lei;
- SC S.G. SA Braşov, judeţul Braşov – 275.872.922 lei;
- SC C. SRL Bucureşti – 229.021.971 lei;
- A.P.A.P.S. Bucureşti pentru SC I.B. Paşcani, judeţul Iaşi – 70.000.000 lei;
- SC D. SA Roman – 1.943.060.217 lei;
- SC S. SRL Constanţa – 181.700.000 lei.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordarea de cheltuieli de judecată, formulată de partea civilă SC R. SA Reşiţa. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpata N.I. este de profesie economist, fiind absolventă de studii superioare.
Din anul 1994 a înfiinţat SC C. SRL unde avea calitatea de unic administrator. Societatea avea ca profil activitatea de comerţ angro şi endetail cu produse alimentare şi nealimentare.
În calitatea sa de unic administrator al SC C. SRL Iaşi, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii delictuoase, inculpata a emis în numele societăţii administrate mai multe file C.E.C., în condiţiile în care nu avea disponibilul necesar pentru valorificare, producând astfel părţilor vătămate un prejudiciu total în cuantum de 3.753.316.358 lei.
De asemenea, s-a mai reţinut că, inculpata, în calitate de administrator al SC C. SRL Iaşi a folosit cu rea-credinţă creditele societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia.
Astfel, la 24 august 1999, societatea administrată de inculpată a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC A. SA Iaşi, conform căruia prima societate cumpăra de la cea de a doua un imobil, spaţiu comercial situat în Iaşi, în suprafaţă construită de 668,69 mp, cu terenul aferent în suprafaţă de 119,92 mp.
Valoarea contractului era de 105.498,32 dolari S.U.A. cu un TVA calculat de 23.209,63 dolari S.U.A. care trebuia achitată de cumpărător în echivalentul lei la cursul de schimb leu – dolar, comunicat de B.N.R. în ziua efectuării plăţii prin virament sau orice alt instrument de plată ori prin compensarea facturilor reciproce.
În loc de luna iulie 2000, când era prevăzut termenul final de plată, inculpata l-a achitat în totalitate în luna decembrie 1999.
Pentru achitarea spaţiului comercial, inculpata a folosit fonduri provenite din creditele acordate de B.C.R. Iaşi, din încasările zilnice provenite din vânzări, situaţie ce a rezultat din raportul de expertiză contabilă şi recunoscută de inculpată.
Din acelaşi probatoriu a mai rezultat că, la 22 decembrie 1997, SC C. SRL Iaşi, reprezentată de inculpată, a încheiat cu D.A.F. T. Olanda contractul de leasing nr. RO 089984004 prin care firma olandeză îi livra un auto-saşiu în leasing.
Valoarea totală a camionului era de 150.100 mărci germane din care trebuia achitată în avans suma de 38.463 mărci germane, iar diferenţa de 128.625 mărci germane urmând a fi plătită în 12 rate trimestriale a 9375 mărci germane.
SC C. a achitat suma de 60.758 mărci germane echivalentul a 507.530.893 lei, sumă achitată din creditele bancare şi din banii obţinuţi ca urmare a vânzărilor zilnice a mărfurilor primite şi neachitate.
Sentinţa de mai sus a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpata N.I.
Prin Decizia penală nr. 308 din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpata N.I., a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza:
- a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani în pedepsele componente;
- a constatat, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 şi s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea graţierii;
- s-a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.;
- în fine, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa negraţiată de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;
- au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În motivarea soluţiei de mai sus, instanţa a reţinut că din probatoriul administrat a rezultat fără echivoc intenţia evidentă a inculpatei de a induce în eroare beneficiarii; în materializarea rezoluţiei de inducere în eroare, un rol determinant l-a avut emiterea de instrumente de plată fără acoperire, consecinţele folosirii lor fiind cunoscute de inculpată, care avea studii superioare de specialitate şi experienţă în activităţi comerciale.
