ICCJ. Decizia nr. 2821/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2821/2006
Dosar nr. 5018/1/2006
Şedinţa publică din 4 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 19/ F din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3/F/2006 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de M.R.M. împotriva rezoluţiei din 3 noiembrie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 266/P/2005 şi s-a menţinut soluţia din rezoluţia atacată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin plângerea formulată, la 14 decembrie 2005, M.R.M. a formulat potrivit art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei nr. 1485 din 29 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, învederând nelegalitatea acesteia, sens în care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de judecătorii B.M. şi P.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând plângerea, precum şi actele şi lucrările dosarului penal, curtea de apel a arătat că prin rezoluţia din 3 noiembrie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 266/P/2005, în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.M. şi P.I., judecători la Judecătoria Costeşti, judeţul Argeş, întrucât faptele săvârşite de acestea, nu sunt prevăzute de legea penală.
S-a reţinut că pe rolul Judecătoriei Costeşti, judeţul Argeş, s-a aflat spre soluţionare dosarul nr. 28/2001 în care reclamantul T.I. a solicitat să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietatea lui, de a reclamantului M.M. şi să se constate că acesta este proprietarul unui teren, curţi, construcţii în suprafaţă de 1000 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 1014 din 20 iunie 2001 pronunţată de judecător B.M. s-a admis acţiunea lui T.I.
Pe rolul Judecătoriei Costeşti s-a aflat spre soluţionare, un alt litigiu, prin care T.I. ş.a., au chemat în judecată pe M.R.M., pentru ca instanţa să dispună ca acesta să fie obligat să lase în deplină proprietate, posesie şi folosinţă o suprafaţă de 370 m.p., teren situat în intravilanul comunei Săpata, judeţul Argeş.
Cauza a format obiectul dosarului civil nr. 1667/2001, unde judecător P.I. a pronunţat sentinţa civilă nr. 155 din 25 februarie 2002, prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor şi a fost obligat M.R.M. să lase în deplină proprietate, posesie şi folosinţă terenul respectiv, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din acea hotărâre şi totodată s-a constatat şi nulitatea absolută şi parţială a procesului-verbal de punere în posesie nr. 1537 din 7 decembrie 2001 eliberat pe numele pârâtului.
În drept, procurorul a motivat în sensul că nu există indicii sau probe din care să rezulte comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ori o altă infracţiune de către cei doi judecători.
Împotriva rezoluţiei a formulat plângere M.R.M., plângerea fiind respinsă prin rezoluţia din 29 noiembrie 2005 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 1485/2005.
S-a apreciat că petentul nu a adus la cunoştinţă împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de organele de urmăriri penală.
Examinând plângerea adresată instanţei de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., prima instanţă a constatat că este nefondată.
În conformitate cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată privind statutul judecătorilor şi procurorilor „judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali".
Atât B.M., cât şi P.I. şi-au desfăşurat activitatea de judecător în conformitate cu legea, ceea ce exclude cauzarea unei vătămări intereselor legale ale unei persoanei.
Aşa cum corect a reţinut organul de urmărire penală, soluţiile pronunţate de către instanţe pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
O hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
Actele premergătoare începerii urmăririi penale au fost complete şi nu se impune trimiterea cauzei procurorului în vederea efectuării şi a altor activităţi procesuale.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului a fost respinsă, ca neîntemeiată, fiind menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de B.M. şi P.I.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a instituit în sarcina petentului obligaţia de a plăti statului cheltuieli judiciare avansate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul M.R.M., criticând-o, arătând că în dosarul de urmărire penală nu au fost făcute cercetări împotriva doamnelor judecător, deoarece nu există nici o declaraţie a acestora în dosarul cauzei, fiind descrise aspecte ale dosarelor civile în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti, de către intimate, considerând că prin acestea s-a comis infracţiunea de abuz în serviciu potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin procesul-verbal nr. 269/2003 conexat cu nr. 26/2003 întocmit, la data de 21 februarie 2003, a fost pusă în aplicare sentinţa civilă nr. 155/2002 pronunţată de doamna judecător B.M. şi sentinţa civilă nr. 604 din 23 iunie 2003 a Judecătoriei Costeşti pronunţată de doamna judecător I.P.
