ICCJ. Decizia nr. 2760/2006. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2760/2006

Dosar nr. 18719/1/2005

(nr. vechi:4981/2005)

Şedinţa publică din 3 mai 2006

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată:

Prin sentinţa penală nr. 32 din 18 ianuarie 2005 de Tribunalul Prahova, au fost condamnaţi inculpaţii:

1. F.L. după cum urmează:

- în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;

- în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsă perioada arestării preventive de la 14 martie 2001 la 10 septembrie 2003.

2. D.P.D.F. după cum urmează:

- în baza art. 1, 2, 3, 4 şi 5 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;

- în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;

- în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, la 3 ani închisoare;

- în baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 ani închisoare.

Conform art. 1 din Legea nr. 543/2000 s-a constatat pedeapsa graţiată.

S-a atras inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2000.

- în baza art. 290 C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsă durata detenţiei preventive de la 29 noiembrie 2000 la 26 noiembrie 2003.

3. T.N. după cum urmează:

- în baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;

- în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 la 3 ani închisoare;

- în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 la 2 ani închisoare;

- în baza art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat pedeapsa graţiată.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

- în baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsă durata detenţiei preventive de la 14 februarie 2001 la 26 noiembrie 2003.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., pentru fiecare inculpat.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor F.L. şi D.P.D.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215¹ C. pen., şi a inculpatului T.N. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 25, raportat la art. 215¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.P.D.F. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (fapta din ianuarie 1999 – februarie 1999).

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturii nr. 2324978.

S-a luat act că SC J.O. SRL Ploieşti nu s-a constituit parte civilă.

Inculpaţii T.N. şi D.P.D.F. au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- la 223.745.568 lei plus dobânda legală până la data plăţii către SC A. SA Ploieşti;

- la 412.055.752 lei, din care 206.327.876 lei reprezintă prejudiciul efectiv, către S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Arpechim Ploieşti;

- la 1.104.405.962 lei către SC B.C. SRL Ploieşti;

- la 337.583.971 lei către SC P.I. SRL Ploieşti prin lichidator SC S.Q. SRL Bacău;

- la 94.000.000 lei către SC D.I. SRL;

- la 106.500.000 lei către SC L. SRL Iaşi;

- la 52.651.000 lei către SC S. SA Oneşti;

- la 4.271.947.429 lei către Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Prahova, din care 2.401.339 lei reprezintă prejudiciu efectiv.

Inculpaţii F.L. şi T.N. au fost obligaţi în solidar la 321.275.593 lei despăgubiri către M.F. prin D.G.F.P. Prahova.

Au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare succesive pentru imobilul din Şos. Fundeni, sector 2, respectiv contractul autentificat sub nr. 868 din 19 martie 1998 la Biroul Notarului Public G.D., rectificat prin încheierea din 6 mai 1998 şi cel autentificat sub nr. 4271 din 26 octombrie 1998 la acelaşi birou notarial.

S-a menţinut sechestrul instituit asupra imobilului sus-menţionat prin ordonanţa nr. 45/P/2000 din 13 aprilie 2001 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare succesive privind imobilul din Bucureşti str. Filofteia Gheorghiu, respectiv contractul autentificat sub nr. 6200 din 2 noiembrie 1995 la fostul notariat de Stat sector 5 şi cel autentificat sub nr. 208 din 26 februarie 1997 la Biroul Notarului Public F.D.

S-a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra acestui imobil prin Ordonanţa nr. 45/P/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

S-a dispus comunicarea unei copii a sentinţei la registrul comerţului Bucureşti şi la D.G.E.P. Bucureşti.

Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 45/P/2000 din 7 mai 2000 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată iniţial la Judecătoria Ploieşti care, prin sentinţa penală nr. 652/2003 a condamnat pe inculpaţi, a admis acţiunile civile, a menţinut sechestrul asigurator asupra celor două imobile şi a anulat factura falsă.

Prin Decizia penală nr. 691/2003 Tribunalul Prahova a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti pentru efectuarea unei expertize contabile care să stabilească prejudiciul real.

Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa penală nr. 1711/2003 a dispus conform art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 421/2003, Tribunalul Prahova a admis recursurile declarate de inculpaţi şi de procuror împotriva sentinţei pe care a casat-o şi a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă pentru continuarea judecăţii.

Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa penală nr. 2071/2003 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Prahova.

Din analiza probelor administrate în cauză tribunalul a reţinut următoarele.

Inculpatul T.N. şi soţia sa au constituit două societăţi comerciale: H.S. SRL şi N.C. SRL.

În desfăşurarea activităţii acestor societăţi inculpatul a comis mai multe fapte penale contractând credite bancare în lei şi valută de la B.A., sucursala Bucureşti pe baza unor acte false. Pentru aceste fapte inculpatul a fost arestat în anul 1997 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi a fost trimis în judecată.

S-a reţinut că, întrucât inculpatul nu mai putea fi administrator al vreunei societăţi comerciale, s-a hotărât să găsească o persoană pe care să o poată manipula şi coordona şi căreia să-i revină întreaga responsabilitate.

În acest context inculpatul s-a deplasat în comuna Găujani, jud. Giurgiu la domiciliul inculpatei F.L., care în anul 1989 locuise în gazdă la mama sa. Inculpatul i-a propus să vină să locuiască la domiciliul său, în Bucureşti şi să lucreze la SC N.C. SRL. Apoi, afirmând că are nevoie de o persoană de încredere i-a propus să fie administratorul unei noi societăţi comerciale, urmând ca împreună cu soţia inculpatului să aibă specimen de semnătură în bancă.

În perioada 1998 – 2000, inculpata F.L. a fost omul de încredere al soţilor T., cunoscând acţiunile derulate de aceştia.

Din iniţiativa şi pentru realizarea intereselor inculpatului T.N. s-a constituit SC P.O.C. SRL Bucureşti, care a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J/40/3036 din 27 martie 1998, Cod fiscal R, obiectul de activitate al societăţii constituindu-l comercializarea pe produse petroliere en-gross şi en detail.

Comercializarea en detail se realiza prin benzinăria situată în Bucureşti, Şos Fundeni, proprietatea inculpatului T.N., pe care acesta, la data de 9 martie 1998 a închiriat-o inculpatei F.L. care era unicul asociat şi administrator al societăţii nou constituite.

Ulterior, la 19 martie 1998, inculpatul şi soţia sa, T.A., au vândut, prin contractul autentificat sub nr. 818, terenul şi benzinăria, inculpatei F.L., cu preţul de 200.000.000 lei ROL.

S-a reţinut că atât contractul de închiriere cât şi cel de vânzare cumpărare sunt fictive, operaţiunile nefiind reale, aspect recunoscut şi de inculpatul T.N. în faza de urmărire penală.

Inculpatul a întocmit actele respective cu un dublu scop, respectiv pentru ca imobilul respectiv să nu poată fi urmărit de organele de urmărire penale, de B.A. şi de organele fiscale, iar pe de altă parte pentru ca întreaga răspundere pentru activitatea noii societăţii să revină inculpatei F.L.

Astfel, aparent, de la data actului de vânzare-cumpărare T.N. şi T.A. au devenit simpli salariaţi ai inculpatei F.L. În realitate, activitatea societăţii era coordonată şi dirijată însă de inculpatul T.N.

La data de 29 martie 1998, s-au depus la B.P., sucursala Titan, unde SC P.O.C. SRL avea conturile, fişa cu specimenele de semnătură ale inculpatei F.L. şi T.A.

S-a reţinut că, până la 28 octombrie 1998 când, în urma unei verificări efectuate de Garda Financiară, s-au constatat mari nereguli în evidenţa contabilă a societăţii, majoritatea documentelor necesare operaţiunilor de încasări şi plăţi au fost întocmite şi semnate de T.A.

De asemenea, s-a reţinut că, în luna mai 1998, inculpatul D.P.D.F. a fost angajat în calitate de supraveghetor al activităţii de distribuţie a carburanţilor. Treptat acesta a câştigat încrederea inculpatului T.N., care i-a propus inculpatei F.L. să-l numească director general al societăţii. În această calitate inculpatul s-a ocupat, alături de T.N., de aprovizionarea societăţii stabilind relaţii comerciale cu furnizorii.

Evidenţa contabilă primară a societăţii era întocmită de inculpata F.L., care având cunoştinţe minime în acest sens era însă, doar un simplu executant, fiind dirijată de inculpatul T.N., de soţia acestuia şi de inculpatul D.P.D.F.

În acest sens instanţa a mai reţinut că inculpatul T.N. este cel care a luat legătura cu SC D.C.S. SRL, administrată de martorul O.S., solicitând acestuia asistenţă de specialitate societatea menţionată fiind specializată în întocmirea şi conducerea evidenţelor contabile.