Pe de altă parte, s-a reţinut de instanţa de apel, în motivarea criticii formulată de inculpată, că acţiunea de folosire a creditelor a fost săvârşită de inculpată într-un scop contrar intereselor societăţii pe care o administra, că aceasta nu s-a comportat ca un administrator de bună credinţă, atâta vreme cât, sumele mari de bani achitate anticipat pentru cele două bunuri a determinat intrarea societăţii în interdicţie bancară prin imposibilitatea achitării daunelor datorate partenerilor de afaceri, în final fiind declanşată şi procedura de lichidare judiciară a societăţii.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, care prin motivele scrise, a susţinut, în esenţă, următoarele:
- hotărârea pronunţată în apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia iar motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii prin aceea că, deşi în considerentele deciziei se reţine că motivele formulate de inculpată sunt nefondate, instanţa de apel admite totuşi apelul declarat de inculpată, caz de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.;
- instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe sau asupra unor cereri esenţiale, respectiv, asupra expertizei tehnice contabile întocmită de S.D., expertiză prin care s-a concluzionat că, societatea condusă de inculpată nu avea obligaţia de a constitui fonduri speciale pentru plata imobilizărilor corporale, că în momentul emiterii filelor C.E.C., societatea avea stoc de marfă suficient şi creanţe de încasat, astfel încât inculpata nu avea cum să preconizeze intrarea în incapacitate bancară; cu atât mai mult de cât incapacitatea bancară a societăţii s-a comunicat la 14 februarie 2000, dată după care nu s-au mai emis file C.E.C. [(caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.)];
- instanţele au pronunţat o greşită soluţie de condamnare a inculpatei deşi probele administrate nu au evidenţiat elementele constitutive ale faptelor deduse judecăţii [(art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.)];
- greşit a fost reţinută existenţa infracţiunii continuate de înşelăciune, deşi inculpata şi-a desfăşurat activitatea de semnare a filelor C.E.C. în baza unor rezoluţii diferite, fapt confirmat de probele administrate; [(cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)];
- greşita individualizare a pedepsei prin aceea că în cauză nu s-a acordat o mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., şi prin neaplicarea prevederilor art. 81 C. pen. [(art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)];
- în fine, omisiunea aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), situaţie în care cele 7 infracţiuni de înşelăciune ce se pretinde a fi comise de inculpată au produs prejudicii sub cuantumul prevăzut de art. 146 C. pen., care a fost modificat succesiv [(art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen.)].
Criticile formulate vor fi examinate în raport de dispoziţiile legale invocate, constatându-se că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanţele au făcut o corectă apreciere a materialului probator administrat, reţinând o corectă stare de fapt şi încadrare juridică a faptelor ceea ce a justificat soluţia de condamnare pronunţată în cauză.
Astfel, prin emiterea succesivă a filelor C.E.C. fără acoperire, inculpata a indus în eroare 7 părţi intimate cărora le-a creat un prejudiciu total de 3.753.316.358 lei, ceea ce, în plan obiectiv şi subiectiv, constituie infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru care inculpata a fost în mod legal condamnată.
Susţinerile inculpatei, în sensul că în momentul emiterii C.E.C. - urilor (majoritatea la sfârşitul lunii decembrie 1999 şi ianuarie 2000) avea posibilităţi de plată, sunt infirmate de relaţiile comunicate de B.C.R., sucursala Iaşi. Sesizată situaţia financiară a societăţii SC C. SRL la 10 februarie 2000, B.C.R. Iaşi a făcut cunoscut inculpatei această stare, dar aceasta a continuat să emită C.E.C. - uri fără acoperire şi după această dată.
Aceleaşi aspecte au fost menţionate şi de constatările Administraţiei Financiare Iaşi, precum şi prin adresa nr. 13 C.I.I. din care rezultă că fără a avea disponibilul necesar în cont inculpata a emis succesiv mai multe file C.E.C.
Că inculpata cunoştea situaţia financiară a societăţii la data emiterii acestor file C.E.C. rezultă pe de o parte din conduita pe care aceasta a adoptat-o (prezentându-se om de afaceri, administrator al unei societăţi cu activităţi profitabile şi care într-o primă fază a derulării relaţiilor de afaceri îşi îndeplinea obligaţiile prin plata unor mici sume), iar pe de altă parte, prin aceea că, după ce au fost depuse primele file C.E.C. fără acoperire, aceasta nu a depus diligenţe să plătească (dacă avea stoc de mărfuri şi creanţe ce urmai a fi încasate, aşa cum susţine). Mai mult, deşi firma pe care o administra a primit diverse mărfuri pe care le-a vândut, banii încasaţi au fost folosiţi nu la acoperirea acestor debite, ci la achiziţionarea unui camion şi a unui spaţiu comercial, precum şi pentru amenajarea acestui spaţiu.
