ICCJ. Decizia nr. 3510/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3510/2006
Dosar nr. 1732/1/2006
Şedinţa publică din 1 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 267 din 4 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul N.M.C., a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 57 şi art. 71 C. pen.
S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat, care a fost menţinută în continuare.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată în arest preventiv, începând cu data de 12 ianuarie 2005 şi până la data pronunţării, precum şi perioada reţinerii de 24 de ore.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuţit cu lama de 21 cm, aflat în Camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
A fost obligat inculpatul la 100.000.000 lei daune morale către partea civilă D.I., fiind admisă în parte acţiunea civilă.
A mai fost obligat inculpatul la 2.421.882 lei despăgubiri civile către C.A.S. Argeş şi la 305.540.240 lei despăgubiri civile către C.A.S. O.P.S.N.A.J. Bucureşti.
A fost obligat inculpatul la 2.700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt că inculpatul N.M.C. a organizat la domiciliul său revelionul 2005, având ca invitaţi mai multe persoane.
Într-un apartament de la parter, pe aceeaşi scară, martorul M.E. a avut invitaţi pentru acelaşi eveniment, printre care şi partea vătămată D.I., în calitate de vecin. În jurul orelor 2,00 – 3,00, martorul M.E. împreună cu partea vătămată şi alţi doi invitaţi care, de asemenea, se cunoşteau cu inculpatul, au mers la acesta pentru a-i face urări.
În apartamentul inculpatului, printre invitaţi s-a aflat şi D.B., fratele părţii vătămate care a chemat de pe telefonul său mobil pe martora T.D., aceasta venind în locuinţa inculpatului însoţită de alte două persoane de sex feminin.
Între martora T.D. şi unele dintre fetele aflate în apartament s-au iscat discuţii şi certuri, martorei T.D. solicitându-i-se de mai multe persoane să părăsească apartamentul, întrucât prezenţa sa nu era bine venită.
Întrucât martorul D.B. a insistat ca martora T.D. să rămână în apartament, între acest martor şi martorii B.M. şi B.G. s-a iscat un alt conflict, aceşti din urmă cerându-i martorului D.B. să părăsească apartamentul. În aceste împrejurări inculpatul, care anterior consumase băuturi alcoolice şi dormea în una din camerele apartamentului, s-a trezit datorită zgomotului produs de schimbul violent de cuvinte şi i-a cerut, la rândul său, martorului D.B. să părăsească apartamentul, lucru care s-a întâmplat în final.
La puţin timp, martorul D.B. s-a întors în apartament însoţit de fratele său D.I. şi de martorii M.E. şi B.S., ocazie cu care, după ce au ciocnit un pahar, partea vătămată, în urma unei discuţii avute cu fratele său a întrebat persoanele prezente cine l-a lovit pe martorul D.B., ajungându-se din nou la discuţii contradictorii. În aceste discuţii, inculpatul a cerut martorului D.B., precum şi persoanelor care îl însoţeau, să părăsească apartamentul, iar datorită intervenţiei unora dintre invitaţii inculpatului, aceştia au fost scoşi din apartament, însă au rămas în faţa uşii de la intrare, încercând să pătrundă din nou în interiorul apartamentului.
Deoarece uşa de la intrare nu putea fi încuiată, iar victima împreună cu persoanele care o însoţeau împingeau în uşă, aceasta s-a deschis, creându-se în holul apartamentului, în faţa uşii de la intrare, o busculadă datorită faptului că persoanele din interior se opuneau ca cei din afara apartamentului să pătrundă în locuinţă. În acest moment, inculpatul a luat un cuţit de vânătoare şi a început să ameninţe persoanele care vroiau să intre în interiorul apartamentului, ameninţare ce a constat în aceea că mâna în care avea cuţitul era ridicată şi, deşi s-a încercat de către martora M.E.M., precum şi de alte persoane, să se opună inculpatului şi chiar să-i ia cuţitul din mână, acesta, datorită manevrelor pe care le-a efectuat având cuţitul în mână, l-a înţepat pe D.I., conflictul luând sfârşit deoarece victima împreună cu persoanele care o însoţeau au coborât în faţa blocului şi au mers la spital.
Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat în sensul că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată D.I. au fost produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, necesitând circa 40 zile de îngrijiri medicale de la producere şi că i-au pus victimei viaţa în primejdie.
Prima instanţă a apreciat că inculpatul a comis fapta cu intenţie deoarece din probele administrate în cauză a rezultat că acesta a avut o atitudine activă, nu doar de ameninţare, în sensul că deşi era ţinut de alte persoane în timp ce avea cuţitul în mână, s-a deplasat spre locul unde se afla victima, efectuând, concomitent acţiuni ameninţătoare care au dus în final la lovirea victimei.
S-a mai apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 C. pen., privind legitima apărare pentru că nu a existat un atac din partea părţii vătămate care să pună în pericol grav o persoană sau drepturile acesteia ori interesul public, astfel că fapta comisă de inculpat nu era necesară pentru înlăturarea situaţiei create, nefiind aplicabile nici dispoziţiile privind excesul scuzabil, pentru că victima nu a manifestat acte de violenţă ci doar a întrebat cine l-a lovit pe fratele său, împrejurare faţă de care celelalte persoane aflate în apartament au exercitat acţiuni fizice pentru îndepărtarea părţii vătămate şi a celor care o însoţeau.
