ICCJ. Decizia nr. 299/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 299 din 18 ianuarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 237 din 21 iunie 22005, Tribunalul Maramureş l-a condamnat pe inculpatul G.C.S., în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul a fost obligat către partea civilă I.A. la plata sumelor de 470.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale şi 4.530.000 lei despăgubiri pentru daune morale, precum şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 20 februarie 2005, inculpatul G.C.S. şi partea vătămată I.A. au consumat băuturi alcoolice în barul din localitatea Satu Nou de Jos, judeţul Maramureş, partea vătămată refuzând să achite şi consumaţia făcută de inculpat.
Plecând din bar, în jurul orelor 19,00, partea vătămată a fost urmărită şi atacată de către inculpat pe strada principală din localitate, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii în faţă.
După ce partea vătămată a căzut, inculpatul i-a luat din buzunar suma de 470.000 lei şi a părăsit locul faptei.
După agresiune partea vătămată s-a întors la bar relatând martorilor ce i s-a întâmplat.
Potrivit raportului de constatare medico – legală al S.M.L. Baia Mare partea vătămată a suferit mai multe leziuni, inclusiv pierderea a 2 dinţi, necesitând 12-13 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând, în principal, desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond în vederea dispunerii expertizei psihiatrice întrucât suferă de epilepsie, care ci-a afectat discernământul iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 200 din 13 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului, ca nefondat, constatând, pe de o parte, că expertiza psihiatrică nu a fost solicitată anterior şi nici nu s-a depus la dosar nici un act medical din care să rezulte vreo boală iar, pe de altă parte, că pedeapsa a fost just individualizată.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris şi nesusţinut oral, acesta neprezentându-se la judecată deşi a fost legal citat.
Apărătorul desemnat din oficiu a solicitat reducerea pedepsei precizând hotărârea atacată în raport de cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost temeinic stabilită, inculpatul recunoscând săvârşirea infracţiunii iar declaraţiile acestuia de la urmărirea penală şi de la instanţă coroborându-se cu procesul verbal de sesizare din oficiu, actul medico – legal, declaraţiile martorilor B.V., T.N., M.L., B.I. şi ale părţii vătămate I.A.
Pedeapsa pentru infracţiunea în încadrarea juridică reţinută, a fost corect individualizată, instanţa orientând-o spre minimul special prevăzut de lege în considerarea vârstei, 24 ani, şi a conduitei anterioare bune a inculpatului, rezultând din lipsa antecedentelor penale.
Faţă de gradul ridicat de pericol social, generic şi concret, al infracţiunii, săvârşită în condiţii de brigandaj, reducerea pedepsei la limita minimă specială ori sub aceasta, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, nu se justifică şi ar fi de natură să afecteze realizarea scopului sancţiunii penale, respectiv prevenirea săvârşirii de infracţiuni.
Cum nu s-a constatat existenţa vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., s-au luat în considerare din oficiu, recursul inculpatului G.C.S. a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 273/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 302/2006. Penal → |
|---|
