ICCJ. Decizia nr. 3794/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3794/2006
Dosar nr. 7805/1/2006
Şedinţa publică din 14 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253/ P din 15 iulie 2005, pronunţată în dosar nr. 1994/P/2004 al Tribunalului Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen. şi art. 180 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata P.V.L., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 131 alin. (2) C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva aceleiaşi inculpate la plângerea părţii vătămate B.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitată aceiaşi inculpată de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 293 C. pen.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile B.C. a fost reparat prin restituirea şi achitarea contravalorii bunurilor.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) şi alin. (3) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 100 RON, în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a hotărât următoarele:
Partea vătămată B.C. a avut o relaţie de prietenie cu martorul A.F., care în acea perioadă i-a cumpărat o cartelă de reîncărcare pentru telefonul mobil, în valoare de 6 dolari S.U.A., pentru a putea comunica şi telefonic. Ulterior, martorul a devenit concubinul inculpatei P.V. şi, în această calitate, i-a dezvăluit acesteia relaţia pe care a avut-o cu partea vătămată, cât şi împrejurarea că i-a cumpărat acesteia o cartelă telefonică, a cărei contravaloare partea vătămată nu i-o achitase.
În data de 23 octombrie 2003, inculpata P.V., împreună cu concubinul său, martorul A.F., au decis să recupereze contravaloarea cartelei telefonice şi în acest scop au stabilit telefonic o întâlnire cu partea vătămată, inculpata declinându-şi calitatea de soră a martorului. În cursul aceleiaşi zile, cei doi s-au întâlnit cu partea vătămată la barul G.B., din localitatea Oradea iar în contextul acestei întâlniri, inculpata i-a dezvăluit că este iubita martorului A.F. şi i-a pretins plata contravalorii cartelei telefonice. Partea vătămată B.C. nu avea asupra sa această sumă, astfel încât la ieşirea din bar, între cele două părţi s-a iscat o altercaţie, o îmbrânceală, din care inculpata a rămas cu haina cu care era îmbrăcată partea vătămată în mână, a luat această haină, cât şi lănţişorul ce aparţinea, de asemenea părţii vătămate, care s-a rupt şi a căzut jos.
După altercaţie partea vătămată s-a refugiat la bar, unde i-a solicitat martorei H.V., ce era barmană, să-i permită să sune la poliţie, iar apoi bani pentru a pleca acasă cu taxiul, motivându-i acesteia că persoanele cu care s-a aflat anterior în bar au bătut-o şi au deposedat-o de bani.
Bunurile aparţinând părţii vătămate, respectiv haina în care se afla telefonul mobil şi lănţişorul au fost transportate de inculpată la locuinţa sa, situată pe str. Borşului. În cursul cercetărilor penale ce au urmat haina şi lănţişorul au fost restituite părţii vătămate, iar în ce priveşte telefonul mobil, inculpata a achitat contravaloarea acestuia.
Starea de fapt mai sus reţinută rezultă din declaraţiile inculpatei, a martorilor H.V., A.F., T.R.F., B.D.A. În cursul judecăţii partea vătămată a revenit asupra declaraţiei dată în cursul urmăririi penale şi a afirmat că inculpata nu a lovit-o şi nici nu a tâlhărit-o, că haina şi-a scos-o singură şi a predat-o martorului A.F., căruia i-a cerut să i-o aducă mai târziu acasă şi că nu s-a întors la bar pentru a cere ajutor barmanei H.V. Retractarea pe care a făcut-o partea vătămată în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost motivat verosomil, limitându-se a arăta că plângerea penală şi demersul său ulterior în faţa organelor de cercetare şi urmărire penală au fost determinate de mama sa, această retractare vizând şi aspecte probate de martora H.V., cu care partea vătămată a fost confruntată, motivaţia retractării sale fiind şi de această dată neverosimilă.
Prima instanţă a apreciat că este probat fără dubiu faptul că inculpata a agresat-o pe partea vătămată şi că, în urma agresiunii, au rămas în posesia sa obiectele aparţinând părţii vătămate. Contextul în care s-a produs această agresiune este în realitate rivalitatea generată de împrejurarea că atât partea vătămată, cât şi inculpata, au avut o relaţie amoroasă cu martorul A.F.
Reţinând o atare stare de fapt, instanţa a apreciat că aceasta nu obiectivizează în nici un fel intenţia inculpatei de a sustrage un bun aflat în posesia părţii vătămate în scopul însuşirii acestuia. Prezenţa bunurilor aparţinând părţii vătămate în posesia inculpatei nu pot conduce, în mod automat, la concluzia existenţei scopului însuşirii acestor bunuri. În speţa de faţă, acest scop este cu atât mai exclus cu cât anterior conflictului, inculpata i-a pretins părţii vătămate o plată, astfel încât presupunând că ar fi existat o intenţie clară a inculpatei de deposedare a părţii vătămate de bunuri, în contextul în care aceasta sa manifestat, echivala cu intenţia de a lua un bun în contul unei datorii, intenţie ce nu se regăseşte în elementul subiectiv al infracţiunii de furt.
