ICCJ. Decizia nr. 3761/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3761/2006
Dosar nr. 2640/1/2006
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 262 din 29 iulie 2005, Tribunalul Suceava a condamnat, între alţii, pe inculpata O.V., la:
- un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.
S-a luat act că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpata O.V. a fost obligată să plătească statului suma de 850 lei noi, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În vara anului 2003, inculpatul N.G. (condamnat în cauză) l-a vizitat pe inculpatul C.I. la locuinţa sa din comuna Dumbrăveni, judeţul Suceava, ocazie cu care i-a cerut să-i racoleze fete din zonă pentru a fi duse în Italia, în vederea practicării prostituţiei.
Inculpatul C.I. a fost de acord cu propunerea inculpatului N.G. şi, împreună, la sfârşitul lunii august 2003, au abordat-o pe inculpata P.M.E. (condamnată în cauză) căreia i-au propus, ca prin intermediul inculpatului N.G. şi pe cheltuiala acestuia, să meargă în Italia unde va presta servicii de damă de companie. Inculpata a fost de acord cu propunerea celorlalţi doi inculpaţi, care au întrebat-o dacă nu cunoaşte şi alte fete dispuse să meargă în Italia pentru acelaşi gen de activităţi.
Inculpata P.M.E. a indicat-o pe numita B.C.V., despre care le-a spus că se află în Bucureşti, la o proxenetă pe nume M.
Inculpatul N.G. i-a cerut inculpatei P.M.E. să meargă în capitală pentru a-i arăta locul unde se află B.C.V. şi pentru a-i face propunerea să se deplaseze în municipiul Giurgiu.
Fiind de acord cu cererea inculpatului N.G., cei doi, cu un autoturism condus de o persoană necunoscută, s-au deplasat în Bucureşti, unde au aflat că persoana căutată, B.C.V., e plecată de acasă.
Din Bucureşti, cei trei inculpaţi s-au deplasat la Giurgiu de unde inculpatul N.G. a trimis-o pe inculpata P.M.E., împreună cu numitul O.A., prietenul său, la Dumbrăveni, unde aflaseră de la inculpatul C.I., că numita B.C.V. putea fi găsită.
În dimineaţa zilei următoare, O.A. şi inculpata P.M.E. au ajuns în comuna Dumbrăveni, au trecut pe la domiciliul inculpatului C.I., după care, cu toţii s-au deplasat la locuinţa numitei B.C.V. În urma discuţiilor purtate, inculpaţii au reuşit să o convingă pe B.C.V. să meargă în Italia pentru a practica prostituţia, însă aceasta a ridicat problema lipsei paşaportului.
Pentru a o convinge, inculpatul C.I. a asigurat-o pe B.C.V. că prietenul său O.A. va obţine la Giurgiu paşaportul şi va suporta toate cheltuielile. Mai mult decât atât, i s-a spus că în situaţia în care nu-i va plăcea în Italia va putea să se întoarcă acasă, la Dumbrăveni.
Înainte de a pleca spre municipiul Giurgiu, O.A. a zăbovit o vreme, cu cele două fete, la locuinţa inculpatului C.I. Când s-a întors la maşină, O.A. a afirmat că i-a dat nişte bani lui C.I.
Întrucât inculpata P.M.E. a mai fost vândută de alţi traficanţi de persoane, l-a întrebat pe O.A. dacă şi în acest caz este vorba de o vânzare, lucru pe care acesta l-a negat, făcând precizarea că banii daţi reprezintă un „cadou", cerându-le celor două fete să stea liniştite, întrucât „afacerea" cu Italia le va aduce atâţia bani încât şi ele îi vor trimite lui C.I. din câştigul lor bani drept mulţumire.
O.A. le-a transportat pe cele două fete până în municipiul Giurgiu, unde au ajuns spre seară şi le-a cazat la hotel. Începând de a doua zi inculpata P.M.E. şi numita B.C.V. au fost cazate în apartamentul soacrei inculpatului N.G., din municipiul Giurgiu.
La data de 4 august 2003, inculpata P.M.E. a plecat din Bucureşti spre Italia fiind condusă la autocar de O.A. care a achitat contravaloarea transportului.
S-a reţinut faptul că în timpul cât inculpata P.M.E. şi B.C.V. au stat în municipiul Giurgiu, inculpatul N.G. le-a cumpărat diverse obiecte de îmbrăcăminte.
Între timp, B.C.V. a fugit de la domiciliul soacrei inculpatului N.G., deoarece inculpatul, când aceasta şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce acasă, i-a spus că a cumpărat-o de la inculpatul C.I. şi va trebui să plece în Italia.