Între această societate şi cea administrată de inculpata F.L. s-a încheiat un contract de prestări servicii, în derularea căruia societatea prestatoare a ţinut legătura direct cu inculpatul T.N., administrator de fapt al SC P.O.C. SRL.

Periodic, în baza contractului, reprezentanţii societăţii de asistenţă se deplasau la sediul SC P.O.C. SRL şi preluau de la inculpata F.L. documentele de evidenţă primară şi, pe baza lor, întocmeau la sfârşitul fiecărei luni, evidenţa contabilă.

Documentele centralizatoare erau predate organelor financiare, iar rezultatele erau discutate direct cu soţii T. şi nu cu inculpata F.L.

Întrucât au constatat, începând cu luna aprilie 1998, existenţa unor neconcordanţe în evidenţa financiar contabilă, reprezentanţii SC D.C.S. SRL au adresat mai multe somaţii SC P.O.C. SRL cu care încheiaseră contractul de prestări servicii, dar au comunicat direct aceste aspecte şi inculpatului T.N. S-a reţinut că declaraţia martorei S.D.N. este edificatoare în acest sens.

Astfel, prestatorul de serviciu a semnalat că stocul scriptic nu corespunde cu cel faptic, în sensul că primul depăşea de 2-3 ori capacitatea de depozitare a rezervoarelor staţiei întrucât nu se emiteau documente (chitanţe fiscale, bonuri de casă, centralizatoare de vânzări zilnice etc.) pe baza cărora să se opereze corect în contabilitate.

Cu ocazia unui control efectuat la data de 20 octombrie 1998 de Garda Financiară Centrală Bucureşti la sediul societăţii P.O.C. SRL din şos. Fundeni au fost găsiţi soţii T.

S-a constatat existenţa a 4 caiete în care erau consemnate activităţile reale ale societăţii, în care erau consemnate documentele, cantităţile şi valorile vehiculate.

Procedându-se la verificarea încrucişată a evidenţei contabile şi a datelor consemnate în cele patru caiete s-a constatat că au intrat şi s-au valorificat prin staţie cantităţi mai mari de produse petroliere decât cele contabilizate.

În consecinţă, la data de 23 octombrie 1998, comisarii Gărzii financiare au dispus sigilarea spaţiilor de depozitare şi oprirea activităţii, ridicând o parte din documentele de evidenţă găsite la benzinărie şi cele 4 caiete de evidenţă extracontabilă şi i-au solicitat inculpaţii să se prezinte la 28 octombrie 1998 la sediul Gărzii financiare.

În acest context, la 26 octombrie 1998, cu două zile înainte de finalizarea actului de control, inculpatul T.N. a hotărât vânzarea fictivă de către F.L., a imobilului din str. Fundeni, către B.C., soacra inculpatului.

La data de 28 octombrie 1998, inculpata F.L. s-a prezentat la Garda Financiară însoţită la recomandarea inculpatului T.N. de avocatul P.N., care avea rolul de a o „consilia" în formularea răspunsurilor astfel încât să se acrediteze ideea că răspunderea înregistrărilor inexacte din contabilitate revine reprezentanţilor firmei SC D.C. SRL.

Acest lucru nu a fost posibil întrucât martorii S.D.N. şi O.S. au prezentat comisarilor financiari evidenţa (pe zile şi categorii de documente) actelor care fuseseră predate firmei de contabilitate pentru a fi înregistrate. În aceste condiţii, avocatul a plecat şi i-a anunţat pe soţii T. despre situaţia existentă.

Pe baza celor constatate, comisarii financiari au reactualizat evidenţele contabile ale societăţii de la data înfiinţării şi până la data controlului. Întrucât suma necontabilizată era foarte mare, la intervenţia inculpatului T.N., au fost discutate mai multe variante de proces verbal, stabilindu-se ca, într-o primă fază să se întocmească un proces verbal doar pentru activităţile neînregistrate în ziua controlului efectiv.

Din acest proces verbal rezultă că au fost restituite documentele care au stat la baza verificării, fiind reţinute cele 4 caiete de evidenţă extracontabilă.

Inculpata F.L. a fost sancţionată contravenţional cu o amendă de 100.000.000 lei (ROL) stabilindu-se că pentru ziua analizată societatea datorează, cu titlu de impozite şi majorări, suma de 200.000.000 lei.

Sumele menţionate au fost plătite de inculpatul T.N.

S-a reţinut că, deşi controlul s-a soldat cu consecinţe minime, el a constituit pentru inculpatul T.N. un semnal de alarmă, astfel încât a conceput şi redactat o notă, pe care inculpata F.L., a semnat-o, potrivit căreia aceasta refuza să-i mai ţină angajaţi pe el şi pe soţia lui deoarece „nu se achitau de sarcinile de serviciu".

Din acest moment soţii T. au evitat orice implicare făţişă în activitatea societăţii, continuând să deruleze însă afaceri ilicite, în spatele altor persoane, de conivenţă cu acestea.

Potrivit declaraţiilor martorei S.D.N., acesta este şi momentul în care inculpatul T.N. a decis cesionarea societăţii unei persoane care să nu cunoască problemele ivite şi care să fie dispusă ca în schimbul unei sume de bani să preia societatea cu toate datoriile acesteia.

Instanţa a mai reţinut că la sfârşitul lunii decembrie 1998, inculpatul T.N. a convocat la domiciliul său pe inculpata F.L. şi pe contabilii firmei pentru a pune în ordine evidenţa contabilă. Cu această ocazie toate documentele au fost aranjate în cutii de carton, pe categorii şi în ordine cronologică iar inculpatul s-a interesat în ce condiţii mai poate fi angajată răspunderea penală după cesionarea societăţii sau eventuala distrugere a documentelor. Martora S.D.N. i-a atras atenţia că evidenţa contabilă se arhivează şi se păstrează o anume perioadă de timp, iar răspunderea este ultraactivă datei cesionării precizând că în caz de cesionare există obligaţia predării tuturor actelor pe bază de proces verbal.

Toate actele au rămas la domiciliul inculpatului T.N., iar inculpata F.L. a susţinut că o parte dintre acestea au fost distruse de acesta prin incendiere.

S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul T.N. i-a cerut coinculpatului D.P.D.F. să găsească o persoană căreia să-i cesioneze SC P.O.C. SRL cu toate datoriile şi obligaţiile existente, comunicându-i că este dispus să ofere acelei persoane chiar şi o sumă de bani.

S-a reţinut că, la începutul lunii februarie 1999, inculpatul D.P.D.F. l-a cunoscut pe L.C.F., care se liberase din penitenciar în 1998 şi care a acceptat să preia societatea în situaţia în care se afla, fără să cunoască că aceasta fusese angajată într-o serie de afaceri păgubitoare, unele chiar contrare dispoziţiilor legale, că avea datorii foarte mari la bugetul de stat pentru care societatea era dată în debit, că anterior cesionării fuseseră emise file cec fără acoperire.

Contractul de cesiune a fost conceput de inculpatul T.N. fiind autentificat de notar la 15 februarie 1999 împreună cu un act adiţional.

Prin contract inculpata F.L. a cesionat părţile sociale ale SC P.O.C. SRL lui L.F.C. care s-a obligat să răspundă pentru toate datoriile şi obligaţiile societăţii, atât pentru cele corespunzătoare operaţiunilor efectuate anterior preluării prin cesiune, cât şi pentru cele aflate în curs de executare ori pe care aceasta le va angaja în viitor.

După încheierea actului de cesiune a SC P.O.C. SRL, conform înţelegerii anterioare cu T.N., inculpatul D.P.D.F. a înfiinţat SC T. SRL, cu sediul în Bucureşti care a fost înmatriculată la Registrul comerţului sub nr. J.40/1985/1999, având ca principal obiect de activitate comerţul en gross şi cu amănuntul de produse petroliere şi conturi deschise la B.P., sucursala Titan.

S-a reţinut că de la bun început inculpaţii T. şi D.P.D.F. au urmărit să atribuie lui L.C.F. responsabilitatea pentru emiterea unor cecuri fără acoperire.

La data de 29 martie 1999, inculpatul D.P.D.F. s-a deplasat cu numitul L.C.F. la B.P., sucursala Titan, unde acesta din urmă a completat fişa specimenelor de semnătură şi o cerere de eliberare de imprimate cu regim special şi i se eliberează carnetul de cecuri nr. 31.9601 – 31.96255 şi carnetul de foi de vărsământ nr. 243070 – 243075.

După preluarea SC P.O.C. SRL de către L.C.F., sediul societăţii a fost mutat la domiciliul acestuia, în comuna Lunca, jud. Bihor.

