ICCJ. Decizia nr. 2808/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2808/2006
Dosar nr. 23041/1/2005
(nr. vechi 7145/2005)
Şedinţa publică din 4 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1000 din 12 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul H.M.C., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i, cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului şi s-a fixat termen de încercare pe o durată de 6 ani.
Pe durata termenului de încercare s-au instituit în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat timpul prevenţiei de la 9 mai 2003 şi al arestării de la 10 mai 2003 la 14 mai 2003.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.061.719 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părţii vătămate.
S-a luat act că partea vătămată B.M.L. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 1 mai 2003, partea vătămată B.M.L. şi martorul H.C.R. s-au aflat în incinta localului R.C. situat în Bucureşti, loc în care cei doi aflaţi la mese diferite au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat şi-au adresat injurii reciproce şi ameninţări legate de împrejurarea martorului de a mai face skanderberg. Apoi, partea vătămată l-a scos forţat pe martor din local.
Aflat în afara localului, martorul H.C.R. contactat telefonic de inculpatul H.M.C. (fratele acestuia), solicitându-i sprijin.
Până la momentul în care inculpatul a sosit la faţa locului între martor şi partea vătămată a intervenit o nouă altercaţie, cei doi aplicându-şi reciproc lovituri.
În urma altercaţiei martorul H.C.R. a căzut la podea, iar partea vătămată era deasupra martorului şi îl lovea, situaţie relatată de însăşi partea vătămată în declaraţia dată în faţa instanţei.
Văzându-şi fratele căzut la podea, inculpatul a intervenit cu intenţia de a-i despărţi, a tras de partea vătămată, acesta din urmă a ripostat şi a lovit pe inculpat.
În acest moment, inculpatul s-a folosit de o şurubelniţă pe care o purta în mod obişnuit asupra sa şi a aplicat mai multe lovituri, în umăr de şapte ori, după care partea vătămată fiind căzută în genunchi la nivelul caldarâmului, martorul H.C.R. i-a aplicat, mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona feţei, după care cei doi fraţi au părăsit locul faptei.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit mai multe leziuni, atât în zona capului, plagă parietală şi palpebrală stângă, fractură de piramidă nazală, precum şi la nivelul abdomenului şi al toracelui şi în regiunea lombară şi sacrată, din care una penetrantă în zona subscapulară stânga.
Din conţinutul raportului de expertiză medico-legală nr. A 1/6577 din 26 septembrie 2003 şi completarea raportului din 27 octombrie 2004 a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au fost produce prin lovire cu corp dur şi corp ascuţit-tăietor, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 zile de îngrijiri medicale, fără ca aceasta să-i fi pus în primejdie viaţa.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., respectiv tentativă la omor.
Individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimului special.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul H.M.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând majorarea acesteia şi schimbarea modalităţii de executare.
Inculpatul H.M.C. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greşita încadrare juridică dată faptei, cea corectă în dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen.;
- greşita condamnare, deoarece inculpatul a acţionat în legitimă apărare, astfel că se impunea achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.;
- greşita individualizare a pedepsei, în sensul că nu i s-a acordat eficienţă maximă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 797 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2823/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul H.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 1000 din 12 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 999/2005, fiind obligat apelantul inculpat la 100 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect pe baza probelor administrate situaţia de fapt, făcând o încadrare juridică corectă a faptei săvârşite de inculpat.
Astfel, fapta inculpatului H.M.C., care la data de 1 mai 2003, în timp ce se afla în loc public a aplicat părţii vătămate B.M.L. un număr de 7 lovituri cu o şurubelniţă în zona trunchiului, provocându-i leziuni ce au determinat crearea unui pneumotorax urmare unei plăgi penetrante subscapulare stânga, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Trebuie avut în vedere la stabilirea încadrării juridice numărul mare al loviturilor aplicate de inculpat, respectiv şapte, obiectul vulnerant folosit apt de a produce suprimarea vieţii, respectiv şurubelniţa, precum şi zona interesată, care este o zonă vitală.
În ceea ce priveşte latura subiectivă s-a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale şi, deşi, nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Pentru cele de mai sus, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi primită susţinerea inculpatului cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei sale.
Aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat este cea de tentativă la omor.
În ceea ce priveşte cererea inculpatului de reţinere a dispoziţiilor art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare, prima instanţă de control judiciar a constatat a fi neîntemeiată şi a fost înlăturată ca atare.
