ICCJ. Decizia nr. 3180/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3180/2006
Dosar nr. 3253/1/2006
Şedinţa publică din 18 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180 din 24 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 59/2005, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.T., din infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.
În baza art. 184 alin. (2) C. pen., a fot condamnat inculpatul F.T., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedus din durata pedepsei timpul reţinerii şi arestării preventive de la data de 19 noiembrie 2004 la zi.
În baza art. 861 C. pen., a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare, stabilind termenul de încercare de 3 ani.
Pe durata termenului de încercare condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte lunar la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Harghita;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Datele prevăzute la lit. b) şi c) trebuiau comunicate organului prevăzut la lit. a).
În baza art. 863 C. pen., a fot impus condamnatului F.T. să se supună măsurilor de îngrijire în scopul dezintoxicării alcoolice.
A fost atrasă atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 şi 863 C. pen., a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., a fost dispusă punerea de îndată în libertate a inculpatului F.T.
În baza art. 350 alin. (4) C. proc. pen., dispoziţia privind punerea de îndată în libertate a inculpatului a fost executorie.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuţitul cu mâner de lemn de 28 cm, cu lama de 13 cm şi o lăţime de 2 cm, ridicat de la inculpat.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de C.A.S. Harghita şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 5.681.145 lei despăgubiri, reprezentând costul spitalizării părţii vătămate S.I.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta. Onorariile avocaţilor din oficiu în sumă de 800.000 lei au fost avansate Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut ca situaţie de fapt, că în seara de 18 noiembrie 2004, F.T. şi S.I. s-au întors acasă din oraş. Ajunşi acasă au început să ia masa, moment în care părţile s-au certat. În timp ce părţile s-au certat inculpatul a înţepat-o pe partea vătămată în zona abdominală paraombilicală stângă, aproape de linia mediană. După ce partea vătămată a fost înţepată cu cuţitul, inculpatul a ajutat-o să se panseze şi s-au culcat. A doua zi de dimineaţă, de comun acord, părţile au hotărât ca inculpatul să rămână să se ocupe de gospodărie, iar partea vătămată să meargă la spital.
Instanţa de fond a constatat că în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că s-a enervat şi a înţepat-o pe partea vătămată, însă această declaraţie nu s-a coroborat cu alte mijloace de probă şi potrivit principiului in dubio pro reo, instanţa a reţinut declaraţia inculpatului din faza de cercetare judecătorească.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen., învinuirea de tentativă la infracţiunea la omor, neputând fi reţinută, din probele existente, nerezultând faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie. De asemenea, s-a mai reţinut că zona corpului vizată de lovitură şi faptul că i s-a aplicat victimei o singură lovitură nu au demonstrat intenţia de suprimare a vieţii.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privitoare la fapta comisă şi la persoana inculpatului, apreciindu-se că o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere este eficientă în cauză.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care a solicitat reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 534/2005, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinţei penale nr. 180 din 24 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 59/R/2005 al Tribunalului Harghita.
A fost desfiinţată parţial sentinţa atacată şi s-a dispus rejudecarea cauzei.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul F.T. din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.T., la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestului scurs de la 09 noiembrie 2004 şi până la 24 mai 2005.
S-au eliminat din sentinţă prevederile referitoare la aplicarea art. 861, 863 alin. (3), art. 83 şi 84 C. pen.
S-a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas la stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că probele administrate în cauză au demonstrat faptul că inculpatul şi partea vătămată trăiesc în concubinaj de aproximativ 3 ani, fiind cunoscuţi de către vecini ca persoane care consumau frecvent băuturi alcoolice, din locuinţa lor auzindu-se destul de des certuri şi scandaluri.
La data de 18 noiembrie 2004 cei doi au fost împreună la piaţa din localitatea Praid unde au consumat băuturi alcoolice după care au revenit la domiciliu unde au continuat să consume alcool.
