ICCJ. Decizia nr. 350/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 350 din 20 ianuarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 75 din 7 februarie 2005, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpaţii:
1. I.M., la: 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată, C.A.); 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată, B.T.); 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată L.E.).
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului I.M. pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de 378 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 341/2001 a Judecătoriei Sighişoara, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat prevenţia de la 15 martie 2004 la zi.
2. B.F., la: 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c alin. (21) lit. a) C. pen. (parte vătămată C.A.); 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen. (parte vătămată B.T. şi 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen. (parte vătămată L.E.).
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului B.F. pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., a obligat pe inculpaţii I.M. şi B.F. în solidar la despăgubiri civile după cum urmează:
- 657.000 lei către partea civilă C.A.S. Bucureşti;
- 3.100.000 lei către partea civilă C.A.;
- 11.200.000 lei către partea civilă B.T.;
- 7.200.000 lei către partea civilă L.E.
Fiecare inculpat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 31 decembrie 2003, inculpaţii I.M. şi B.F. au lovit în mod repetat părţile vătămate C.A., B.T. şi L.E., aflaţi în localul I.C.W.S. din municipiul Braşov, la început pentru motivul că părţile vătămate erau din municipiul Bucureşti.
Apoi inculpaţii au continuat să lovească în mod repetat părţile vătămate timp de două ore pentru a le fura articole de îmbrăcăminte, în valoare de 1.200.000 lei părţii vătămate B.T., în valoare de 380.000 lei părţii vătămate L.E. căruia i-au furat şi un telefon mobil marca Nokia 3310 în valoare de 7.180.000 lei iar părţii vătămate C.A. i-au furat articole de îmbrăcăminte şi suma de 200.000 lei cauzându-i o pagubă totală de 3.100.000 lei.
Inculpatul B.F. a urcat părţile vătămate într-un taxi şi le-a însoţit până în Gara C.F.R. Braşov, pe drum deposedându-l pe B.T. şi de un rucsac.
În urma loviturilor primite părţile vătămate au suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale după cum urmează: 6-7 zile îngrijiri medicale, partea vătămată C.A., 10-12 zile îngrijiri medicale, partea vătămată B.T. şi 22-24 zile îngrijiri medicale, partea vătămată L.E.
Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov care a criticat-o pentru greşita individualizare a pedepselor pe care le-a apreciat prea blânde şi a cerut majorarea lor.
Au mai declarat apel inculpaţii I.M. şi B.F.
Inculpatul I.M. a criticat hotărârea pentru greşita încadrare juridică dată faptelor solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 181 C. pen., întrucât el s-a mărginit să lovească părţile vătămate fără a le fura bunuri.
Inculpatul B.F. a cerut restituirea cauzei la procuror, motivând că urmărirea penală este lovită de nulitate întrucât a fost efectuată în lipsa lui, în timp ce se afla în străinătate.
Prin Decizia penală nr. 269 din 29 august 2005, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpaţi împotriva sentinţei atacate şi rejudecând cauza a majorat pedepsele inculpaţilor după cum urmează:
- Pentru inculpatul I.M., la câte 8 ani închisoare, pentru infracţiunile de tâlhărie comise în paguba părţilor vătămate C.A. şi B.T. şi, la 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie comisă în paguba părţii vătămate L.E. Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele în cea mai grea de 9 ani închisoare. A menţinut revocarea restului de pedeapsă neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 341/2001 a Judecătoriei Sighişoara pe care a contopit-o cu pedeapsa din cauză urmând ca în final să execute 9 ani închisoare.
A interzis inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
- Pentru inculpatul B.F., la câte 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunile de tâlhărie comise în paguba părţilor vătămate C.A. şi B.T. şi, la 8 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie comisă în paguba lui L.E.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele şi a aplicat-o pe cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare.
A interzis inculpatului B.F. numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Din pedeapsa aplicată inculpatului I.M. a computat perioada prevenţiei de la 15 martie 2004 la zi şi a menţinut arestarea preventivă a acestuia. A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpaţii I.M. şi B.F.
