ICCJ. Decizia nr. 294/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 294/2006
Dosar nr. 22936/1/2005
(nr. vechi 7092/2005)
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 259 din 5 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Braşov, inculpatul P.F.I. a fost condamnat, la o pedeapsă de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Inculpatul a fost obligat către partea civilă A.I. la plata sumei de 207.504.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 200.000.000 lei daune morale, iar 7.504.000 lei cu titlu de daune materiale şi la plata către partea civilă A.M.I. a sumei de 15.000.000 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale.
Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de partea civilă A.M.I. cu privire la acordarea unor daune morale în favoarea minorilor S.A.M. şi S.C.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, în esenţă, la 16 octombrie 2004, inculpatul P.F.I., în urma unor discuţii avute cu victima A.M. l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele, după care, l-a urmărit, l-a ajuns din urmă şi l-a lovit din nou cu pumnii şi picioarele, încălţat fiind cu bocanci, în mai multe zone ale corpului, inclusiv în cap, producându-i leziuni grave care au cauzat decesul.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov care a solicitat majorarea pedepsei şi inculpatul care a cerut reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 344 din 7 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desfiinţat hotărârea cu privire la cuantumul pedepsei şi conţinutul pedepsei complimentare şi rejudecând; s-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 16 ani la 20 ani închisoare;
- în cadrul pedepsei complimentare s-a inclus şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a acordat suficientă eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în condiţiile în care, starea de fapt a fost corect reţinută iar încadrarea juridică cea legală.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care prin motivele scrise le-a criticat pentru greşita încadrare juridică a faptei, ce în raport de circumstanţele în care a avut loc trebuia calificată în art. 183 C. pen.; referitor la pedeapsă a cerut reducerea ei în condiţiile art. 74 – art. 76 C. pen.
Criticile vor fi examinate în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., constatându-se că recursul este nefondat.
Instanţele au reţinut o corectă stare de fapt (care de altfel, nici nu a fost contestată de inculpat), constând în aplicarea unor lovituri repetate cu pumnii şi picioarele încălţate în bocanci victimei A.M., suprimându-i viaţa.
Raportul medico-legal a concluzionat că moartea s-a datorat contuziei şi dilacerării măduvei spinării la nivel cervical superior, consecutivă unui traumatism cranio-vertebro-medular cu fractură între vertebrele C1 - C2 cu deplasare şi transsecţiune medulară.
Desigur, în raport de intensitatea acestor lovituri care au putut produce asemenea leziuni, de folosirea bocancilor la lovirea victimei în diferite zone ale corpului, inculpatul a prevăzut rezultatul letal al acţiunii sale, iar dacă nu l-a urmărit şi dorit, l-a acceptat, ceea ce denotă întrunirea elementelor constitutive ale faptei pentru care corect a fost condamnat.
Apreciind criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport de circumstanţele concrete în care s-a comis fapta şi de datele personale ale inculpatului, instanţa de apel a stabilit o pedeapsă de natură a realiza în cauză cerinţele legii.
Chiar dacă raportul medico-legal de expertiză psihiatrică a concluzionat că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate antisocială cu interferenţe alcoolice, discernământul este păstrat şi beţia voluntară nu poate înlătura caracterul penal al faptei, după cum în cauză, starea de ebrietate a inculpatului nu poate constitui nici o circumstanţă atenuantă care să justifice o reducere a pedepsei.
De altfel, nu se constată nici alte motive care să justifice reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., aşa încât, criticile sunt nefondate şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va computa din pedeapsa aplicată durata arestării preventive.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F.I. împotriva deciziei penale nr. 344 din 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 16 octombrie 2004 la 18 ianuarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 279/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 295/2006. Penal → |
|---|