Încă de la intrarea în bloc, vecinii au auzit că cei doi se certau, cearta fiind continuată de aceştia şi în apartament, motivul principal al certei fiind lipsa banilor, deoarece partea vătămată nu lucra nicăieri.
În aceste împrejurări cele două părţi au început să se împingă reciproc şi la un moment dat inculpatul a înţepat-o pe partea vătămată cu un cuţit, pe care îl avea în mână, în zona abdominală.
Văzând ce a făcut, inculpatul a pansat-o pe partea vătămată şi împreună cu aceasta s-a culcat, iar în dimineaţa de 19 noiembrie 2004, partea vătămată s-a deplasat la dispensarul din comuna Praid, deoarece se simţea rău, de unde a fost dusă la Spitalul municipiului Odorheiul Secuiesc, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă pentru a-i salva viaţa.
Aşa cum a rezultat din raportul medico-legal existent la dosarul cauzei, partea vătămată prezenta o leziune traumatică abdominală care data din 18 noiembrie 2004 şi care s-a putut produce prin lovire directă cu un corp tăietor înţepător posibil cuţit, timpul de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor traumatice fiind de 30-35 de zile. S-a reţinut că prin leziunile traumatice suferite, viaţa victimei a fost pusă în primejdie, salvarea vieţii datorându-se intervenţiei chirurgicale de urgenţă.
Raportat la cele de mai sus s-a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a considerat că fapta inculpatului ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă pe considerentul că din nici una din probele existente la dosarul cauzei nu a rezultat că inculpatul a acţionat cu intenţie, iar zona unde a fost lovită şi singura lovitură primită nu au demonstrat intenţia de suprimare a vieţii părţii vătămate.
Din probele administrate în cauză a rezultat că cei doi soţi s-au certat, s-au împins reciproc, că sub imperiul nervilor inculpatul, care avea cuţitul în mână, a înţepat-o pe partea vătămată în abdomen, partea vătămată prezentând o plagă înţepată de aproximativ 2,5–3 cm. Prin leziunile suferite viaţa victimei a fost pusă în primejdie, salvarea acesteia datorându-se doar intervenţiei chirurgicale de urgenţă.
Prin urmare a fost clar că lovitura a fost una puternică, într-o zonă vitală a corpului, fiind cauzată de un corp dur, capabil să producă moartea victimei.
Raportat la cele de mai sus, chiar dacă inculpatul la data comiterii faptei nu a avut intenţia directă de suprima viaţa victimei, el a acceptat moartea victimei, prin modalitatea în care a procedat ulterior, în sensul că după ce victima a fost lovită cu cuţitul a pansat-o şi în loc să o transporte la spital a lăsat-o acasă până a doua zi, cânt victima a fost dusă la spital.
S-a considerat ca fiind clar că încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat este cea de tentativă la omor calificat, motiv pentru care a fost admis apelul parchetului şi în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost desfiinţată sentinţa atacată şi în urma rejudecării cauzei, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul F.T. din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privitoare la fapta comisă şi la persoana inculpatului, reţinându-se că este la primul contact cu legea penală, motiv pentru care pedeapsa a fost orientată la minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Au fost eliminate din sentinţă prevederile art. 861, 833 alin. (3), art. 83 şi 84 C. pen., fiind dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestului scurs de la 09 noiembrie 2004 şi până la 24 noiembrie 2005.
S-a menţinut restul dispoziţiilor din hotărârea atacată, văzând şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă de cameră de consiliu din 31 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 534/2005, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în Decizia nr. 137/ A din 19 septembrie 2005, în sensul că la alin. (6) din dispozitivul deciziei urmează a se deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului scurs de la 19 noiembrie 2004 şi până la 24 mai 2005.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş a declarat recurs peste termen la data de 13 februarie 2006 pentru inculpatul F.T., avocat E.M., potrivit ştampilei de pe plicul expediat Curţii de Apel Târgu Mureş, recurs ce a fost primit conform ştampilei poştei la data de 15 februarie 2006 şi înregistrat la aceeaşi dată, 15 februarie 2005, conform menţiunii în acest sens, de Curtea de Apel Târgu Mureş.