S-a reţinut că inculpatul D.P.D.F. a indus furnizorilor ideea că lucrează în continuare pentru societatea P.O.C., beneficiind de convenţiile şi contractele anterioare ale acesteia, fără a aminti faptul că nu mai are nici o calitate în această firmă sau că această societate are un nou administrator şi un alt sediu social.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a emis mai multe file cec, semnate şi ştampilate în alb de L.C.F., care au fost refuzate la plată de bănci.

În anul 1999 mai multe societăţi comerciale au formulat plângeri penale împotriva inculpaţilor D.P.D.F. şi T.N., fiind induse în eroare prin emiterea unor instrumente de plată fără acoperire.

B.N.R. a comunicat faptul că SC P.O.C. SRL figurează în baza de date a C.I.P. cu 10 incidente de plată iar SC T. SRL cu 4 incidente de plată.

S-a reţinut că prin emiterea de instrumente de plată fără a exista disponibil în conturile bancare deschise la B.P., sucursala Titan, au fost prejudiciate SC B.C. SRL; SC P.I. SRL Ploieşti; SC P.A. SA Piteşti; SC J.O. SRL Ploieşti; SC S. SA Oneşti; SC D.I. SRL Lieşti Găieşti, SC L. SRL; SC M.T. SA Drobeta Tr. Severin.

În acest sens instanţa a reţinut următoarele:

1. Inculpatul D.P.D.F. l-a cunoscut în perioada în care era director general la P.O.C. pe martorul P.C., administrator la SC B.C. SRL Ploieşti, prin intermediul numitului F.G., şef serviciu transporturi la societatea U.T. SA Bucureşti care efectua transporturi de produse petroliere.

La sfârşitul lunii ianuarie 1999 inculpatul şi martorul au convenit ca SC B.C. SRL Ploieşti să livreze societăţii P.O.C. SRL, benzină fără plumb, stabilindu-se ca o parte a produselor să fie achitate de inculpat în numerar, pe bază de chitanţă fiscală sau să se lase drept garanţii o filă cec semnată şi ştampilată, care să fie depusă la bancă, pentru a fi plătită la 15-20 zile de la data livrării, respectiv a facturării mărfii.

Din evidenţele SC B.C. SRL Ploieşti rezultă că această societate a livrat produse petroliere societăţii P.O.C. SRL începând cu data de 1 februarie 2002 până la 8 aprilie 1999 şi pentru fiecare livrare inculpatul D.P.D.F. a lăsat furnizorului file de cec în alb semnate şi ştampilate.

Pentru produsele petroliere livrate la datele de 1 februarie 1999, 11 februarie 1999 şi 16 februarie 1999 inculpatul a lăsat trei file cec, ce aparţineau inculpatei F.L. care au fost introduse la plată şi au putut fi onorate de bancă la scadenţă întrucât contul societăţii a fost alimentat prin depunerea unor sume de bani în numerar.

Instanţa a mai reţinut că inculpatul D.P.D.F. s-a prezentat şi a creat martorului P.C. convingerea că este administratorul SC P.O.C. şi nu i-a comunicat faptul că societatea a fost cesionată la data de 15 februarie 1999 şi nici împrejurarea că după data de 29 martie 1999 o altă persoană avea specimen de semnătură în bacă.

Din evidenţele SC B.C. rezultă că s-au livrat produse petroliere către SC P.O.C. SRL şi la datele de 17, 18, 19, 22, 23, 26 şi 27 februarie 1999 fiind lăsate filele cec în alb semnate şi ştampilate de F.L.

După data de 25 martie 1999 când aceste facturi deveniseră scadente la plată martorul P.C. s-a deplasat de mai multe ori la sediul benzinăriei din şos. Fundeni şi a încasat de la inculpat, pe bază de chitanţe, diferite sume de bani în numerar, preţul produselor livrate fiind astfel achitat parţial, situaţie de natură a crea martorului convingerea că inculpatul va achita în totalitate sumele datorate.

Inculpatul i-a solicitat martorului să nu introducă la plată filele cec întrucât avea de recuperat bani de la beneficiarii săi.

După ce inculpatul a primit de la L.C.F. carnetele cu file cec şi foi de vărsământ (care fuseseră eliberate acestuia de bancă, în calitate de nou administrator al SC P.O.C.) semnate şi ştampilate în alb, l-a convins pe martorul P.C. să-i restituie filele cec semnate de inculpata F.L. şi i-a remis altele din carnetul eliberat lui L.C.F.

Mai mult decât atât l-a convins pe martor să mai livreze încă două cisterne cu benzină, la 5 aprilie 1999 şi respectiv 8 aprilie 1999 pentru care a dat două file cec semnate şi ştampilate în alb de L.C.F.

Întrucât inculpatul întârzia cu efectuarea plăţilor, martorul s-a deplasat la sediul benzinăriei pentru a discuta cu inculpatul, pe care însă nu l-a putut găsi, constatând că la benzinărie era o altă firmă decât cea cu care avea contractul de livrare.

Inculpatul D.P.D.F. nu a putut fi contactat nici telefonic astfel încât martorul a introdus la plată filele cec dar acestea au fost refuzate la plată pentru „lipsă de disponibil" şi „trăgător în C.I.P".

Prejudiciul cauzat societăţii B.C. SRL este de 1.104.405.962 lei.

2. S-a mai reţinut că, în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 1998, inculpatul D.P.D.F. a întocmit şi semnat, în calitate de director general al SC P.O.C. SRL, un contract de vânzare-cumpărare produse petroliere cu SC P.I. SRL Ploieşti.

Potrivit acestui contract, cumpărătorul achită obligaţiile sale de plată cu fila cec în termen de 15 zile calendaristice de la livrarea mărfii, data livrării fiind cea înscrisă pe nota de greutate sa pe avizul de expediţie al mărfii.

Relaţiile comerciale între părţi s-au desfăşurat fără incidente, în baza acestei convenţii până la 28ianuarie 1999, dată la care a fost încheiat un nou contract cu conţinut identic.

Acest contract are ca anexă comenzile întocmite de inculpatul D.P.D.F., produsele petroliere fiind ridicate în baza delegaţiilor emise de inculpat, de conducători auto de la societatea de transport U.T. SA Bucureşti.

În baza acestei convenţii SC P.I. SRL a efectuat două livrări de produse petroliere, la 30 ianuarie 1999 şi respectiv 9 februarie 1999 care au fost plătite cu file cec, care au fost onorate de bancă din contul SC P.O.C.

După data de 5 martie 1999 SC P.O.C. nu a mai efectuat operaţiuni de încasări şi plăţi prin bancă, iar la data de 30 iulie 1999 contul societăţii a fost închis.

La data de 7 aprilie 1999 SC P.I. SRL a livrat SC P.O.C. 20.564 kg benzină Premium II, în valoare de 200.499.000 lei pentru care inculpatul D.P.D.F. a lăsat fila cec seria PO13 nr. 00319609, care i-a fost lăsată semnată şi ştampilată în alb de L.C.F., şi pe care inculpatul a completat-o.

La 22 aprilie 1999 se livrează produse petroliere în valoare de 107.084.987 lei pentru care inculpatul lasă furnizorului fila cec seria PO13 nr. 001319608.

Ambele cecuri au fost refuzate la plată de bancă pentru lipsă disponibil.

Benzina livrată de SC P.I. SRL era transportată la benzinăria din Şos. Fundeni unde avea punct de lucru societatea T. administrată de inculpat şi unde SC P.O.C. SRL care era beneficiarul contractului nu mai desfăşura nici un fel de activitate.

3. La data de 25 iunie 1999 SC P.O.C. SRL Bucureşti a comandat la SC P. SA Bucureşti, sucursala Arpechim Piteşti, 23 de tone benzină Premium fără plumb.

La aceiaşi dată inculpatul D.P.D.F. deşi nu mai avea nici o calitate a emis în numele acestei societăţi, delegaţia de ridicare de mărfuri nr. 137. Pe baza acesteia, martorul R.Şt. , conducător auto la SC U.T. SRL a ridicat cantitatea de 21.200 kg benzină Premium fără plumb în valoare de 327.876 lei, pe care a transportat-o şi descărcat-o la benzinăria din Şos. Fundeni, unde societatea beneficiară nu mai desfăşura nici o activitate şi unde avea punct de lucru, aşa cum s-a mai arătat, societatea inculpatului.

Pentru plata acestei cantităţi de benzină inculpatul a lăsat furnizorului fila cec seria PO 13 nr. 119609 semnată şi ştampilată de L.C.F.

Fila cec a fost refuzată la plată de bancă întrucât trăgătorul era în incidente de plată.

