ICCJ. Decizia nr. 2904/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1580/ F din 12 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 20820/2005, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul A.A.D.
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2005, condamnatul A.A.D. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 158 din 18 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.
în motivarea cererii, revizuientul a arătat că nu au fost luate în considerare toate declarațiile date de el în faza de urmărire penală, iar situația de fapt a fost greșit reținută pe baza depozițiilor "neclare" ale unor martori, astfel că se impune readministrarea probatoriului.
în cauză, a fost întocmit de procuror referatul cu nr. 1122/III/6/2005 din 18 mai 2005, în condițiile art. 399 C. proc. pen.
Examinând actele dosarului, prima instanță a reținut că revizuientul A.A.D. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 14 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 158 din 18 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5483 din 26 noiembrie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 și că a solicitat revizuirea sentinței penale pentru împrejurări care au fost avute în vedere de către instanță la judecarea cauzei în fond, respectiv la judecarea căilor ordinare de atac, greșita apreciere a probelor administrate.
Prima instanță a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
S-a mai reținut că revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia în condițiile art. 63 C. proc. pen., precum și hotărârea de condamnare pronunțată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.
Cum aceste aspecte au fost cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuientul A.A.D. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială.
Prin decizia penală nr. 115/ A din 13 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul A.A.D.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 400.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut că, în cuprinsul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient, respectiv greșita apreciere a materialului probator, nu se încadrează în nici unul dintre acestea.
în consecință, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.
împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul A.A.D. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 399 și următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul București a înaintat acelei instanțe cererea de revizuire a condamnatului A.A.D., după efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia ca nefondată.
într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Nici în apel condamnatul revizuient nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol, este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.)].
în cauză însă se observă că, deși revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, solicitând doar reaudierea unor martori, aspecte ce nu pot fi realizate în cadrul procedurii reglementate de art. 393 și următorii C. proc. pen., întrucât nu este admisibil ca, pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.A.D., în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2900/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2903/2006. Penal → |
|---|
