ICCJ. Decizia nr. 2930/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 19/ P din 11 aprilie 2005 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșită de inculpatul M.A.B.
în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.B., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.A.B. prin sentința penală nr. 597 din 15 martie 2001 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 548 din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Brașov și în consecință a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu se contopește cu pedeapsa stabilită mai sus, în final inculpatul M.A.B. urmând să execute pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului M.A.B. drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul reținerii din data de 6 aprilie 2004 și al arestării preventive a inculpatului M.A.B. din perioada 7 aprilie 2004 - 5 august 2004 în baza mandatului de arestare preventivă nr. 44 din 7 aprilie 2004 emis de Tribunalului Brașov, cât și timpul reținerii și arestării preventive din perioada 18 decembrie 2000 - 23 decembrie 2000, conform sentinței penale nr. 597 din 15 martie 2001 a Judecătoriei Brașov.
A constatat că partea vătămată minoră N.A., asistată de reprezentantul legal N.C. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
în data de 18 martie 2004, în jurul orelor 15,00, partea vătămată minoră N.A., în vârstă de 15 ani, se întorcea de la școală spre domiciliu, împreună cu colegii săi de școală, minorii A.B. și B.D., moment în care, ajungând pe strada L.C. Babeș, situată în municipiul Brașov, au fost opriți de martorul C.R. și inculpatul M.A.B.
Martorul C.R. i-a solicitat părții vătămate telefonul mobil pentru a vorbi cu o cunoștință. Partea vătămată i l-a dat, iar martorul C.R., după ce a schimbat cartela din telefon cu cartela sa, a vorbit și i-a restituit telefonul părții vătămate.
în timp ce partea vătămată încerca să își introducă în mobil cartela, inculpatul M.A.B. i-a smuls telefonul din mână și prefăcându-se că vorbește la telefon, a intrat în scara blocului, dispărând. Martorul C.R. a mai rămas scurt timp cu partea vătămată și martorii minori A.B. și B.D., după care s-a despărțit de aceștia.
Partea vătămată împreună cu cei doi colegi, martorii minori A.B. și B.D., l-a căutat pe inculpat și găsindu-l la un internet i-a cerut restituirea telefonului, însă acesta a refuzat, susținând că o să revină la orele 19,00. Deși aceștia l-au așteptat pe inculpat, acesta nu a mai revenit deoarece între timp a vândut telefonul unei persoane necunoscute pentru suma de 600.000 lei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.A.B. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, iar în urma rejudecării schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen., sau în subsidiar, în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.
în dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut că probele administrate în cauză nu au dovedit exercitarea de către inculpat de violențe fizice sau psihice asupra părții vătămate, în scopul de a intra în posesia telefonului mobil.
Partea vătămată a încredințat inculpatului telefonul de bună voie. Oricum, nu a opus rezistență, nici nu a protestat când inculpatul a intrat în posesia telefonului și nici nu a fost speriată sau intimidată.
S-a mai susținut că au fost încălcate drepturile inculpatului la apărare și la un proces just și echitabil.
La termenul de judecată din 18 noiembrie 2004, partea vătămată N.A. s-a aflat în sala de judecată, dar nu a răspuns prezent și a vorbit cu unul dintre martori, ceea ce demonstrează lipsa de credibilitate a părții vătămate și a martorilor.
Instanța nu a admis cererea inculpatului de a se efectua adresa la parchet în vederea comunicării soluției privind săvârșirea infracțiunii de denunț calomnios de către partea vătămată.
în cursul reaudierii martorilor A.B. și B.D., instanța nu a consemnat cu exactitate tot ceea ce au declarat aceștia.
Prin decizia penală nr. 44/ Ap/MF din 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Se motivează că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt, în concordanță cu probele administrate în cauză. Astfel, declarațiile părții vătămate N.A., declarațiile martorilor C.R., B.D., A.B., procesul verbal de conducere în teren și planșele fotografice aferente, coroborate cu declarațiile contradictorii ale inculpatului dovedesc acțiunea exercitată de inculpat de luare prin smulgere a telefonului mobil din mâna părții vătămate N.A.
împrejurarea că partea vătămată și martorii au revenit în cursul cercetării judecătorești asupra declarațiilor inițiale, din cursul urmăririi penale nu conduce automat la stabilirea unei alte stări de fapt. Prima instanță a analizat toate aceste declarații, cât și motivele invocate de partea vătămată și martori pentru schimbarea declarațiilor, apreciind în mod just că revenirea asupra declarației inițiale este nejustificată și înlăturând declarațiile nesincere.
în plus, se poate observa că prin rezoluția din 23 februarie 2005, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a fost confirmată propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de numiții A.B., B.D. și C.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 280 alin. (1) C. pen., fiind incidentă cauza de impunitate prevăzută de art. 260 alin. (2) C. pen., întrucât martorii și-au retras mărturia mincinoasă înainte ca Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov să fi pronunțat o hotărâre. în acest sens sunt indicate declarațiile martorilor din 18 noiembrie 2004, când și-au retras declarațiile anterioare date în instanță, menținându-și depozițiile din cursul urmăririi penale.