Instanţa a reţinut că, în agendele personale ale inculpatului D.P.D.F., ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, au fost găsite menţiuni referitoare la recepţionarea tuturor cantităţilor de produse petroliere livrate de SC B.C. SRL, SC P.I. SRL Ploieşti şi SC Arpechim Piteşti, societăţii SC P.O.C. SRL şi valorificate prin benzinăria din Şos. Fundeni, proprietatea inculpatului T.N.

S-a mai reţinut că pe parcursul cercetărilor s-a efectuat un control de fond la SC P.O.C. SRL şi un control financiar fiscal.

Prin nota de constatare din 21.II.2001 D.C.F. Prahova a reţinut următoarele:

- în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, SC P.O.C. SRL, începând cu 1 ianuarie 1999 nu a ţinut evidenţă contabilă, nu a înregistrat veniturile obţinute şi nu a calculat şi virat la bugetul statului impozit pe profit şi TVA corespunzător tranzacţiilor comerciale desfăşurate după această dată;

- inculpata F.L. nu a prezentat evidenţa contabilă din perioada 1 ianuarie 1998 – 30 iunie 1999 şi ca atare, obligaţiile faţă de bugetul de stat au fost stabilite pe baza documentelor primare puse la dispoziţie de organele de urmărire penală.

În aceste condiţii pe baza documentelor de evidenţă primară puse la dispoziţie de organele de urmărire penală s-a stabilit că în perioada 1ianuarie1999 – 30 iunie 1999 societatea s-a aprovizionat cu cantitatea de 369.914 Kg benzină în valoare de 1.961.843.250 lei, care a fost comercializată prin staţia de benzină din Şos. Fundeni obţinându-se încasări în valoare de 2.704.304.596 lei.

Organele financiare au stabilit că societatea datorează bugetului de stat 445.473.619 lei din care 282.133.039 lei reprezintă impozitul pe profit şi 163.340.619 TVA. La aceste sume au fost calculate şi majorări de întârziere în sumă totală de 733.884.4208 lei.

S-a stabilit, de asemenea, că pentru perioada 1 ianuarie 1999 – 15 februarie 1999 când administrator era inculpata F.L., societatea datorează 88.840.580 lei impozit pe profit şi 51.434.000 lei TVA plus majorări de întârziere în valoare de 232.435.013 lei.

Pentru perioada 15 februarie 1999 până la 30 iunie 1999, când administrator a fost L.C.F., s-a stabilit un impozit pe profit de 193.292.459 lei şi 111.906.560 lei TVA plus majorări de 501.449.415 lei.

Instanţa a mai reţinut că activitatea infracţională a inculpaţilor T.N. şi D.P.D.F. s-a desfăşurat şi în cadrul relaţiilor comerciale derulate de SC T. SRL administrată de ultimul inculpat.

Astfel, s-a reţinut, aşa cum de altfel s-a mai precizat anterior, că activitatea acestei societăţi s-a desfăşurat în totalitate la benzinăria din Şos. Fundeni aparţinând în fapt inculpatului T.N.

Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul acestui inculpat au fost găsite înscrisuri olografe sub forma unor contracte de închiriere cu privire la imobilul din Şos. Fundeni.

Astfel, prin contractul din 15 martie 1999 inculpata F.L. a închiriat inculpatului D.P.D.F. un imobil compus din parter şi etaj din Şos. Fundeni.

Acest imobil fusese aparent cumpărat de inculpată de la T.N. şi tot aparent era vândut încă de la 26 ianuarie 1998 soacrei aceluiaşi inculpat.

Tot la 15 martie 1999 este încheiată o convenţie olografă între inculpatul T.N. şi SC T. SRL prin inculpatul D.P.D.F., prin care primul închiria societăţii un teren în suprafaţă de 650 mp situat în Şos. Fundeni, sector 2 şi 4 distribuitoare de carburanţi.

În evidenţele contabile ale SC T. SRL nu au fost însă înregistrate cheltuieli constând în chirii.

S-a reţinut că din cercetări a rezultat că, în perioada 15 februarie 1999 – martie 1999 s-au valorificat prin benzinăria din Şos. Fundeni produse petroliere aparţinând atât SC P.O.C. SRL cât şi SC T. SRL. Aceste societăţi comerciale în mod firesc ar fi trebuit să-şi întocmească şi să-şi conducă evidenţele contabile separate.

S-a reţinut că, aşa cum au constatat organele de control SC P.O.C. SRL nu a ţinut evidenţa contabilă începând cu luna ianuarie 1999, dar produsele cu care aceasta s-a aprovizionat se regăsesc parţial în evidenţele CSC T. SRL din perioada 15 februarie 1999 – martie 1999.

Intrările de produse petroliere din această perioadă au fost înregistrate pe bază de facturi fiscale ce apar ca fiind emise de SC P.O.C. SRL şi sunt completate de inculpatul D.P.D.F., deşi nu mai avea nici o calitate la societatea furnizoare, fiind administratorul societăţii beneficiare.

Mai mult de cât atât inculpatul a completat chitanţe fiscale atestând că L.C.F. ar fi primit de la societatea inculpatului sume în numerar pentru produsele din facturile respective, chitanţele provenind din chitanţierul lăsat inculpatului la 29 martie 1999 de numitul L.

Instanţa a reţinut că din adresa nr. 3604/2000 emisă de B.N. rezultă că SC T. SRL a fost înregistrată cu 4 incidente de plată în valoare de 338.834.233 lei, societatea fiind declarată la 9 iunie 1999 în interdicţie de plată până la 4 iunie 2004.

Deşi i s-a transmis inculpatului adresă scrisă în acest sens şi i s-a pus în vedere să predea instrumentele de plată la unitatea emitentă, acesta a continuat să le folosească pentru plata furnizorilor.

S-a reţinut că, la data de 20 mai 1999, SC T. SRL, reprezentată de inculpatul D.P.D.F. a încheiat contractul nr. 183 în baza căruia SC J.O. SRL Ploieşti i-a livrat 12.900 Kg benzină Premium în valoare de 194.683.233 lei pentru care inculpatul a emis fila cec PO 13 nr. 00319952.

Potrivit contractului fila cec putea fi introdusă la plată în 10 zile de la data facturării.

La data de 31 mai 1999 inculpatul a achitat furnizorului suma de 129.000.000 lei cu ordinul de plată nr. 1.

Întrucât inculpatul a început să-i evite sistematic pe reprezentanţii SC J.O. tergiversând momentul plăţii diferenţei de 65.683.233 lei, cecul a fost completat la 9 iunie 1999 cu această sumă şi depus spre decontare, dar a fost refuzat la plată de bancă pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Aşa cum s-a mai arătat de la data de 9 iunie 1999 SC T. SRL a fost declarată în interdicţie bancară.

Inculpatul a achitat treptat, în numerar suma datorată, până la data de 9 octombrie 1999.

Produsele petroliere achiziţionate de la J.O. SRL au fost valorificate iar sumele obţinute din vânzări nu au fost înregistrate în evidenţele contabile şi nu au fost folosite pentru alimentarea contului bancar pentru a se putea deconta cecul emis.

Din cercetările efectuate ca urmare a plângerii formulată de SC S. SA împotriva inculpatului D.P.D.F. a rezultat că, la data de 11 iunie 1999, această societate a livrat conform unei convenţii scrise cantitatea de 15.000 Kg M.T.B.E. care a fost transportată la benzinăria din Şos. Fundeni cu auto condus de T.M.

Marfa a fost descărcată sub supravegherea inculpaţilor T.N. şi D.P.D.F. după ce a fost amestecată cu alte produse petroliere fiind apoi valorificate ca benzină Premium II, iar sumele obţinute au fost însuşite de inculpaţi.

La aceiaşi dată a fost emisă de furnizor factura în valoare de 72.651.000 lei pentru care inculpatul a lăsat, deşi ştia că nu mai putea folosi acest instrument de plată, fila cec nr. 00319253, care la scadenţă a fost depusă la bancă dar nu a putut fi decontată şi a fost restituită cu menţiunea „ trăgător în C.I.P.", societatea F. fiind în interdicţie bancară.

În luna octombrie 1999 SC D.I. SRL Galaţi a livrat SC T. SRL 22.275 litri benzină care a fost transportată la benzinăria din Şos. Fundeni, unde a şi fost valorificată.

Inculpatul a achitat în numerar suma de 44.127.275 lei, reprezentând parte din preţ, martorei S.M., reprezentanta furnizorului şi când a fost căutat pentru plata diferenţei a încercat să se eschiveze şi a motivat că sumele trebuie plătite de inculpatul T.N. care este de fapt cel cu investiţia, cel care a valorificat produsele şi a încasat banii.

Martora S.M. a insistat pe lângă inculpatul T.N., căruia i-a dat o monedă din aur F.I., iar acesta l-a determinat pe celălalt inculpat să emită un bilet la ordin în valoare de 94.000.000 lei.

