ICCJ. Decizia nr. 3284/2006. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3284/2006
Dosar nr. 6423/1/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 27 din 9 martie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 300 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 209 alin. (5) şi art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul L.A.F., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere neregularitatea actului de sesizare.
S-a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie nr. 138/P/2002 din 7 august 2002, inculpatul L.A.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Curtea de Apel Alba Iulia a fost investită cu soluţionarea cauzei prin încheierea nr. 6595 din 22 noiembrie 2005, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea inculpatului şi a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Suceava la această instanţă, cu menţinerea tuturor actelor efectuate.
Instanţa de fond a procedat la verificarea din oficiu, conform art. 300 C. proc. pen., a regularităţii actului de sesizare, având în vedere şi reiterarea de către inculpat a excepţiilor invocate în faţa Curţii de Apel Suceava, privitoare la neregularitatea actului de sesizare, nelegalitatea rechizitoriului şi nulitatea absolută a materialului probator administrat în cauză, urmare a încălcării dispoziţiilor relative la competenţa după materie şi calitatea persoanei, în sprijinul cărora a depus acte noi şi practică judiciară.
Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că sesizarea instanţei nu s-a făcut potrivit legii, iar neregularitatea nu este aptă de a fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, împrejurare în care se impune, conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen., restituirea dosarului organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Rechizitoriul poartă semnătura de confirmare a procurorului general adjunct, în numele său, iar nu pentru procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, or, potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. ultim C. proc. pen. (în vigoare la data emiterii rechizitoriului), procurorul general adjunct nu avea o astfel de prerogativă.
Cum răspunderea confirmării rechizitoriului revenea exclusiv procurorului general, Curtea a constatat că actul de sesizare este lovit de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., impunându-se refacerea acestuia.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia în vederea continuării cercetării judecătoreşti faţă de inculpatul L.A.F.
S-a susţinut că, prin confirmarea rechizitoriului de către procurorul general adjunct şi nu de către procurorul general, nu s-au cauzat prejudicii grave inculpatului ori o încălcare a prevederilor legale în materie, de natură să conducă la nulitatea absolută a actului de sesizare a instanţei.
De altfel, Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie era coordonată şi controlată, conform Ordinului nr. 55 din 9 iulie 2001 emis de procurorul general în baza prevederilor art. 28 şi 40 din Legea nr. 92/1992 şi având în vedere Ordinul nr. 1322/C/2001 din 25 iunie 2001 al ministrului justiţiei, de către procurorul general adjunct, fapt ce îi conferea dreptul să confirme rechizitoriul întocmit de un procuror din subordinea sa.
Examinând recursul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 300 C. proc. pen., „instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. În cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia."
Prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen., între altele, s-a stabilit că „dispoziţiile relative la sesizarea instanţei, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
În cazul sesizării instanţei prin rechizitoriu, aceasta trebuie să verifice dacă actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, atât sub aspectul conţinutului său prevăzut în art. 263 C. proc. pen., cât şi sub aspectul confirmării, potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. (2) din acelaşi cod.
În cauză, verificând regularitatea sesizării, instanţa de fond a constatat că rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Art. 209 alin. (1) C. proc. pen., nu acordă această prerogativă prim-adjunctului procurorului general, iar ordinul intern invocat de parchet în motivarea recursului nu poate contraveni legii, pe de o parte, iar pe de altă parte el nu are relevanţa acordată, întrucât reprezintă doar o formă de organizare a activităţii de conducere în cadrul parchetului general.
Prin urmare, constatând neregularitatea actului de sesizare şi restituind cauza la procuror, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, în raport de caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi sancţiunea nerespectării dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 27 din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul L.A.F.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3264/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3354/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
