ICCJ. Decizia nr. 3763/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3763/2006
Dosar nr. 36483/2/2005
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3 din 13 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara U.H. împotriva Ordonanţei din 22 august 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 7 martie 2005, U.H., cetăţean turc, a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la numiţii G.A.V., C.I.C., C.M.C., A.I. şi A.G., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 290 şi art. 291 din acelaşi cod, constând în aceea că au indus-o în eroare cu ocazia încheierii unui act de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren situat în comuna Voluntari, şoseaua Pipera Tunari, judeţul Ilfov.
La data de 15 aprilie 2005, petiţionara a depus o completare a plângerii penale, solicitând efectuarea cercetărilor şi cu privire la notarii publici C.V., S.B.T. şi M.P., în legătură cu încheierea şi autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare imobiliară nr. 3493 din 16 iulie 2004 şi nr. 4407 din 27 august 2004, precum şi a încheierii de rectificare, nr. 9897 din 31 august 2004.
S-a reţinut, în baza actelor premergătoare efectuate, că notarul public C.V. a autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1591 din 18 iunie 2004 încheiat între SC M.P. SRL, reprezentată prin U.H. şi G.A.V., având ca obiect promisiunea de a face în viitor un contract de vânzare-cumpărare al terenului situat în comuna Voluntari, în suprafaţă de 2000 mp, pentru care s-a plătit cu titlu de avans suma de 10.000 Euro.
La aceeaşi dată, a fost autentificată de notar procura nr. 1592 din 18 iunie 2004, prin care SC M.P. SRL l-a împuternicit pe G.A.V. să vândă cui va crede de cuviinţă şi la preţul ce-l va socoti convenabil mandantului, terenul mai sus menţionat şi care a făcut obiectul antecontractului nr. 1591 din 18 iunie 2004.
La data de 7 iulie 2004, când trebuia încheiat contractul de vânzare-cumpărare, G.A.V. şi A.G., prieten cu acesta, i-au spus petiţionarei că nu au făcut rost de bani şi au mai cerut un termen de o săptămână pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.
După aproximativ 10 zile, când G.A.V. a încetat să mai răspundă la telefon, petiţionara s-a deplasat la notarul public C.V. pentru a anula cele două înscrisuri notariale, intenţionând să vândă terenul altor clienţi, deoarece avea nevoie de bani.
A fost astfel anulată procura, notarul public făcându-i cunoscut că antecontractul de vânzare-cumpărare putea fi anulat numai cu acordul ambelor părţi, iar în ziua de 26 iulie 2004, la cererea părţilor, a fost anulat de către notarul public şi antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1591 din 18 iunie 2004.
Ulterior, petiţionara a aflat de la funcţionarii B.R.B. Giurgiu că la acea bancă exista o cerere prin care ea ar fi fost de acord să se aprobe vânzarea garanţiei, cu care ocazia a observat că semnătura de pe adresa nr. 3475 din 15 iulie 2004–746 din 15 iulie 2004, făcută către bancă, nu-i aparţine.
În acest fel, petiţionara a luat cunoştinţă că notarul public S.B.T. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3493 din 16 iulie 2004, prin care G.A.V., în calitate de mandatar al SC M.P. SRL, a vândut terenul în litigiu lui C.I.C.
La data de 27 august 2004, a fost autentificat de către notarul public M.P. sub nr. 4407, contractul de vânzare-cumpărare între C.I.C. şi C.M.C., în calitate de vânzători şi A.I., cumpărător, obiectul contractului fiind acelaşi teren în suprafaţă de 2000 mp situat în comuna Voluntari, şoseaua Pipera-Tunari, judeţul Ilfov.
Pe baza actelor premergătoare efectuate, procurorul a apreciat că actele autentice mai sus menţionate au fost întocmite de către notarii publici cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ca urmare, plângerea formulată de petiţionară împotriva ordonanţei din 13 iulie 2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanţa emisă la 22 august 2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva actelor procurorului, petiţionara s-a adresat cu plângere instanţei de judecată, susţinând că, deşi, vorbeşte româneşte, notarii nu i-au asigurat interpret, iar pe parcursul urmăririi penale procurorul nu a manifestat rol activ, în sensul reaudierii sale şi administrării altor probe cu acte şi martori şi a solicitat infirmarea soluţiilor dispuse de parchet.
Examinând plângerea formulată de petiţionară, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a apreciat, în ceea ce priveşte susţinerea acesteia, în legătură cu neasigurarea de către notar a unui interpret de limbă turcă, că dispoziţiile art. 47 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, nu-şi găsesc aplicabilitatea, în condiţiile în care, petiţionara se află în România de peste 10 ani, ocupându-se cu diverse afaceri în cadrul unor societăţi comerciale, iar în calitate de administrator unic al SC M.P. SRL a încheiat contracte economice şi financiare cu diverşi parteneri români sau bănci, s-a adresat birourilor notariale şi executorului judecătoresc, semnând personal toate actele fără a fi însoţită de translator.