Aşa fiind, este evident că inculpata a cunoscut permanent, cu ocazia emiterii fiecărei file C.E.C. că nu dispunea de posibilităţi de plată şi totuşi a continuat să achiziţioneze de această manieră cu inducerea în eroare a partenerilor cu care intrase în relaţii comerciale, în scopul obţinerii unor foloase proprii dar cu prejudicierea acestora.
Ori, activitatea desfăşurată de inculpată în aceste condiţii, întruneşte în plan obiectiv şi subiectiv (pentru considerentele expuse), elementele constitutive ale unei infracţiuni de înşelăciune continuată cu consecinţe deosebit de grave.
Desigur, identitatea modului de săvârşire a acţiunilor, identitatea scopului urmărit şi multitudinea actelor, au determinat instanţa de fond să stabilească corect, că inculpata a acţionat în baza unei hotărâri infracţionale unice care a unit pluralitatea de activităţi, într-o singură infracţiune.
Şi sub acest aspect critica formulată de inculpată este nefondată, în mod legal, fiind aplicate şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cum înşelăciunea a fost continuată, fiind desfăşurată şi în cursul anului 2000 şi cum prin aceasta s-a produs un prejudiciu total de 3.753.316.358 lei, în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În ce priveşte critica privind existenţa infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, aceasta se constată a fi nefondată.
Potrivit acestor prevederi constituie infracţiune fapta de folosire a unui bun sau credit contrar intereselor societăţii.
Ori, procedând la folosirea creditelor acordate societăţii pentru activităţi curente sau achiziţionare marfă la cumpărarea unui spaţiu comercial şi a unui camion în condiţiile în care societatea avea datorii neonorate de peste 3.000.000.000 lei, inculpata a comis această infracţiune încriminată prin art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Este evident că, acţiunea de folosire a creditelor a fost comisă de inculpată într-un scop contrar intereselor societăţii pe care o administra, ea nu s-a comportat ca un administrator de bună credinţă, atâta vreme cât sumele mari de bani achitate anticipat pentru cele două bunuri a determinat intrarea societăţii în interdicţie bancară şi în final, declanşarea procedurii de lichidare judiciară a societăţii.
Prin urmare, în mod corect a fost antrenată răspunderea penală pentru această faptă, aspect sub care critica formulată este nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare.
Nefondată este şi susţinerea inculpatei, potrivit căreia, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la expertiza contabilă întocmită în cursul cercetării judecătoreşti.
Instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a întregului material probator, dar şi-a fundamentat soluţia pe concluziile expertizei care s-a coroborat şi cu celelalte probe administrate în cauză.
De altfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate.
În ce priveşte împrejurarea invocată de recurentă privind admiterea apelului său, deşi criticile sale au fost respinse, ca nefondate, se impun următoarele precizări:
Instanţa de apel constatând corect, cu ocazia verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei hotărârii că pedeapsa de 6 luni închisoare intră sub incidenţa legii de graţiere şi că instanţa de fond a stabilit greşit componenţa pedepsei accesorii [(prin cuprinderea şi a dispoziţiei înscrisă în art. 64 lit. d) C. pen., dispoziţie pe care a înlăturat-o)], a admis corect şi apelul inculpatei, atâta timp cât, casarea hotărârii s-a făcut pentru considerente legale ce-i sunt favorabile inculpatei.
Instanţele au făcut şi o individualizare corectă a pedepselor aplicate, respectând dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante, recurentei inculpate i s-a stabilit o pedeapsă sub limita minimă legală, acordându-se în acest fel eficienţa necesară dispoziţiei de clemenţă reţinută în favoarea inculpatei.
Pentru respectarea dispoziţiilor art. 52 C. pen., nu se mai justifică o reindividualizare a pedepsei.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, critica formulată de inculpată este, de asemenea, nefondată. Aplicarea art. 81 C. pen., sau a art. 861 C. pen., nu este permisă de lege în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, categorie în care se încadrează şi infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatei.
În contextul considerentelor amintite, criticile formulate de recurentă sunt nefondate şi cum hotărârile nu sunt supuse casării nici pentru alte motive, în urma examinării potrivit prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpată se va respinge, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.I. împotriva deciziei penale nr. 308 din 22 septembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 129 lei RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2939/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3106/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
