ICCJ. Decizia nr. 3174/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3174/2006
Dosar nr. 7878/1/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Examinând recursului de faţă constată:
Prin încheierea din 9 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, în dosarul nr. 485/46/2006, privind pe inculpatul S.G. trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1), raportat la art. 5, 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 289 şi 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus, între altele, menţinerea arestării preventive a inculpatului.
Verificând, potrivit art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, instanţa a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea acestuia de libertate.
S-a reţinut astfel, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani.
De asemenea, subzistă şi cea de a doua condiţie prevăzută de art. 148 lit. h) C. proc. pen., ce trebuie să fie îndeplinită cumulativ, pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului rezultând chiar din percepţia opiniei publice care ar aprecia măsura ca o ineficienţă a legii şi o nerespectare a principiului imparţialităţii în aplicarea acesteia.
Inculpatul a declarat recurs, susţinând că menţinerea măsurii arestării preventive este rezultatul unei grave erori de fapt.
S-a arătat că nu există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, impactul pe care punerea în libertate a inculpatului l-ar avea asupra opiniei publice, neconstituind o probă.
S-a susţinut că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.
În consecinţă, s-a solicitat casarea încheierii şi revocarea arestării preventive conform art. 139 C. proc. pen.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Se impune precizarea că recursul nu va fi examinat prin prisma cazului de casare invocat care se referă la comiterea unei grave erori de fapt de către instanţă, întrucât acesta nu poate fi incident decât în situaţia în care prin hotărârea recurată s-a rezolvat o acţiune penală pronunţându-se una din soluţiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen., respectiv, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Întrucât încheierea de menţinere a arestării preventive nu poate fi atacată cu apel, Curtea va examina cauza, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, recursul nefiind limitat la motivele de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Curtea constată că măsura menţinerii arestării preventive este legală şi temeinică.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată cu ocazia verificării periodice a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea măsurii.
În speţă, prima instanţă a reţinut corect faptul că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi că ele impun în continuare privarea inculpatului de liberate.
Pericolul social pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate rezultă chiar din materialitatea faptelor imputate inculpatului, care a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals, fiind acuzat că, în calitate de comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Vâlcea, a pretins şi primit, în mod repetat sumele de 5.000.000 lei şi 200 Euro, de la denunţătorul C.V., care comisese un accident de circulaţie, la data de 12 decembrie 2005, pentru a-l favoriza cu prilejul efectuării actelor de cercetare penală în vederea absolvirii acestuia de răspundere penală. S-a reţinut, de asemenea, prin actul de sesizare că inculpatul a întocmit în fals procesul-verbal de verificare tehnică a autoturismului implicat în accident pe care l-a depus la dosar.
Cum cercetarea judecătorească este în plină desfăşurare, corect s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea inculpatului de libertate.
Este nefondată susţinerea inculpatului că prin menţinerea măsurii arestării preventive se încalcă prevederile C.A.D.O.L.F., întrucât potrivit art. 5 alin. (1) lit. c), o persoană poate fi lipsită de libertate când există, aşa cum este cazul în speţă, motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Constatând că din examinarea cauzei nu rezultă existenţa nici unui motiv de nelegalitate sau netemeinicie care să ducă la casarea hotărârii atacate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 9 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 485/46/2006 (nr. vechi 96/P/2006).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi17 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3119/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3180/2006. Penal → |
|---|