Prin acest proces-verbal s-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul A.B.C.D.E şi punerea în posesie pe suprafaţa de 370 m.p. numai a lui T.I., iar celelalte persoane T.M., T.L. şi F.P. nu au mai fost puse în posesie cu suprafaţa de 370 m.p., aşa cum sunt înscrise în mod ilegal în dispozitivul sentinţei civile nr. 155 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Costeşti pronunţată de doamna judecător I.P.
Recurentul petiţionar apreciază că în prezent există hotărâri judecătoreşti contradictorii şi anume Decizia civilă nr. 848 din 24 iunie 1991 a Tribunalului Argeş, sentinţa penală nr. 3402 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei Piteşti, procesul-verbal nr. 271/1997 al executorului judecătoresc, sentinţa civilă nr. 1527/1998 a Judecătoriei Costeşti, procesul-verbal nr. 326/2000 al executorului judecătoresc.
De asemenea, se mai arată că sunt contradictorii şi sentinţa civilă nr. 1014 din 29 iunie 2001 a Judecătoriei Costeşti, sentinţa civilă nr. 155 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Costeşti, sentinţa civilă nr. 604 din 23 iunie 2003 a Judecătoriei Costeşti, procesul-verbal nr. 269/2002 conexat cu nr. 26/2003 al executorului judecătoresc întocmit la 21 februarie 2003 şi procesul-verbal din 18 martie 2005 al executorului judecătoresc.
Totodată, recurentul petiţionar a mai menţionat că prin hotărârea penală nr. 19/ F din 09 martie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, respectiv dispozitivul nu cuprinde părţile din proces intimatele B.M. şi P.I. magistraţi şi textul de lege, nefiind respectate hotărârile judecătoreşti arătate, care sunt valabile şi în prezent, nemaiputându-se aplica Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, solicitând admiterea recursului.
La termenul de astăzi, recurentul petiţionar, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, cu finalitatea admiterii plângerii formulate în baza art. 2781 C. proc. pen., şi trimiterea dosarului la parchetul competent, în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatelor, depunând la dosar un înscris.
Concluziile procurorului asupra recursului declarat de petiţionar au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Înscrisul depus de recurentul petiţionar la dosar constă în răspunsul ce i-a fost făcut de Ministerul Justiţiei, la o scrisoare adresată acestei instituţii.
Examinând recursul declarat de petiţionarul M.R.M. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, atât, în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu potrivit art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod corect şi motivat prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului M.R.M.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate lucrările şi materialul din dosarul cauzei, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale privind pe B.M. şi P.I., ambele judecătoare la Judecătoria Costeşti sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţie întemeiată pe dispoziţiile art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Aşa cum rezultă din cauză au fost examinate, în ansamblu lor criticile formulate de petiţionar, în raport cu persoanele şi fapta pretins a fi săvârşită de către acestea, avându-se în vedere plângerea formulată de petiţionar.
Astfel, pe parcursul cercetărilor a fost ascultat petiţionarul M.R.M. în a cărei declaraţie, datată 2 noiembrie 2005, aflată la dosarul de urmărire penală, a arătat că a sesizat la C.S.M. a se dispune efectuarea de cercetări penale împotriva judecătoarei B.M. şi judecătoarei P.I. ambele magistrate la Judecătoria Costeşti sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece în mod abuziv a dat hotărâri contradictorii, învederând aspecte ale cauzelor civile soluţionate de cele două magistrate.
Astfel, în concret în declaraţia dată petiţionarul a arătat că „În luna decembrie 2000 T.I. a solicitat Judecătoriei Costeşti să stabilească linia de hotar ce desparte proprietatea lui de a mea şi să constate că el este proprietarul unui teren, curţi, construcţii în suprafaţă de 1000 mp.
