ICCJ. Decizia nr. 2773/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2773/2006
Dosar nr. 23053/1/2006
(nr. vechi: 7151/2005)
Şedinţa publică din 3 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din 6 aprilie 2005, pronunţată în dosarul nr. 6384/2004, rejudecând cauza, după desfiinţarea cu trimitere a sentinţei penale nr. 248 din 8 iulie 2004, Tribunalul Mehedinţi, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru inculpaţii S.I., B.C. şi G.G. şi din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 20 C. pen., şi art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru inculpatul P.V.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul B.C., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile prevăzute de art. 64 şi 71 C. pen., iar în baza art. 36 C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 865 din 10 iulie 2003, a Judecătoriei Cluj, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dispus anularea mandatului anterior şi emiterea unui mandat corespunzător, a fost dedusă din pedeapsă perioada reţinerii din 2 iulie 2000 şi perioada executată de la 11 decembrie 2003, la zi, fiind menţinută starea de arest.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul S.I., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile prevăzute de art. 64 şi 71 C. pen., iar în baza art. 36 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 97/2002 a Judecătoriei Vrancea şi prin sentinţa penală nr. 1945/2003 a Judecătoriei Târgu Jiu, pedepse contopite prin sentinţa penală nr. 1111/2004 a Judecătoriei Târgu Jiu şi a dispus contopirea pedepsei aplicate în speţă cu pedepsele de 5 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare, 4 ani închisoare, 3 pedepse de câte 3 ani închisoare şi 2 pedepse de câte 3 ani şi 3 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1945/2003 a Judecătoriei Târgu Jiu, s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1260 zile neexecutate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 293/1998 a Judecătoriei Focşani, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în speţă şi a dispus ca acest inculpat să execute în total pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile prevăzute de art. 64 şi 71 C. pen.
A fost dedusă perioada reţinerii din 2 iulie 2000, precum şi perioada executată de la 26 ianuarie 2002 şi până la pronunţarea sentinţei, a fost anulat vechiul mandat şi s-a dispus emiterea unui mandat corespunzător, fiind menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare, iar în baza art. 36 C. pen., a contopit pedeapsa aplicată cu pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 395/2002 a Judecătoriei Satu Mare şi cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 347/2001 a Tribunalului Bacău şi a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, în condiţiile prevăzute de art. 64 şi 71 C. pen.
A fost contopit restul de pedeapsă de un an şi 3 luni închisoare neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1781/1997 a Judecătoriei Deva, urmare a revocării liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr. 347/2001, cu pedeapsa aplicată, în pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a dedus perioada reţinerii din 2 iulie 2002, reţinerea din 18 septembrie 2000, precum şi perioadele executate de la 16 octombrie 2000, la 15 noiembrie 2000 şi de la 15 martie 2001, până la 11 ianuarie 2005.
Instanţa a constatat executată pedeapsa şi a constatat că nu se impune emiterea unui nou mandat, menţinându-se liberarea condiţionată.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 20 C. pen., şi art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul P.V., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile prevăzute de art. 64 şi 71 C. pen.
A fost dedusă perioada reţinerii de la 2 iulie 2000.
S-a constatat că partea vătămată R.G., nu s-a constituit parte civilă şi au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 7.600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 600.000 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în fapt, că, la 30 iunie 2000, cei patru inculpaţi care se cunoscuseră anterior s-au deplasat cu trenul rapid 693 pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin şi, odată ajunşi în această ultimă staţie, s-au dus pe terasa barului SC T.E. SRL, unde au întâlnit partea vătămată R.G., de la care au aflat că intenţiona să meargă în Serbia şi, bănuind că are sume de bani asupra sa, au adoptat rezoluţia infracţională de a-i sustrage.
Conform înţelegerii, inculpatul G.G. a pus medicamente într-o sticlă în care se afla cafea şi i-a dat-o inculpatului S.I. care a servit-o pe partea vătămată iar inculpatul P.V. a procedat în mod asemănător cu o sticlă în care se afla palincă.
După ce partea vătămată a consumat din cele două băuturi, i s-a făcut rău, mergând în autocarul cu care urma să plece în Serbia, unde s-a culcat.
În aceste condiţii, inculpaţii G.G. şi B.C., pe rând, au încercat să-i sustragă banii părţii vătămate, însă nu au reuşit datorită intervenţiei martorilor D.G. şi S.M.
Ulterior, şi inculpatul S.I. a încercat să realizeze sustragerea banilor, însă nu a reuşit, întrucât persoanele din autocar au sesizat intenţia sa.