În motivarea recursului peste termen, s-a solicitat conform art. 363 – art. 366 C. proc. pen., repunerea în termenul de recurs, casarea deciziei penale nr. 137/ A a Curţii de Apel Târgu Mureş şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei penale nr. 180/2005 a Tribunalului Harghita.
S-a apreciat că recursul a fost făcut în termen pentru că, deşi este adevărat că inculpatul împreună cu apărătorul ales au fost prezenţi la judecarea apelului, în data de 9 septembrie 2005, fiind amânată pronunţarea hotărârii pentru data de 19 septembrie 2005, inculpatul a telefonat conform indicaţiei apărătorului ales la Curtea de Apel Tg. Mureş, de unde i s-a comunicat că recursul a fost respins.
Aşadar a considerat că nu mai este nevoie de alte demersuri, fapt comunicat şi apărătorului său.
La prezentarea în faţa organelor de poliţie pentru control, în luna octombrie 2005 i s-a comunicat doar că este arestat fără măcar să i se explice care îi sun drepturile şi fără a fi lăsat să ia legătura cu apărătorul său ales, deci nu a putut şi nu a ştiut ce putea să facă pentru a se apăra.
După ce a fost arestat a formulat imediat, în termen de 10 zile de la arestare, memoriu către Preşedintele României făcând incidente dispoziţiile art. 363 C. proc. pen., crezând că a ieşit din termen, apreciind ca recurs memoriul adresat Preşedintelui României.
În ceea ce priveşte motivele de recurs propriu-zise acestea au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apreciind concluziile Ministerului Public ca fiind contrare probatoriului administrat, fapt ce a determinat o greşită încadrare juridică a faptei.
S-a arătat că din întreg materialul probator administrat în cauză au existat probe directe, respectiv declaraţia inculpatului şi declaraţia părţii vătămate, din care a rezultat, contrar celor susţinute că fapta s-a produs pe fondul îmbrâncelilor dintre părţi, ca urmare a neînţelegerilor privind lipsa banilor, neexistând intenţie din partea inculpatului de a înjunghia cu cuţitul pe care-l avea în mână pentru că mânca şi nu pentru că l-ar fi luat să atace pe cineva. Declaraţiile lor au fost scrise de poliţişti care le-au întocmit în sensul de a produce efecte şi a-l condamna. Faptul că partea vătămată nu s-a prezentat la spital pentru intervenţie chirurgicală s-a datorat insistenţei părţii vătămate de a nu se prezenta, care a observat că era o rană superficială. Mai mult cel care a pansat-o a fost inculpatul.
Reprezentanţii Ministerului Public au evidenţiat că prin lovitura aplicată i-ar fi pus viaţa în primejdie, or, viaţa a ajuns a-i fi în primejdie datorită refuzului victimei de a se prezenta pentru îngrijiri la o unitate sanitară, fapt evidenţiat de apărare.
La termenul de astăzi, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpat.
Inculpatul personal a arătat că a declarat recurs la 9 februarie 2006, deşi a fost arestat la 25 octombrie 2005, deoarece nu a putut luat legătura cu apărătorul său, dar că, imediat după arestarea sa, a adresat Preşedintelui României un memoriu care, după opinia sa, constituie o declaraţie de recurs, solicitând să se constate că a declarat în termen legal recurs. Totodată, inculpatul depune la dosar un memoriu la care a ataşat un înscris.
Apărătorul inculpatului a învederat că recursul a fost declarat peste termen şi a lăsat la aprecierea curţii dacă cererea formulată de inculpat este de repunere în termenul de recurs.
