ICCJ. Decizia nr. 2727/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2727/2006
Dosar nr. 38183/2/2005
Şedinţa publică din 02 mai 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1479 din 18 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 74, art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata I.M.V. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi i s-a dedus din pedeapsă, perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 09 iunie 2005.
S-a dispus confiscarea de la inculpată a 2,66 grame heroină cu cofeină şi 4,58 grame heroină cu cofeină, depuse la camera de corpuri delicte.
S-a dispus să-i fie restituite inculpatei telefoanele mobile marca Nokia nr. 2100, Nokia nr. 6230, împreună cu cartela şi Sony Ericsson depuse la camera de corpuri delicte, precum şi a sumei de 28.900.000 rol.
S-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 1.000.000 rol, obţinuţi din săvârşirea infracţiunii.
A fost obligată inculpata să plătească către stat suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, faţă de actele şi lucrările dosarului a arătat în esenţă că reţine următoarea situaţie de fapt.
La data de 09 mai 2005, numitul Şt.P. a formulat un denunţ către organele de cercetare penală, prin care a arătat că este consumator de droguri şi se aprovizionează cu heroină de la inculpata I.M.V., cu suma de 250.000 lei/doză.
Ca urmare a acestui denunţ, organele de poliţie împreună cu martorii asistenţi şi denunţătorul, s-au deplasat în apropierea domiciliului inculpatei, care a fost contactată de către martorul denunţător, şi, în urma discuţiilor purtate, aceasta i-a vândut 4 doze de heroină cu suma de 1.000.000 lei.
S-a procedat la o percheziţie corporală atât asupra denunţătorului, cât şi asupra inculpatei, context în care s-au găsit asupra acestuia cele 4 doze de heroină cumpărare, iar asupra inculpatei suma de 800.000 lei cu seriile consemnate în procesul verbal.
S-a procedat şi la efectuarea unei percheziţii la domiciliul inculpatei şi s-au găsit 67 punguţe cu substanţă pulverulentă, care în urma constatării tehnico-ştiinţifice, s-a stabilit că aceasta conţine amestec de heroină cu cofeină în cantitate de 7 grame.
În contextul situaţiei de fapt expuse şi reţinute, s-a dat activităţii materiale desfăşurată de către inculpată, încadrarea juridică legală în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Deoarece în cadrul aceleiaşi zile de 09 iunie 2005, inculpata I.M.V. a formulat un denunţ, cu privire la numiţii S.V.A. şi I.N., că sunt traficanţi de droguri, s-au întreprins cercetări şi prin rechizitoriul din 12 septembrie 2005, s-a dispus trimiterea în judecată a acestora, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, faţă de aceasta, s-au reţinut dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Prin urmare, inculpata a fost condamnată în baza textelor de lege menţionate mai sus şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante personale, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei s-a menţionat că au fost avute în vedre toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executarea în regim de detenţie este de natură să ducă la reeducarea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apeluri în temeiul art. 362 şi 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul a invocat un singur motiv de apel, referitor la greşita individualizare a pedepsei, în sensul că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei este blândă, în raport de cantitatea de heroină şi cofeină găsită la locuinţa acesteia, solicitând majorarea pedepsei.
Inculpata, în motivul scris, cum şi cu ocazia susţinerilor orale, a formulat un singur motiv de apel şi acesta vizează greşita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen., privind dreptul de a fi tutore sau curator, deoarece nu au legătură cu fapta comisă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a examinat apelurile declarate, în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi, prin Decizia penală nr. 1030/ A din 23 decembrie 2005, au fost admise ambele apeluri, desfiinţată în parte sentinţa şi majorată pedeapsa aplicată inculpatei, de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, fiind înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen.
Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută în continuare starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv.
