ICCJ. Decizia nr. 3481/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3481/2006
Dosar nr. 48205/3/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17/ F din 9 ianuarie 2006 pronunţată în dosar nr. 48205/3/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul minor D.A.C., la pedepsele de:
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) art. 2 cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. (fapta din 29 octombrie 2004, parte vătămată C.V.N.);
- 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (22) lit. b) cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. (fapta din 12 noiembrie 2004 parte vătămată G.V.);
- 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi (21) lit. b), cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. (fapta din 12 noiembrie 204 parte vătămată L.E.I.) şi
- 6 ani închisoare, în baza art,.211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. (fapta din 10 noiembrie 2004 parte vătămată S.C.I.) dispunând ca în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., să i se aplice pedeapsa mai grea aceea de 6 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (după împlinirea vârstei de 18 ani de către inculpat).
Pe latura civilă a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente D.D. şi M. la despăgubiri civile în sumă de 800 RON către partea civilă G.V.
S-a luat act că părţile vătămate L.E.I., S.C.I. şi C.V.N. nu s-au constituit în cauză parte civilă şi în consecinţă;
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, către stat, a sumei de 1.500.000 RON.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la suma de 300 RON, din care 100 RON a reprezentat onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, cheltuieli judiciare statului.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul minor, în vârstă de 14 ani şi 6 luni, a săvârşit patru infracţiuni de tâlhărie ce au format obiectul sesizării separate prin rechizitoriile nr. 6285/P/2004 şi nr. 6456/P/2004 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti conexate la cercetarea judecătorească şi anume:
- la data de 29 octombrie 2004, în jurul orelor 13,00, pe strada Splaiul Independenţei Bucureşti, singur prin ameninţare cu folosirea unui spray lacrimogen a deposedat de telefonul mobil pe partea vătămată C.V.N., infracţiune prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen. şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. (ce a format obiectul trimiterii în judecată prin rechizitoriul nr. 6456/ P din 24 mai 2005);
- în seara zilei de 10 noiembrie 2004, în jurul orelor 18,00, în zona parcului Operei pe B-dul Eroilor prin ameninţare cu un cuţit a deposedat de o geacă, ghiozdan şi carnetul de note pe partea vătămată S.C.I., infracţiune prevăzută de art. 22 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen.;
- în seara zilei de 12 noiembrie 2004, în jurul orelor 18,00, în zona staţiei de metrou Eroilor în aceleaşi condiţii arătate anterior a deposedat de ciorapi, o pereche blugi, un fes, un marker şi suma de 100.000 lei (partea vătămată L.E.I.) respectiv geacă zis tricou, pantaloni trening, fes şi un deodorant (partea vătămată G.V.), infracţiuni (două) prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen. (ce au format obiectul trimiterii în judecată prin rechizitoriul 6285/ P din 1 martie 2005).
Faptele penale amintite au fost probate cu recunoaşterea inculpatului plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procese verbale de recunoaştere în grup, declaraţiile martorilor asistenţi şi celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Prin rapoartele de expertiză psihiatrice efectuate în cele două cauze s-a concluzionat că inculpatul D.A.C., în vârstă de 14 ani şi 6 luni, prezintă tulburare de conduită de tip agresiv, periculozitate socială, având discernământul păstrat în legătură cu faptele pentru care este cercetat.
Anchetele sociale efectuate în comuna Chiajna au constatat că minorul a abandonat cursurile şcolare şi creează probleme părinţilor care au o situaţie familială foarte grea, tatăl fără ocupaţie, mama salariată cu un venit lunar de 3.000.000 lei. Cu începere de la 23 mai 2003 a fost stabilit plasamentul inculpatului minor, urmare infracţiunilor comise, la Centrul de Plasament din subordinea S.P.S.C. – Ilfov ori la Centrul de primire minori C., măsuri revocate ulterior, prin dispunerea reintegrării în familie.
În acest context, în considerarea criteriilor de individualizare din art. 72 şi 100 C. pen., şi având în vedere împrejurarea că inculpatul minor arestat preventiv ulterior în altă cauză pentru fapte penale similare, instanţa a dispus condamnarea acestuia la pedepse cu închisoare cu executarea în regim de detenţie al căror cuantum a fost stabilit către limita medie prevăzută de lege.
Apelul declarat de inculpatul minor cu solicitarea de a i se reduce pedepsele aplicate în considerarea vârstei acestuia şi a faptului că s-au recuperat prin restituirea bunurilor sustrase prejudiciile cauzate părţilor vătămate, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 221/ A din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva decizieiamintite s-a declarat în termen recurs de către inculpatul minor reiterându-se critica de netemeinicie din apel, corespunzător cazului de casare prevăzute de art. 37859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.
Este stabilit în cauză că, în perioada 29 octombrie 2004 – 12 noiembrie 2004, în locuri publice, pe timp de zi ori seară şi prin ameninţare cu un cuţit (spray paralizant) inculpatul a deposedat de bunurile aflate asupra lor, telefonul mobil, bani, obiecte de îmbrăcăminte şi chiar rechizite şcolare, minori care se întorceau spre casă după terminarea cursurilor şcolare.
Faptele penale amintite realizează elementele constitutive a 4 infracţiuni calificate de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b) (o faptă) respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen. (3 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 99 alin. (2) C. pen., pedepsite de la 3 ani şi 6 luni la 10 ani închisoare.
Inculpatul deşi a fost cercetat în stare de libertate este arestat preventiv în altă cauză pentru fapte similare.
Din ancheta socială a rezultat că familia nu poate asigura supravegherea făptuitorului minor care a abandonat cursurile şcolare.
În acest context pedepsele aplicate de cate 6 ani închisoare precum şi pedeapsa rezultantă în acelaşi cuantum, se află în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 şi 100 C. pen., fiind de natură să asigure finalitatea preventiv - educativă din art. 52 alin. (1) C. pen. Ca atare solicitarea inculpatului minor pentru reducerea acestora este nejustificată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent în sumă de 220 RON, din care 100 RON reprezintă onorariu pentru apărător din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva deciziei penale nr. 221/ A din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3362/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3484/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
---|