ICCJ. Decizia nr. 3584/2006. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3584/2006
Dosar nr. 16821/3/2005
Şedinţa publică din 5 iunie 2006
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 212 din 21 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul G.V. şi a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 455 raportat la 453 lit. c) C. proc. pen.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 284 din 21 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul G.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, iar prin revocarea beneficiului suspendării condiţionate s-a stabilit, în final, să execute 9 ani închisoare, deducându-se reţinerea de la 30 august 2002 la zi, sentinţă ce a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4771 din 24 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
S-a apreciat de către prima instanţă că împrejurările relevate în referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul mamei condamnatului nu constituie împrejurări speciale de natură a duce la întreruperea imediată a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 267 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinţei penale nr. 212 din 21 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, constatând că prima instanţă a procedat corect atunci când a apreciat că nu există împrejurări speciale prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, condamnatul, în termen legal, a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi susţinând, prin intermediul apărătorului său, că în cauză trebuia să se efectueze şi a doua anchetă socială la noul domiciliu al concubinei sale, pe care nu a putut să-l indice la dosar.
Examinând recursul, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod judicios, ambele instanţe au respins cererea de întrerupere a executării pedepsei în temeiul prevederilor art. 455 raportate la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întrucât condamnatul nu a dovedit că prin prezenţa sa în domiciliu, chiar şi pentru o perioadă foarte scurtă de timp, ar putea ameliora starea materială precară a membrilor familiei sale sau că ar putea îmbunătăţi, câtuşi de puţin, condiţiile de trai ale acestora.
Conform dispoziţiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
În speţă, s-a dispus efectuarea a două anchete sociale, iar din referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul mamei condamnatului, rezultă că cele relevate de apărarea condamnatului confirmă starea materială precară a membrilor familiei acestuia care, însă, era preexistentă datei încarcerării condamnatului şi nu se circumscrie unor împrejurări speciale, de natura acelora care să conducă Înalta Curte la concluzia că executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru sine sau familia acestuia.
Mai mult decât atât, se constată că la dosar instanţă de fond, din cuprinsul celui de-al doilea referat de anchetă socială, întocmit la adresa concubinei condamnatului C.M., rezultă că aceasta este casnică şi are o fetiţă de 4 ani în îngrijire, dar nu a mai fost găsită la adresa menţionată. La un termen ulterior condamnatului i s-a dat posibilitatea să indice noua adresă unde şi-a stabilit domiciliul concubina sa, instanţa de fond dispunând efectuarea anchetei sociale şi la adresa indicată de acesta, conform încheierii pronunţată la 24 ianuarie 2006 existentă la acelaşi dosar. Întrucât în urma diligenţelor efectuate s-a constatat că la adresa indicată de condamnat se află un imobil proprietatea unei alte persoane, nu s-a putut întocmi referatul de anchetă socială, iar instanţa de fond a soluţionat cauza în conformitate cu probele deja existente la dosar.
În consecinţă, Înalta Curte constată că soluţia ambelor instanţe de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat este legală şi justificată, iar recursul declarat de acesta este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, conform dispoziţiilor art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat G.V. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.V. împotriva deciziei penale nr267 din 5 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3580/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3598/2006. Penal → |
|---|