Procurorul a invocat dispoziţiile art. 3854 alin. (1) cu referire la art. 367 C. proc. pen., în sensul că persoana care se află în stare de deţinere poate depune cererea de recurs şi la administraţia locului de deţinere, iar memoriul adresat unei alte autorităţi nu are valabilitate, cum este şi acela din cauză ce a fost adresat Preşedintelui României, care nu poate fi considerat o declaraţie de recurs. Pe de altă parte nu este îndeplinită nici condiţia pentru considerarea recursului peste termen, respectiv că partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare poate declara recurs peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile, deoarece inculpatul a fost arestat din cursul urmăririi penale şi în consecinţă se impune respingerea cererii de repunere în termenul de recurs şi respectiv respingerea recursului, ca tardiv declarat de inculpat.
Apărătorul inculpatului, având cuvântul şi pe fond, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen., vătămare corporală din culpă, deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul nu a avut intenţia de a-şi înjunghia concubina, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă.
Concluziile procurorului asupra motivelor pe fond ale recursului peste termen al inculpatului, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În memoriul depus la acest termen de către inculpatul F.T. acesta a solicitat casarea hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş şi de a se reveni la pedeapsa instanţei de fond, deoarece este la prima abatere, iar instanţa de apel a schimbat nejustificat încadrarea juridică din vătămare corporală din culpă în tentativă de omor, rezultând din declaraţia părţii vătămate că evenimentul a fost accidental, neexistând intenţia de a-i suprima viaţa. Inculpatul a mai menţionat că în faza cercetării penale, din cauza stresului şi a faptului că nu stăpâneşte bine limba română ar fi reieşit din declaraţia sa că ar fi lovit-o intenţionat pe concubina sa cu cuţitul, ceea ce nu este adevărat, fiind o singură tăietură.
Acestui memoriu i-a fost ataşată o notificare a C.A.S. Harghita către inculpat cu nr. 3699 din 27 mai 2005 prin care acesta este somat ca în termen de 10 zile de la primirea acesteia să procedeze la achitarea sumei de 5.681.145 lei, la care se vor calcula şi dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor spitaliceşti ocazionate instituţiei în urma internării şi tratării părţii vătămate S.I., iar în situaţia în care nu se va conforma se va solicita prin intermediul executorului judecătoresc, demararea procedurii de executare silită şi aceste cheltuieli vor cade în sarcina sa.
Examinând cererea inculpatului F.T. de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
Potrivit art. 3853 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 363 – art. 365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător."
În conţinutul dispoziţiilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile."
În conformitate cu prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., „Partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile".
Din analiza cauzei rezultă că inculpatul F.T. a fost reţinut 24 ore în data de 19 noiembrie 2004, iar prin încheierea nr. 404 din 20 noiembrie 2004 a Tribunalului Harghita a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile, începând cu data de 20 noiembrie 2004 până la data de 18 decembrie 2004 inclusiv fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 75 din 20 noiembrie 2004. Ulterior această măsură a fost prelungită prin încheierea nr. 442 din 16 decembrie 2004 pentru 30 zile, începând cu data de 18 decembrie 2004 şi până la data de 16 ianuarie 2005.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, emis la data de 10 ianuarie 2005, în dosarul nr. 285/P/2004, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul F.T.
Prin sentinţa penală nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrată juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.T. din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat, la o pedeapsă de un an închisoare, iar în temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani, fiind făcută şi aplicarea celorlalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse, aşa cum s-a mai arătat.
În baza art. 350 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului F.T., dispoziţia fiind executorie.
Prin adresa Penitenciarului cu Regim Închis Miercurea Ciuc cu nr. 10252 din 24 mai 2005 s-a comunicat Tribunalului Harghita că urmare a sentinţei penale nr. 180 din 24 mai 2006 s-a luat măsura punerii în libertate a deţinutului F.T.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a fost înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureş şi a făcut obiectul dosarului nr. 534/2005, în care a fost stabilit prim termen de judecată la 15 iulie 2005, la care a fost prezent personal intimatul inculpat F.T. şi asistat de apărător ales M.E., aşa cum rezultă din partea introductivă a încheierii de şedinţă de la acea dată), cauza fiind amânată la data de 9 septembrie.