Partea vătămată a fost transportată la spital, întrucât i s-a făcut rău în urma băuturilor consumate.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplicarea dispoziţiilor art. 72 şi urm. C. pen., instanţa de fond a reţinut drept criterii condiţiile concrete în care au fost săvârşite faptele, pericolul social al acestora şi consecinţele produse, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care au avut o poziţie oscilantă în timpul procesului penal iar inculpaţii B.C., G.G. şi S.I. se află în starea de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prevăzute de art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Probatoriile administrate în cauză, respectiv plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, biletul de ieşire din spital al acesteia, procesele-verbale de recunoaştere, procesele-verbale de confruntare, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, depoziţiile martorilor T.I., S.M., L.M.C., R.T., D.G., P.I. şi S.A., fişele privind cazierul judiciar al inculpaţilor, precum şi declaraţiile acestora date la urmărirea penală şi în timpul cercetării judecătoreşti, au fost avut în vedere instanţa de fond la stabilirea situaţiei de fapt, la încadrarea juridică, la individualizarea pedepselor aplicate şi soluţionarea laturii civile a cauzei, în condiţiile arătate mai sus.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen inculpaţii G.G. şi P.V., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, motivat de primul că nu şi-a făcut apărarea întrucât nu a fost legal citat, iar de către cel de-al doilea că, în mod greşit, a fost condamnat, deşi nu a săvârşit fapta şi că oricum probatoriul este insuficient în condiţiile în care este bolnav şi nu s-a efectuat o expertiză medico-legală care să stabilească dacă în raport de afecţiunea de care suferă avea discernământ în timpul săvârşirii faptei ori dacă consumul de alcool îi putea provoca o criză sau dacă putea duce la perioada ante sau post criză.
Prin Decizia nr. 309 din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale sus menţionate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul aplicării greşite a unei pedepse deşi fapta nu prezenta pericolul social concret al unei infracţiuni iar, în subsidiar, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, arătând că scopul acesteia poate fi atins şi fără privarea de libertate, respectiv prin suspendarea sub supraveghere.
În concret, s-a arătat că la momentul comiterii faptei inculpatul împlinise doar de câteva luni vârsta de 18 ani şi era fugit de acasă, că a avut o contribuţie redusă în raport cu ceilalţi participanţi şi că este bolnav, respectiv suferă de epilepsie şi hepatită cronică.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod fundamentat împrejurările în care a fost comisă fapta şi vinovăţia inculpaţilor, date în raport de care a dozat corespunzător pedepsele aplicate, luând, totodată, în considerare şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, astfel că, în mod corect, instanţa de apel a respins apelurile ca nefondate.
Contribuţia redusă a inculpatului P.V. la săvârşirea infracţiunii, constând în achiesarea la planul celorlalţi 3 coinculpaţi, acostarea părţii vătămate, servirea acesteia cu palincă în care era dizolvat un somnifer în scopul de a o adormi pentru a-i putea sustrage mai uşor banii, a fost corect apreciată de instanţă, fiind calificată ca o complicitate la tentativa de tâlhărie reţinută în sarcina celorlalţi participanţi şi, alături de lipsa antecedentelor penale şi starea de sănătate, a fost avută în vedere atunci când i s-a aplicat o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege.
Susţinerea apărătorului recurentului inculpat că fapta acestuia, astfel cum este prezentată mai sus, este lipsită de pericolul social concret al unei infracţiuni, întrucât a adus o atingere minimă valorii sociale ocrotite de lege iar prin conţinutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanţă, este lipită de realism, în cauză fiind vorba de infracţiune de tâlhărie, rămasă în faza tentativei nu datorită atitudinii inculpaţilor ci a intervenţiei altor pasageri care, prin prezenţa lor, au împiedicat deposedarea părţii vătămate. Oricât de redusă ar fi fost contribuţia recurentului inculpat nu se poate susţine că activitatea acestuia a fost lipsită în mod vădit de importanţă şi că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni pentru a se putea aplica o sancţiune cu caracter administrativ, astfel că, sub acest aspect, recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară de aplicare a dispoziţiilor art. 861 C. pen., acesta este, de asemenea, nefondată întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de tâlhărie în forma consumată, chiar cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), este mai mare de 15 ani, astfel că ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 861 alin. (3) C. pen.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată recurentului inculpat a fost corect dozată, fiind în măsură să asigure scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen., datele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale şi starea de sănătate, fiind deja avute în vedere la stabilirea unei pedepse în cuantum minim, astfel că nu justifică reţinerea acestora ca şi circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât, pe de o parte, inculpatul nu are antecedente penale pentru că a comis fapta la puţin timp după împlinirea vârstei de 18 ani iar, pe de altă parte, bolile de care suferă erau preexistente, datând din anul 1995 şi, cu toate acestea nu l-au împiedicat să săvârşească fapta din prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpat.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 309 din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2769/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2793/2006. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
