ICCJ. Decizia nr. 302/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 302 din 18 ianuarie 2006
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nr. 205/ P din 28 octombrie 2004, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., şi art. 228 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiţilor:
- I.C., fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi
- S.F., comisar în cadrul I.P.J. Vaslui pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 250 C. pen. şi respectiv, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 250 C. pen.
Prin rezoluţia atacată s-au reţinut următoarele:
La data de 17 septembrie 2004 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi plângerea formulată de petenta N.V.
S-a arătat că în anul 1988 a avut afaceri judiciare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, ocazie cu care procurorul I.C. care instrumenta la acea dată cauza, în complicitate cu ofiţerul de poliţie S.F. a dispus prin ordonanţă expertizarea psihiatrică a petentei ceea ce apreciază că a fost o jignire la adresa sa, întrucât i s-a pus sub semnul îndoielii capacitatea mentală.
Din adresa nr. 597/VIII/1 din 8 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a rezultat faptul că numitei N.V., începând cu anul 2001 i s-a comunicat rezultatul mai multor cercetări administrative făcute în baza unor memorii adresate forurilor centrale şi locale de justiţie. A mai rezultat că, contactarea petentei a fost dificilă întrucât aceasta prezintă afecţiuni psihice.
Ulterior rezoluţiei date de procuror, la 20 iulie 2004, petenta a formulat plângere adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Iaşi a fost investită cu adresa nr. 12771/4203 din 5 august 2005 a secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 39 din 13 octombrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a respins plângerea formulată de petenta N.V. împotriva rezoluţiei nr. 205/ P din 28 octombrie 2004, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezoluţie pe care a menţinut-o.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că, faptele sesizate de petentă vizează desfăşurarea unor acte procedurale anterior datei de 1 septembrie 1987, când procurorul I.C. a funcţionat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, situaţie în care plângerea este tardivă.
Pe de altă parte, nu s-ar putea pune în discuţie o posibilă faptă penală atâta vreme cât potrivit dispoziţiilor art. 122 lit. d) C. proc. pen., există o cauză ce înlătură răspunderea penală, faptele fiind prescrise.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, care prin cererea scrisă a reiterat aceleaşi motive privind faptele comise de procurorul I.C. în 1988.
Recursul declarat de petentă este fondat pentru cele ce urmează:
În conformitate cu art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată dată de procuror pot face plângere la instanţa competentă doar persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese au fost vătămate.
În cauză, instanţa de fond nu a fost sesizată de petentă ci de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, care a înaintat o plângere a acesteia, adresată unei alte autorităţi de stat, respectiv, ministrului de justiţie.
Procedând de maniera arătată, în cauză nu a existat un mod legal de sesizare al instanţei, iar încălcarea normelor privind sesizarea instanţei de judecată este sancţionată cu nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Desigur, în lipsa unei corecte sesizări petenta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 285 C. proc. pen., care au în vedere o altă procedură, respectiv, cea referitoare la plângerea prealabilă.
În acest context, plângerea exercitată de petentă, în alte condiţii decât cele permise de lege, este inadmisibilă şi nu nefondată, aşa cum a reţinut greşit instanţa de fond.
Sub acest aspect, recursul declarat de petentă a fost fondat şi potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a admis, s-a casat hotărârea atacată şi s-a rejudecat cauza în aceste limite s-a procedat la respingerea plângerii ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 299/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 303/2006. Penal → |
|---|