Intervenţia inculpatului a depăşit cu mult atacul părţii vătămate asupra fratelui inculpatului în condiţiile în care fiind vorba de două persoane (inculpatul şi fratele său), acţiunea părţii vătămate putând fi înlăturată cu uşurinţă (cum, de altfel s-a şi întâmplat), nefiind necesar ca inculpatul să folosească un obiect apt a produce chiar şi suprimarea vieţii părţii vătămate.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a reţinut că s-a dat semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârşită, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei, a depus stăruinţe în scopul înlăturării rezultatului infracţiunii şi a ajutat pe partea vătămată pe care a vizitat-o la spital şi a suportat toate cheltuielile ce au fost determinate de internarea părţii vătămate.
În mod judicios a apreciat prima instanţă că buna conduită a inculpatului anterior săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale constituie circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., împrejurare valorificată în cadrul realizării procesului de individualizare a pedepsei conform art. 76 lit. b) C. pen.
Pentru ca o pedeapsă să contribuie la îndreptarea comportamentului infractorului, ea trebuie să fie bine gândită de societate, singura susceptibilă să-i determine să regrete fapta, să-i propună să nu mai repete infracţiunea.
Pedeapsa poate fi aplicată numai dacă ţine seama de persoana căreia i se aplică, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.
Revenind la speţă, s-a constatat că prima instanţă a realizat o bună individualizare a pedepsei, apreciind că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârşi infracţiuni.
Faţă de considerentele arătate nu au fost primite criticile formulate de parchet (care a solicitat majorarea pedepsei şi schimbare modalităţii de executare) şi nici de inculpat (care a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate).
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul H.M.C., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele.
În recursul declarat de parchet s-au criticat hotărârile instanţelor pentru nelegalitate sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 861 C. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat că la adoptarea soluţiei, instanţele au avut în vedere că în cazul în care fapta penală comisă în faza tentativei limitele se reduc la jumătate, dispoziţiile art. 861 C. pen., vor opera nu asupra pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, ci asupra pedepsei aplicate, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. pen.
Conform art. 861 alin. (3) C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă, printre altele, în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Infracţiunea de omor calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
La aplicarea pedepsei corespunzătoare dispoziţiei art. 861 alin. (3) C. pen., trebuie avută în vedere limita maximă specială prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza de tentativă.
Instituind excepţia prevăzută de art. 861 alin. (3), legiuitorul a vrut să excludă de la beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere infracţiunile care prezintă un anumit grad de pericol social abstract, evaluat şi exprimat în limitele de pedeapsă, indiferent de forma perfectă sau imperfectă realizată în concret de infracţiunea săvârşită.
În caz contrar, tentativa ar deveni o infracţiune distinctă de infracţiunea consumată, cu un regim sancţionator propriu prevăzut de art. 21 C. pen. Tentativa este o formă imperfectă a infracţiunii, neavând o incriminare distinctă. Regimul sancţionator este unic şi anume cel prevăzut pentru infracţiunea consumată.
Regimul sancţionator fiind unic, acesta constituie singurul criteriu de aplicare a dispoziţiilor art. 861 alin. (3) C. pen. şi, ca atare, greşit au procedat instanţele, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
La termenul de astăzi, procurorul, în dezbateri, dezvoltând oral conţinutul motivelor de recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., a susţinut nelegalitatea modalităţii suspendării sub supraveghere, chiar dacă fapta a rămas sub forma tentativei, deoarece se are în vedere pedeapsa formei consumate a infracţiunii care prezintă un pericol social generic ridicat, dispoziţiile art. 861 alin. (3) C. pen., interzicând aplicarea acestei modalităţi de executare în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, solicitând admiterea recursului, casarea parţială a hotărârilor atacate, iar pe fond, înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Apărătorul recurentului intimat inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea recursului parchetului, deoarece infracţiunea nu a fost săvârşită cu intenţie.
În recursul inculpatului, acelaşi apărător, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 171 şi 14 C. proc. pen., a arătat că din actele medicale a rezultat că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie, urmând a se ţine seama şi de circumstanţele reale ale faptei, inculpatul, urmărind doar stoparea conflictului, neacceptând posibilitatea producerii omorului, solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu privire la care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. pen., deoarece tulburarea inculpatului în cadrul conflictului a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu atacul, potrivit declaraţiilor părţii vătămate.
În subsidiar, apărătorul recurentului intimat inculpat a solicitat reducerea pedepsei, avându-se în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea sinceră şi lipsa antecedentelor penale, depunând la dosar două înscrisuri ca acte în circumstanţierea persoanei inculpatului.