După ce inculpatul D.P.D.F. a completat, semnat şi ştampilat biletul la ordin, aceste a fost înmânat martorei căreia ambii inculpaţii-au promis că îi vor achita suma de 94.000.000 lei în termen de 20 de zile.

Martora a introdus în bancă ordinul de plată, dar B.P., sucursala Titan a refuzat să-l onoreze cu menţiunea „trăgător în C.I.P., cont închis".

Instanţa a mai reţinut că, în cursul anului 1999, inculpaţii l-au cunoscut pe L.I. reprezentant al SC L. SRL Iaşi şi au convenit ca societatea acesteia să le livreze benzina.

Prima livrare a fost achitată în aceiaşi zi cu ordin de plată împrejurare ce a fost de natură să creeze impresia că inculpaţii sunt reprezentanţii unei societăţi cu putere financiară precum şi a posibilităţii derulării în continuare a unor operaţiuni comerciale de anverguro.

În consecinţă, la data de 21 ianuarie 2000, SC L. SRL Iaşi a livrat 17.400 kg benzină Premium II în valoare de 209.667.912 lei care a fost transportată la benzinăria din Şos. Fundeni.

După descărcarea mărfii inculpatul D.P.D.F., deşi ştia că se află în interdicţie bancară a dat reprezentanţilor furnizorului fila cec P 013 nr. 00319255 lăsând necompletată rubrica cu suma de plată.

S-a stabilit că a doua zi să meargă împreună la bancă şi inculpatul să achite marfa cu ordin de plată.

La B.P., sucursala Titan reprezentanţii SC L. SRL au aflat însă că SC T. SRL era în incident de plăţi şi mai mult decât atât, la 27 octombrie 1999 contul fusese blocat ca urmare a unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Oneşti.

S-a reuşit recuperarea parţială a pagubei prin restituirea de produse petroliere în valoare de 103.000.000 lei.

Pentru diferenţa de 106.500.000 lei a fost totuşi introdusă la plată fila cec, dar banca a refuzat decontarea.

Inculpaţii au valorificat benzina însuşind sumele obţinute.

S-a reţinut că în urma verificării financiar fiscale a societăţii T. SRL s-a constatat că în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat nu au fost evidenţiate în actele contabile toate veniturile realizate şi s-au înregistrat cheltuieli pe baza unor documente nereale.

Astfel, în perioada 1 martie 1999 – 31 decembrie 1999, societatea a declarat venituri de 2.888.538.704 lei, iar în urma controlului s-a constatat că de fapt veniturile au fost cu 4.145.402.349 lei mai mari, nefiind înregistrate lună de lună toate sumele obţinute din vânzarea produselor petroliere prin staţia de benzină din Şos. Fundeni.

Instanţa a mai reţinut că pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor către bugetul de stat SC T. SRL a emis către diverşi beneficiari facturi din facturiere care nu îi aparţineau sau, în unele cazuri în factură a fost factură la rubrica „furnizor" o altă societate.

Facturile au fost completate de inculpatul D.P.D.F. şi nu au fost menţionate în evidenţele societăţii.

S-a mai constatat, de asemenea, că în evidenţa societăţii nu au fost înregistrate nici livrările efectuate pe baza propriilor facturi, iar sumele de bani încasate în numerar, pe bază de chitanţă, nu au fost evidenţiate în registrul de casă.

De asemenea, au fost majorate cheltuielile de exploatare pe baza unor documente ce provin de la societăţi comerciale inexistente.

S-a mai constatat că în evidenţele societăţii nu au fost înregistrate toate intrările de produse petroliere.

Astfel, în urma verificărilor încrucişate s-a constatat că nu au fost înregistrate în evidenţele contabile următoarele produse livrate societăţii:

- cantitatea de 13.620 Kg benzină Premium în valoare de 132.486.139 lei livrată de SC A. SA Piteşti conform facturii 1492867 din 14 mai 1999;

- 19.900 KG benzină în valoare de 194.683.233 lei livrată de SC J.O. SRL Ploieşti.

- produsele petroliere în valoare totală de 175.967.540 lei livrate de SC P.E.I. SA Bucureşti conform facturilor nr. 1564326 din 10 septembrie 1999; 1564332 din 10 septembrie 1999 şi 1564338 din 11 octombrie 1999;

- 45.000 Kg benzen brut livrată de SC N. SA Galaţi (bon de cântar 3444 şi 3446) şi care a fost transportată la sediul benzinăriei din Şos. Fundeni.

S-a constatat că în perioada verificată societatea s-a aprovizionat efectiv cu cantitatea de 1.078.118 l produse petroliere din care:

- 763.728 l benzină Premium;

- 231.825 l benzină nafta;

- 60.810 l benzen brut;

- 20.270 l M.T.B.E şi

- 1.482 Kg tetraetil de plumb.

Potrivit facturilor fiscale şi bonurilor de casă, până la data de 9 decembrie 1999, societatea a valorificat numai benzină Premium II, iar cu ocazia inventarierii faptice s-a constat că în spaţiile de depozitare nu mai exista nici un produs din categoriile menţionate.

S-a reţinut că din cercetările efectuate a rezultat că inculpaţii D.P.D.F. şi T.N. au dat dispoziţie angajaţilor staţiei de benzină din Şos. Fundeni, să amestece în rezervoarele staţiei produsele respective. După adăugarea de tetraetil de plumb (operaţiune ce se efectua empiric, prin turnarea acestui produs în rezervoare cu găleata, deşi este un produs foarte toxic, astfel încât manipularea lui impune condiţii deosebite), amestecul era omogenizat cu ajutorul unui compresor.

Produsul astfel obţinut a fost valorificat de inculpaţi en gross şi en detail ca fiind benzină Premium II, în preţul de livrare fiind incluse accize şi cota M.T.R. în condiţiile în care parte din produsele folosite de inculpaţi nu erau purtătoare de accize şi M.T.R.

S-a stabilit că în acest fel inculpaţii au încasat necuvenit 1.288.460.312 lei accize şi 345.279.067 lei cotă M.T.R.

S-a mai reţinut că în evidenţa contabilă a SC T. SRL au fost înregistrate intrări de mărfuri în valoare totală de 4.667.236.818 lei şi vânzări în valoare de 2.804.773.231 rămânând un stoc scriptic de marfă de 2.180.438.611 lei.

Potrivit aceleiaşi evidenţe profitul brut al societăţii a fost de 332.245.673 lei.

Pe baza documentelor ridicate de la furnizorii şi beneficiarii societăţii dar şi a documentelor găsite la domiciliul inculpaţilor, organele financiar contabile au stabilit că intrările de marfă au fost în valoare de 5.443.330.039 lei; valoarea vânzărilor a fost de 7.033.941.053 lei; stocul, 0 iar profitul brut a fost în realitate de 1.590.611.014 lei.

În raport de aceste constatări s-a concluzionat că impozitul pe profit datorat bugetului de stat este de 524.856.419 lei şi nu de 21.751.122 lei cum rezultă din evidenţa contabilă a societăţii.

Tot astfel, s-a constat că societatea datorează bugetului de stat 242.743.201 lei TVA.

Organele financiar-fiscale au stabilit că în total datoria faţă de bugetul de stat se ridică la suma de 4.271.947.429 lei din care 2.401.339.199 lei reprezintă totalul accizelor, taxa M.T.R., impozit pe profit şi TVA iar diferenţa majorări de întârziere.

În raport cu situaţia de fapt reţinută instanţa a constatat că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea următoarelor infracţiuni:

1. F.L. de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, constând în aceea că în perioada ianuarie 1999 – 15 februarie 1992, în calitate de administrator al SC P.O.C. SRL Bucureşti, nu a înregistrat în contabilitate intrările de marfă, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat;

- art. 40 din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că, în aceeaşi calitate, cu ştiinţă a omis să înregistreze în evidenţele contabile sau să consemneze în actele primare, fapte petrecute în realitate, cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare ale societăţii.

2. D.P.D.F. de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, a indus şi menţinut în eroare, cu prilejul încheierii şi derulare a unor contracte comerciale, pe reprezentanţii unor societăţi comerciale determinându-i să livreze produse petroliere pentru care a lăsat file cec pentru care nu există disponibil în contul bancar;

- art. 13 din Legea nr. 87/1994 constând în aceea că, în calitate de administrator al SC T. SRL Bucureşti nu a înregistrat în evidenţele societăţii marfa intrată, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor faţă de bugetul de stat;

- art. 40 din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că, în aceeaşi calitate, a omis cu ştiinţă efectuarea unor înregistrări în evidenţa contabilă cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare;

- art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în mod repetat a vândut produse petroliere falsificate inducând în eroare beneficiarii cu privire la calitatea acestora;

- art. 290 C. pen., constând în aceea că în luna mai 1999 a completat cu date nereale factura 2324978 de livrare a unui container pentru produse petroliere către SC M.O.C. SRL Harghita.