Inculpata P.M.E. a ajuns în Italia, în ziua de 5 august 2003, în localitatea Milano, unde a fost preluată de M.R. (persoana care se ocupa de exploatarea victimelor în Italia). M.R. i-a luat paşaportul inculpatei, cerându-i să iasă chiar din acea seară în stradă, pentru prostituţie. Pentru a nu avea probleme, P.M.E. a acceptat şi a practicat prostituţia.
De pe urma acestei activităţi, cât a fost exploatată de M.R., până la începutul lunii septembrie 2003, inculpata a realizat în jur de 10.000 Euro. Banii au fost însuşiţi de M.R., iar inculpata a primit, în fiecare seară, de la acesta câte 1 Euro.
La începutul lunii august 2003, inculpatul C.I., însoţit de O.A. şi inculpata O.V. s-au deplasat în comuna Dumbrăveni, unde au racolat-o pe minora F.R.P. (în vârstă de 16 ani), căreia i-a promis că-i va asigura un loc de muncă în Italia, într-un post de chelneriţă, în restaurantul soţilor O. Această discuţie s-a purtat în apartamentul inculpatului C.I. care, după ce a obţinut acordul minorei, a garantat pentru „seriozitatea" familiei O.A. şi V. şi în faţa părinţilor victimei, obţinând în acest fel acordul acestora.
În aceeaşi zi, O.A. şi O.V. au plecat cu minora F.R.P. la Giurgiu, unde au cazat-o în apartamentul lor. A doua zi, O.A. i-a făcut cunoştinţă victimei-minore cu inculpatul N.G.
La data de 18 august 2003, F.R.P. a fost condusă de familia O. la autocarul cu destinaţia Italia, plătindu-i contravaloarea transportului.
F.R.P. a călătorit până în localitatea Milano, fiind aşteptată şi preluată de M.R., de faţă a fost şi inculpata P.M.E. Victima a fost dusă în garsoniera aparţinând lui M.R., situată la periferia oraşului Milano, în suburbia San Donato, via Rogoredo. Aici minora a aflat de la inculpata P.M.E. că urmează să se prostitueze. Minora a refuzat să facă acest lucru, însă a aflat că în cazul în care nu va fi de acord, va avea probleme cu M.R.
M.R. i-a luat paşaportul victimei şi i-a spus că este mai bine să stea cu el dacă nu vrea să aibă probleme cu poliţia. Începând de a doua zi F.R.P. s-a prostituat în stradă împreună cu inculpata P.M.E. Banii obţinuţi din practicarea prostituţiei pe timp de o lună, au fost luaţi de M.R., care i-a dat victimei-minoră, în fiecare seară, câte un Euro.
În aceeaşi manieră s-a procedat şi cu victima L.L. care, după ce a fost indusă în eroare că va lucra într-un restaurant, a fost transportată în Italia, unde a fost preluată de acelaşi M.R.
L.L. a fost transportată la locuinţa lui M.R., unde a cunoscut-o şi pe victima-minoră F.R.P.
La scurt timp după sosirea în Italia, L.L. a aflat că urmează să se prostitueze. Iniţial a refuzat să facă acest lucru, însă voinţa i-a fost înfrântă de albanezul D.O. care locuia cu P.I., şi care s-a manifestat violent, dar şi de faptul că i-a fost luat paşaportul.
Între timp, inculpata P.M.E. le-a vândut pe L.L. şi F.R.P. numitei P.I., contra sumei de 6000 Euro. Acest lucru a făcut ca între inculpatul N.G. şi inculpata P.M.E. să aibă loc unele discuţii dure, în cadrul cărora cel dintâi a ameninţat-o pe cea de a doua cu moartea pentru că „i-ar fi furat fetele". Discuţia s-a purtat prin telefon.
P.I. şi D.O. le-a obligat pe cele două fete să practice prostituţia în apartamentul lor cu clienţii racolaţi printr-un anunţ local.
În aceeaşi manieră au fost racolate şi numitele B.D.D. şi sora sa A.R.S. din judeţul Botoşani, care, sub pretextul că li se va asigura de lucru în Italia, unde au ajuns, la data de 4 octombrie 2003, în oraşul Bologna, au fost preluate de inculpata P.M.E. şi albanezul D.O.
În momentul în care au auzit că urmează să se prostitueze, cele două fete au refuzat.