De asemenea, s-a concluzionat că, nu sunt incidente în cauză nici prevederile art. 44 alin. (21) C. pen., pentru că victima şi persoanele care o însoţeau au pătruns în apartament cu acordul inculpatului, purtând iniţial discuţii amicale care ulterior au degenerat.
Referitor la daunele materiale solicitate de partea vătămată constituită parte civilă în cauză, instanţa de fond a apreciat că partea civilă D.I. nu are calitate procesuală activă deoarece, sumele solicitate cu titlu de daune materiale au provenit din împrumuturi făcute de părinţii părţii vătămate, care de altfel au fost şi cei care au suportat cheltuielile necesare îngrijirii acestuia, astfel încât sub acest aspect exercitarea acţiunii civile faţă de inculpat nu-i aparţine părţii vătămate.
Cât priveşte cererea părţii civile D.I. de a fi obligat inculpatul la plata daunelor morale, prima instanţă a constatat că este întemeiată astfel că l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 100.000.000 lei cu acest titlu.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpatul N.M.C., partea civilă D.I. şi partea civilă C.A.S. O.P.S.N.A.J. Bucureşti.
Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice dată faptei, pe care o consideră greşită şi a omisiunii aplicării prevederilor art. 44 C. pen. referitoare la legitima apărare, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima şi a acţionat în stare de legitimă apărare, iar în subsidiar a cerut reţinerea în favoarea sa a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la plata cărora a fost obligat de prima instanţă.
În apelul său partea civilă D.I. a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, considerând-o neîndestulătoare şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile în totalitate, astfel cum au fost solicitate, respectiv 119.000.000 lei daune materiale şi 500.000.000 lei daune morale.
Partea civilă C.A.S. O.P.S.N.A.J. Bucureşti a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate de partea civilă, actualizate în raport de intervalul de timp, de la data efectuării cheltuielilor respective şi până la achitarea integrală a debitului.
Instanţa de apel a admis apelul declarat de partea civilă D.I., a casat hotărârea atacată în parte, numai sub aspectul laturii civile şi a dispus obligarea inculpatului N.M.C. la plata sumei de 119.000.000 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Prin aceeaşi decizie instanţa de apel a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă C.A.S. O.P.S.N.A.J. şi de inculpat.
S-a constatat că instanţa de fond a stabilit corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei comise de acesta, reţinând în raport de concluziile actelor medico-legale, de locul în care s-a aplicat lovitura, intensitatea şi urmările acesteia, precum şi obiectul vulnerant folosit, că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, chiar dacă rezultatul letal nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa.
Nici cel de-al doilea motiv de apel formulat de inculpat, prin care a vizat aplicarea dispoziţiilor art. 44 C. pen. nu a fost primit, argumentându-se că în speţă nu a existat din partea victimei vreun atac în sensul prevăzut de dispoziţiile legale menţionate, nefiind aplicabile nici dispoziţiile privind excesul scuzabil.
În ce priveşte cererea subsidiară formulată de inculpatul apelant în sensul de a se reţine în favoarea sa scuza provocării, instanţa de apel a apreciat neîntemeiată apărarea inculpatului în sensul că ar fi comis infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea părţii vătămate, atâta timp cât probele administrate nu o confirmă.
Sub aspectul laturii civile s-a reţinut că prima instanţă a stabilit corect cuantumul daunelor morale în raport de perioada de timp necesară vindecării leziunilor suferite de partea vătămată, gravitatea acestora, intervalul mare de timp în care victima a fost internată în spital, lipsită fiind de participarea la o viaţă socială normală.
Referitor la apelul declarat de partea civilă D.I., instanţa de control judiciar l-a apreciat ca fiind în parte întemeiat, numai sub aspectul laturii civile a cauzei şi în raport de declaraţia inculpatului care a fost de acord să-i achite acestuia despăgubiri civile în cuantum de 119.000.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de părinţii părţii vătămate pe perioada spitalizării victimei şi ulterior pentru vindecarea sa.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanţă, s-a constatat că a fost corect individualizată, acordându-se semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), recunoscând justificat în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, astfel încât o reducere a pedepsei nu se mai impune.
În ce priveşte apelul declarat de partea civilă C.A.S. O.P.S.N.A.J. Bucureşti instanţa de apel a apreciat că este nefondat atâta timp cât apelanta parte civilă a solicitat şi instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 305.540.240 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru spitalizarea victimei D.I., astfel că cererea de acordare a unor penalităţi de întârziere formulată ulterior pentru prima dată în apel s-a constatat că urmează a fi valorificată cu ocazia punerii în executare a hotărârii la rămânerea definitivă.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs partea civilă D.I. şi inculpatul N.M.C., criticând hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, fiecare dintre recurenţi, criticile invocate în apel.
