ICCJ. Decizia nr. 3797/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3797/2006
Dosar nr. 4941/1/2006
Şedinţa publică din 14 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20 din 28 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ş.I.C., împotriva rezoluţiei din 17 octombrie 2005, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosar nr. 3871/II/2/2005, în contradictoriu cu intimatul B.G.
Petentul a fost obligat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei RON va fi avansată din fondurile M.J., către Baroul Craiova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că, la data de 21 aprilie 1004, Ş.A., tatăl petentului Ş.I.C., a adresat organelor de urmărire penală o sesizare, reclamând că inspectorul principal de poliţie B.G., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a aplicat petentului, în ziua de 7 aprilie 2004, lovituri producându-i leziuni de violenţă care au necesitat pentru îngrijire medicală şi vindecare, un număr de 50–55 zile.
Într-o primă fază procesuală, cauza a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 4 din 20 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, care a respins plângerea formulată de petentul Ş.I.C. împotriva rezoluţiei nr. 158/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rezoluţie prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.G., pentru infracţiunile prevăzute de art. 181 şi art. 250 alin. (2) C. pen.
Interpretând probatoriile administrate în cursul procesului, Curtea de Apel Craiova a reţinut că la data arătată, învinuitul B.G. care circula pe drumul naţional 64, la intrarea în oraşul Balş a fost martorul unui incident provocat de Ş.I.C. care a lovit cu o bâtă de base-ball un autoturism căruia încerca, astfel, să-i bareze trecerea.
Maşina în care se afla petentul împreună cu fratele său Ş.T.C. şi martorul Ş.G.M., a fost oprită regulamentar de agentul şef de poliţie C.M. Ajuns în locul de staţionare al maşinii, B.G. i-a invitat pe tineri în biroul său, în sediul Poliţiei oraşului Balş, unde în prezenţa lucrătorilor de poliţie C.M., P.L.., le-a solicitat documentele pentru control cerând explicaţii asupra celor întâmplate în trafic şi solicitându-le să dea câte o declaraţie privitor la acest incident.
În timp ce scriau declaraţiile, petentului i s-a făcut rău, a început să tremure, să transpire, dând semne de pierderea cunoştinţei, motiv pentru care, ajutat de fratele său a fost scos în curte la aer, apoi a fost transportat la Spitalul orăşenesc, unde i s-a stabilit diagnosticul „spasmofilie, distonie neurovegetativă, antecedente cavernom frontal drept, operat martie 2002" şi i s-a administrat tratamentul specific.
După circa o oră petentul a părăsit spitalul, cu recomandarea medicului de a merge la Spitalul de Neurologie Craiova pentru alte investigaţii. Petentul a fost internat în perioada 8 – 10 aprilie 2004 la secţia de neurochirurgie a Spitalului I.B.C.V. V.V. din Bucureşti. După externare s-a prezentat la I.M.L. Craiova care, pe baza foii de observaţii clinice întocmită de unitatea medicală, şi în raport de afirmaţiile petentului, potrivit cărora a fost lovit în ziua de 7 aprilie 2004, i s-a eliberat certificatul medico legal nr. 802/ A2 din 7 aprilie 2004. Acest act medical a concluzionat că petentul a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de un corp dur, pe un teren patologic, pentru care au fost necesare 50 – 55 zile îngrijiri medicale.
Separat de acest act medico-legal, în cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală care a stabilit că petentul nu a prezentat leziuni de violenţă la data de 7 aprilie 2007, că între loviturile afirmate de acesta şi deficitul motor paretic la nivelul hemicorpului drept nu există legătură de cauzalitate, acesta având alte cauze.
Toate aceste concluzii medico-legale conjugate cu declaraţiile martorilor care au fost prezenţi pe durata şederii petentului, a fratelui său şi a martorului Ş.G.M. în incinta sediului poliţiei, care nu au confirmat exercitarea de violenţe ce către intimat, au fost interpretate de instanţă ca probe care nu demonstrează existenţa infracţiunilor reclamate, respectiv art. 181 şi 250 C. pen.
Pe cale de consecinţă, s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului împotriva ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inspectorului de poliţie B.G. pentru infracţiunile mai sus arătate.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petentul Ş.I.C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, şi, pe fond admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 250 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 2975 din 11 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul petentului, a casat sentinţa primei instanţe, şi rejudecând cauza a desfiinţat rezoluţia nr. 158/P/2004 din 5 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi rezoluţia nr. 3993/II/2/2004 din 30 august 2004 a Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 250 C. pen.
Instanţa supremă a apreciat că cercetările penale efectuate în cauză nu sunt complete, nelămurind situaţia de fapt, împrejurările în care partea vătămată a fost internată în spital, prezentând un act medico legal ce constată existenţa unor leziuni care au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale.