3. T.N. de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) – (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada ianuarie 1999 – ianuarie 2000 l-a determinat pe inculpatul D.P.D.F. să inducă în eroare cu prilejul încheierii şi derulării unor contracte comerciale mai multe societăţi comerciale garantând cu file cec pentru care nu există provizia necesară în contul bancar;

- art. 25 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 (două fapte), constând în aceea că a determinat pe inculpata F.L. şi respectiv pe inculpatul D.P.D.F. să nu înregistreze în evidenţele contabile ale societăţilor pe care le administrau toate intrările de mărfuri şi să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat;

- art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 (2 fapte), constând în aceea că i-a determinat pe cei doi coinculpaţi să nu înregistreze, în evidenţele societăţilor pe care le administrau, documente contabile cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare.

- art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că a vândut produse petroliere falsificate inducând în eroare beneficiarii cu privire la calitatea acestora;

- art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., constând în aceea că l-a determinat pe coinculpatul D.P.D.F. să falsifice factura 2324978.

Instanţa a reţinut că se impune achitarea inculpatului D.P.D.F., conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, constând în aceea că, în calitate de director general al SC P.O.C. SRL Bucureşti, nu a înregistrat în contabilitate toată marfa achiziţionată, sustrăgându-se de la plata de taxe şi impozite în valoare de 321.275.593 lei.

S-a constatat că vinovată de comiterea acestei infracţiuni se face numai inculpata F.L., care avea calitatea de administrator al societăţii.

S-a mai reţinut că se impune achitarea inculpatului D.P.D.F. şi T.N., conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 215¹ cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi respectiv pentru instigare la această infracţiune, întrucât sumele însuşite de inculpaţi nu erau înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii, ele făcând obiectul infracţiunii de evaziune fiscală.

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat instanţa a avut în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, gradul de pericol social concret al fiecărei fapte, unele dintre acestea de o gravitate sporită, întrucât au adus atingere relaţiilor comerciale care ar trebui să se desfăşoare în mod corect, iar inculpaţii au urmărit o îmbogăţire rapidă prin inducerea în eroare a altor persoane şi sustragerea de la impozitare a unor importante sume de bani.

S-a ţinut seama şi de împrejurarea că inculpaţii nu au antecedente penale, iar inculpaţii F.L. şi D.P.D.F. au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului.

Instanţa a reţinut, de asemenea că, fiind dovedită vinovăţia inculpaţilor T.N. şi D.P.D.F. în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, precum şi existenţa unei legături de cauzalitate între activitatea infracţională a inculpaţilor şi prejudiciile produse societăţile comerciale S.N.P. P. SA, sucursala Arpechim Piteşti, SC B.C. SRL Ploieşti, SC P.I. SRL Ploieşti, SC D.I. SRL, SC A. SA Ploieşti, SC L. SRL, inculpaţii sunt ţinuţi să răspundă în solidar conform art. 998 – art. 999 şi 1003 C. civ., pentru acoperirea acestor pagube.

S-a mai reţinut că este întemeiată şi solicitarea Ministerului Finanţelor de obligare a inculpaţilor F.L. şi T.N. la plata sumei de 321.275.593 lei reprezentând taxe şi impozite datorate bugetului de stat şi majorări de întârziere şi a inculpaţilor D.P.D.F. şi T.N. la plata sumei de 4.271.974.423 lei cu acelaşi titlu.

Instanţa a reţinut, de asemenea, că se impune menţinerea sechestrului asigurator instituit asupra imobilelor din Şos. Fundeni şi Filofteia Gheorghiu pentru a se garanta plata despăgubirilor civile.

Referitor la aceste imobile s-a constatat că în realitate ele nu au ieşit din patrimoniul inculpatului T.N., împrejurare dovedită şi de faptul că acestea au rămas permanent în posesia inculpatului iar actele de vânzare cumpărare încheiate cu privire la acestea au fost pur formale, fiind menite doar să sustragă imobilele de la urmărire.

În consecinţă, s-a apreciat că se impune anularea contractelor succesive de vânzare cumpărare.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii T.N., F.L. şi D.P.D.F., intervenienta C.V. şi expertul Ş.M.

În motivarea apelului declarat de inculpatul T.N. s-a arătat că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa comiterea infracţiunii de instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, de esenţa instigării fiind o rezoluţiune delictuoasă care se ia de făptuitor separat, cu ocazia fiecărui act de instigare.

S-a mai susţinut că au fost ignorate probe din care rezultă implicarea numitului L.C.F. şi în mod greşit faptele comise de acesta au fost atribuite inculpaţilor T. şi D.P.D.F.

În motivarea apelului s-a mai susţinut că au fost ignorate concluziile expertizei contabile care stabileau alte prejudicii decât cele reţinute iniţial şi că o serie de activităţi cu caracter pur comercial au fost reţinute ca fiind acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune.

De asemenea, s-a arătat că se impune completarea expertizei financiar contabile pentru a se stabili dacă cecurile emise constituiau mijloace de plată sau doar acte de garanţie şi nu s-au verificat mijloacele băneşti aflate în contul firmelor.

Un alt motiv de apel invocat se referă la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 în sensul că greşit s-a reţinut neplata accizelor, atâta timp cât activitatea de substituire a benzinei Premium II, se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 297 care nu este generatoare de obligaţii fiscale.

Sentinţa a fost criticată şi sub aspectul individualizării pedepselor susţinându-se că nu s-a ţinut seama de lipsa antecedentelor penale şi de faptul că inculpatul avea o sănătate precară.

Inculpatul T.N. a mai arătat în motivarea apelului că, în opinia sa, cuantumul prejudiciului trebuia stabilit pentru fiecare inculpat în parte, în funcţie de gradul de participare la producerea lui şi a apreciat că se impune completarea expertizei financiar contabile şi sub acest aspect.

S-a mai reţinut că o serie de părţi civile au fost greşit citate şi că nu s-a îndeplinit procedura cu SC L. SRL şi SC D. SRL şi că menţinându-se măsura sechestrului asigurator au fost ignorate dispoziţiile legii civile, iar anularea contractelor s-a dispus fără a fi introduşi în cauză cumpărătorii.

Inculpatul D.P.D.F. a arătat în motivarea apelului că activităţile pe care le-a desfăşurat nu aveau caracter penal şi a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se lămuri acest aspect.

A mai susţinut inculpatul că pedepsele nu au fost just individualizate întrucât nu s-a ţinut seama de circumstanţele sale personale.

Prin apelul declarat inculpata F.L. a solicitat reducerea pedepsei având în vedere contribuţia sa redusă la comiterea faptelor.

Intervenienta C.V. a arătat că nu a avut nici o legătură cu activitatea inculpaţilor şi că nu a ştiut că imobilul din Şos. Fundeni, pe care l-a cumpărat de la A.V.A.B. la licitaţie publică este sechestrat, astfel încât a solicitat înlăturarea măsurii anulării actelor succesive de vânzare cumpărare şi ridicarea măsurii sechestrului.

Prin apelul declarat de expert acesta a solicitat majorarea onorariului de la 30 milioane lei la 60 milioane lei susţinând că nejustificat prima instanţă i-a respins cererea formulată în acest sens.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia penal, prin Decizia penală nr. 306 din 19 iulie 2005, a admis apelul declarat de inculpatul T.N. şi a desfiinţat în parte sentinţa referitor la latura penală în sensul că a condamnat pe inculpat, la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25, raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Pedeapsa a fost recontopită cu pedepsele stabilite pentru celelalte infracţiuni urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

S-a scăzut din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 14 februarie 2001 la 26 noiembrie 2003.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii F.L., D.P.D.F., de expertul Ş.M. şi de C.V., apelanţii fiind obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa de apel a reţinut următoarele:

Nu este întemeiată susţinerea inculpatului T.N. că este greşită încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât din întreg materialul probator rezultă că acesta a fost „creierul" tuturor operaţiunilor ilicite ale celorlalţi doi coinculpaţi, acţionând în baza unui plan dinainte stabilit.

S-a reţinut că prima instanţă, în mod corect, a reţinut prejudiciul aşa cum a fost stabilit de expertiza contabilă efectuată în cauză, care în mare măsură a coincis şi cu cele constatate anterior prin actele de control.

Instanţa de apel a constatat că la stabilirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală, comisă de inculpata F.L., la instigarea inculpatului T.N., au fost avute în vedere impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată, nu şi accizele, astfel încât critica formulată sub acest aspect este şi ca nefondată.

