ICCJ. Decizia nr. 3157/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3157/2006
Dosar nr. 3084/1/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 17 ianuarie 2006, Curtea de Apel Craiova a respins plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei din 7 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi rezoluţiei nr. 4957/II/2/2004 din 27 octombrie 2004 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimaţii V.D. Judecătoria Motru, G.G. şi T.L. judecători la Tribunalul Gorj.
Împotriva acestei sentinţe petiţionarul a declarat recurs solicitând admiterea plângerii, infirmarea rezoluţiei şi începerea urmăririi penale împotriva intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), motivând în esenţă că făptuitorii nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu cu ocazia judecării cauzei penale în care a avut calitatea de inculpat.
Curtea, analizând hotărârea atacată, constată următoarele:
Petiţionarul P.S. a atacat rezoluţia din 7 iulie 2004 pe când plângerea înaintată de parchet se referă la o sentinţă din 20 aprilie 2005, care vizează o altă faptă, situaţie în care se impune precizarea obiectului plângerii.
Ca atare, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., admite recursul declarat de petiţionarul P.S., va casa sentinţa penală şi va trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Curtea de Apel Craiova.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul P.S. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 17 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă, la Curtea de Apel Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi17 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3106/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3176/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|