ICCJ. Decizia nr. 273/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 273 din 17 ianuarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 149 din 20 aprilie 2005 a Tribunalului Mehedinţi, secţia penală, în baza art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G. la 3 luni închisoare.
În baza art. 81 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu art. 74, 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate de 6 luni închisoare, pe perioada prevăzută de art. 82 C. pen., şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (4), raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La 26 iulie 2004, inculpatul B.G., s-a deplasat la un cafe bar din localitatea Jiana Mare, cu autoturismul marca ARO, proprietatea martorului Ţ.O., autoturismul fiind condus de acesta din urmă.
Fiind ziua de naştere a martorului Ţ.O., inculpatul a consumat o bere, după care, a rugat pe martor şi persoanele care îi însoţeau, respectiv martorii C.F., G.I. şi B.I., să meargă la domiciliile lor.
În acest sens, inculpatul a părăsit cafe barul, s-a urcat în autoturism pe banchetă dreapta faţă şi a aşteptat pe martorul Ţ.O., proprietarul autoturismului.
De precizat că autoturismul era parcat într-o pantă, pe un drum lateral, la o distanţă de aproximativ 5 m de drumul principal.
Observând că proprietarul autoturismului întârzie, acesta a trecut pe bancheta din faţă dreapta, a observat că sunt în contact cheile şi pentru a-l atenţiona a pornit motorul, moment în care autoturismul a început să se deplaseze în pantă, pe o distanţă de aproximativ 3 m, a virat autoturismul spre dreapta şi acesta a intrat în curtea locuinţei martorului S.E., prin forţarea porţilor, ocazie cu care au fost avariate trei autoturisme ale acestuia din urmă.
Inculpatul a discutat cu martorul S.E. că urmează să-i repare autoturismele avariate după care, a părăsit locul accidentului împreună cu martorul Ţ.O.
S-a mai reţinut că, inculpatul nu poseda permis de conducere şi nu a avut intenţia să sustragă autoturismul marca ARO, proprietatea martorului Ţ.O.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al infracţiunilor comise, recunoaşterea inculpatului, regretul manifestat, lipsa antecedentelor penale, comportările bune avute în precedent, căsătorit, cu un copil minor, dispoziţiile din partea generală a Codului penal şi limitele de pedeapsă prevăzute în textele incriminatoare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul B.G., criticând-o pentru nelegalitate, învederând că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 78 alin. (1) şi art. 81 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, fără să se aibă în vedere că prima infracţiune este lipsită în mod vădit de importanţă, iar, în ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune, lipseşte intenţia inculpatului, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ şi, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 81 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.
Apelul declarat de inculpat este întemeiat pentru considerentele ce vor fi analizate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Avându-se în vedere că inculpatul, deşi nu poseda permis de conducere, a pornit autoturismul proprietatea martorului Ţ.O. pentru a-l determina pe acesta să părăsească cafe barul şi apoi să meargă fiecare la domiciliile lor, că autoturismul fiind parcat în pantă, a fost pornit şi deplasat de inculpat aproximativ 3 m, după care, pentru a nu intra în strada principală, a virat la dreapta şi a intrat în locuinţa martorului S.E., pe poartă, avariind superficial cele trei autoturisme ale acestuia, după care s-a angajat că i le va repara, părăsind locul faptei, că acesta este la prima abatere, cunoscut cu comportări bune, s-a apreciat că faptele nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor prevăzute de art. 78 alin. (1) şi art. 81 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, fiind lipsite în mod vădit de importanţă.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 278 din 20 septembrie 2005, a admis apelul formulat de inculpatul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 149/2005 a Tribunalului Mehedinţi, secţia penală, a desfiinţat-o în parte şi în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 181 C. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 78 alin. (1) şi respectiv art. 81 alin. (1) din OUG 195/2002.
În temeiul art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., a aplicat apelantului 10.000.000 lei amendă administrativă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prin motivele de recurs, Parchetul critică Decizia instanţei de apel sub următoarele aspecte:
Astfel, hotărârea pronunţată în cauză este nelegală, dându-se cu încălcarea dispoziţiilor art. 309 C. proc. pen., text în care se inserează că rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.
Neconcordanţa rezidă în aceea că în minuta întocmită de Curtea de Apel Craiova, se reţine că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 78 din OUG nr. 195/2002, iar în dispozitiv s-a făcut referire la art. 18 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, aşa încât sub acest aspect hotărârea este nulă.
Printr-o interpretare eronată a probelor dosarului, instanţa de apel a conchis în mod nejustificat că faptele comise de inculpat nu prezintă pericol social şi pe cale de consecinţă i se poate aplica o amendă administrativă.
Concluzia la care a ajuns instanţa este total eronată, neluându-se în considerare că inculpatul a comis două infracţiuni cu consecinţa avarierii a trei autoturisme, că faptele au fost concurente şi că, de asemeni, a părăsit locul accidentului, deşi în funcţia pe care o deţinea de agent de poliţie, avea o mai mare responsabilitate în a nu părăsi locul faptei.
Parchetul a solicitat casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţate de tribunal.
La termenul de astăzi, cu prilejul dezbaterilor în fond a recursului declarat, reprezentantul parchetului a arătat că înţelege să renunţe la primul motiv de recurs formulat în scris (care de altfel nu era decât o eroare materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 195 C. proc. pen.).
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs invocat de Parchet, acesta l-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susţinând că s-a comis o gravă eroare de fapt.
Recursul formulat, astfel cum a fost restrâns, nu este fondat, hotărârea instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
În înţelesul prevederilor legale invocate de parchet, există eroare gravă de fapt când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor dosarului, cu alte cuvinte ca să fie reţinută eroarea gravă de fapt trebuie să se constate că greşita stabilire a situaţiei de fapt a determinat o greşeală esenţială în legătură cu achitarea inculpatului (cum este în speţă), cu toate consecinţele care decurg din aceasta.
Ori, în cauză, se constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită pe baza probelor administrate de prima instanţă şi reluată de instanţa de apel, situaţie de fapt care de altfel nu a fost contestată nici de parchet.
Ceea ce contestă parchetul este de fapt lipsa gradului de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina intimatului inculpat, sens în care recursul formulat va fi examinat în opinia Curţii prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., referitor la greşita aplicare a legii.
Se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 181 C. pen., constatând că faptele reţinute în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor respective.
Astfel, fapta care prezintă pericolul social al unei infracţiuni este fapta prin care se periclitează ori se vatămă valorile sociale arătate în art. 1 C. pen. şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Dimpotrivă, potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar pentru a se stabili astfel se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Instanţa de apel a apreciat corect că faptele reţinute în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii în raport de modul în care s-a derulat activitatea inculpatului (autoturismul fiind parcat în pantă, în momentul în care inculpatul a pornit motorul, autovehiculul s-a pus în mişcare, iar inculpatul pentru a împiedica crearea unor pagube mai mari a virat la dreapta intrând într-o curte unde au fost avariate superficial), de împrejurarea că faptele s-au produs accidental, de cuantumul mic al prejudiciului produs, de faptul că intimatul a fost de acord să acopere acest prejudiciu, că a recunoscut şi regretat faptele reţinute în sarcina sa, că nu a mai fost condamnat şi are un comportament corespunzător în societate.
În consecinţă, în raport de aceste considerente, se apreciază că Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor referitoare la gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina intimatului.
Potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul Parchetului va fi respins ca nefondat.
Au fost văzute şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 269/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 299/2006. Penal → |
|---|