Şi critica petiţionarei referitoare la lipsa de rol activ a procurorului, care nu a administrat toate probele necesare aflării adevărului, a fost apreciată de către instanţă ca neîntemeiată, reţinând sub acest aspect următoarele:
„La dosar au fost depuse toate actele care au stat la baza contractelor autentificate de cei trei notari reclamaţi, a fost audiată detaliat petenta în prezenţa avocatului şi a unui interpret autorizat de Ministerul Justiţiei, iar la data de 16 iunie 2005 a depus o expertiză extrajudiciară.
Din toate acestea rezultă că antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1591 din 18 iunie 2005 reprezintă obligaţii asumate de ambele părţi contractante pe proprie răspundere pentru viitor, procura autentificată sub nr. 1592 din 18 iunie 2004 de acelaşi notar public C.V., este un act unilateral de voinţă al mandantei U.H. în calitatea sa de asociat unic şi administrator al SC M.P. SRL.
Contractele ulterioare de vânzare-cumpărare nr. 3493 din 16 iulie 2004 şi 4407 din 27 august 2004 au fost autentificate de notarii publici S.B.T. şi P.M. în baza actelor originale prezentate de părţi".
S-a reţinut de către instanţă că şi aspectul invocat de petiţionară cu referire la disjungerea şi trimiterea cauzei pentru continuarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu este neîntemeiat, întrucât acestei unităţi îi revine competenţa de soluţionare, atât din punct de vedere material cât şi teritorial, iar nemulţumirile petiţionarei în ceea ce priveşte remiterea banilor încasaţi din vânzarea de către mandatarul G.A. a imobilului, pot fi valorificate numai în cadrul dosarului penal disjuns sau printr-o acţiune civilă în desdăunare.
Nemulţumită şi de această din urmă hotărâre, petiţionara U.H., în termenul legal, a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 pct. 10 şi pct. 171 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea lui, infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de toţi făptuitorii şi reluarea urmăririi penale pentru stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de comiterea infracţiunilor reclamate.
În motivarea recursului său, petiţionara a arătat că instanţa, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a minimalizat şi interpretat greşit cerinţele legale absolut necesare încheierii unor acte juridice oneroase în faţa unui notar public, atunci când aceste acte vizează una dintre părţi care este cetăţean străin sau chiar, cetăţean român fiind, trebuie să aibă asigurată înţelegerea deplină a consecinţelor juridice (a efectelor) ce decurg din încheierea actelor respective.
Or, în cauză, toţi cei trei notari publici implicaţi în derularea actelor juridice încheiate de petiţionară şi apoi, de ceilalţi dobânditori ai terenului vândut, au încălcat grosolan dispoziţiile art. 6, art. 45, art. 47 şi art. 60 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, dispoziţiile art. 67 din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, precum şi cele ale art. 11 alin. (3) din Codul deontologic al notarilor publici din România, ceea ce a condus la crearea unui prejudiciu civil în dauna petiţionarei, ca urmare a infracţiunilor comise.
Recurenta petiţionară a mai susţinut că, atât organul de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată nu au efectuat cercetări şi nu s-au pronunţat cu privire la comiterea infracţiunii de fals, reclamată de ea, în sensul că semnătura din anexa nr. 4 a plângerii penale, nu-i aparţine, nedispunându-se efectuarea unei expertize grafoscopice pentru clarificarea acestui aspect.
Şi, în sfârşit, criticând hotărârea atacată pe considerentul că instanţa de judecată a făcut o greşită aplicare a legii, în sensul că, deşi erau evidente numeroasele defecţiuni în administrarea probatoriului în faza de urmărire penală de către procuror, (care a refuzat să o cheme pe petiţionară pentru a-i aduce la cunoştinţă stadiul anchetei şi pentru a-i da posibilitatea să propună probe suplimentare în apărare), recurenta petiţionară a apreciat că nu este corectă soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror prin ordonanţa atacată.
Examinându-se recursul declara, în raport cu motivele de casare arătate, se constată următoarele:
În adevăr, prin art. 67 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, invocat prin motivele de casare formulate de petiţionara U.H., se prevede că „în cazul în care se autentifică procuri pentru încheierea unor acte de vânzare-cumpărare, iar cumpărătorul sau soţul acestuia are el însuşi calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va pretinde părţilor să înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv preţul".