La termenul de judecată de la 9 septembrie 2005 a fost prezent intimatul inculpat F.T. şi asistat de acelaşi apărător ales.
Apărătorul inculpatului a depus la dosarul cauzei chitanţele nr. 4065414 din 20 august 2005 şi nr. 4170952 din 07 iulie 2005 prin care a dovedit că inculpatul a achitat despăgubirile civile privind spitalizarea şi a apreciat că nu se mai impune amânarea cauzei.
Instanţa, având în vedere că procedura de citare a fost îndeplinită cu partea civilă C.A.S. Harghita, despăgubirile fiind achitate, a apreciat că nu se mai impune citarea părţii civile Spitalul municipal Odorheiul Secuiesc, lipsa de procedură nefiind un impediment pentru soluţionarea apelului declarat în cauză, acordând cuvântul părţilor, ale căror concluzii au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată de 9 septembrie 2005, fiind amânată pronunţarea pentru termenul din 19 septembrie 2005, menţionându-se că părţile au termen în cunoştinţă.
La termenul din 19 septembrie 2005 când a avut loc pronunţarea, la apelul nominal nu s-a prezentat nimeni, fiind pronunţată Decizia penală nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală, în dosarul nr. 534/2005 P.
Prin Decizia mai sus-menţionată a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinţei penale nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita, desfiinţată în parte sentinţa şi în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul F.T. din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul, la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., fiind înlăturate dispoziţiile art. 861, 863 alin. (3), art. 83 şi 84 C. pen., cu menţinerea restului dispoziţiilor din sentinţa atacată.
Tribunalul Harghita a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 212 din 10 octombrie 2005 privind pe condamnatul F.T. pe care se face prin proces-verbal la 16 februarie 2006, că prin încheierea din 31 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în Decizia nr. 137/ A din 19 septembrie 2005, cu privire la deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a timpului arestului preventiv de la 19 noiembrie 2004 şi până la 24 mai 2005.
Totodată au fost făcute şi celelalte comunicări la Centrul Militar Judeţean Harghita, I.P.J. Harghita – Miercurea Ciuc.
Au fost depuse la dosarul Tribunalului Harghita, adresele I.P.J. Harghita cu nr. 21564 din 25 octombrie 2005 în care se comunică că, la data de 25 octombrie 2005, a fost pus în executare mandatul de executare a pedepsei nr. 212 din 10 octombrie 2005 privind pe condamnatul F.T. şi adresa Penitenciarului cu Regim Închis Miercurea Ciuc cu nr. 19127 din 07 noiembrie 2005, în care se comunică înmatricularea condamnatului F.T. în acel penitenciar la data de 03 noiembrie 2005 în baza mandatului de executare nr. 212/2005 emis de Tribunalul Harghita.
Recursul peste termen exercitat de inculpatul F.T. prin apărătorul său, la data de 13 februarie 2006, conform ştampilei poştei la expedierea plicului, a fost primit şi înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureş, la data de 15 februarie 2006, conform ştampilei de primire a poştei şi a registraturii instanţei.
Înalta Curte consideră că în cauză cele două condiţii cumulative impuse de legiuitor în conţinutul art. 3853 alin. (2) cu referire la art. 364 C. proc. pen., şi anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului şi cererea de recurs să fie făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile, nu sunt îndeplinite.
Astfel, afirmaţia inculpatului F.T. că i s-ar fi adus la cunoştinţă telefonic soluţia respingerii recursului nu are nici un suport probator.