S-a reţinut că în vederea lămuririi tuturor aspectelor se impunea identificarea şi audierea persoanelor care au transportat partea vătămată la spital cu salvarea şi care ar putea relata comentariile, eventualele explicaţii făcute cu privire la cauzele care au generat alterarea stării sale fizice, elucidarea neconcordanţelor ce decurg din înregistrarea la poziţii diferite cu diagnostice diferite, respectiv nr. 634 din 7 aprilie 2004 şi nr. 851 din 7 aprilie 2004.
S-a mai reţinut în decizie că, se impune cu necesitate avizarea de către Comisia Superioară de Avizare din cadrul I.M.L. Bucureşti pentru lămurirea conţinutului diferit al actelor medico-legale şi avizarea lor.
Urmărirea penală a fost reluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fază în cursul căreia s-a solicitat I.N.M.L. – C.S.M.L. să examineze şi să avizeze actele medico-legale privind pe Ş.I.C.
Cât priveşte identificarea şi audierea martorilor care au transportat partea vătămată la spital, cum şi verificarea susţinerilor acestuia privind înregistrările efectuate la Spitalul Balş, se precizează că acestea au fost identificate, depoziţiile acestora fiind consemnate în faza procesuală anterioară, actele fiind depuse în xerocopie, demonstrând succesiunea consemnărilor privind înregistrările internării.
Prin rezoluţia din 23 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 158/P/2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.G., reţinându-se din coroborarea probelor administrate, respectiv declaraţiile martorilor prezenţi la sediul poliţiei, declaraţiile medicilor şi asistenţilor care au asigurat transportul petentului la Spitalul Balş, cu concluziile actului medico-legal, expertiza nr. 2619 A1 din 2 august 2004 eliberată de I.M.L. Craiova şi avizată de I.N.M.L. – Comisia Superioară, că nu există infracţiunile sesizate, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 181 şi 250 alin. (2) C. pen.
În termen legal, în baza art. 278 C. proc. pen., petentul a adresat plângere Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care prin rezoluţia din 17 octombrie 2005, a respins, ca neîntemeiată, plângerea, apreciindu-se că nu se impune infirmarea soluţiei dată.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere, potrivit art. 2781 C. proc. pen., criticând rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală, în sensul că nu s-au administrat toate probele şi nu au fost interpretate judicios, în opinia petentului existând infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen.
Curtea de Apel, sesizată cu judecarea plângerii, a făcut o minuţioasă analiză a probelor administrate atât în primul ciclu procesual cât şi după reluarea urmăririi penale, ca urmare a desfiinţării primei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului B.G.
Astfel, curtea a reţinut că, petentul însoţit de fratele său Ş.T.C. şi martorul Ş.G.M., au fost invitaţi de B.G. la sediul Poliţiei Balş, pentru a da explicaţii care să lămurească incidentul rutier în care petentul a fost observat când lovea cu o bâtă de base-ball o maşină aflată în trafic. A mai reţinut că nici unul din martorii prezenţi la sediul poliţiei şi care au fost audiaţi în faza de urmărire penală, nu confirmă că petentului i s-ar fi aplicat vreo lovitură cu palma în zona capului de către B.G.
Imediat după ce petentului i s-a făcut rău, a fost anunţat S.J.A. Olt - Staţia Balş, primul medic care a făcut o verificare a stării sale, fiind martorul D.D., medic de medicină generală ce era însoţită de O.L., asistent medical.
Din declaraţia acestei martore rezultă că simptomele pe care le-a prezentat petentul au convins-o că trece printr-o criză de spasmofilie, motiv pentru care i-a administrat medicamente specifice „tânărul liniştindu-se". Cei doi martori au arătat că pe perioada şederii lor în incinta poliţiei, nici petentul, nici fratele său nu au făcut referiri că ar fi fost lovit de B.G.
Curtea a reţinut că un alt moment în verificarea stării petentului, s-a produs la Spitalul Balş unde a fost transportat cu ambulanţa şi preluat de doctorul J.L.G., specialist în medicină internă, care a constatat potrivit declaraţiilor date în faza de urmărire penală, că nu a observat echimoze, excoriaţii, hematoame, leziuni de violenţă, stabilind diagnosticul de spasmofilie, distonie neurovegetativă, antecedente cavernom frontal drept, operat martie 2002, afirmativ traumatism cranio – cerebral recent.
Martora a făcut aceste constatări în prezenţa martorului C.C., asistent.
În raport de diagnosticul pus, medicul i-a administrat medicamente specifice prin perfuzie, reexaminându-l după circa 40 minute, a constatat îmbunătăţirea stării sănătăţii, în sensul că era mai liniştit, dispăruse spasmul muscular al mâinilor, completând în registrul de consultaţii toate rubricile privind identitatea pacientului, diagnosticul şi tratamentul, ceea ce corespunde poziţiei nr. 851, situaţie confirmată de parafa medicului.
