ICCJ. Decizia nr. 288/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 288/2006
Dosar nr. 22337/1/2005
(nr. vechi 6790/2005
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 542 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 636/2005, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.R. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., fiind condamnat, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu art. 71 şi art. 65 C. pen. A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat prevenţia de la 10 ianuarie 2005 la 12 aprilie 2005. Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
Pentru pronunţarea soluţiei, s-a reţinut că, la 10 ianuarie 2005, inculpatul P.R. s-a deplasat în Complexul Comercial U., accesând raionul SC S.I.C. SRL de la etajul 2, aripa Călăraşi. Pe o tejghea se afla un portmoneu aparţinând numitului S.I.A., care, încerca să facă plata obiectelor cumpărate, dar din neglijenţă, a scăpat din vedere obiectul pe care inculpatul l-a sustras. Deoarece M.G. l-a oprit pe inculpat, acesta a pus la loc portofelul, încercând să scape, fugind către ieşirea din Complexul Comercial. La intervenţia organelor de pază, P.R. a ripostat, în sensul că l-a lovit pe unul din bodyguarzii care l-au deferit organelor de poliţie. Datorită faptului că inculpatul a sustras un portmoneu fără a brusca partea vătămată, ci pe o altă persoană, după ce a lăsat obiectul de unde îl luase, s-a apreciat că infracţiunea nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) ci a infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen.
La stabilirea pedepsei s-a ţinut cont de faptul că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie.
Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a arătat că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică, pentru greşita schimbare a încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. S-a arătat că activitatea secundară a tâlhăriei poate fi îndreptată atât împotriva posesorului sau deţinătorului bunului, cât şi împotriva oricărei alte persoane care ar fi intervenit pentru a împiedica săvârşirea furtului sau pentru prinderea sau deposedarea făptuitorului de bunul furat. Este necesar ca victima să fie prezentă la locul săvârşirii furtului, pentru a realiza activitatea secundară a infracţiunii de tâlhărie.
Apelul inculpatului, motivat oral, în şedinţa publică din 18 august 2005 a vizat redozarea sancţiunii aplicate.
Examinând apelurile, prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că apelul parchetului este fondat, urmând să fie admis, iar apelul apelantului-inculpat este nefondat.
Prin Decizia penală nr. 806/ A din 21 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 542/2005 a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând în fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice ca nefondată.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnatul P.R., la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost computată arestarea preventivă de la 10 ianuarie 2005 la zi şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului care, în ziua de 10 ianuarie 2005, în timp ce se afla în incinta Magazinului U., după ce a sustras de pe tejghea portofelul părţii vătămate S.I.A., pentru a-şi asigura scăparea a îmbrâncit-o pe partea vătămată, care fusese sesizat de martora M.G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicându-se o pedeapsă medie inculpatului, datorită numeroaselor circumstanţe defavorabile acestuia, respectiv gravitatea faptei şi modalitatea concretă de comitere (furt prin întrebuinţarea de violenţe pentru a-şi asigura scăparea într-un magazin), atitudinea nesinceră a inculpatului, care nu a recunoscut fapta, dând declaraţii oscilante şi situaţia personală a acestuia, fiind recidivist, cu numeroase fapte de furt calificat la activ. În favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţele ţinând de valoarea relativ scăzută a prejudiciului şi faptul că prejudiciul a fost integral acoperit prin restituirea bunului sustras.
Având în vedere fapta săvârşită şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist, s-a apreciat că o pedeapsă medie este necesară şi suficientă pentru a contribui la îndreptarea inculpatului şi împiedicarea săvârşirii şi pe viitor a faptelor cu caracter antisocial.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.R.
Prin motivele de recurs susţinute oral, de către apărătorul desemnat din oficiu, hotărârea a fost criticată pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, susţinând că aceasta este prea severă în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Inculpatul, personal, în ultimul cuvânt a solicitat menţinerea hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte încadrarea juridică, susţinând că nu a exercitat violenţe asupra nici unei persoane, el de altfel recunoscând comiterea infracţiunii de furt.
Acest motiv de recurs va fi examinat de Înalta Curte prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3899 pct. 17 C. proc. pen., referitor la situaţia când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Recursul formulat de inculpat nu este fondat.
Astfel, instanţa de apel corect a reţinut pe baza probelor administrate în cauză (de altfel, nemijlocit instanţa de apel a audiat martorii M.G. şi H.C., martori care au observat personal activitatea infracţională a inculpatului), că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Potrivit art. 211 C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări …., precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, tâlhăria fiind o infracţiune complexă, unică, prin voinţa legiuitorului.
În cauză, inculpatul a comis infracţiunea de tâlhărie în varianta furtului urmat de întrebuinţarea de violenţe de către acesta pentru a-şi asigura scăparea.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, profitând de neatenţia părţii vătămate a sustras portofelul acesteia uitat pe tejghea, iar în momentul în care a fost surprins de martora M.G., care a alertat-o pe partea vătămată, pentru a-şi asigura scăparea a lovit-o pe aceasta din urmă.
Apărarea inculpatului, care a susţinut, în pofida probelor care demonstrează contrariul, că după ce a sustras bunul şi a fost surprins nu a exercitat nici un fel de violenţă, a fost înlăturată corect din ansamblul probator, ca fiind făcută pro causa, în vederea diminuării răspunderii penale.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat corespunde atât sub aspectul cuantumului stabilit, cât şi a modalităţii de executare, dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., fiind corect individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, au fost avute în vedere natura şi gravitatea infracţiunii. Modul de acţionare şi împrejurările comiterii, cât şi persoana inculpatului care a avut o atitudine procesuală necorespunzătoare, încercând să denatureze adevărul prin crearea unei situaţii favorabile în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, cât şi împrejurarea că a suferit mai multe condamnări pentru infracţiuni contra patrimoniului, fiind recidivist în formă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea la 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 298/2999 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului ca nefondat.
Se va computa prevenţia la zi pentru inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.R. împotriva deciziei penale nr. 806/ A din 21 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 ianuarie 2005 la 17 ianuarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2851/2006. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 2894/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