Astfel, partea civilă recurentă susţine că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată prin reţinerea în favoarea acestuia a unor circumstanţe atenuante, cuantumul pedepsei aplicate fiind prea mic faţă de gravitatea faptei comise, iar referitor la latura civilă a cauzei consideră că soluţiile instanţei de apel ca şi a instanţei de fond de a nu acorda în totalitate despăgubirile solicitate, sunt greşite.
Recurenta parte civilă a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând daune morale şi 1160 euro despăgubiri materiale.
Inculpatul recurent prin criticile invocate vizează schimbarea încadrării juridice a faptei pe care a comis-o, în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. respectiv vătămare corporală gravă şi reţinerea în favoarea sa a scuzei provocării ca circumstanţă atenuantă care să permită aplicarea unei pedepse situată sub minimul special prevăzute de lege pentru această infracţiune.
Examinând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat.
Astfel, deşi au stabilit corect situaţia de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, din coroborarea cărora au rezultat fără dubiu împrejurările în care s-a comis infracţiunea, instanţele nu au acordat semnificaţia juridică cuvenită acesteia, în sensul că au dat o încadrare juridică greşită faptei săvârşită de inculpat.
Ţinând seama cu precădere de aspectul pur medical, instanţa l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracţiunea de omor, încadrare juridică menţinută şi de către instanţa de apel.
În speţă, reexaminând faptele în materialitatea lor, se poate deduce că inculpatul nu a acţionat cu intenţia manifestată de a ucide.
Enervat fiind de atitudinea părţii vătămate şi a persoanelor care îl însoţeau pe acesta, inculpatul le-a cerut insistent să părăsească locuinţa sa şi apoi în condiţiile în care aceştia au fost îndepărtaţi din apartament şi au încercat în mod agresiv să reintre, i-a ameninţat cu un cuţit pe cei care forţau uşa de intrare şi a lovit la întâmplare în timpul busculadei create, rănind pe partea vătămată.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că inculpatul, acţionând în acest mod a urmărit sau acceptat producerea morţii victimei ca rezultat al acţiunii sale.
De altfel şi situaţia personală a inculpatului, foarte tânăr, fără antecedente penale, cu comportări corespunzătoare este de natură să formeze convingerea că fapta comisă de acesta a fost un eveniment izolat.
În consecinţă, apreciind întemeiată critica formulată de recurentul inculpat sub aspectul încadrării juridice dată faptei, Înalta Curte urmează a o admite şi a dispune în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., reţinând că recurentul inculpat a acţionat sub aspectul laturii subiective, cu praeterintenţia specifică acestei din urmă infracţiuni.
Cât priveşte apărarea inculpatului în sensul că a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, provocat fiind de partea vătămată, Înalta Curte constată că atitudinea ameninţătoare a victimei, încercarea acesteia de pătrundere forţată în apartamentul inculpatului însoţită fiind de mai multe persoane şi în condiţiile în care i s-a solicitat insistent să părăsească locuinţa, fiind chiar îndepărtat într-o primă fază, constituie acţiuni ilicite grave, de natură a-i produce inculpatului o puternică tulburare şi în condiţiile în care inculpatul fusese trezit din somn de evenimentul produs de partea vătămată.
Apreciem aşadar că în cauză se justifică reţinerea în favoarea recurentului inculpat a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. alături de circumstanţele atenuante deja corect recunoscute de instanţa fondului şi menţinute de instanţa de apel.
La aplicarea pedepsei vor fi avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, împrejurările în care s-a produs infracţiunea, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului şi circumstanţele atenuante la care deja s-a făcut referire, astfel încât pedeapsa la care va fi condamnat inculpatul să satisfacă cerinţele prevăzute de art. 52 C. pen.
Referitor la recursul părţii civile D.I., se constată că instanţele au apreciat corect cuantumul despăgubirilor materiale şi a daunelor morale acordate acestuia, avându-se în vedere pe de o parte dovezile produse în ceea ce priveşte cheltuielile efectuate pentru însănătoşirea victimei cât şi poziţia inculpatului care a declarat că este de acord să achite aceste cheltuieli.
Cât priveşte cererea de a se majora cuantumul daunelor morale acordate este de observat că nu se impune o atare măsură, în condiţiile în care instanţele au evaluat corect nivelul acestora, iar în cauză urmează a fi reţinute şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite ca întemeiat recursul declarat de inculpat, va casa în parte hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei şi la omisiunea reţinerii circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi va dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă în forma prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia îl va condamna pe inculpat, cu reţinerea în favoarea acestuia a dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi 74-76 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive la zi.
Recursul declarat de partea civilă D.I. va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) şi respectiv art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat N.M.C., împotriva deciziei penale nr. 2/ A din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
Casează sentinţa penală nr. 267 din 4 iulie 2005 a Tribunalului Argeş şi Decizia penală nr. 2/ A din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei, la omisiunea reţinerii circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei din art. 20, raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. a) C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 şi 76 lit. d) C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpat la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 11 ianuarie 2005 la 1 iunie 2006.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă D.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă partea civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.299.000 lei).
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul N.M.C., în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3500/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3606/2006. Penal. Furtul calificat (art. 209... → |
|---|