Concluziile procurorului asupra recursului inculpatului, precum şi poziţia recurentului intimat inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul H.M.C. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., pentru recursul parchetului şi art. 3859 pct. 17, 171 şi 14 din acelaşi cod, pentru recursul inculpatului, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele instanţei de fond, cu privire la reţinerea situaţiei de fapt, a încadrării juridice a faptei şi a vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a înlăturat criticile formulate de inculpat referitoare la încadrarea juridică a faptei, precum şi a cererii privind aplicarea dispoziţiilor art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului H.M.C., care la data de 1 mai 2003, în timp ce se afla în loc public a aplicat părţii vătămate B.M.L., un număr de 7 lovituri cu o şurubelniţă în zona trunchiului dorsal, provocându-i leziuni ce au determinat crearea unui pneumotorax urmare a unei plăgi penetrante subscapulare stânga, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat.
Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, a fost dovedită contribuţia concretă a inculpatului la săvârşirea infracţiunii, evidenţiindu-se intenţia de suprimare a vieţii victimei.
Declaraţiile părţii vătămate B.M.L. în care au fost descrise în concret împrejurările lovirii sale de către inculpat, au fost confirmate prin declaraţiile martorilor I.G., A.C., D.I.I., H.C.R., S.M.C. în care au arătat împrejurările la care aceştia au asistat sau au auzit, precum şi prin declaraţia martorului în circumstanţiere T.M., ce a evidenţiat profilul socio-moral al inculpatului.
Aspectele prezentate din mijloacele de probă mai sus arătate se susţin şi prin procesul-verbal din 1 mai 2003 întocmit de organele de poliţie, cu ocazia deplasării la faţa locului, respectiv la adresa unde se afla localul R.C., în conţinutul căruia se arată că mai mulţi indivizi l-au agresat pe un altul, faptele având loc în afara localului, cu procesele-verbale din 02 şi 06 mai 2003 întocmite de către organele de poliţie cu ocazia deplasării la Spitalul Universitar Bucureşti în vederea luării la cunoştinţă a situaţiei sănătăţii părţii vătămate, ocazie cu care s-au şi purtat discuţii cu aceasta care a comunicat că pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu un alt individ l-a forţat pe acesta să părăsească incinta localului, iar la scurt timp, individul în cauză s-a întors însoţit de către un alt individ care l-a înjunghiat de mai multe ori cu o şurubelniţă, cu procesul-verbal din 9 mai 2003 întocmit cu ocazia recunoaşterii din grup de către martorul I.G. a învinuitului H.M.C., ca fiind persoana care în seara de 1 mai 2003 a lovit-o în mod repetat pe partea vătămată B.M.L. cu o şurubelniţă.
Raportul de expertiză medico-legală nr. A 1/6577 din 26 septembrie 2003, precum şi completarea acestuia cu acelaşi număr din data de 27 octombrie 2004, în concluziile lor atestă leziunile produse părţii vătămate, indicarea naturii obiectului vulnerant, numărul zilelor de îngrijiri medicale, precum şi faptul că loviturile nu i-au pus viaţa în primejdie.
Aceste mijloace de probă se coroborează parţial şi cu declaraţiile inculpatului H.M.C., chiar dacă a adoptat o poziţie oscilantă cu privire la recunoaşterea faptei, pentru ca ulterior să arate că a luat de pe jos o şurubelniţă, lovind-o de mai multe ori pe partea vătămată, fără a avea intenţia de a-i provoca leziuni grave.
Înalta Curte consideră că din materialitatea concretă a săvârşirii faptei, respectiv din actele de executare comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument apt de a cauza moartea, respectiv un corp relativ subţire cu un diametru relativ constant pe toată lungimea sa, posibil şurubelniţă, nefiind însă exclusă nici lovirea cu un corp înţepător-tăietor, posibil cuţit/briceag, într-o zonă vitală, trunchiul dorsal, fiindu-i produse părţii vătămate o plagă penetrantă subscapulară stânga şi 6 plăgi situate la baza hemitoracelui stâng şi regiunile lombară şi sacrată, o singură plagă fiind penetrantă la nivelul spaţiului pleural stâng, cu o intensitate relativ ridicată, lovituri ce au condus la leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 25 zile de îngrijire medicală.
Concluzia medico-legală că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viaţa în primejdie nu este de natură a înlătura intenţia inculpatului de suprimare a vieţii părţii vătămate, atâta timp cât din probele administrate evidenţiate s-a dovedit că prin modul de acţiune, inculpatul şi-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieţii victimei, conştientizând consecinţele faptei, prin natura instrumentului folosit, modul de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată şi intensitatea loviturii.
Înalta Curte apreciază, însă, că instanţa de apel în mod eronat a achiesat la argumentele primei instanţe în ceea ce priveşte modalitatea neprivativă de executare a pedepsei, respectiv suspendarea sub supraveghere, ignorând condiţiile legale de aplicare a acesteia.