Acest litigiu s-a înregistrat la Judecătoria Costeşti, în dosarul nr. 28/2001, în care judecătoarea B.M. a pronunţat, la 29 iunie 2001, sentinţa civilă nr. 1014 prin care a admis acţiunea lui T.I. şi mi-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de mine potrivit art. 1201 C. civ. Această sentinţă m-a nedreptăţit mai ales că, chiar în cuprinsul ei se menţionează că a luat cunoştinţă de hotărârile judecătoreşti anterioare şi s-a stabilit linia de hotar pe alin. (a), (b), (c), (d), (e) conform schiţei din plan întocmită de expertul G. care face parte din prezenta hotărâre. Am declarat apel în care am arătat că nu s-a stabilit suprafaţa de teren în metri şi sunt nemulţumit. Din acest motiv eu am formulat şi plângere penală împotriva judecătoarei B.M., fiindcă consider că în mod abuziv a procedat în acest mod ca eu să fiu prejudiciat. Eu solicit ca împotriva acestei judecătoare să se efectueze cercetări penale, iar în cazul când va fi trimisă în judecată să mă despăgubească cu suma de 50 milioane lei. În dovedirea celor arătate cu privire la această judecătoare solicit ca probe să se examineze actele de la dosar, deoarece nu s-a făcut dimensiunile lungime şi lăţime şi ce reprezintă a, b, c, d, e. Eu consider că nu trebuia să aplice Legea nr. 18/1991 în curtea şi grădina casei fiindcă curtea nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Referitor la judecătoarea I.P. a arătat următoarele:
Pe 12 iulie 2001 T.I. ş.a. m-au chemat în judecată pentru ca prin hotărâre să se dispună ca eu să las în deplină proprietate o suprafaţă de 370 mp. Teren din grădina casei. Prin sentinţa civilă nr. 155 din 25 februarie 2002 dată în dosarul nr. 1667/2001 judecătoarea P.I. a admis acţiunea lui T.I., F.P., T.M. şi T.L. aceştia din urmă nedându-mă în judecată, m-a obligat să las în deplină proprietate suprafaţa de 370 mp conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi a constatat nulitatea procesului-verbal de punere în posesie 1537 din 07 decembrie 2001 eliberat pe numele meu. Hotărârea a fost dată cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Judecătoarea P.I. nu a respectat procesul-verbal nr. 271/1997 al executorului judecătoresc cu suprafaţa de 370 mp care este în vigoare şi astăzi lucru care pe mine m-a nemulţumit. Ulterior am făcut apel însă mi s-a respins şi după aceea am fost executat în sensul că mi s-a luat suprafaţa de 370 mp. Eu consider că şi judecătoarea P.I. a acţionat abuziv, deoarece a trecut că se admite acţiunea reclamanţilor F.P., T.M. şi T.L. care nu m-au dat în judecată şi nu au fost proprietari niciodată. Solicit ca şi această judecătoare să fie trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar pe mine să mă despăgubească cu suma de 50 milioane lei, fiindcă m-a lăsat fără acea suprafaţă de teren. În dovedirea celor arătate solicit să se examineze actele de la dosar inclusiv procesele-verbale de punere în posesie ale executorului judecătoresc nr. 271/1997 şi nr. 326/2000 şi hotărârile judecătoreşti".