De asemenea, împrejurarea că imediat după arestare ar fi formulat un memoriu adresat Preşedintelui României, pe care l-a considerat ca fiind o declaraţie de recurs nu poate fi avută în vedere, deoarece, pe de-o parte o astfel de cerere adresată unei alte autorităţi, care nu are atribuţii jurisdicţionale nu are nici o valabilitate.
Pe de altă parte, condamnatul F.T. avea posibilitatea imediat, după încarcerare să formuleze o simplă cerere prin care îşi manifesta voinţa declarării recursului, ce urma să o depună la administraţia locului de deţinere unde era încarcerat, potrivit art. 3854 alin. (1) cu referire la art. 367 alin. (2) C. proc. pen., situaţie ce nu a fost valorificată în cauză.
Aşadar, inculpatul F.T. nu a făcut dovada că întârzierea în declararea recursului a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, neaflându-se nici în situaţia cazului fortuit şi nici a forţei majore sau unei alte cauze care l-ar fi pus în situaţia de a nu putea acţiona aşa cum îi cereau interesele şi ar fi făcut-o în absenţa lor.
De asemenea, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie referitoare la termenul maxim de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Astfel, din compararea datelor la care a fost pronunţată Decizia instanţei de apel, 19 septembrie 2005, data punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei, 25 octombrie 2005 şi data expedierii recursului peste termen, 13 februarie 2006 rezultă că termenul de declarare a recursului de 10 zile a fost cu mult depăşit.
Inculpatul F.T. ar fi avut posibilitatea în mod obişnuit a declarării recursului, până la data de 30 septembrie 2005, iar ulterior a cererii de repunere în termenul de recurs până la data începerii executării pedepsei, respectiv 25 octombrie 2005 şi nu şi a despăgubirilor civile, deoarece acestea au fost achitate, anterior pronunţării deciziei la data de 9 septembrie 2005, aşa cum s-a arătat.
De asemenea, ar fi putut formula cerere de repunere în termenul de recurs şi după data încarcerării dar în cel mult 10 zile de la aceasta, respectiv până la data de 07 noiembrie 2005.
De altfel, nici cele două condiţii ale recursului peste termen nu sunt îndeplinite în cauză, respectiv partea să fi lipsit atât de la judecată, cât şi la pronunţare şi recursul să fie declarat cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Or, aşa cum a rezultat, atât din prezentarea cauzei, cât şi din cererea de recurs peste termen formulată de inculpat, prin apărătorul său, inculpatul şi apărătorul au fost prezenţi la toate termenele de judecată în apel, inclusiv la dezbateri, ceea ce echivalează şi la pronunţare, atâta timp cât aceasta a fost amânată, iar inculpatul a avut termen în cunoştinţă pentru aceasta.
De asemenea, nici condiţia termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei nu este îndeplinit, arestarea având loc la data de 25 octombrie 2005, iar termenul cel mai târziu de 10 zile până la care ar fi putut formula recurs peste termen, în situaţia îndeplinirii şi a primei condiţii arătate, ar fi fost 07 noiembrie 2005.
Or, data recursului peste termen declarat de condamnatul F.T. a fost 13 februarie 2006, cu mult peste termenul prevăzut de lege pentru cererea formulată.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată ca fiind tardiv recursul declarat de inculpatul F.T. împotriva deciziei instanţei de apel, deoarece de la data pronunţării 19 septembrie 2005, inculpatul acea posibilitatea declarării recursului până la data de 30 septembrie 2005, termenul de recurs fiind un termen procesual, ce se calculează în condiţiile art. 186 C. proc. pen.
Or, aşa cum s-a mai arătat declararea recursului de către inculpat la data de 13 februarie 2006 s-a făcut cu depăşirea termenului legal.
Înalta Curte nu poate examina motivul de recurs formulat de inculpat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., deoarece tardivitatea atrage imposibilitatea examinării fondului criticilor formulate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul inculpat F.T. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea inculpatului F.T. de repunere în termenul de recurs.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul inculpat F.T. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3174/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3188/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