În conţinutul dispoziţiei de la art. 861 alin. (3) teza I-a C. pen., legiuitorul a prevăzut că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută de textul incriminator pentru infracţiunea consumată, iar nu prin luarea în considerare a cazurilor de reducere sau de agravare a răspunderii penale (tentativă, circumstanţe atenuante sau agravante, formă continuată a infracţiunii, concurs de infracţiuni, stare de recidivă etc.).
Or, infracţiunea de omor calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, aşa încât, împrejurarea că fapta inculpatului H.M.C. a rămas în formă de tentativă conduce la excluderea acestuia de la beneficiul aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în raport cu accepţiunea pedepsei prevăzută de lege.
Astfel, critica formulată de parchet este întemeiată, hotărârile pronunţate de ambele instanţe sub acest aspect fiind nelegale, ceea ce conduce la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., având drept consecinţă înlăturarea prevederilor art. 861, art. 862 şi 864 C. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpatul H.M.C.:
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de apărarea recurentului inculpat cu privire la greşita încadrare juridică a faptei comisă de acesta, faţă de lipsa intenţiei de suprimare a vieţii victimei, solicitând schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat în art. 181 C. pen., vătămare corporală, deoarece, aşa cum s-a mai arătat şi în considerentele la recursul parchetului, modul concret de comitere a faptei a relevat, dimpotrivă intenţia de a ucide a inculpatului, concretizată prin instrumentul folosit, apt de a cauza producerea unui rezultat letal, numărul repetat de lovituri aplicate cu acesta, zona vitală, precum şi gradul de intensitate, chiar dacă părţii vătămate nu i-a fost pusă viaţa în primejdie, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine solicitarea apărării recurentului inculpat referitoare la achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. pen., ca urmare a tulburării inculpatului în cadrul conflictului ce a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu atacul, deoarece materialul probator administrat nu susţine apărarea formulată, inculpatul H.M.C. intervenind în altercaţia dintre fratele său şi partea vătămată, în favoarea primului, iar lovirea sa cu o palmă, de către partea vătămată, nu putea crea un pericol grav pentru persoana sa, respectiv să-i producă o tulburare, pe fondul căreia să riposteze, aşa cum a reacţionat, prin lovirea repetată a părţii vătămate, cu un instrument apt de a produce rezultatul letal, iar ulterior cu pumnii şi picioarele, după ce partea vătămată se afla în genunchi, în condiţiile situaţiei de fapt reţinute.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţele nu au reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile legitimei apărări impuse de art. 44 C. pen., aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. pen.
Înalta Curte consideră, însă, că este fondată critica formulată în subsidiar de apărarea recurentului inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului H.M.C., nefiind dată o mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., corelat cu art. 76 din acelaşi cod, de către instanţe, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, reevaluând în contextul cauzei, criteriile prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corelate cu art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., Înalta Curte apreciază că, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, în condiţiile circumstanţelor reale arătate, dar şi a circumstanţelor personale pozitive ale acestuia, atât anterioare, cât şi ulterioare comiterii faptei, respectiv lipsa antecedentelor penale, o conduită corespunzătoare în societate, neavând altercaţii de nici o natură, verbale sau fizice cu alte persoane, este o persoană liniştită, care îşi asumă responsabilităţi, obţinând venituri (potrivit declaraţiei martorei T.M., ascultată în circumstanţierea persoanei inculpatului, în primă instanţă), acesta având o formă în construcţii (înscrisurile depuse în recurs la dosar), a suportat toate cheltuielile de internare a părţii vătămate, se impune reducerea pedepsei principale de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Prin cuantumul redus al pedepsei aplicate, cu executare în regim de detenţie, având în vedere considerentele deja arătate cu privire la imposibilitatea aplicării unei modalităţi neprivative de libertate, în raport cu infracţiunea săvârşită, Înalta Curte consideră că numai aceasta poate să-şi atingă scopurile, educativ şi de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurentul inculpat H.M.C. împotriva deciziei penale nr. 797 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Se va casa sentinţa penală nr. 1000 din 12 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi Decizia penală nr. 797 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, numai privitor la cuantumul pedepsei principale şi la aplicarea art. 861, 862 şi 864 C. pen., referitor la inculpatul H.M.C.
Se va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului H.M.C. de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare şi se vor înlătura prevederile art. 861, 862 şi 864 C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa în regim privativ de libertate.
Se va face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurentul inculpat H.M.C. împotriva deciziei penale nr. 797 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală nr. 1000 din 12 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi Decizia penală nr. 797 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, numai privitor la cuantumul pedepsei principale şi la aplicarea art. 861, 862 şi 864 C. pen., referitor la inculpatul H.M.C.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului H.M.C. de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare şi înlătură prevederile art. 861, 862 şi 864 C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa în regim privativ de libertate.
Face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2727/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2811/2006. Penal. Nerespectarea hotărârilor... → |
|---|