În considerentele deciziei s-a arătat că pedeapsa de 2 ani închisoare este o pedeapsă mică, care nu reflectă gravitatea faptei şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită, precum şi cantitatea mare de droguri găsită la percheziţia domiciliară, astfel că, se impune majorarea pedepsei, în raport de criteriile de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Apreciind că pedeapsa de 2 ani închisoare este o pedeapsă mică, fiind individualizată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul parchetului, desfiinţată în parte sentinţa şi majorată pedeapsa, de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Referitor la critica adusă sentinţei de către inculpată, s-a apreciat că este întemeiată în raport de faptul că infracţiunea comisă de inculpată nu are nimic comun cu prevederile art. 64 lit. e) C. pen., respectiv dreptul de a fi tutore sau curator.
Aşa fiind, apreciindu-se că această critică este şi în acord cu H.C.E.D.O., a fost admis şi apelul inculpatei, în baza aceluiaşi temei legal şi înlăturată pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. e) C. pen.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către inculpată, pe considerent că sunt vădit nelegale şi esenţial netemeinice, sub aspectul individualizării pedepsei ca durată şi modalitate de executare.
A fost dezvoltată această critică, arătându-se că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei, ca durată, însă nu şi ca modalitate de executare când a dispus ca pedeapsa să se execute în regim privativ de libertate, iar instanţa de apel majorându-i pedeapsa a ignorat atât prevederile art. 74 şi art. 76 C. pen., cât şi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Examinând recursul declarat, sub prisma criticilor invocate, a actelor şi dovezilor de la dosar, a deciziei şi sentinţei pronunţate în cauză, a cazului de casare înscris la pct. 14 de la art. 3859 C. proc. pen., se constată că recursul de faţă este nefondat şi se va respinge pentru considerente ce vor fi dezvoltate în continuare.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de către recurentă, constând în aceea că în mod greşit instanţa de apel i-a majorat pedeapsa de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se constată că este neîntemeiată.
Instanţa de apel, în apelul parchetului, în mod just a admis apelul şi a majorat pedeapsa, de la 2 ani închisoare, la 4 ani închisoare, fiind avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările şi modul în care a fost săvârşită, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care sunt între 10 ani închisoare şi 20 de ani închisoare, că prin aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, aceste limite se reduc la jumătate şi că circumstanţelor atenuante personale aplicate de către instanţa de fond li s-au dat o eficienţă mult prea mare, ignorându-se cantitatea mare de droguri pe care organele de poliţie au găsit-o la domiciliul acesteia, astfel că nu sunt temeiuri care să ducă la reducerea pedepsei.
Aşa fiind, pedeapsa de 4 ani închisoare nu este o pedeapsă mare în raport de gradul de pericol social sporit al faptei comise, vinovăţia inculpatei şi periculozitatea sa socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acesteia şi să atingă finalitatea înscrisă la art. 52 C. pen.
Ca atare, primul motiv de recurs invocat, referitor la greşita individualizare a pedepsei, sub aspectul cuantumului, ca fiind mare, solicitând reducerea, este neîntemeiat şi, în consecinţă, se va înlătura.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către recurentă, prin apărător, constând în greşita individualizare a pedepsei din punct de vedere a modalităţii de executare, în sensul de a se înlătura prevederile art. 57 C. pen. şi a se dispune ca pedeapsa să se execute în condiţiile art. 81 sau 861 C. pen., se constată că este, de asemenea, neîntemeiat.
Potrivit art. 81 pct. 3 şi art. 861 pct. 3 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cadrul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Cum pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul a prevăzut ca limită maximă de pedeapsă 20 de ani închisoare, se constată că această modalitate nu se poate aplica, astfel că, aşa cum s-a menţionat, critica arătată este neîntemeiată.
Aşa fiind, şi cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, că instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice nu numai din punct de vederea a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpatului, dar şi din punct de vedere a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicate, dar şi a modalităţii de executare, recursul declarat urmează a fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I.M.V., împotriva decizie penale nr. 1030/ A din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 09 iunie 2005, la 02 mai 2006.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2719/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2808/2006. Penal → |
|---|