Totodată la dosarul de urmărire penală, au fost depuse ca acte premergătoare fotocopiile procesului-verbal din 19 februarie 2004 în dosarul nr. 269/2002 conexat cu 26/2003; deciziei civile nr. 848 din 24 iunie 1991 a Tribunalului judeţean Argeş, secţia civilă şi de contencios administrativ; sentinţei penale nr. 3402 din 20 decembrie 196 a Judecătoriei Piteşti; a procesului-verbal nr. 27/97 de punere în posesie; a sentinţei civile nr. 1527 din 06 octombrie 1998 a Judecătoriei Costeşti; a procesului-verbal în dosarul nr. 326/2000 Biroul executori Judecătoria Costeşti; a sentinţei civile nr. 1014 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Costeşti; a sentinţei civile nr. 155 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Costeşti; ale proceselor-verbale din 21 februarie 2003 şi 19 februarie 2004 în dosarul nr. 269/2002 conexat cu 26/2003; a sentinţei civile nr. 604 din 23 iunie 2003 a Judecătoriei Costeşti, a procesului-verbal din 18 martie 2005 în dosarul nr. 19/2005 B.E.J.; a titlului de proprietate a lui T.I.; a hotărârii nr. 10 a Comisiei Judeţene Argeş pentru aplicarea Legii fondului funciar, a tabelului nominal cu persoanele îndreptăţite să primească teren agricol în natură, a unei adrese către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, de către Prefectura Judeţului Argeş, C.J.F.F. şi a două procese-verbale.
Prin rezoluţia din 29 noiembrie 2005 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 1485/2005 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul M.R.M. împotriva soluţiei adoptată în dosarul 266/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă şi obiectivă evaluare a materialului probator administrat în dosarul parchetului, în raport, chiar cu solicitările de probe formulate de către petiţionar, potrivit declaraţiei date, analizând criticile formulate de acesta faţă de conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constatând că nu există indicii şi cu atât mai mult probe din care să rezulte comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ori altă infracţiune de către intimate, în condiţiile în care acestea îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în temeiul legii, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac, judecătorii fiind independenţi şi se supun numai legii. Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţii se pot face plângeri penale, înseamnă că se instituie noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile recurentului petiţionar formulate privind nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei instanţei de fond, deoarece în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., în sensul că judecarea plângerii s-a făcut pe baza verificării rezoluţiei atacate, a lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Aşadar, instanţa de fond a făcut un examen asupra actelor premergătoare efectuate, în raport şi cu elementele constitutive ale infracţiunii pretins a fi comise, constatând în mod corect şi motivat că faptele intimatelor B.M. şi P.I. nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nefiind prevăzute de legea penală, acestea desfăşurându-şi activitatea de judecător în conformitate cu legea.
Înalta Curte nu poate avea în vedere apărările formulate de recurentul petiţionar, în sensul că în cauză nu au fost făcute cercetări faţă de doamnele judecător B.M. şi P.I., nefiind ascultate, deoarece chiar în declaraţia petiţionarului dată la parchet acesta a indicat probele pe care le solicită a fi efectuate respectiv numai probe cu acte „ în dovedirea celor arătate cu privire la această judecătoare (B.M.) solicit ca probe să se examineze actele de la dosar …. În dovedirea celor arătate (judecător P.I.) solicit să se examineze actele de la dosar inclusiv procesele-verbale de punere în posesie ale executorului judecătoresc nr. 271/1997 şi nr. 326/2000 şi hotărârile judecătoreşti, aşa încât parchetul a apreciat corect că nu se impun alte probe.
Totodată, nu poate fi reţinută nici critica de legalitate invocată de recurentul petiţionar referitoare la faptul că dispozitivul hotărârii primei instanţe nu cuprinde părţile din proces, respectiv intimatele şi textul de lege, deoarece din conţinutul dispoziţiei cuprinsă în art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., „respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţie sau ordonanţa atacată", nu rezultă obligaţia menţionării numelor intimatelor, iar textul de lege indicat a fost arătat în considerentele hotărârii, aşa încât neprecizarea în dispozitiv nu atrage nici o vătămare.
Împrejurarea că în hotărârea pronunţată se face menţiunea de „decizie" şi nu „sentinţă" reprezintă o simplă eroare de tehnoredactare, deoarece pe coperta dosarului primei instanţe se face menţiunea de „sentinţă penală".
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Totodată, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 19/ F din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 19/ F din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2815/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2851/2006. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