Considerând că noile venite nu corespund din punct de vedere fizic, albanezul D.O. a fost de acord ca acestea să se întoarcă în ţară, însă inculpata P.M.E. şi P.I. s-au opus. Acestea din urmă au discutat cu soţul lui B.D., numitul B.M.D., căruia i-a cerut suma de 1.000 Euro, care ar reprezenta sumele cheltuite cu cele două victime.
Deşi B.M.D. i-a adus la cunoştinţă cele întâmplate, inculpatul C.I. l-a asigurat că fetele nu au probleme.
Constrâns de împrejurări, B.M.D. i-a trimis numitei P.I., prin W.U., suma de 500 Euro. După primirea sumei P.I. le-a abandonat pe cele două victime în autogara Bologna, de unde, cu greu au reuşit să se întoarcă în România.
Între timp, inculpata P.M.E. s-a întors în ţară pentru a racola noi victime. A reuşit să o contacteze pe victima P.G.L. pe care, la data de 23 octombrie 2004, a trimis-o în Italia prin intermediul unei firme de transport internaţional. În apropierea oraşului Bologna P.G.L. a fost preluată de P.I. şi albanezul D.O. care i-au spus că urmează să practice prostituţia şi să accepte să practice perversiuni sexuale cu clienţi.
În cele din urmă, P.G.L. a fost vândută unui proxenet italian P. Fiind bătută şi violată de acest proxenet, victima a acceptat să se prostitueze. Banii obţinuţi din practicarea prostituţiei, timp de două săptămâni (aproximativ 2.000 Euro) au fost însuşiţi de proxenetul italian.
Nemulţumit de „productivitatea" victimei, proxenetul italian a returnat pe P.G.L. albanezului D.O. În aceste condiţii, victima le-a cunoscut şi pe celelalte fete racolate şi anume L.L. şi F.R.P. După două zile, P.G.L. a fost vândută din nou de D.O. unui alt proxenet albanez, cunoscut sub apelativul de B. care a dus-o în localitatea Treviso şi unde, sub ameninţarea cu moartea, a obligat-o să se prostitueze în stradă. Banii realizaţi din prostituţie (18.000 Euro) au fost însuşiţi de proxenet.
După mai multe încercări, şi cu ajutorul altor persoane, victima P.G.L. a reuşit să se întoarcă în ţară.
Între timp, în ţară, inculpata P.M.E. a contactat-o pe minora F.A. pe care a convins-o să meargă în Italia pentru a munci.
Trimiterea minorei în Italia a eşuat, întrucât părinţii acesteia s-au opus.
La data de 23 noiembrie 2003, victimele L.L. şi F.R.P. au hotărât să fugă de la cei doi proxeneţi, P.I. şi D.O. În cele din urmă, singura care a fugit a fost L.L.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul C.I. a decedat, motiv pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, pornit împotriva sa.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, între alţii, şi inculpata O.V. pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu are nici o legătură cu fapta reţinută în sarcina sa, în sensul că nu a participat la racolarea minorei F.R.P., în vederea trimiterii acesteia în Italia pentru a practica prostituţia.
Curtea de Apel Suceava, secţia minori şi familie, prin Decizia penală nr. 1 din 18 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata O.V. pe care a obligat-o să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea acestei decizii s-a arătat că în cauză participarea inculpatei O.V. la racolarea minorei F.R.P., este certă şi rezultă din probele administrate în cauză, în sensul că s-a dovedit că aceasta s-a deplasat împreună cu soţul său O.A. şi cu inculpatul C.I. la Dumbrăveni la locuinţa victimei, unde a discutat cu părinţii acesteia care au fost de acord ca fiica lor să meargă în Italia la muncă, într-un post de chelneriţă şi după această discuţie au luat cu ei pe minoră la Giurgiu unde au cazat-o în apartamentul lor, până la plecarea cu autocarul în Italia. S-a reţinut că inculpata a avut cunoştinţă de faptul că minora va fi trimisă în Italia pentru a practica prostituţia, ceea ce s-a şi întâmplat.
