ICCJ. Decizia nr. 295/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.295/2006
Dosar nr. 20465/1/2006
(nr. vechi 5854/2005)
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 27 iunie 2005, Tribunalul Dâmboviţa l-a condamnat pe inculpatul M.G., în baza art. 197 alin. (3) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen., art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.
A fost dedusă arestarea preventivă de la data de 1 februarie 2005 la zi şi menţinută măsura.
Inculpatul a fost obligat către partea civilă S.L., prin reprezentantul legal A.E., la plata sumei de 20 milioane lei cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în perioada 2002 - 2004 inculpatul M.G. a întreţinut relaţii de concubinaj cu numita A.E., mama părţii vătămate S.L., locuind toţi împreună în imobilul inculpatului din comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa.
În acelaşi imobil mai locuia şi minorul în vârstă de 15 ani M.A.I., fiul inculpatului.
Începând din luna aprilie 2004, inculpatul M.G., prin ameninţări şi violenţe a întreţinut, repetat, relaţii sexuale cu minora parte vătămată S.L., în vârstă de 13 ani, creindu-şi condiţiile comiterii infracţiunii prin trimiterea de acasă, sub diferite pretexte, a concubinei sale, la părinţii acesteia din altă localitate.
În vara anului 2004 astfel de relaţii sexuale au fost consumate de inculpat cu minora la locul de muncă al acestuia, ocazii cu care a lovit-o pe minoră peste faţă, motivând apoi mamei părţii vătămate că au fost atacaţi cu pietre de persoane necunoscute.
De fiecare dată inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată pentru a o determina să nu divulge faptele.
În noaptea de 14 octombrie 2004, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale normale şi anale cu minora, profitând de lipsa numitei A.E. din locuinţă, trimisă, de altfel, de inculpat la părinţii ei.
A doua zi, când mama sa a revenit acasă, partea vătămată i-a relatat ce i s-a întâmplat, fiind sesizat apoi organul de poliţie.
Fiind examinată de medic, s-a constatat, conform Raportului medico-legal nr. 474/ V din 16 octombrie 2004, că partea vătămată prezintă o deflorare veche, a cărei dată de producere nu se mai poate preciza iar la nivelul regiunii anale prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin intromisiunea unui corp dur (posibil penis în erecţie) şi care pot data din 15 octombrie 2004.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor pretinzând că învinuirile ce i se aduc sunt inventate de partea vătămată, despre care a aflat de la diverse persoane că ar fi fost văzută în compania altor bărbaţi.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul şi reprezentanta părţii vătămate respectiv A.E., au declarat apel, primul solicitând achitarea întrucât nu a comis infracţiunea imputată iar cea din urmă solicitând majorarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 39 din 5 septembrie 2005, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul reprezentantei părţii vătămate S.L. şi, desfiinţând hotărârea atacată, în latura penală, a înlăturat dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen., şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani la 10 ani închisoare, menţinând ambele dispoziţii.
A respins apelul inculpatului M.G., ca nefondat, menţinând starea de arest a acestuia şi deducând prevenţia.
Instanţa de control judiciar a constatat, pe de o parte, că probele administrate susţin existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului iar apărarea principală a acestuia, în sensul că nu putea comite actele sexuale, în noaptea de 14 octombrie 2004, întrucât a dormit în cameră împreună cu fiul său în vârstă de 15 ani, a fost înlăturată întrucât, deşi este confirmată de martor, depoziţia acestuia este considerată subiectivă şi neverosimilă, fiind greu de crezut că minorul nu a dormit toată noaptea.
Pe de altă parte, s-a constatat că greşit au fost reţinute circumstanţele atenuante, faţă de datele concrete ale comiterii faptei, asupra unui minor în vârstă de 13 ani, prin repetare în timp şi faţă de care şi-a asumat sarcini de îngrijire, ocrotire şi educare.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată de inculpat cu recurs, reiterând criticile din precedenta cale de atac, respectiv greşita reţinere a săvârşirii infracţiunii, urmare unei erori grave de fapt.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului, susţinut în considerarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat.
Situaţia de fapt reţinută de instanţe este susţinută de mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cel al judecăţii.
Este, astfel, stabilit şi necontestat de către inculpat că relaţiile acestuia de concubinaj cu A.E. erau stabile, convieţuirea desfăşurându-se normal şi din care a şi rezultat un copil, născut în luna iulie 2004.
Nu existau tensiuni şi nici nemulţumiri din partea vreunuia dintre cei care locuiau şi gospodăreau împreună în locuinţa inculpatului.
În acest context nu există nici un alt motiv al formulării plângerii împotriva inculpatului decât acela existenţei faptei reclamate.
Raportul de constatare medico-legală confirmă deflorarea veche a părţii vătămate dar şi existenţa unor leziuni traumatice la nivelul regiunii anale a acesteia, care pot data din 15 octombrie 2004.
Aceste constatări se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi ale rudelor pe linie maternă (bunici, unchi, mătuşi), acestea din urmă aflând de la minoră împrejurările, modalităţile şi durata în timp a practicilor sexuale la care a fost supusă de inculpat.
Atât caracterizarea făcută de conducerea şcolii la care partea vătămată era elevă cât şi declaraţia profesoarei P.M. relevă date pozitive în privinţa comportamentului acesteia, modificat însă în ultima perioadă, respectiv în cea în care a fost victima abuzurilor sexuale, când era abătută, obosită şi retrasă faţă de colectivul clasei.
Apărările formulate de inculpat prin care a urmărit să demonstreze că partea vătămată minoră ar fi întreţinut relaţii sexuale cu alte persoane sau că ar fi fost victima unei agresiuni sexuale anale comisă de doi colegi prin folosirea unui vătrai au fost justificat înlăturate.
Atât martora profesoară P.M. cât şi cei doi elevi infirmă existenţa episodului de agresare sexuală invocat de inculpat.
Cât priveşte comportamentul libertin al minorei, pretins de inculpat că ar fi avut loc chiar în ziua de 15 octombrie 2004, martorul N.D., propus în dovedirea acestuia, infirmă că ar avea cunoştinţă de aşa ceva.
Doar martora T.A., care la începutul declaraţiei confirmă că este în relaţii de concubinaj cu inculpatul, pentru ca apoi să nege o astfel de legătură intimă, susţine că în dimineaţa de 15 octombrie 2004, orele 7,00, ar fi văzut-o pe minoră cu un tânăr în zăvoiul Argeş care, după ce au salutat-o au mers mai în zăvoi, s-au culcat şi au început să întreţină relaţii sexuale (!).
Această declaraţie nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă şi prin detaliile referitoare la timp, loc şi împrejurări, nu este credibilă.
Aşa fiind şi neconstatând existenţa nici unui alt caz de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată se va scade timpul arestării preventive de la 1 februarie 2005 la 18 ianuarie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 39 din 5 septembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 1 februarie 2005 la 18 ianuarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 297/2006. Penal → |
|---|