Faţă de cele arătate, prima instanţă a considerat că deşi a fost dovedită fără dubiu violenţa exercitată de partea vătămată asupra inculpatei, acţiunea inculpatei de a lua bunurile din posesia părţii vătămate nu s-a probat intenţia sa de a lua aceste bunuri în scopul însuşirii pe nedrept, respectiv de a folosi violenţe pentru acelaşi scop, din contră, cele două acţiuni sunt distincte, nu au nici o legătură, iar urmare contextului în care s-au produs, ce se defineşte în mod esenţial prin existenţa unor sentimente de rivalitate, gelozie, nu permit concluzia că sub aspectul subiectiv inculpata a încercat deposedarea părţii vătămate de bunuri, pentru ca apoi să şi le însuşească, astfel că a dispus conform dispozitivului sentinţei apelate.
Cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 293 C. pen., prima instanţă a apreciat că, raportat la modul în care s-a obiectivat acţiunea de legitimare a inculpatei, cu numele deţinut anterior căsătoriei şi prezentarea unei copii de pe B.I. avut, de asemenea, anterior căsătoriei, corelat cu împrejurările anterioare, prezentarea sub aceiaşi identitate în faţa unei instituţii spitaliceşti, unde interesul obţinerii unor consecinţe juridice, altele decât cele ce s-ar fi obţinut prin prezentarea numelui său, apare ca fiind neverosimil, astfel că, nu se poate reţine cu certitudine în sarcina inculpatei o intenţie directă de inducere în eroare a organelor de cercetare penală. Mai mult, din probele administrate reiese că inculpata şi-a încetat de mai multă vreme coabitarea cu soţul său, pe parcursul procesului penal s-a făcut dovada acţiunii de divorţ promovată de aceasta, ceea ce permite şi prezumţia că inculpata îşi folosea numele anterior căsătoriei motivat de separarea în fapt de soţul său.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 32/ A din 31 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice dată faptelor şi a greşitei achitări a inculpatei ca urmare a aprecierii eronate a probatoriului.
În concret, s-a arătat că inculpata a lovit şi îmbrâncit partea vătămată în scopul însuşirii bunurilor, acest scop rezultând cu prisosinţă din creanţa pe care o avea la partea vătămată concubinul inculpatei. Pe de altă parte, în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel au considerat că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de furt, deoarece luarea bunurilor nu s-a făcut din culpă ci cu intenţia de însuşire pe nedrept şi de recuperare a unei creanţe, aceasta din urmă nefăcându-se pe o cale legală.
În ceea ce priveşte falsul privind identitatea, s-a arătat că inculpata s-a prezentat sub o identitate falsă tocmai pentru a nu fi identificată de organele de urmărire penală, nicidecum din motivul susţinut de aceasta, fiind întrunite aşadar elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 293 C. pen.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond, pe baza probelor administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, pe parcursul căreia inclusiv partea vătămată şi-a redefinit poziţia în raport de modul în care s-au derulat faptele, a stabilit în mod fundamentat că inculpata nu a acţionat cu intenţia de a deposeda partea vătămată de bunuri ci, împreună cu aceasta şi martorul A.F., prieten comun, au conversat paşnic la o cafea, timp de cca. 15 minute, apoi a îmbrâncit-o pe partea vătămată, motivat cel mai probabil din gelozie, ocazie cu care geaca acesteia din urmă i-a rămas în mână (în aceasta aflându-se şi telefonul mobil) iar lănţişorul de la gât, ce era foarte subţire, s-a rupt, căzând la pământ, de unde a fost ridicat de inculpată care a rămas cu toate aceste bunuri asupra sa deoarece partea vătămată s-a îndepărtat în fugă. Aprecierea instanţei de fond asupra poziţiei subiective a inculpatei este corectă şi rezultă din împrejurările în care s-au săvârşit faptele, analizate în contextul nivelului redus de maturizare socială şi personalităţii inculpatei, relevată de expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză, aceasta prezentând „o tulburare de personalitate isterică, comiţialitate anamnestică, tendinţe impulsive semnificativ crescute, etc.", ce explică, în parte, acţiunea acesteia.
De asemenea, în ceea ce priveşte falsul privind identitatea, aprecierea instanţei de fond este corectă, inculpata folosind numele purtat anterior căsătoriei fără intenţia specifică infracţiunii prevăzute de art. 293 C. pen. întrucât, la nivelul ei de cunoaştere (intelect mediu, slab) a considerat că, fiind despărţită în fapt de soţ şi în concubinaj cu martorul A.F., s-au produs efectele specifice unui divorţ inclusiv în privinţa numelui.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul formulat de parchet, ca nefondat, constatând că instanţele de fond şi apel au stabilit o situaţie de fapt în concordanţă cu materialul probator din dosarul cauzei şi au făcut o corectă aplicare a legii.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 32/ A din 31 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, privind pe intimata inculpată P.V.L.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3763/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3798/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