Totodată a fost confirmată propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de N.A. și N.C., în ceea ce privește infracțiunea de "denunțare calomnioasă", prevăzută de art. 259 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, precizările făcute de aceștia în fața instanței nu aduc modificări esențiale plângerii inițiale. O soluție similară a fost adoptată și față de numitele M.L. și C.R., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., în considerarea faptului că probele administrate în cauză nu au evidențiat elemente certe care să dovedească că i-au determinat pe martorii A.B., B.D. și C.R. să declare mincinos în fața instanței.
Chiar dacă nu s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei trei martori pentru mărturie mincinoasă, acest fapt nu înlătură declarațiile martorilor din data de 18 noiembrie 2004, aspect susținut și de declarațiile martorilor A.A.L. și B.L.Z.
Pe cale de consecință, în mod întemeiat prima instanță a reținut săvârșirea de către inculpatul M.B.A. a infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Pentru considerentele expuse mai sus instanța a apreciat ca fiind nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de abuz de încredere.
A fost considerat nefondat și motivul de apel invocat de inculpat cu privire la încălcarea drepturilor la apărare și la un proces just și echitabil.
Susținerile inculpatului cu privire la prezența părții vătămate în cursul audierii martorilor nu sunt dovedite.
Criticile inculpatului referitoare la modul în care prima instanță a consemnat declarațiile martorilor A.B. și B.D. sunt neîntemeiate întrucât inculpatul avea posibilitatea de a adresa întrebări martorilor și de a interveni în momentul consemnării declarațiilor, însă nu a recurs la această posibilitate. Procesul penal pornit împotriva inculpatului s-a desfășurat în primă instanță cu respectarea dreptului la apărare, a dreptului constituțional la un proces just și echitabil, a concluzionat instanța de apel.
Inculpatul M.A.B. a declarat recurs în care a reiterat motivele invocate în apel, la care a adăugat faptul că instanța de apel în ședința din 21 octombrie 2005 nu a pus în discuție decât cererea apărătorului de schimbare a încadrării juridice, dar a soluționat întregul apel, în acest mod pronunțând o hotărâre pe fondul cauzei, fără a asculta concluziile asupra apelului. S-a mai susținut că greșit instanța de apel nu a dispus audierea înregistrărilor depozițiilor martorilor la parchet și de reaudiere a părții civile.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei pentru rejudecare, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere și în subsidiar reducerea pedepsei sub minimul special prin aplicarea art. 74 și 76 C. pen.
Criticile formulate sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Motivele de recurs care sunt o reiterare a actelor care au fost invocate în apel, au fost amplu analizate de Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, în decizia pronunțată, au fost apreciate în mod just și respinse cu o motivare judicioasă și convingătoare.
Astfel, s-a reținut corect că prima instanță respectând garanțiile procesuale a stabilit o corectă situație de fapt, în concordanță cu probele administrate în cauză, în raport de care și încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. este, de asemenea, corectă.
în ceea ce privește susținerea că instanța de apel a pus în discuție în ședința din 21 octombrie 2005 decât cererea inculpatului de schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de abuz de încredere, dar a soluționat integral apelul, fără a da cuvântul apărării asupra apelului, este neîntemeiată.
în încheierea din 21 octombrie 2005 este consemnat faptul că "nefiind cereri (de amânare) de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului".
La acest termen de judecată au pus concluzii apărătorul inculpatului, menținând și dezvoltând oral motivele de apel depuse la dosar, procurorul care a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, iar inculpatul având ultimul cuvânt a arătat că este de acord cu concluziile puse de apărător.
De altfel, instanța de apel nu putea pune în discuție și soluționa separat o cerere a apărătorului de schimbarea încadrării juridice, înainte de judecarea apelului.
Totodată, se constată că în mod corect, instanța de apel a considerat just că nu se impune completarea materialului probator ce a fost administrat deja, probele fiind suficiente pentru a se pronunța o soluție justă, legală și temeinică.
în cauză, se constată și că ambele instanțe de judecată au respectat întocmai dispozițiile legale procesuale și au asigurat inculpatului un proces just și echitabil.
în fine, se constată că nici stabilirea pedepsei nu este criticabilă, individualizarea făcându-se cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pedeapsa aplicată nu poate fi apreciată ca prea mare, fiind stabilită la nivelul minimului special.
Aplicarea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special (fără o motivare sub acest aspect), cum s-a susținut în recurs nu poate fi primită, avându-se în vedere gravitatea faptei și pericolul social sporit al inculpatului, persoană fără ocupație, cu antecedente penale, care a avut o poziție necorespunzătoare pe parcursul procesului penal.
Criticile fiind neîntemeiate și cum nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a se respinge ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va constata totodată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 18 decembrie 2000 la 23 decembrie 2000 și de la 6 aprilie 2004 la 5 august 2004.
Recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul de avocat oficiu, ce a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5927/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2923/2006. Penal → |
|---|