Pe de altă parte, potrivit art. 11 alin. (3) din Codul deontologic al notarilor publici, „rolul notarului este de a desluşi raporturile reale dintre părţi şi de a le explica acestora, în situaţia în care măsura libertăţii aleasă de ele prin actul ce doresc să-l încheie este lezionară pentru ele, pentru terţi sau dacă aceasta contravine normelor imperative de drept şi bunelor moravuri, ce soluţii de corectare a voliţiunilor părţilor se impun, până când acestea ajung în concordanţă cu legea".
Fără îndoială că aceste reglementări impuneau notarului public C.V., căruia i s-au prezentat, pentru autentificare, antecontractul de vânzare-cumpărare şi procura dată de U.H., să manifeste o accentuată precauţiune la desluşirea sensului exact al voinţei acesteia şi să-i explice mai întâi implicaţiile posibile ale prevederilor menţionate în cele două acte.
Tot astfel, în raport cu prevederile art. 47 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, potrivit cărora persoanelor care nu înţeleg limba română trebuie să li se dea posibilitate să ia cunoştinţă de conţinutul actelor prin interpret, acelaşi notar avea obligaţia să verifice şi să se asigure dacă U.H., de etnie turcă şi având aceeaşi cetăţenie, cunoaşte îndeajuns de bine limba română, iar în caz contrar să pretindă să fie asistată de interpret.
Dar, aşa cum s-a subliniat în cuprinsul ordonanţei din 13 iulie 2005, emisă în dosarul nr. 330/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici C.V., T.S.B. şi P.M., din lucrările acestui dosar reiese în mod evident că U.H. exercita de aproximativ 10 ani profesia de comerciant în România, în care perioadă a semnat un volum considerabil de documente cu caracter comercial şi a încheiat, totodată, acte juridice importante fără să fi fost asistată de avocat sau de interpret.
Or, în raport cu natura actelor menţionate, se impune să se aprecieze că notarul public C.V. a avut suficiente elemente de convingere că U.H. cunoaşte îndeajuns de bine limba română şi are o îndelungată experienţă în domeniul exercitării actelor de comerţ şi al încheierii de acte cu caracter juridic, astfel că nu apărea necesar să se pretindă să fie asistată de interpret de limbă turcă şi nici să i se ofere explicaţii suplimentare cu privire la natura şi consecinţele documentelor ce le-a autentificat.
Ca urmare, nici pentru notarii publici T.S.B. şi P.M. nu se poate considera că ar fi existat aparenţe de fraudă sau de alte neregularităţi în contractele de vânzare-cumpărare pe care le-au autentificat, care să impună manifestarea unor diligenţe mai deosebite la examinarea lor.
Or, în lipsa unor astfel de aparenţe, nu se justifică presupunerea că toţi cei 3 notari publici sus-menţionaţi şi-ar fi exercitat cu rea credinţă atribuţiile specifice ce le aveau atunci când au încheiat actele la care s-a făcut referire, neputându-li-se pretinde să aibă suspiciuni acolo unde însăşi reclamanta U.H., persoană cu multă experienţă în exercitarea actelor de comerţ şi chiar la încheierea unor acte juridice, nu a avut îndoieli şi a manifestat încredere nelimitată în persoana pe care a împuternicit-o.
A considera altfel, ar însemna ca atribuţia ce revine notarilor publici în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 36/1995, prin care se prevede că „au obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi se dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele", să fie depăşită prin instituirea unei cerinţe, neprevăzute de lege, ca ei să procedeze la o investigare prealabilă cu privire la valabilitatea voinţei liber exprimate de către persoanele ce li se prezintă în vederea instrumentării actelor, ceea ce nu ar fi admisibil.
De aceea, câtă vreme împrejurările concrete ale cauzei, amplu analizate în cuprinsul ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei 3 notari publici, precum şi prin considerentele sentinţei atacate, nu justifică nici una din criticile formulate de reclamanta U.H., se impune să se constate că prima instanţă a pronunţat o soluţie corectă, întemeiată pe situaţia de fapt rezultată din actele dosarului şi corespunzând dispoziţiilor legale aplicabile.
Sub acest aspect, mai este de observat că absenţa oricărui element de suspiciune în privinţa bunei credinţe a celor 3 notari publici împiedică reţinerea în sarcina lor a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals intelectual, prevăzute în art. 246 şi, respectiv, în art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), ce li s-au imputat, deoarece nu este confirmată existenţa vinovăţiei, sub forma intenţiei, pentru nici una dintre aceste fapte.
Aşa fiind, se constată că prima instanţă nu a încălcat prevederile legale la care s-a făcut referire prin motivele de casare, nu a omis să examineze vreuna dintre situaţiile cu care a fost sesizată şi nici nu a făcut o greşită aplicare a legii prin hotărâre pronunţată.
În consecinţă, fiind nefondate toate motivele de casare invocate şi cum nu se constată existenţa altor motive, susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de petiţionara U.H. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara U.H. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 13 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3760/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3794/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