Întrucât martora J.L. a sesizat la petent un deficit motor crural drept, a decis recomandarea unui examen de neurologie în cadrul Spitalului Craiova, de un specialist neurolog, cu motivarea că ea nu avea posibilitatea să stabilească dacă simptomatologia prezentată era urmare unei agresiuni sau pe fond sechelar.
Pentru verificarea stării pacientului a fost solicitat şi medicul chirurg G.C.D., ce asigura şi urgenţa unităţii.
Şi această martoră a relatat că pacientul afirma că a fost lovit de poliţist cu palmele peste faţă, însă nu prezenta urme de violenţă. La rândul său martora a completat registrul de consultaţii, consemnând afirmativ TCC, nu prezintă semne de violenţă cicatrice postoperatorie temporală dreaptă obiectiv pupile egale ROT, reflex pupilar fotomotor normale, menţiuni ce corespund înregistrării de la poziţia nr. 634, confirmată de parafa medicului.
Curtea a reţinut că verificarea sănătăţii petentului, succesiv de către aceşti doi medici de specialităţi diferite explică cele două înregistrări existente la Spitalul Balş la poziţii diferite.
Petentul a fost internat, în perioada 8 – 10 aprilie 2004, la secţia neurochirurgie a Spitalului I.B.C.V. V.V. Bucureşti, clinică unde fusese operat de cavernom în anul 2002, iar ulterior externării, la cererea sa, I.M.L. Craiova i-a eliberat certificatul medico – legal nr. 802/ A2 din 7 aprilie 2004, ce concluzionează că, în raport de actele medicale, prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce în ziua de 7 aprilie, prin lovire cu sau de corp dur pe un teren patologic, necesitând 50–55 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Aceste concluzii au fost contrazise de expertiza medico-legală, efectuată în cursul urmăririi penale ce, în afara oricărui echivoc stabileşte că la 7 aprilie 2004 petentul nu a prezentat leziuni de violenţă, nu se poate face legătura de cauzalitate între deficitul motor paretic la nivelul hemicorpului drept şi loviturile afirmate de acesta, iar deficitul motor paretic nu se datorează presupuselor lovituri afirmate, având probabil altă cauză.
Comisia de expertiză medico-legală şi-a argumentat concluziile în raport de antecedenţa medicală a părţii vătămate, de faptul că, urmare investigaţiilor făcute la computer, tomograf, nu s-au decelat modificări cu excepţia celor rămase după operaţia de cavernom, acest lucru i-a îndreptăţit pe medici să precizeze că este o contuzie cerebrală minoră; diagnosticul TCC bazându-se pe afirmaţiile pacientului.
În raportul medico-legal s-a mai consemnat că, în contuzia cerebrală minoră, persoana îşi pierde cunoştinţa pe o perioadă foarte scurtă, sub o oră, iar semnele clinice neurologice sunt absente sau de mică intensitate şi se remit în totalitate.
Cu privire la deficitul motor paretic drept de predominanţă crulală la membrul inferior), medicii legişti nu s-au putut pronunţa asupra datei apariţiei însă, în raport de examenele neurologice efectuate la 1 iulie 2004, 7 iulie 2004, se concluzionează că, persistenţa acestui deficit motor la trei luni după o contuzie cerebrală minoră, infirmă diagnosticul, neexistând legătură de cauzalitate între contuzie cerebrală minoră şi deficitul motor evidenţiat clinic.
La capitolul concluzii, actul medico-legal amintit, precizează că petentul nu a prezentat leziuni de violenţă, la data de 7 aprilie 2004, nu se poate face legătură de cauzalitate între deficitul motor paretic la nivelul hemicorpului drept şi loviturile afirmate, iar acesta nu se datorează presupuselor lovituri.
Cum aceste concluzii au fost confirmate de C.S.M.L. din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, au fost interpretate ca probe, ce se conjugă cu declaraţiile martorilor prezenţi în momentul alterării stării sănătăţii petentului şi care relatează că acesta nu a fost supus vreunei agresiuni din partea intimatului B.G.
Împotriva sentinţei penale nr. 20 din 28 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în termen legal, a declarat recurs petentul Ş.I.C. care, a solicitat casarea sentinţei atacată şi rejudecând cauza să se admită plângerea, să se desfiinţeze rezoluţia din data de 17 octombrie 2005, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curte de Apel Craiova şi să se trimită cauza la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă B.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 181 şi art. 250 C. pen.