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs de către inculpata O.V., pe care a criticat-o cu privire la:
- greşita sa condamnare, întrucât în cauză nu sunt probe care să dovedească faptul că a participat la racolarea minorei F.R.P. în vederea practicării în Italia a prostituţiei. În realitate nu a avut cunoştinţă de intenţia celorlalţi inculpaţi (de a trimite pe victimă în Italia pentru a practica prostituţia), iar prezenţa ei a fost ocazională, nefiind de faţă la discuţiile purtate cu părinţii victimei. Întrucât nu sunt elemente care să justifice condamnarea sa, a solicitat a se dispune achitarea;
- încălcarea dreptului la apărare, constând în aceea că în cauză, la judecata în fond, prima instanţă nu a respectat dispoziţiile legale cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei. Astfel, la data de 29 iunie 2005, reprezentantul parchetului a solicitat instanţei de judecată, în ce o priveşte, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) şi alin. (4) teza IV-a din aceeaşi lege. Prin încheierea de la acea dată instanţa de judecată, cu motivarea că pentru a da posibilitate avocaţilor părţilor să-şi pregătească apărarea faţă de cererea formulată a amânat judecarea cauzei la data de 27 iulie 2005. La această dată, susţine recurenta, instanţa de judecată, fără a pune în discuţie şi fără a se pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, a procedat la judecarea cauzei în fond, pronunţarea sentinţei fiind amânată la data de 29 iulie 2005.
Pronunţându-se în cauză, instanţa de judecată, în minuta deciziei, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza III-a din aceeaşi lege, şi prin reţinerea art. 74 şi 76 C. pen., a condamnat-o la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
Cu acest prilej, susţine recurenta, instanţa de judecată, în timpul deliberării, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, fără însă ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor şi evident fără a-i da posibilitatea să-şi facă apărările necesare în legătură cu această nouă situaţie, încălcându-i-se în acest fel, dreptul la apărare.
Încălcându-i-se un drept fundamental prevăzut de legea de procedură penală, instanţa a pronunţat o hotărâre care este sancţionată cu nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat casarea atât a deciziei atacate cât şi a hotărârii primei instanţe, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare.
Recursul declarat de inculpata O.V. este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 4 C. proc. pen., organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
În timpul procesului penal, conform art. 6 C. proc. pen., dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, organele judiciare fiind obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile prevăzute de lege şi să le administreze probele necesare în apărare.
Analizând actele şi lucrările de la dosar prin prisma criticilor formulate de inculpată şi a textelor de lege citate se constată că în cauză, într-adevăr nu au fost respectate drepturile procesuale ale acesteia.
Susţinerea inculpatei în sensul că instanţa de fond nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de procuror, la data de 29 iunie 2005, este reală. În aceste condiţii, nu se poate şti dacă instanţa a primit ori nu solicitarea procurorului, iar în situaţia în care nu primea această solicitare, după ascultarea părţilor, avea obligaţia să-şi motiveze punctul de vedere, lucru pe care nu l-a făcut.
Tot întemeiată se constată şi cea de a doua critică care priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei de către prima instanţă în timpul deliberării, încadrare juridică care diferă atât de cea reţinută prin rechizitoriu cât şi de cea solicitată de procuror la data de 29 iunie 2005.
Procedând în acest fel prima instanţă a pronunţat o hotărâre contrară legii, încălcând normele de drept procesual amintite, între care şi cel al dreptului la apărare, deoarece inculpata nu a avut posibilitatea să-şi spună punctul de vedere cu privire la noua încadrare juridică şi implicit să-şi facă probele pe care le credea de cuviinţă, legat de aceasta (noua încadrare juridică).
Fiind vorba de încălcarea unui drept fundamental al inculpatului, hotărârea pronunţată în aceste condiţii este lovită de nulitate, iar remediul ce se impune este casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor legale încălcate.
Deşi această critică nu a fost formulată de inculpată la judecata în apel, instanţa de apel, în baza rolului activ, avea obligaţia să analizeze cauza sub toate aspectele, să constate eventualele încălcări produse şi să procedeze în consecinţă.
Cum instanţa de apel s-a mărginit să analizeze apelul inculpatei numai cu privire la existenţa ori inexistenţa vinovăţiei, fără a avea în vedere şi alte aspecte, cum sunt cele analizate, a pronunţat, al rândul ei, o hotărâre contrară legii, motiv pentru care se impune a fi casată.
Pentru considerentele ce preced, recursul inculpatei O.V. se constată a fi întemeiat sub aspectele analizate, urmând a fi admis, a casa atât Decizia atacată cât şi hotărârea primei instanţe, şi a se dispune trimiterea cauzei la aceasta din urmă pentru a proceda la judecată cu respectarea normelor de procedură încălcate.
Evident, cu ocazia rejudecării, prima instanţă va avea în vedere şi celelalte critici formulate de către inculpata recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata O.V. împotriva deciziei penale nr. 1 din 18 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia de minori şi familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 262 din 29 iulie 2005 a Tribunalului Suceava.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3677/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3797/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