S-a mai reţinut că situaţia cecurilor este lămurită întrucât din probele administrate rezultă fără dubiu că atât la momentul emiterii cât şi la momentul scadenţei, acestea nu aveau acoperire în contul societăţilor, iar inculpaţii T. şi D.P.D.F. şi-au însuşit contravaloarea produselor.

Toate aceste elemente se includ în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în formă continuată comisă de inculpatul D.P.D.F. la instigarea inculpatului T.N.

S-a constatat că apelul inculpatului este fondat întrucât prima instanţă a încălcat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac aplicând inculpatului T.N. cu ocazia rejudecării, o pedeapsă mai mare, pentru infracţiunea de înşelăciune, decât cea care a fost stabilită prin prima sentinţă care a fost desfiinţată urmare a admiterii apelului inculpatului.

S-a reţinut că pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni au fost just individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Referitor la latura civilă instanţa de apel a constatat că nici una dintre criticile formulate de inculpat nu este fondată.

S-a reţinut astfel că răspunderea civilă a inculpatului a fost corect stabilită în solidar cu fiecare dintre inculpaţii F.L. şi D.P.D.F., inculpatul fiind ţinut să răspundă pentru întreg prejudiciul cauzat de fiecare dintre coinculpaţi prin infracţiunile la care i-a instigat.

S-a mai reţinut că inculpatul nu poate invoca drept motive de apel nelegala citare a părţilor civile.

De asemenea, s-a constatat că este neîntemeiată critica referitoare la menţinerea sechestrului asigurator şi la anularea actelor de vânzare cumpărare, fiind evident că în realitate nu a avut loc un transfer real de proprietate ci s-a urmărit doar ca inculpatul să nu mai apară ca deţinător al acestor imobile pentru a se sustrage de la consecinţele civile ale faptelor sale.

Referitor la apelul inculpatului D.P.D.F. s-a reţinut că acesta este nefondat, vinovăţia acestuia fiind evidenţiată şi de expertiza contabilă din care rezultă fără dubiu că inculpatul a achiziţionat produse petroliere pentru care a lăsat garanţie file cec sau ordine de plată fără a avea disponibil în cont, după care nu a mai achitat produsele petroliere însuşite deşi le-a valorificat ulterior. De asemenea, inculpatul, cu ştiinţă, a omis evidenţierea în contabilitate a obligaţiilor financiare către bugetul de stat.

S-a mai reţinut că nu este fondată nici critica vizând individualizarea pedepselor, acestea reflectând gravitatea activităţii infracţionale desfăşurate alături de inculpatul T.N., determinată şi de prejudiciile deosebit de importante cauzate atât unor societăţi comerciale cât şi bugetului de stat.

Instanţa de apel a apreciat că nu este fondată nici critica formulată de inculpata F.L. cu privire la individualizarea pedepselor care au fost stabilite într-un cuantum corespunzător având în vedere tocmai împrejurarea că inculpata a fost un executant al deciziilor celorlalţi doi coinculpaţi, dar a acceptat acest lucru cu ştiinţă pentru a obţine beneficii materiale.

A fost avută în vedere şi poziţia procesuală a inculpatei, care nus-a prezentat la proces nici în faţa primai instanţe şi nici în apel.

S-a mai reţinut de către instanţa de apel că nu este fondat nici apelul declarat de C.V. întrucât corect prima instanţă a menţinut măsura sechestrului instituit asupra imobilului din Şos. Fundeni anterior dobândirii acestui bun de către apelantă şi nu a dispus în nici un fel asupra actului prin care aceasta a dobândit imobilul la licitaţie publică de la A.V.A.B. Bucureşti.

Instanţa de apel a constatat, de asemenea, că este nefondat apelul declarat de expertul Ş.M. întrucât solicitarea acesteia de a se majora onorariul stabilit iniţial de prima instanţă este nejustificată.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii T.N. şi D.P.D.F. şi intervenienta C.V.

Intervenienta a solicitat repunerea în termenul de recurs întrucât, deşi nu a fost prezentă la pronunţarea deciziei, hotărârea instanţei de apel nu i-a fost comunicată.

Prin încheierea din 19 aprilie 2006 cererea de repunere în termen a fost respinsă, ca nefondată, reţinându-se că recurenta nu a făcut dovada că întârzierea a fost determinată de o cauză întemeiată de împiedicare, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 385³ alin. (2), raportat la art. 364 C. proc. pen.

Cum cererea de repunere în termen a fost respinsă, Curtea constată că recursul formulat de C.V., la data de 12 octombrie 2005, a fost declarat după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 385³ alin. (1) C. proc. pen., care, întrucât partea a fost prezentă la dezbateri, a început să curgă la 19 iulie 2005, data pronunţării deciziei.

În consecinţă, recursul declarat de intervenientă va fi respins, ca tardiv, conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpatul T.N. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 21, 17, 12 C. proc. pen. Oral a fost invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

S-a susţinut în motivarea recursului că în primă instanţă cauza a fost judecată fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită cu partea civilă SC L. SRL şi SC D. SRL, care nu au fost citate şi cu SC S. SA care a fost greşit citată S. SA în loc de S. SA.

Sub acest aspect s-a arătat că neîntemeiat instanţa de apel a reţinut că inculpatul nu poate invoca drept motiv de apel judecarea cauzei cu lipsă de procedură cu părţile civile.

Un alt motiv de recurs invocat de inculpat se referă la greşita încadrare juridică dată faptei.

S-a susţinut astfel că, pe de o parte, greşit s-au reţinut, la instigare la infracţiunea de înşelăciune, dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen., referitoare la consecinţe deosebit de grave, deoarece nici uneia dintre părţile vătămate nu i s-a cauzat o pagubă mai mare de 2 miliarde lei.

S-a susţinut că şi din totalizarea pagubelor nu rezultă un prejudiciu mai mare de 2 miliarde lei.

Tot sub aspectul încadrării juridice s-a susţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ci este vorba de 6 infracţiuni distincte privind pe fiecare parte civilă în parte.

În motivarea recursului inculpatului T.N. s-a mai susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la înşelăciune şi de instigare la evaziune fiscală deoarece din probe rezultă că în perioada ianuarie 1999 - februarie 1999 actele comerciale ale SC P.O.C. au fost derulate de inculpata F.L., iar ulterior de inculpatul D.P.D.F. singur sau împreună cu inculpatul L.C.F.

De asemenea, SC T. SRL a derulat activităţi comerciale numai prin inculpatul D.P.D.F., care avea un control strict asupra afacerii desfăşurate ţinând o contabilitate dublă a societăţii.

În concluzie s-a susţinut că nu sunt întrunite, nici sub aspect obiectiv şi nici sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale celor două infracţiuni, iar oral s-a susţinut că nu există instigare la aceste infracţiuni astfel încât s-a comis o gravă eroare de fapt.

Inculpatul D.P.D.F. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 10, 12, 14, 17, 17¹, 18 şi 21 C. proc. pen.

În motivarea recursului s-a susţinut că la judecarea cauzei în primă instanţă procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu părţile civile SC D.I. SRL, L. SRL şi M.T. iar instanţa de apel nici nu s-a pronunţat asupra acestei critici formulate de inculpat.

S-a mai reţinut că hotărârea instanţei se întemeiază pe dispoziţiile legale inexistente întrucât nici o dispoziţie a Legii nr. 31/1990 nu prevede că administratorul este obligat să schimbe sediul societăţii la domiciliul său.

A mai arătat inculpatul că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa un prejudiciu de 1.600.000 lei fără a se stabili un raport de cauzalitate între acesta şi faptele sale, întrucât în legătură cu această sumă nu a emis nici o factură şi nu a avut nici o legătură, faptele aparţinând numitului L.C.F., faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Inculpatul a pretins că expertiza contabilă nu a răspuns tuturor obiectivelor stabilite de instanţă.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpaţi dar şi în raport de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Referitor la critica formulată de ambii recurenţi inculpaţi cu privire la judecarea cauzei în primă instanţă fără îndeplinirea legală a procedurii de citare cu unele părţi civile, Curtea reţine că, aşa cum practica judiciară a statuat constant, aceasta nu poate fi valorificată ca motiv de recurs, în condiţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., de altă parte decât cea cu care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

În consecinţă, inculpaţii neavând calitatea de a invoca drept motiv de recurs lipsa de procedură cu alte părţi, Curtea nu poate analiza hotărârea primei instanţe sub acest aspect.

Din aceleaşi considerente se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că inculpaţii nu pot invoca drept motiv de apel lipsa de procedură cu părţile civile.

