ICCJ. Decizia nr. 3200/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 310 din 19 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, în dosarul nr. 6287/2005, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul G.V., privind sentința penală nr. 146/2003 a Tribunalului Sibiu.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că contestatorul se află în executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 146/2003 a Tribunalului Sibiu pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen.
în susținerea contestației, contestatorul a solicitat să se rețină în favoarea sa dispozițiile art. 44 C. pen., privind legitima apărare, în contextul modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005.
întrucât Legea nr. 247/2005 a intrat în vigoare după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, respectiv după 16 septembrie 2003 cererea contestatorului a fost calificată de instanța de fond ca o cerere privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile conform art. 458 C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului s-a reținut de instanță că inculpatul i-a aplicat lovituri victimei în locuința lor comună, nereținându-se din starea de fapt o pătrundere fără drept a victimei în locuința inculpatului.
întrucât asupra locului săvârșirii faptei, instanța de condamnare s-a pronunțat cu autoritate de lucru judecat, contestația la executare formulată de către condamnat a fost respinsă.
împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, condamnatul, solicitând desființarea hotărârii atacate, admiterea contestației la executare și achitarea sa de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa, faptele fiind comise în stare de legitimă apărare.
Prin decizia penală nr. 85/ A din 14 martie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1041/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul G.V. împotriva sentinței penale nr. 310 din 19 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 6287/2005.
A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 80 lei RON cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 40 lei RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 146 din 30 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 2756/2003, condamnatului G.V. i-a fost aplicată pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) și 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicare art. 74 și 76 C. pen.
în sarcina condamnatului s-a reținut, că în data de 2 ianuarie 2003, i-a aplicat fiului său victima G.V. junior, mai multe lovituri cu muchia toporului în cap, leziuni în urma cărora acesta a decedat.
Prin decizia penală nr. 277/ A din 26 august 2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 4724/2003, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului împotriva sentinței de condamnare.
Prin decizia penală nr. 5685 din 4 decembrie 2003 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4344/2003, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de parte civilă G.M., față de condamnat sentința instanței de fond rămânând definitivă prin nerecurare.
în prezent condamnatul în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 186/2003 din 1 octombrie 2003 se află deținut în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei aplicate.
împotriva formelor de executare a pedepsei închisorii a formulat contestație condamnatul, invocând modificările aduse prevederilor art. 4 alin. (2) C. pen., prin Legea nr. 247/2005 potrivit cărora se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea mijloace într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat de semne de marcare, solicitând în contextul acestor modificări achitarea de sub învinuirea reținută în sarcina sa.
Potrivit prevederilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârilor penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Totodată, potrivit prevederilor art. 458 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune, fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 14 și 15 C. pen.
S-a constatat prin urmare că motivele invocate de către condamnat vizând o reanalizare a stării de fapt, stare de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat nu se încadrează în cazurile expres și limitativ enumerate la art. 461 alin. (1) C. proc. pen., raportat la condițiile cerute de art. 458 alin. (1) C. proc. pen.
împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs contestatorul condamnat G.V., fără a arăta în scris motivele, solicitând însă admiterea recursului declarat.
Apărătorul recurentului condamnat, în concluziile orale, în dezbateri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. și apreciind că era incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 461 lit. d) teza a II-a C. proc. pen., a solicitat casarea hotărârii atacate și, prin aplicarea art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 44 alin. (21) C. pen., achitarea condamnatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., deoarece victima a refuzat să părăsească domiciliul condamnatului la solicitarea acestuia.
Concluziile procurorului, precum și poziția contestatorului condamnat adoptată în ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de contestatorul condamnat G.V. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul invocat, ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursului contestatorului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 461 alin. (1) lit. d) ) C. proc. pen., "Contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării".
în conținutul art. 458 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a reglementat în mod concret situațiile intervenirii unei legi penale noi și anume "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen."
Dispozițiile referitoare la legitima apărare au suferit modificări prin Legea nr. 247/2005, în sensul că, art. 44 alin. (21) C. pen., prevede că "Se prezumă că este în legitimă apărare, și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare."
Din interpretarea conținuturilor normelor mai sus arătate rezultă că noul caz de aplicabilitate a legitimei apărări nu se circumscrie nici condițiilor intervenirii unei legi penale noi și nici temeiului contestației la executare arătat.
Legitima apărare constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, având ca efect nerealizarea uneia din trăsăturile esențiale ale infracțiunii, respectiv a vinovăției și drept consecință are loc înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului, ca urmare a inexistenței infracțiunii, aceasta din urmă reprezentând unicul temei al răspunderii penale.
De altfel, toate cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, inclusiv legitima apărare se diferențiază de cauzele care înlătură răspunderea penală, cum sunt amnistia, prescripția, grațierea ș.a., deoarece în acestea din urmă, fapta comisă constituie infracțiune și atrage răspunderea penală a făptuitorului, însă răspunderea este înlăturată sau înlocuită prin voința legiuitorului, din anumite considerente de politică penală.
Astfel, legitima apărare, chiar așa cum a fost modificată, prin natura și efectele sale juridice nu poate face obiectul situațiilor expres și limitativ prevăzute pentru intervenirea unei legi penale noi, în condițiile art. 458 C. proc. pen.
De asemenea, incidența legitimei apărări nu poate fi invocată pe calea contestației la executare, potrivit temeiului arătat, deoarece acesta vizează, fie cauze de înlăturare a răspunderii penale intervenite în cursul executării pedepsei, fie orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării, ceea ce presupune existența infracțiunii pentru care răspunderea penală a făptuitorului poate fi înlăturată sau atenuată numai ca urmare a unor situații intervenite ulterior judecății pe fond, respectiv în cursul executării pedepsei.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat instanța de apel a apreciat că motivul invocat de contestatorul condamnat G.V. referitor la aplicarea legitimei apărări, pe calea unei legi noi și a contestației la executare, nu poate fi primit, deoarece tinde la o reanalizare a situației de fapt, aducând atingere autorității de lucru judecat.
De altfel, în condițiile concrete ale situației de fapt stabilite în cauză a rezultat că inculpatul G.V., la data de 2 ianuarie 2003, i-a aplicat mai multe lovituri cu toporul în cap victimei G.V. Jr. fiului său, în locuința lor comună, iar urmare acestora, victima a decedat, nereținându-se existența vreunei pătrunderi fără drept a victimei în locuința inculpatului.
în raport cu cele arătate, înalta Curte nu poate reține critica formulată de recurentul contestator condamnat în recurs, în sensul aplicării dispozițiilor art. 14 cu referire la art. 44 alin. (21) C. pen., având drept consecință achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., deoarece în cauză a fost făcută o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia contestației le executare, față de motivul invocat, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator G.V. împotriva deciziei penale nr. 85/ A din 14 martie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3191/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3178/2006. Penal → |
|---|