În recursul lui inculpatul I.M. a criticat Decizia pentru menţinerea încadrării juridice dată faptei la instanţa de fond şi a cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de tâlhărie în două infracţiuni prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi una prevăzută de art. 181 C. pen. În subsidiar a cerut reducerea pedepsei. Motivele invocate de recurent sunt cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din probele administrate, amplu analizate din Decizia atacată respectiv declaraţiile părţilor vătămate, ale inculpatului I.M. şi ale martorilor, rezultă neîndoielnic că inculpatul I.M. a lovit părţile vătămate ca şi B.F. Este, de asemenea, stabilit cu certitudine că inculpaţii au furat de la părţile vătămate bunurile expuse în hotărârea instanţei de fond. Chiar reală de-ar fi apărarea inculpatului I.M. că el s-a limitat să bată părţile vătămate din moment ce a comis faptele împreună cu B.F. care potrivit apărării recurentului ar fi singurul ce a furat bunurile, el tot rămâne coautor la infracţiunile de tâlhărie întrucât potrivit textului art. 211 alin. (1) C. pen., nu este obligatoriu ca făptuitorul să comită ambele acţiuni prin care se consumă infracţiunea de tâlhărie. Când există coautori, este suficient ca unul din autori să comită violenţele iar celălalt să fure bunurile dacă ambii conlucrează în realizarea aceluiaşi scop, respectiv deposedarea părţii vătămate de un bun.
Ori, rezultă că în cauză inculpaţii au acţionat exact în acest scop, acela al deposedării părţilor vătămate de bunurile arătate fiind irelevantă împrejurarea că unul din inculpaţi a exercitat violenţele iar celălalt a furat bunurile.
Nici critica cu privire la pedeapsă nu este fondată.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul a comis trei infracţiuni de tâlhărie, toate în condiţiile art. 211 alin. (21) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 20 de ani. Or pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului de 9 ani închisoare este aproape de limita minimă prevăzută de lege deşi inculpatul este recidivist şi a comis un concurs de 3 infracţiuni, acestea fiind împrejurări de natură să agraveze răspunderea penală a inculpatului.
Nu există în cauză nici o situaţie de natură a atenua răspunderea inculpatului astfel că legal, pedeapsa aplicată nu poate fi redusă.
În recursul inculpatului B.F., acesta a cerut casarea hotărârii şi restituirea cauzei la procuror întrucât acesta nu a fost audiat în cursul urmăririi penale deşi a plecat din ţară abia la 5 luni după ce a comis fapta.
În aceste condiţii, susţine inculpatul recurent, urmărirea penală este lovită de nulitate absolută şi prin urmare şi actele ulterioare inclusiv hotărârile judecătoreşti de condamnare.
Recursul nu este fondat.
Din actele de urmărire penală rezultă că Poliţia municipiului Braşov a început urmărirea penală împotriva lui B.F. la 10 iunie 2004 şi a continuat până la 15 iulie 2004, în lipsa lui, când organele de urmărire penală au întocmit referatul de terminare a urmăririi penale cu respectarea prevederilor art. 254 şi 260 C. proc. pen., referitoare la situaţia urmăririi penale în cauze cu învinuitul dispărut.
În cursul urmăririi penale organele de urmărire penală au căutat să-l găsească pe inculpat aşa cum rezultă din procesele verbale de la dosarul de urmărire penală şi adresele către S.E.I.P. Braşov – B.E.P.– din Poliţia municipiului Braşov, în cele din urmă inculpatul fiind dat în urmărire generală.
A rezultat că inculpatul B.F. a plecat în Germania la 10 mai 2004, înainte de începerea urmăririi penale, şi s-a întors la 10 septembrie 2004 când deja era trimis în judecată.
Cum procedura penală cunoaşte instituţia urmăririi penale şi a trimiterii în judecată a inculpatului dispărut de la domiciliu, în cauză nu există situaţia prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la nulitatea absolută.
De altfel, în cursul judecăţii în fond şi în apel inculpatul, în stare de libertate a fost audiat şi a putut să-şi facă apărările, neexistând motive pentru a aprecia că inculpatului i s-ar fi încălcat dreptul la apărare.
În cauză nu există motive de restituire a cauzei la procuror.
Examinând cauza şi potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că nu există nici un alt motiv de casare a deciziei care ar putea influenţa pozitiv situaţia recurentului.
Starea de fapt este corect reţinută, încadrarea juridică este legală iar pedeapsa, aproape de limita minimă este just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursurile inculpaţilor, ca nefondate, a computat prevenţia din durata pedepsei aplicate inculpatului I.M. şi a obligat pe fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 348/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 353/2006. Penal → |
|---|