Se impune şi precizarea că în raport de considerentele de la pag. 48 a deciziei atacate, este neîntemeiată susţinerea inculpatului D.P.D.F. că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticii formulate cu privire la judecarea cauzei în primă instanţă fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită cu toate părţile civile.

Curtea constată că este nefondată şi critica formulată de inculpatul T.N. referitor la săvârşirea unei grave erori de fapt, cu consecinţa greşitei condamnări pentru infracţiunile de instigare la înşelăciune şi instigare la evaziune fiscală, precum şi cea formulată de inculpatul D.P.D.F. privind reţinerea în sarcina sa a unor acte materiale pe care nu le-a comis.

Se constată că nu s-a comis nici o eroare gravă în reţinerea situaţiei de fapt de natură a determina condamnarea greşită a inculpaţilor.

Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă fără îndoială că iniţiativa constituirii SC P.O. SRL şi SC T. SRL a aparţinut inculpatului T.N., care a stat în spatele activităţilor comerciale licite sau ilicite desfăşurate de cele două societăţi.

Rezultă, de asemenea, că deşi formal, până la 15 februarie 1999, administratorul SC P.O. SRL era inculpata F.L., în realitate activitatea societăţii era condusă de inculpatul T.N., inculpata fiind un simplu executant al dispoziţiilor acestuia.

Această împrejurare rezultă din declaraţiile inculpatei F.L., inculpatului D.P.D.F. coroborate cu declaraţiile martorei S.D.N., reprezentanta firmei SC D.C.S. SRL, dar şi cu împrejurarea că la domiciliul inculpatului, cu ocazia percheziţiei domiciliare, au fost găsite documente contabile aparţinând societăţii.

Tot din iniţiativa inculpatului T.N., societatea a fost cesionată numitului L.C.F., care nu cunoştea nimic din problemele acestuia şi nici nu s-a implicat cu nimic în activitatea societăţii, de derularea relaţiilor comerciale ocupându-se în continuare inculpatul T. prin intermediul coinculpatului D.P.D.F.

Din declaraţiile inculpatului D.P.D.F., coroborate cu cele ale martorilor M.E., B.F., G.F., C.N., M.A., F.C., D.N., A.I., S.M., S.I., rezultă, de asemenea, că inculpatul T.N. nu a avut doar iniţiativa constituirii SC T. SRL ci s-a implicat direct în activitatea acesteia, unii dintre martori având reprezentarea că inculpatul era administratorul societăţii.

Astfel, din probele administrate rezultă că întreaga activitate infracţională a inculpatei F.L. precum şi cea a inculpatului D.P.D.F. s-au desfăşurat la instigarea, sub controlul şi coordonarea nemijlocită a inculpatului T.N.

Cât priveşte susţinerea inculpatului D.P.D.F. că s-au reţinut în sarcina sa acte materiale pe care nu le-a săvârşit şi care în realitate au fost comise de L.C.F., Curtea constată următoarele:

Inculpatul a acţionat în calitate de reprezentant al SC P.O.C. SRL şi după ce această societate a fot cesionată numitului L.C.F.

Din probele administrate rezultă că instrumentele de plată eliberate de bancă acestei societăţi şi pe care L.C.F. le-a semnat şi ştampilat în alb, au rămas în posesia inculpatului D.P.D.F. şi au fost folosite de acesta pentru inducerea în eroare a SC B.C. SRL, SC P.I. SRL Ploieşti, S.N.P. P., sucursala Arpechim SA Piteşti.

Din materialul probator rezultă că L.C.F. nu a avut nici o implicare în derularea activităţii SC P.O.C. SRL, aceasta desfăşurându-se în continuare de către inculpatul D.P.D.F. coordonat de inculpatul T.N.

Semnificativ în acest sens este faptul că la domiciliul inculpatului D.P.D.F. cu ocazia percheziţiei au fost găsită o agendă cu evidenţa reală a intrărilor de carburanţi la SC P.O.C. SRL în care sunt menţionate şi operaţiuni care au avut loc după ce formal L.C.F. a devenit administratorul societăţii.

De asemenea, este de reţinut că inculpatul a utilizat facturi din facturierul eliberat de SC P.O.C. pe care le-a emis însă în numele SC T. SRL.

Cu privire la motivul de recurs vizând greşita încadrare juridică a faptelor de instigare la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată se constată că justificat s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Actele dosarului atestă faptul că inculpatul T.N. a gândit în linii generale activitatea infracţională de inducere în eroare a unor societăţi comerciale în care l-a atras pe inculpatul D.P.D.F.

Intenţia inculpatului a început să se materializeze în momentul în care i-a solicitat coinculpatului D.P.D.F. să găsească o persoană dispusă să preia SC P.O.C. în situaţia în care se afla şi în acelaşi timp să constituie o nouă societate comercială cu acelaşi obiect principal de activitate, care să aibă ca punct de lucru tot benzinăria din Şos. Fundeni sector 2, urmărind ca astfel să creeze confuzie şi să menţină în eroare furnizorii sau beneficiarii şi chiar organele de control.

În raport de acest împrejurări corect s-a reţinut că rezoluţia infracţională a fost unică şi în consecinţă, fiind întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (unitate de subiect activ, pluralitate de acte materiale care fiecare în parte întrunesc elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni şi care au fost comise la intervale de timp diferite, corect s-a reţinut că infracţiunea de înşelăciune a fost săvârşită în formă continuată).

Împrejurarea că activitatea celor două societăţi comerciale nu a fost în totalitate ilicită este lipsită de relevanţă sub aspectul caracterizării rezoluţiei infracţionale ca fiind unică.

Relevant este modul în care intenţia infracţională s-a exteriorizat iar identitatea modului în care inculpaţii au acţionat şi identitatea scopului urmărit confirmă unitatea rezoluţiei infracţionale.

Este nefondată susţinerea că greşit s-a reţinut că infracţiunea de înşelăciune a avut consecinţe deosebit e grave fiind încadrată în dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 146 C. pen., prin „consecinţe deosebit de grave" se înţelege „o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori alte persoane juridice sau fizice".

În cazul infracţiunilor comise în formă continuată, care constituie potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), o unitate legală infracţională, rezultatul infracţiunii este unic şi reprezintă suma urmărilor produse prin fiecare act material ce intră în conţinutul infracţiunii.

Aşa fiind, în speţă, s-a reţinut corect incidenţa art. 215 alin. (5) C. pen., întrucât prejudiciul total cauzat prin infracţiunea de înşelăciune depăşeşte suma de 2.000.000.000 lei.

Este nefondată susţinerea inculpatului că totalul prejudiciului se situează sub această limită întrucât împrejurarea că după săvârşirea faptelor, au fost achitate parte din sumele cu care au fost păgubite părţile vătămate prezintă relevanţă numai sub aspect civil şi nu şi cu privire la prejudiciul efectiv cauzat prin infracţiune.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că expertiza contabilă efectuată a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă şi nu se impune completarea acesteia aşa cum susţine inculpatul D.P.D.F.

Este nefondată şi susţinerea inculpatului D.P.D.F. că s-a făcut aplicarea unei dispoziţii legale inexistente.

Se constată că s-a dispus condamnarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor C. pen. şi din legile speciale (Legea nr. 87/1994 şi 82/1991) care incriminează ca infracţiuni faptele comise de inculpat.

Pe de altă parte prin nici una dintre hotărâri nu s-a reţinut astfel cum susţine recurentul, că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, sediul societăţii comerciale trebuie stabilit la domiciliul administratorului.

Singura inadvertenţă reţinută de instanţe este aceea că de la momentul cesionării SC P.O.C. şi-a mutat sediul în comuna Lunca, judeţul Bihor, la domiciliul inculpatului L.C.F.

În realitate din actele de la dosar rezultă că după cesiune societatea a fost înregistrată cu sediul în Bucureşti, str. Mozart şi punct de lucru în Bucureşti Şos. Fundeni, iar anterior a fost înregistrată cu sediul în Bucureşti B-dul Constantin Brâncoveanu.

Această inadvertenţă nu a fost însă de natură a determina o reţinere eronată a faptelor comise de inculpat, relevant fiind faptul că acesta nu a comunicat partenerilor de afaceri nimic în legătură cu schimbarea sediului societăţii în numele căreia a acţionat.

Reţinând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile inculpaţilor conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.P.D.F. şi T.N. împotriva deciziei penale nr. 306 din 19 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de intervenienta C.V. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 450 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenta intervenientă la plata sumei de 60 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 268/2006. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2769/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2586/2006. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2616/2006. Penal. Infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2649/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 268/2006. Penal ICCJ. Decizia nr. 2769/2006. Penal ICCJ. Decizia nr. 2773/2006. Penal ICCJ. Decizia nr. 2793/2006. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2801/2006. Penal