ICCJ. Decizia nr. 2920/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 19 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 410/P/2006, Curtea de Apel Brașov a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul B.F.N. în temeiul art. 3002C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.
Prin sentința penală nr. 125/ S din 2 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a mai reținut că menținerea arestării preventive a inculpatului în apel este justificată de condamnarea acestuia în primă instanță, precum și de împrejurarea că subzistă cazurile prevăzute de art. 148 lit. c), f) și h) C. proc. pen.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, a solicitat judecarea sa în stare de libertate întrucât temeiurile care au impus o asemenea măsură au dispărut.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b din același cod.
Conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.
Potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F. referitor la cazurile de excepție în care a o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente existând motive temeinice de a bănui că a comis o infracțiune.
Ulterior măsura arestării preventive a fost menținută în baza condamnării de un tribunal competent, în speță Tribunalul Brașov, care l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.
Chiar dacă sentința nu a rămas definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 3002și ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., precum și ale art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., înalta Curte de casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
în consecință, recursul declarat de inculpat nu este fondat și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2903/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2909/2006. Penal → |
|---|
