ICCJ. Decizia nr. 2889/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2889/2006
Dosar nr. 5106/1/2006
Şedinţa publică din 8 mai 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 549 din 30 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 2622/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului Ş.I., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest preventiv şi dedusă din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2005 la zi.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului V.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest şi dedusă, din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2005 la zi.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate SC O.I. SRL Cluj a fost integral recuperat.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:
În data de 9 martie 2005, cei doi inculpaţi, au intrat, împreună în magazinul alimentar aparţinând SC O.I. SRL Cluj-Napoca cu intenţia de a sustrage produse alimentare.
În magazin, inculpatul Ş.I. a luat un coş şi s-a îndreptat spre raionul cu produse refrigerate în timp ce inculpatul V.A. s-a îndreptat spre raionul de mezeluri – lactate. Profitând de faptul că nu sunt văzuţi, cei doi au luat produsele şi le-au ascuns sub haine, schimbând între ei produsele sustrase. Cei doi au pus în coş pâine şi legume, s-au îndreptat spre casa de marcat, iar inculpatul Ş.I. a trecut în dreptul casei lăsând coşul pe masă după care s-a îndreptat spre ieşirea din magazin.
Personalul magazinului au observat comportamentul suspect al celor doi inculpaţi, astfel încât inculpatul Ş.I. a fost oprit de partea vătămată T.A. care s-a postat în faţa uşii în scopul de a-l controla.
Inculpatul a refuzat, moment în care a fost prins de braţ de partea vătămată, a împins-o puternic de piept, reuşind astfel să se desprindă şi să fugă.
Inculpatul Ş.I. a fost urmat de partea vătămată şi de martorii F.M., C.S. şi I.M., reuşind să-l imobilizeze. Între timp inculpatul a scos de sub geacă două bucăţi de caşcaval pe care le-a aruncat. S-a opus imobilizării şi a lovit-o din nou pe partea vătămată, încercând să fugă.
Între timp, inculpatul V.A. a plătit marfa din coş, s-a îndreptat spre ieşire însă a fost oprit de partea vătămată C.S., lovind-o cu cotul în mâna stângă
Părţile vătămate au suferit leziuni corporale vindecabile în 1-2 zile îngrijiri medicale.
În raport de starea de fapt expusă şi de probele administrate instanţa de fond a reţinut că faptele săvârşite de cei doi inculpaţi realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel inculpaţii Ş.I. şi V.A., solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat întrucât intenţia acestora a fost aceea de a sustrage bunuri şi de a agresa părţile vătămate.
În subsidiar, ambii inculpaţi au cerut reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 56/A/2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 17965/RG/2005, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul Ş.I. şi desfiinţarea sentinţei instanţei de fond sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.
Rejudecând cauza, în aceste limite, instanţa de apel a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de la 6 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul V.A.
A fost menţinută starea de arest pentru ambii inculpaţi şi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2005 la zi.
Inculpatul apelant V.A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat apel inculpatul Ş.I. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Au fost reiterate motivele invocate în apel, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpat în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., cu referire la art. 3856 şi art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând probatoriul dispus şi administrat în cauză se constată că fapta inculpatului, constând în aceea că în data de 9 martie 2005 şi-a însuşit, prin exercitarea violenţei, produse alimentare, împrejurările săvârşirii acesteia precum şi vinovăţia sa au fost corect stabilite de instanţa de fond şi confirmate în apel.
De asemenea, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), este legală.
Elementul material al infracţiunii de tâlhărie, infracţiune complexă, constă într-o acţiune (principală) de furt şi o acţiune (adiacentă) de exercitare a violenţei, de ameninţări sau de folosire a altor mijloace de constrângere.
Între primul şi cel de-al doilea component al elementului material există o relaţie de condiţionare în sensul că infracţiunea de tâlhărie există numai atunci când violenţele sunt săvârşite în scopul comiterii acţiunii principale ori, pentru ca făptuitorul să păstreze bunul sustras, să şteargă urmele infracţiunii ori să-şi asigure scăparea.
Scopul violenţelor trebuie să îl constituie întotdeauna furtul sau, după săvârşirea infracţiunii, păstrarea bunului sustras, ştergerea urmelor infracţiunii şi scăparea făptuitorului de urmărire.
În speţa analizată, exercitarea actelor de violenţă de către inculpat s-a realizat atât în incinta magazinului, când acesta a fost oprit de partea vătămată T.A., cât şi în momentul imobilizării sale de către martorii F.M., C.S. şi I.M.
După ce a fost imobilizat, a lovit partea vătămată iar pe traseul dintre locul unde a fost prins şi biroul magazinului, inculpatul a proferat injurii şi ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a martorilor în cazul în care vor face plângere la poliţie.
În atare condiţii, cum violenţele au fost exercitate în scopul comiterii furtului, în prima fază, şi apoi pentru păstrarea bunului sustras, respectiv pentru a-şi asigura scăparea, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi nu cele ale infracţiunii de furt calificat.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o formă de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni, iar potrivit art. 72 din acelaşi cod, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză nu se impune reducerea pedepsei, sub limita stabilită de instanţa de apel, având în vedere atât gradul de pericol social ridicat al faptei dar şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea, atitudinea inculpatului după declanşarea procedurilor dar şi conduita sa anterioară, fiind cunoscut cu antecedente penale.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.I.
Potrivit dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2005 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.I. împotriva deciziei penale nr. 56/ A din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2005 la 8 mai 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2859/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2893/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