Petentul a formulat două motive de recurs după cum urmează: într-un prim motiv de recurs, a considerat că greşit Curtea de Apel a apreciat că urmărirea penală a îndeplinit dispoziţia din Decizia de casare a Înaltei Curţi, care a arătat că era necesar să fie identificate şi audiate persoanele care l-au transportat cu salvarea la spital şi care puteau relata constatările, eventualele complicaţii făcute, cauzele care au generat alterarea stării fizice precum şi elucidarea neconcordanţelor ce decurg din înregistrările la poziţii diferite cu diagnostice diferite, respectiv nr. 634 din 7 aprilie 2004 şi nr. 851 din 7 aprilie 2004.
În cel de al doilea motiv de recurs, petentul a susţinut că din C.S.M.L. din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti care a avizat raportul de expertiză medico-legală nr. 2619 din 2 august 2004 al I.M.L. Craiova, nu a făcut parte un medic specialist neurolog.
Examinând recursul declarat de petent împotriva sentinţei instanţei de fond, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte reţine că în cursul urmăririi penale care a fost începută împotriva petentului, la data de 2 iunie 2004, apoi reluată după pronunţarea deciziei nr. 2957 din 11 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificaţi şi audiaţi, cei doi martori care l-au transportat pe petent la spital, respectiv D.D., medic de medicină generală şi O.L., asistent medical.
Au fost identificaţi şi ce doi medici care l-au consultat pe petent la Serviciul de urgenţă al Spitalului Balş, respectiv martorii, J.L.G., medic, specialist în medicină internă, G.C.D., medic chirurg şi C.M.C., asistent medical.
Din declaraţia celor doi medici şi din copiile xerox ale actelor privind înregistrarea internării petentului, rezultă că nu există nici o inadvertenţă între conţinutul acestor înregistrări. Existenţa celor două înregistrări se explică prin faptul că în aceiaşi zi petentul a fost consultat de doi medici de specialităţi diferite.
Astfel, martora J.L.G. a completat în registrul de consultaţii, poziţia 851 din 7 aprilie 2004 unde a consemnat diagnosticul de spasmofilie, distrofie neurovegetativă, cavernom drept frontal operat, afirmativ TCC recent.
Martora G.C.D., medic chirurg, care asigura serviciul de urgenţă, a completat în registrul de consultaţii, poziţia 634 din 7 aprilie 2004, unde a consemnat: afirmativ TCC, nu prezintă semne de violenţă cicatrice postoperatorie temporală dreaptă obiectiv pupile egale ROT, reflex pupilar fotomotor normale.
Din declaraţiile celor doi medici, date în faza de urmărire penală rezultă că petentul nu prezenta urme de violenţă iar semnele neurologice puteau fi sechelare operaţiei (martora J.L.G.), dar şi datorită unei sperieturi, unui stres puternic (martora G.C.D.).
Declaraţiile celor două martore referitoare la absenţa urmelor de violenţă la petent se coroborează cu declaraţiile martorilor P.L.M., agent şef adjunct de poliţie, C.M., agent şef adjunct de poliţie, S.Şt., agent principal, care au fost de faţă când intimatul B.G. a solicitat celor trei tineri să dea câte o declaraţie.
Nu este exclus ca petentul care fusese implicat într-un incident rutier (chiar el a recunoscut în mod constant că a lovit cu o bâtă de base-ball un autoturism căruia încerca, astfel, să-i bareze trecerea) să fi suferit o puternică emoţie când a fost invitat la poliţie pentru a da o declaraţie, realizând consecinţele faptei sale.
Consemnările din registrele de consultaţii, concordă şi cu cele din fişa de solicitare salvare.
După reluarea urmăririi penale actele medicale întocmite în cauză, au fost supuse analizei C.S.M.L. din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti care a avizat expertiza medico-legală nr. 2619 din 2 august 2004 al I.M.L. Craiova, potrivit căreia petentul nu a prezentat leziuni de violenţă, la data de 7 aprilie 2004, nu se poate face legătură de cauzalitate între deficitul motor paretic la nivelul hemicorpului drept şi loviturile afirmate de petent, iar acesta nu se datorează presupuselor lovituri.
Această probă se coroborează cu declaraţiile martorilor prezenţi în momentul alterării stării sănătăţii petentului, care au relatat că acesta nu a fost supus vreunei agresiuni din partea intimatului B.G.
Astfel, instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probelor în raport cu dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., şi în mod corect a apreciat că după reluarea urmăririi penale au fost lămurite toate aspectele potrivit considerentelor deciziei Înaltei Curţi.
Nici cel de al doilea motiv de recurs invocat de petent nu poate fi primit deoarece C.S.M.L. din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti care a analizat actele medico – legale întocmite în cauză, a avut componenţa stabilită de art. 20 şi art. 22 din OG nr. 1/2000, exercitându-şi atribuţiile în baza art. 24 din acelaşi act normativ.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul petentului în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Ş.I.C. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 60 RON cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3761/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3820/2006. Penal → |
|---|
